Dreptul la libertatea individului si privarea acestuia de libertate conform normelor internationale

DREPTUL LA LIBERTATEA INDIVIDULUI SI PRIVAREA ACESTUIA DE LIBERTATE CONFORM NORMELOR INTERNATIONALE

Uniunea Europeana (UE) se fondeaza pe principiile libertatii, democratiei, respectului fata de drepturile omului si libertatile fundamentale, respectiv ale statului de drept. Aceste principii sunt comune statelor membre. Respectul fata de drepturile omului figureaza printre obiectivele esentiale ale politicii externe si de securitate comune (PESC) a Uniunii Europene.

Drepturile omului in Europa s-au afirmat progresiv, dar intr-o maniera atat de viguroasa incat importanta lor este de acum considerabila, iar influenta lor, dincolo chiar de hotarele europene, incontestabila. Fundamentul acestor drepturi exista de multa vreme, dar nu este nici o indoiala ca trauma generata de razboaiele civile europene, care au provocat doua razboaie mondiale, cu cortegiul lor de orori si suferinte, a accelerat si consolidat acest proces. Dreptul european al drepturilor omului s-a impus cu putere si constituie de acum inainte un model, atat este de bine perfectionat si eficient acest sistem.

Cu toate acestea, schimbarile actuale in Europa, mai ales dupa caderea zidului Berlinului si prabusirea comunismului, risca sa antreneze o evolutie profunda, putand ajunge chiar pana la modificarea catalogului european al drepturilor fundamentale.

Respectul drepturilor omului a devenit o conditie de aderare la UE, dar si unul dintre principiile ce guverneaza in general relatiile externe ale Uniunii. Apartenenta la Consiliul Europei si aderarea la Conventia Europeana a Drepturilor Omului constituie uneori o etapa prealabila pentru aderarea la UE. Aceasta conditie este deosebit de importanta mai ales pentru statele fost comuniste, unde respectul drepturilor omului nu fusese una dintre preocuparile majore si unde s-au facut pasi importanti spre o evolutie pozitiva.

Statele membre raspund de conditiile de detentie si de administrare

a inchisorilor, dar Comisia se intereseaza de aceste aspecte in contextul importantei majore acordate principiului recunoasterii reciproce a deciziilor judecatoresti in materie de libertate, securitate și justitie.

Trebuie sa existe o baza comuna de incredere intre autoritatile judiciare, astfel incat

Recunoasterea reciproca sa functioneze eficient. Este nevoie ca fiecare stat membru sa

cunoasca mai bine sistemele de justitie penala din celelalte state membre.

In rezolutia sa privind Foaia de parcurs pentru consolidarea drepturilor procedurale ale

Suspectilor in cadrul procedurilor penale, Consiliul declara ca "Perioada de timp in care opersoana poate ramane in detenție inainte de a fi judecata in instanta si in timpul

procedurilor judiciare variaza foarte mult de la un stat membru la altul. Perioadele excesiv de mari de arestare preventiva sunt in detrimentul persoanei, pot afecta cooperarea judiciara intre statele membre si nu reprezinta valorile pe care le apara Uniunea Europeana".

Consiliul a invitat Comisia sa prezinte o Carte verde privind arestarea preventiva. Aceasta Carte verde, care face parte din pachetul de drepturi procedurale, reprezinta raspunsul Comisiei la solicitarea Consiliului. Cartea verde include interactiunea dintre conditiile de detentie si instrumentele de recunoastere reciproca, de exemplu mandatul european de arestare, precum si arestarea preventiva.^[1]

1.1. Declaratia Universala a Drepturilor Omului

Declaratia Universala a Drepturilor Omului (DUDO) este cea mai importanta declaratie oficiala internationala privind drepturile inalienabile si inviolabile ale tuturor membrilor spetei umane.

Aceasta declaratie a fost proclamata intr-o rezolutie a Adunarii Generale la 10 decembrie 1948, ca un "ideal comun spre care trebuie sa tinda toate popoarele si natiunile" privind respectul drepturilor omului.

Ea cuprinde numeroase drepturi civile, politice, economice, culturale si sociale, la care oamenii din toata lumea sunt indreptatiti.

Drepturile omului cuprind un sistem de idei, reprezentari sau valori ce semnifica anumite conceptii privitoare la fiinta umana, societate si puterea statala, care postuleaza egalitatea intre toti oamenii si respectarea demnitatii lor.

Pe plan intern, drepturile fundamentale au fost definite ca fiind acele drepturi subiective ale cetatenilor considerate ca esentiale pentru viata, libertatea si demnitatea lor, indispensabile dezvoltarii personalitatii umane, drepturi care sunt stabilite prin Constitutie si garantate de aceasta, precum si de legile in materie.

