DREPTUL DE PROPRIETATE

Potrivit art. 480 C.civ.: "Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura si dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut, insa in limitele determinate de lege. "

Definitia legala comporta cateva precizari. Sintagma "a se bucura " semnifica posibilitatea proprietarului de a se stapani bunul in aceasta calitate si de a-l folosi in interesul si in puterea sa.

Spre deosebire de titularii altor drepturi reale asupra aceluiasi bun, proprietarul exercita atributele juridice ale dreptului de proprietate in putere proprie si interes propriu.  In putere proprie deoarece se supune numai legii spre deosebire de ceilalti titulari de drepturi reale care exercita "unele atribute ale dreptului de proprietate in virtutea puterii transmise de proprietar " si in conformitate cu legea si cu vointa proprietarului. In interes propriu, deoarece "proprietarul este singurul care exercita, direct sau indirect (prin alte persoane), plenitudinea atributelor proprietatii in propriul sau interes ".

DEFINITIE. Dreptul de proprietate este acel drept subiectiv care da expresia aproprierii unui bun, drept care permite titularului sa posede, sa foloseasca, si sa dispuna de acel bun, in putere proprie si in interes propriu, in cadrul si cu respectarea legislatiei existente.

ATRIBUTELE DREPTULUI DE PROPRIETATE. Cele trei atribute ale dreptului de proprietate sunt: posesia (jus utendi), folosinta (jus fruendi) si dispozitia (jus abutendi).

Posesia ca atribut al dreptului de proprietate (jus utendi)

Acest atribut consta in prerogativa titularului dreptului de proprietate de a stapani in fapt bunul. O asemenea stapanire poate apartine direct si nemijlocit proprietarului, exercitandu-se in interes propriu si prin putere proprie. Dar, proprietarul poate conveni ca stapanirea de fapt sa fie facuta si de o alta persoana, dar in numele si interesul lui. Deoarece in acest caz posesia corespunde proprietatii, se poate afirma ca posesia se infatiseaza ca o expresie exterioara a proprietatii. Dar nu se poate pune semnul egalitatii intre posesie (care reprezinta o stare de fapt) si proprietate (care este o stare de drept), mai ales ca, in unele cazuri, proprietatea poate apartine unei persoane, iar posesia alteia. De exemplu, o persoana poate avea proprietatea unui bun, fara sa aiba insa si posesia, dupa cum o persoana poate avea numai posesia, fara a fi insa si proprietar.

Posesia este un atribut important al proprietatii, deoarece a-l priva pe proprietar de acest drept, inseamna a-i face dreptul ineficient, lipsit de utilitate. Posesia este mijlocul indispensabil fiecarui proprietar pentru a realiza scopul sau, adica utilizarea economica a proprietatii sale. Orice proprietar trebuie sa aiba posibilitatea materiala de a se folosi de bunul sau. In caz contrar, proprietatea ar ramane o simpla utopie.

Posesia se gaseste insa nu numai in componenta dreptului de proprietate, dar si a celorlalte drepturi reale, iar in cadrul fiecarui drept real are o fizionomie proprie. Uneori, prin posesia exercitata in conditiile legii, se ajunge la proprietate. De exemplu, prin uzucapiune se dobandeste dreptul de proprietate, situatie in care posesia are un rol determinant.

Prin intrarea in vigoare a Legii nr.18/1991 privind fondul funciar, persoanelor carora li s-a reconstituit dreptul de proprietate, li s-au eliberat adeverinte care atesta acest drept. De asemenea, acelasi drept putea fi recunoscut prin hotararea comisiei judetene (data, fie in contestatiile impotriva masurilor stabilite de comisiile subordonate, fie in baza unei hotarari judecatoresti prin care s-a admis plangerea). Intre momentul reconstituirii dreptului de proprietate si eliberarea titlului de proprietate, se interpune un alt moment si anume cel al punerii in posesie a titularului dreptului. Prin aceasta operatie se delimiteaza cu exactitate suprafetele de teren asupra carora s-a reconstituit dreptul de proprietate. Ea permite insa titularului sa-si exercite, printre altele, si dreptul de folosinta, fara nici o restrictie. Punerea in posesie permite efectiv si exercitarea celorlalte doua atribute: folosinta si dispozitia.

Folosinta ca atribut al dreptului de proprietate (jus fruendi)

Folosinta constituie acea prerogativa in temeiul careia proprietarul poate intrebuinta bunul in interesul sau, percepandu-i fructele (naturale, civile si industriale). Atributul folosintei poate presupune atat acte materiale  - de exemplu, culegerea fructelor -, cat si acte juridice - de exemplu, inchirierea bunului.

