Dobandirea posesiei. Posesia se dobandeste prin intrunirea cumulata a celor
doua elemente‑corpus si animus. Elementul material al posesiei
poate fi dobandit si exercitat fie personal de catre posesor, fie
printr-un reprezentant, cum sunt: locatarul, depozitarul, mandatarul,
comodatarul etc. In ce priveste animus, fiind un element de natura
psihica, in principiu, trebuie sa fie prezent, direct si
nemijlocit, in persoana posesorului. El nu se poate dobandi si exercita
prin altul. De la aceasta regula se admite o singura
exceptie; astfel, persoanele lipsite de capacitatea de exercitiu
dobandesc si exercita elementul intentional al posesiei prin
reprezentantii lor legali.
Asadar,
pentru a dovedi existenta posesiei, este necesar sa fie dovedita
existenta celor doua elemente. Elementul material, obiectiv al
posesiei este usor de dovedit prin orice mijloc de proba.
Dimpotriva, proba elementului psihologic, intentional este mult mai
dificila. De aceea, legea instituie o prezumtie a existentei
acestui element, dedusa din elementul material al posesiei.
Astfel, art.1854 C.civ. prevede: 'posesorul
este presupus ca poseda pentru sine, sub nume de proprietar,
daca nu este probat ca a inceput a poseda pentru altul'.
Pierderea posesiei. Posesia se pierde prin disparitia celor doua elemente
ale sale, ceea ce are loc in caz de instrainare a posesiei sau in caz de
abandon, cand posesorul paraseste bunul cu intentia de a
renunta la posesiunea lui.
Posesiunea se
pierde si prin pierderea uneia dintre cele doua elemente. Astfel,
elementul material al posesiei se pierde atunci cand bunul a intrat in
stapanirea altei persoane, de pilda, prin furt. Elementul
intentional se pierde atunci cand posesorul instraineaza lucrul
respectiv iar dobanditorul il inchiriaza instrainatorului. Prin
aceasta, fostul posesor se va transforma intr-un simplu detentor precar,
deoarece, desi stapaneste material lucrul ‑ are corpus-,
el o face sub nume de chirias si nu de proprietar sau titular al unui
alt drept real. Aceasta operatie juridica poarta denumirea
de constitut posesor.