Quasicontracte - plata lucrului nedatorat

1. Generalitati

Quasicontractele sunt fapte licite care dau nastere unor efecte juridice asemanatoare cu cele izvorate din contract. Termenul generic prin care sunt desemnate aceste izvoare de obligatii s-a format prin comparatie cu contractele (quasi ex contractu/ca si din contract

Quasicontractele au fost considerat veritabile izvoare de drept inca din epoca veche, dar abia in epoca postclasica incepe sa se contureze conceptia ca anumite fapte asemanatoare contractelor (prin efecte) au totusi o identitate proprie.

Institutele lui Justinian mentioneaza urmatoarele quasicontracte: plata lucrului nedatorat, negotiorum gestio (gestiunea de afaceri), gestiunea tutorelui pentru pupil, indiviziunea si acceptarea unei succesiuni.

2. Plata lucrului nedatorat

Potrivit ideii de echitate, romanii au admis inca din secolul I i. e. n. ca nu este drept ca cineva sa se imbogateasca pe seama altuia (imbogatire fara cauza). In practica, abia dupa multe secole s-au creat mijloacele procedurale necesare pentru sanctionarea diferitelor cazuri de asemenea imbogatiri. Nici chiar in vremea lui Justinian, cand s-a conturat un sistem de actiuni menite sa sanctioneze imbogatirea fara justa cauza, nu s-a ajuns inca la solutionarea tuturor cazurilor. In dreptul modern, imbogatirea fara just temei este sanctionata prin actiunea in repetire. Acestei actiuni i-au corespuns in dreptul roman mai multe condictiones, care au aparut treptat si care s-au construit in sistem abia in epoca lui Justinian.

Astfel, in dreptul clasic, actiunea in repetire era desemnata prin expresia condictio sine causa (fara cauza). In dreptul postclasic insa condictio sine causa capata numeroase actiuni, iar fiecare dintre acestea este desemnata printr-un termen tehnic distinct. Dintre toate aplicatiunile pe care le-a constituit condictio sine causa, cea mai importanta este condictio indebiti (actiunea in repetire a lucrului nedatorat).

Cand cineva a platit din greseala ceea ce nu datora, are aceasta actiune, pentru a cere inapoi ceea ce a platit.

Pentru exercitiul acestei actiuni se cer indeplinite mai multe conditii:

o plata, adica executarea unei obligatii;

acea plata sa fi fost nedatorata. Plata nu este datorata in trei cazuri:

cand nu exista o obligatie civila sau naturala;

cand plata a fost facuta unei alte persoane decat creditorul;

cand plata a fost facuta de catre alta persoana decat debitorul (spre exemplu, cand cineva a platit in numele sau, crezand ca este obligat a plati).

eroare, adica plata lucrului nedatorat sa se fi facut din greseala. Daca nu a fost facuta din greseala, ci cu stiinta, atunci cel care a platit e considerat ca a vrut sa faca o donatie si ca, in consecinta, nu are actiunea in repetire.

Cel care a primit plata (accipiens) sa fi fost de buna credinta, adica sa fi crezut ca are dreptul de a primi plata. Daca accipiens a fost de rea credinta, adica a stiut ca nu are dreptul de a primi plata si totusi, a primit-o, atunci el se considera ca a comis un furt si se intenteaza impotriva lui o actiune speciala, condictio furtiva.

Analiza: Contract de garantie Lucrare: Contracte civile speciale - contractul de vanzare cumparare

Pretinsa datorie sa nu faca parte din acelea care cresc la dublu fata de cel care neaga.

3. Negotiorum gestio

Negotiorum gestio (gestiunea de afaceri) consta in administrarea bunurilor unei persoane fara stirea acesteia. Administrarea poate avea ca obiect fie un act juridic (plata uneri datorii, contractarea unei datorii in calitate de garant, interventia intr-un proces), fie un fapt material (stingerea unui incendiu, repararea unei case). Cel care intervine in administrarea bunurilor altuia se numeste gerant (negotiorum gestor), iar cel pentru care s-a intervenit se numeste gerat (dominus rei gesta/proprietarul lucrului gerat

Sub aspectul functiei sale sociale, gestiunea de afaceri se apropie foarte mult de mandat, cu toate ca nu s-a incheiat un contract de mandat.