Potrivit art. 483 Cod civil, fructele s-ar cuveni proprietarului in puterea dreptului de accesiune. Dar fructele se cuvin proprietarului in virtutea dreptului sau de proprietate si nu a dreptului de accesiune. Dreptul de folosinta, ca atribut al dreptului de proprietate, permite si culegerea fructelor.

Referat: Adeverinta de venit Document online: Contract de agentie comerciala

Fructele sunt produse de un anumit bun, cu o anumita periodicitate, fara sa-i altereze substanta. Ele sunt produse de bunurile frugifere si se impart in trei categorii:

a) naturale (se produc independent de vointa omului);

b) industriale (presupun interventia omului);

c) civile (sunt consecinta unor acte juridice - chiriile, dobanzile etc.).

Importanta distinctiei dintre fructe si producte este indubitabila. In cazul uzufructului, productele apartin nudului propŲietar, pe cand fructele sunt culese de uzufructuar, la po䁳esie, producteleࠠnu vor fi dobandite nici macar de ࡰosesorul de bunŃ-credinta. In cazul coproprietatii, fiecare proprietar este indrept℃tit na$fructe {au proŴucte, propѯrtional cu partea indiviza a fiecaruia. Cota-parte din fructe va fi identica cu aceea din dreptul de proprietate.

In practica judiciara s-a pus problema partajului de folosinta in cazul bunurilor comune ale sotilor; de asemenea s-a pus problema partajului de folosinta si in materie succesorala. Codul civil roman nu reglementeaza imparteala de folosinta, ci numai partajul de proprietate.

De asemenea, proprietarul are dreptul de a nu exploata bunul in acest mod, cu exceptia situatiilor cand este obligat prin lege

Dispozitia ca atribut al dreptului de proprietate (jus abutendi).

Prin dreptul de dispozitie vom intelege facultatea proprietarului de a dispune liber de bunul sau. Astfel, proprietarul poate instraina bunul, cu titlul oneros sau gratuit. Posibilitatea de a instraina nu e specifica doar dreptului de proprietate, ci este un atribut inerent notiunii de patrimoniu. Instrainarea tuturor puterilor cuprinse in jus abutendi echivaleaza cu o instrainare a insusi dreptului de proprietate.

Dar proprietarul nu este numai liber sa instraineze bunul sau, dar are si dreptul sa-l abandoneze sau chiar sa-l distruga. In acelasi timp, proprietarul nu poate fi obligat sa instraineze bunul.

Proprietarul are o deplina libertate in exercitarea dreptului de dispozitie, dar el va putea dispune numai  "in limitele determinate de lege " (art.480 Cod civil). Prin exercitiul dreptului sau de proprietate, titularului nu-i este permis sa prejudicieze alte persoane. Vom fi atunci in prezenta abuzului de drept, care nu este decat o fapta ilicita ce consta in exercitarea drepturilor subiective intr-un mod contrar scopului lor sau legii. Deoarece dreptul de dispozitie nu poate fi stirbit, nimanui nu-i este permis sa impiedice exercitarea lui.

CARACTERELE JURIDICE ALE DREPTULUI DE PROPRIETATE

Caracterul exclusiv rezulta chiar din continutul art.480 Cod civil, care prevede ca  "Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura si a dispune de un lucru in mod exclusiv ". Acest caracter permite titularului sa faca, singur, ce vrea cu bunul sau in limitele prevazute de lege; de asemenea, nici unei alte persoane nu-i este permis sa aduca vreo atingere dreptului de proprietate. Daca sunt mai multi coproprietari ei vor exercita impreuna atributele dreptului de proprietate. Nici un coproprietar nu poate exercita singur, asupra bunului comun, acte exclusive de proprietate. Dar nimic nu impiedica pe fiecare coproprietar sa dispuna liber de partea sa indiviza. De aceea, concomitenta exercitarii atributelor dreptului de proprietate de catre mai multi titulari ai dreptului ce are ca obiect bunul nu pune in discutie caracterul exclusiv al acestuia

Exceptand dispozitia cuprinsa in art.480 Cod civil, caracterul exclusiv mai rezulta si din continutul art.475 Cod civil, potrivit caruia:  "Oricare poate dispune liber de bunurile ce ii sunt ale lui, cu modificarile stabilite de lege ".

Principiul potrivit caruia titularul dreptului de proprietate poate singur sa exercite asupra bunului atributele proprietatii, comporta si unele restrictii. De exemplu, legea sau vointa proprietarului permite altei persoane sa exercite o parte din atributele dreptului de proprietate (ex.: uzufruct, servitute, abitatie etc.).

Caracterul perpetuu presupune, in primul rand, ca dreptul de proprietate dureaza atata timp cat exista bunul, iar in al doilea rand, dreptul de proprietate nu se stinge prin neuz.