Prin inscrierea lor in Constitutie li se recunoaste insasi caracterul de drepturi fundamentale si li se stabilesc garantii pentru ocrotirea si exercitarea lor. Pe plan international s-a simtit nevoia elaborarii unui "catalog" de drepturi care sunt considerate proprii Uniunii Europene. Acest "catalog" a fost inspirat in chip hotarator de Conventia Europeana, cuprinzand practic toate drepturile si libertatile garantate de aceasta.

Primele doua articole din DUDO^[2] evidentiaza ca toate fiintele umane, fara distinctie, se nasc libere si egale in demnitate si drepturi si enunta principiile de baza ale egalitatii si nediscriminarii in dreptul de a se bucura de drepturile si libertatile fundamentale ale omului.

Urmatoarele 19 articole trateaza drepturile civile si politice de care fiecare persoana este indreptatita sa se bucure.

Acestea sunt:

- Dreptul la viata, libertate si siguranta;

- Libertatea de a nu fi tinut in sclavie;

Document online: Contractul de intretinere Eseu: Conventie civila de prestari servicii

- Dreptul de a nu fi supus terorii, tratamentelor si pedepselor inumane sau degradante;

- Recunoasterea personalitatii juridice in fata legii;

- Protectie egala in fata legii;

- Dreptul la un remediu juridic, efectiv, pentru violarea propriilor drepturi;

- Dreptul de a nu fi arestat, inchis sau exilat arbitrar;

- Dreptul la o judecata dreapta si la o audiere publica de catre un tribunal independent si impartial;

- Prezumtia de nevinovatie pana cand vinovatia este dovedita;

- Interzicerea condamnarii pentru un act care nu a constituit un delict penal la momentul comiterii lui;

- Libertatea de a nu fi supus amestecului in viata intima, familie, casa sau corespondenta;

- Libertatea de circulatie incluzand dreptul de a-si parasi sau de a se intoarce in tara sa;

- Dreptul de a cere azil;

- Dreptul la o nationalitate;

- Dreptul la casatorie si la intemeierea unei familii;

- Dreptul de a avea o proprietate;

- Libertatea gandirii, constiintei si religiei;

- Libertatea de opinie si expresie;

- Libertatea de adunare si asociere pasnica;

- Dreptul de a participa la guvernarea unei tari;

- Dreptul de acces legal la serviciile publice dintr-o tara.

Urmatoarele 7 articole trateaza drepturile economice, sociale si culturale incluzand dreptul la:

- Securitate sociala;

- Munca si alegere libera;

- Remuneratie echitabila, care sa asigure o existenta fireasca demnitatii umane;

- Formarea si aderarea la sindicate;

- Odihna si concedii de odihna;

- Un standard de viata adecvat sanatatii si bunastarii (incluzand hrana, imbracamintea, adapostul si asistenta medicala);

- Ajutor social in caz de somaj, boala, incapacitate de munca, vaduvie, varsta inaintata sau alte situatii independente de persoanele in cauza;

- Protectia mamei si a copilului;

- Educatie: parintii avand dreptul de a alege tipul de educatie dorit pentru copiii lor;

- Participarea la viata culturala in sanul comunitatii;

- Protectia intereselor morale si materiale provenite din dreptul de autor al unei lucrari stiintifice, literare sau artistice. Aceste drepturi si libertati nu pot fi exercitate conta scopurilor si principiilor Natiunilor Unite.

Articolul final afirma ca nimic in aceasta Declaratie nu poate fi interpretat astfel ca, un stat, grup sau persoana sa aiba dreptul de a actiona in scopul suprimarii drepturilor si libertatilor enuntate in Declaratie.

Persoana in sine este centrul activitatii Natiunilor Unite depuse in numele drepturilor omului, atat ca beneficiar al drepturilor proclamate cat si ca "actor cheie" in realizarea lor.

DUDO cere fiecarei persoane si fiecarui organism al societatii sa promoveze respectul pentru drepturile omului si sa se lupte pentru recunoasterea lor universala si efectiva. Individual, in comunitatea sa si prin organizatiile neguvernamentale, fiecare persoana poate promova educatia drepturilor omului, incuraja respectul acestora la nivel national si lupta pentru deplina participare a tarii sale la eforturile Natiunilor Unite de a proteja la scara internationala drepturile omului. Importanta impactului pe care simplii cetateni il pot avea actionand impreuna pentru pace si drepturile omului, nu trebuie subestimate.

1.2. Conventia Europeana a Drepturilor Omului

Conventia Europeana a Drepturilor Omului a avut in vedere instituirea unui sistem de protectie a tuturor drepturilor si libertatilor oamenilor.

Elementul de garantie al drepturilor si libertatilor proclamate de Conventie rezulta din Art.1 al acesteia, care prevede ca "Inaltele Parti contractante recunosc oricarei persoane de sub jurisdictia lor drepturile si libertatile definite in titlul 1 al prezentei Conventii"^[3].