Pentru existenta gestiunii de afaceri sunt necesare trei elemente:

un act de gestiune, care sa fie material sau juridic, la fel ca in cazul mandatului;

elementul intentional, care consta in administrarea bunurilor unei alte persoane cu buna stiinta. In acelasi timp, gerantul trebuie sa aiba intentia de a-l obliga pe gerat la restituirea cheltuielilor facute in privinta administrarii afacerilor sale. Daca gerantul nu are o asemenea intentie, se va interpreta ca a dorit sa faca un act de liberalitate.

elementul negativ, care consta in administrarea unor bunuri fara stirea proprietarului. Daca proprietarul ar avea cunostinta despre actul de administrare, nu ar mai fi gestiune de afaceri, ci un contract de mandat, expres sau tacit.

Gestiunea de afaceri da nastere unor obligatii atat in sarcina gerantului, cat si in sarcina geratului. Astfel, gerantul este obligat sa administreze cu buna credinta, sa duca la bun sfarsit actul de administrare si sa dea socoteala geratului pentru activitatea sa. Obligatiunile gerantului sunt sanctionate prin actio negotiorum gestorum directa, pusa la dispozitia geratului.

La randul sau, geratul este obligat sa-l despagubeasca pe gerant pentru cheltuielile sale si sa-l libereze de obligatiile pe care si le-a asumat in cursul gestiunii. Obligatiile geratului sunt sanctionate prin actio negotiorum gestorum contraria.

4. Gestiunea tutorelui pentru pupil

Tutorele administreaza bunurile pupilului, adica celui pus sub tutela, care din cauza varstei sale nu poate face acest lucru.

Din gestiunea tutorelui se nasc anumite obligatii, atat in sarcina tutorelui, cat si in sarcina pupilului. Astfel, tutorele trebuie sa dea socoteala la sfarsitul tutelei, iar pupilul sa il despagubeasca pe tutore pentru cheltuielile facute cu ocazia gestiunii.

Gestiunea tutorelui se aseamana cu mandatul. Dar in aceasta situatie nu a putut lua nastere un mandat, pentru ca pupilul nu putea in mod valabil sa consimta, nu putea participa la incheierea unui contract. De aceea, in speta, nu avem un contract, ci un quasicontract asemanator contractului de mandat.

5. Indiviziunea

Indiviziunea consta in faptul stapanirii unui lucru de catre mai multi proprietari.

Romanii au cunoscut doua forme principale de indiviziune:

antiquum consortium, care se naste prin efectul mostenirii;

indiviziunea creata prin manifestarea de vointa a mai multor persoane.

A. Antiquum consortium este cea mai veche forma de indiviziune, cunoscuta inca din epoca Legii celor XII Table. La moartea lui pater familias, mostenitorii devin coproprietari ai bunurilor ce fac obiectul proprietatii familiale (casa si gradina). Legea celor XII Table a creat actio familiae herciscundae (actiunea pentru impatirea averii), pentru a da posibilitatea mostenitorilor ca sa iasa din indiviziune.

B. Indiviziunea putea fi creata si prin vointa unor persoane de a stapani impreuna un lucru (spre exemplu, mai multe persoane cumpara o casa). In acest caz a fost creata o actiune speciala, numita actio communi dividundo (actiunea in partaj - de impartire a unui lucru comun) pentru a da posibilitatea coindivizarilor sa ceara iesirea din indiviziune.

Obligatiile care rezulta dinm indiviziune - de a participa la pierderi sau la castigul provenit din bunul comun, de a despagubi pe coindivizari daca lucrul comun a fost vatamat - sunt obligatiuni care se apropie mult de contractul de societate.

6. Acceptarea unei succesiuni

Mostenitorul, prin acceptarea succesiunii, este obligat sa execute legatele, obligatiune sanctionata prin actiuni reale sau personale. Aceastra obligatie se aseamana foarte mult cu un mandat dat de catre defunct mostenitorului, si care nu este mandat pentru faptul ca acordul de vointa nu poate avea loc in momentul acceptarii succesiunii, deoarece, in acel moment, testatorul nu se mai afla in viata.