Dreptul de proprietate dureaza atat timp cat exista bunul. Dreptul de proprietate se identifica cu bunul si nu poate fi separat de acesta. Intr-adevar, nu exista un drept de proprietate temporar.

Prin caracterul perpetuu nu trebuie inteles insa ca bunul mobil sau imobil, obiect al proprietatii, trebuie sa apartina continuu aceluiasi titular. In momentul in care proprietarul instraineaza un bun, dreptul de proprietate nu se stinge, ci el se transfera la dobanditor. Practic are loc doar o schimbare a titularului dreptului de proprietate sau altfel spus  "dreptul de proprietate se perpetueaza transmitandu-se ". Aceeasi este si situatia transmiterii proprietatii prin acte pentru cauza de moarte.

Dreptul de proprietate se stinge prin expropriere, prin trecerea unui bun din domeniul privat in domeniul public al statutului sau al unitatilor administrativ teritoriale, prin uzucapiune si prin ocupatiune. La fel si in cazul accesiunii, si al dobandirii fructelor de catre posesorul de buna-credinta.

Perpetuitatea acestui drept se exprima si prin imprescriptibilitatea sub aspect extinctiv, dreptul putandu-se stinge doar ca efect al prescriptiei achizitive. Ca efect direct sunt imprescriptibile extinctiv urmatoarele actiuni reale care deriva din proprietate: actiunea in revendicare imobiliara, indiferent de titularul dreptului de proprietate si actiunea negatorie.

Mai mult, numai prin recunoasterea perpetuitatii se poate pune problema reconstituirii dreptului, in anumite situatii.

Caracterul absolut. "Caracterul absolut al dreptului de proprietate trebuie interpretat in sensul ca titularul sau are asupra lucrului latitudinea de a-i trage utilitatea pe care el o confera si de a savarsi toate actele juridice care raspund nevoilor proprietarului sau impuse de propriul sau interes ". Caracterul absolut este expresia faptului ca dreptul de proprietate este singurul drept real complet care da titularului sau exercitiul tuturor prerogativelor.

Puterea proprietarului asupra lucrului avut in proprietate se poate manifesta prin doua modalitati:

a) prin acte materiale de folosinta si de consumatie, de exemplu, citesc cartea, locuiesc apartamentul, ma deplasez cu automobilul.

b) prin acte juridice, cum ar fi: instrainez imobilul prin vanzare ori donatie, inchiriez apartamentul, las prin testament bunurile din patrimoniul meu unor persoane etc.

Coproprietatea nu constituie decat o exceptie de la regula, deoarece legiuitorul n-a vazut in indiviziune decat un accident. De altfel, art.728. Cod civil dispune categoric:  "Nimeni nu poate fi obligat a ramane in indiviziune ".

RESTRICTII ALE DREPTULUI DE PROPRIETATE

Limitarile dreptului de proprietate isi pot avea originea in lege, in hotarari judecatoresti sau in vointa titularilor dreptului. De regula, restrictiile vizeaza proprietatea imobiliara si, in primul rand, proprietatea funciara.

a. Restrictii stabilite prin vointa titularului dreptului de proprietate

De regula, titularul exercita singur atributele dreptului de proprietate, dar, uneori, din cele mai diverse motive, o parte din aceste atribute sunt instrainate.

Raportat la cele trei atribute, spunem ca dreptul de proprietate se dezmembreaza, astfel luand nastere:uzufructul, uzul, abitatia, servitutea si superficia. Exceptand situatia cand unele din aceste drepturi reale pot lua fiinta si prin efectul legii (ex.: servitutile legale, dreptul de abitatie reglementat de art.4 din Legea nr.319/1944), de regula ele iau nastere prin consimtamantul titularului dreptului de proprietate, prin conventii ce limiteaza caracterul exclusiv al dreptului de proprietate. Uneori, cum este cazul uzufructului, titularul ramane doar cu nuda-proprietate (dreptul de dispozitie), celelalte atribute apartinand uzufructului.

O alta restrictie a dreptului de proprietate o constituie clauza de inalienabilitate. Interzicerea clauzei de inalienabilitate a determinat pe legiuitor sa nu admita nici substitutiile fideicomisorii. Cu toate acestea bunurile pot fi declarate inalienabile temporar prin conventia partilor atunci cand exista un motiv temeinic.

b. Restrictii legale aduse dreptului de proprietate

Pot fi clasificate, avand in vedere natura interesului ce s-a dorit a fi ocrotit, in doua:

- restrictii privind interesele economice si sociale generale, precum interesele domeniului public ;

- restrictii privind interesele individuale ale titularilor dreptului de proprietate.