Locul drepturilor omului in constructia europeana si importanta mecanismului Conventiei sunt factori deloc de neglijat. "Conventia europeana nu se multumeste sa enumere un ansamblu de drepturi, ea le garanteaza imediat fiecarei persoane tinand de jurisdictia partilor contractante. Ea stabileste un sistem international de protectie colectiva a acestor drepturi - procedur unica in felul ei - care poate sa functioneze la initiativa statelor, ca si a particularilor. Individul, pana atunci izolat si ignorat in raporturile dintre state, devine o persoana, un cetatean in comunitatea natiunilor europene"^[4]

Mecanismul de control stabilit prin Conventia Europeana a drepturilor omului a avut in vedere, prin Art.19, instituirea unui sistem de protectie a acestor drepturi structurat pe doua nivele: o Comisie Europeana a drepturilor omului si o Curte Europeana a drepturilor omului.

Textul Conventiei reia drepturile esentiale inscrise in Declaratia Universala a Drepturilor Omului.

1.3. Tratate internationale privind Drepturile Omului

Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (Carta UE) stabileste un standard pe care toate statele membre trebuie sa il respecte la punerea in aplicare a legislatiei UE. In

Conformitate cu hotararea Curtii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), conditiile de

Detentie inacceptabile pot constitui o incalcare a articolului 3 din Conventia europeana a

Drepturilor omului. Articolul 4 din Carta UE este formulat identic cu articolul 3 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, intrucat aceste doua dispozitii se refera la acelasi domeniu si au acelasi inteles. Articolul 19 alineatul (2) din Carta UE prevede, de asemenea, ca nici o persoana nu poate fi predata unui stat in care exista un risc major ca persoana respectiva sa fie supusa, in special, unui tratament inuman sau degradant.

Este de subliniat faptul ca dispozitia cuprinsa in art. 3 al Conventiei nu este nici pe departe singulara in instrumentele universale sau regionale de protectie generala a drepturilor omului. Dimpotriva, ea se regaseste in fiecare dintre acestea.

In esenta, statele au, potrivit acestor instrumente juridice internationale, atat obligatii de prevenire a practicarii torturii, cat si obligatii de a impiedica asemenea acte prin orice masura adecvata luata pe plan legislativ, administrativ, judiciar, educational etc.

De exemplu, pe plan legislativ statele si-au asumat obligatia atat in ceea ce priveste interdictia torturii, cat si sanctionarea acesteia prin prevederea unor pedepse penale adecvate (art. 4 din Conventia ONU pentru prevenirea torturii, a tratamentelor cu cruzimi, ori a pedepselor inumane sau degradante).

Potrivit art. 3 din Conventia Europeana, se interzice in termeni absoluti recurgerea la tortura ori la pedepse inumane sau degradante, deoarece dreptul la interdictia torturii, a pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante este considerat un drept intangibil al persoanei, al carui exercitiu nu poate fi limitat in nici o situatie, si care, deci, nu suporta derogari sau limitari.

Astfel, este de observat faptul ca, practic, art. 3 reia, in termeni identici, prevederea cuprinsa in art.5 al Declaratiei Universale a Drepturilor Omului.

Art. 9 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului stipuleaza ca "Nimeni nu trebuie sa fie arestat, detinut sau exilat in mod arbitrar". Pe cale de consecinta, ingradirea libertatii persoanei in cadrul oricarei societati democratice nu se poate realiza decat in conditii de legalitate, potrivit normelor incidente legislatiei fiecarui stat arestarea nu poate fi dispusa decat pentru motive temeinice, orice hotarare arbitrara in acest sens fiind un abuz, o incalcare flagranta a libertatii individului.

O dispozitie asemanatoare se regaseste in art. 7 al Pactului ONU privitor la drepturile civile si politice, care, totusi, adauga in partea sa finala, ca "este interzis ca o persoana sa fie supusa, fara consimtamantul sau, unei experiente medicale sau stiintifice".

Tot astfel, art. 5 paragraf 1 din Conventia Americana a Drepturilor Omului dispune ca orice persoana are dreptul la respectarea integritatii sale fizice, mintale, morale, iar paragraful 2 al aceluiasi text prevede ca nimeni nu poate fi supus la tortura sau la pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante, ceea ce semnifica interdictia absoluta a aplicarii unor asemenea pedepse ori tratamente.

In mod asemanator, art. 4 din Carta Africana a Drepturilor Omului si popoarelor proclama inviolabilitatea persoanei umane: "Orice fiinta umana are dreptul la respectarea vietii sale si a integritatii fizice si morale a persoanei sale; nimeni nu poate fi privat in mod arbitrar de acest drept".