Distrugerea, jefuirea sau insusirea unor valori culturale

Distrugerea, jefuirea sau insusirea unor valori culturale

1. Continutul legal

Infractiunea este prevazuta in art. 360 C.pen. si consta in distrugerea sub orice forma, fara necesitate militara, de monumente sau constructii care au o valoare artis­­tica, istorica ori arheologica, de muzee, mari biblioteci, arhive de valoare isto­rica sau stiintifica, opere de arta, manuscrise, carti de valoare, colectii stiintifice sau colectii importante de carti, de arhive, ori de reproduceri ale bunurilor de mai sus si in ge­neral a oricaror valori culturale ale popoarelor.

Conform alin. (2) infractiunea consta in jefuirea sau insusirea sub orice forma a vreuneia din valorile culturale aratate in prezentul articol, de pe teritoriile aflate sub ocupatie militara.

Incriminarea unei asemenea infractiuni este necesara, pornind de la faptul bine­cunoscut ca patrimoniul artistic, cultural si stiintific al fiecarui popor constituie un tezaur inestimabil, nu numai pentru poporul care l‑a creat si caruia ii apartine, ci in acelasi timp pentru intreaga omenire.

In Codul penal roman faptele de distrugere, jefuire sau insusire a unor valori culturale au fost incriminate ca urmare a aderarii Romaniei la Conventia de la Haga din 14 mai 1954[1].

2. Conditii preexistente

A. Obiectul infractiunii. a) Obiectul juridic special il constituie relatiile sociale care asigura protectia patrimoniului cultural al popoarelor, a grupurilor etnice, rasiale ori religioase, patrimoniu prin a carui vatamare se aduc grave prejudicii omenirii.

Se poate spune ca este vorba de insusi patrimoniul cultural universal.

b) Obiectul material al infractiunii este constituit de o serie de bunuri enumerate in art. 360 alin. (1) si anume: monumente sau constructii care au valoare artistica, isto­­rica ori arheologica; muzee, mari biblioteci, arhive de valoare istorica sau stiinti­fica, opere de arta, manuscrise, carti de valoare, colectii stiintifice, colectii impor­tante de carti, de arhive, reproduceri ale acestor bunuri. Dupa cum se observa, pot fi obiect material al infractiunii si reproducerile bunurilor enumerate. Consideram ca nu orice reproduceri pot fi obiect material al infractiunii, ci numai acelea care au o valoare recunoscuta de autoritatile statului in care ele se gasesc, in speta Ministerul Culturii si Cultelor. De altfel, in cazul tuturor bunurilor enumerate se impune con­ditia ca aces­tea sa fie inregistrate in cataloage de evidenta intocmite la nivel national sau local, din care sa rezulte valoarea culturala a acestor bunuri.

In mod asemanator se procedeaza si la nivel international prin intermediul UNESCO ori al altor organizatii specializate in protejarea valorilor culturale.

B. Subiectii infractiunii. a) Subiectul activ poate fi orice persoana, legea necerand nici o calitate speciala a acestuia. Participatia este posibila sub toate formele sale, coautorat, instigare si complicitate. Cu toate acestea, am putea particulariza intr‑un fel subiectul activ, spunand ca de obicei acesta ar putea fi o persoana din randul autoritatilor de ocupatie vremelnica sau chiar militar al armatelor de ocupatie.

b) Subiectul pasiv principal este o anumita colectivitate, un popor sau chiar ome­nirea in ansamblul ei.

De asemenea, exista si un subiect pasiv secundar, in persoana celui care detinea in proprietate astfel de bunuri, pentru ca este binecunoscut faptul ca si persoanele fizice pot detine bunuri de o valoare culturala deosebita, bunuri care initial nu au avut o ase­menea valoare recunoscuta, dar avandu‑se in vedere vechimea acelui bun, prove­nienta, autorul lucrarii daca este cazul, autoritatile in drept i‑au recunoscut va­loarea cul­tu­rala, chiar daca acel bun a ramas in continuare in proprietatea celui care il detinea pana atunci. In plus, obligatia de a proteja aceste bunuri, de a nu le dis­truge, incumba chiar si proprietarului.

Referat: Adeverinta de venit Document online: Contract de agentie comerciala

3. Latura obiectiva

A. Latura obiectiva. a) Elementul material se prezinta sub forma a trei actiuni, si anume: distrugerea, jefuirea s‑au insusirea.

Distrugerea presupune o nimicire a bunului, lezarea substantei acelui bun, de exemplu, daramarea unui muzeu, ruperea, arderea unor inscrisuri de valoare, carti, colectii de arhiva si altele.

O conditie a laturii obiective o constituie aceea ca fapta sa nu fie justificata de o necesitate militara, aceasta fiind o conditie negativa a continutului constitutiv al in­fractiunii.

De asemenea fapta se poate savarsi si prin jefuire. Aceasta consta intr‑o insusire a bunurilor prin violenta, care poate fi fizica sau psihica. Nu are importanta faptul ca dupa insusire bunurile au fost preluate de ocupanti sau ulterior au fost abandonate.

Insusirea, a treia modalitate alternativa a elementului material, presupune trece­rea ilicita a bunurilor din detinerea sau posesia unei persoane fizice sau juridice in patrimoniul faptuitorului.

De asemenea, trebuie precizat faptul ca toate aceste actiuni trebuie realizate pe un teritoriu aflat sub ocupatie militara.

Expresia ocupatie militara face si o anumita demarcatie a unui interval de timp, de la inceputul ocupatiei militare si pana la sfarsitul acesteia. Daca s‑a trecut la starea de pace, implicit nu se mai poate vorbi de teritoriu aflat sub ocupatie. militara, iar fap­tele savarsite vor avea o alta incadrare juridica.

b) Urmarea imediata consta in starea de pericol ce rezulta din savarsirea infrac­tiunii, stare de pericol ce planeaza asupra patrimoniului cultural al popoarelor. In aceasta situatie urmarea rezulta chiar din savarsirea faptei.

De asemenea, intalnim si o urmare materiala, o vatamare concreta, in cazul dis­tru­gerii unor valori, scoaterii din detentia sau posesia unei persoane a unor bunuri, si de prezenta careia este conditionata existenta infractiunii.

c) Trebuie stabilita si legatura de cauzalitate intre faptele de distrugere, jefuire, insu­sire si rezultat, pentru ca in acest caz urmarea nu rezulta implicit. Dupa ce s‑a stabilit o asemenea legatura de cauzalitate, rezulta in mod automat si cealalta urmare, starea de pericol asupra patrimoniului cultural.

B. Latura subiectiva. Infractiunea se comite cu intentie directa sau indirecta. Fap­tuitorul trebuie sa cunoasca faptul ca bunul asupra caruia poarta actiunea de distru­gere, jefuire, insusire face parte din patrimoniul cultural national. In caz contrar, fap­tuitorul aflandu‑se in eroare cu privire la importanta acelui bun, faptele vor fi inca­drate la distrugere, talharie sau furt dupa caz.

4. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. Infractiunea este susceptibila de acte pregatitoare si tentativa, dar numai tentativa se pedepseste conform art. 361 alin. (1) C.pen. Infractiunea atinge for­ma consumata in momentul cand s‑a savarsit actiunea si s‑a produs urmarea des­crisa in textul de lege corespunzator.

B. Modalitati. Observam ca in art. 360 exista de fapt doua infractiuni, distrugerea unor valori culturale si jefuirea sau insusirea unor astfel de valori.

Infractiunea de distrugere de valori culturale este incriminata numai in forma tipica, iar infractiunea de jefuire sau insusire de valori culturale este incriminata in doua modalitati alternative: jefuire si insusire.

C. Sanctiuni. Pedeapsa prevazuta de lege pentru forma consumata a acestei infractiuni este inchisoarea de la 5 la 20 ani, iar pentru tentativa de la 2 ani si 6 luni la 10 ani. De asemenea, se poate aplica si pedeapsa complimentara a interzicerii unor drepturi prevazute in art. 64 C.pen.

Daca persoana comite ambele variante ale infractiunii, distrugere si jefuire sau insusire, atunci se vor aplica regulile de la concursul de infractiuni.

Bibliografie selectiva

C. Birsan, Conventia europeana a drepturilor omului, Comentariu pe articole, vol. I, Drepturi si libertati, Ed. All Beck, Bucuresti, 2005, p. 211; Gh. Diaconescu, Genocidul, Ed. Militara, Bucuresti, 1991, p. 109.