Caracterizarea generala a infractiunilor contra persoanei

Caracterizarea generala a infractiunilor contra persoanei

1. Obiectul infractiunilor contra persoanei

A. Obiectul juridic generic il constituie relatiile sociale care privesc apararea per­soanei privite sub totalitatea atributelor sale (viata, integritatea corporala, inviolabili­ta­tea sexuala, libertatea, demnitatea)[1].

Toate aceste infractiuni prezinta un ridicat grad generic de pericol social, deter­minat, pe de o parte, de importanta valorilor sociale ce constituie obiectul protectiei penale si de gravele urmari pe care le poate avea pentru comunitate savarsirea acestor infractiuni, iar pe de alta parte, de faptul ca infractiunile contra persoanei se reali­zeaza, de regula, prin utilizarea unor mijloace sau procedee violente si au o frecventa deseori mai ridicata in raport cu alte categorii de infractiuni.[2]

B. Obiectul juridic special il constituie relatiile sociale referitoare la fiecare din atributele esentiale ale persoanei (viata, integritatea corporala, libertatea, demnitatea etc.) si privite ca drepturi absolute ale acesteia, opozabile tuturor, erga omnes Aceste drepturi, denumite si drepturi personale nepatrimoniale, sunt inseparabil si indiso­lubil legate de persoana omului, prin ele este garantata si se ocroteste perso­nalitatea omului, atat sub aspect fizic, material impotriva faptelor care aduc atingere existentei fiintei umane ori integritatii sale corporale, cat si sub aspectul drepturilor persoanei de a se manifesta in mod liber in societate cu respectarea atri­butelor perso­nalitatii sale (libertatea de a actiona, demnitatea, inviolabilitatea sexuala, a secretului etc.). In doctrina penala, de asemenea, se recunoaste ca in sfera pro­tectiei penale sunt cuprinse acele drepturi absolute, legate intim de persoana umana, denumite si drepturi ale personalitatii, care sunt garantate prin relatiile instituite de stat pentru a apara diferitele atribute fundamentale ale omului .

C. Obiectul material il reprezinta corpul victimei atunci cand prin actiunea (inac­tiunea) ilicita sunt vizate valori precum: viata, integritatea corporala, sanatatea, liber­tatea fizica ori viata sexuala. Este indiferent daca acel corp apartine unei persoane tinere sau in varsta ori daca persoana este sau nu in plenitudinea facultatilor fizice sau psihice. Este necesar ca persoana respectiva sa fie in viata, iar faptuitorul sa actioneze asupra corpului acesteia.

2. Subiectii infractiunilor

A. Subiectul activ nemijlocit (autor) al infractiunilor contra persoanei, de regula, poate fi orice persoana, deoarece legea nu prevede cerinta ca subiectul sa aiba vreo calitate; totusi la unele infractiuni legea cere ca subiectul activ sa aiba o anumita calitate, de pilda, la pruncucidere (subiectul trebuie sa aiba calitatea de mama a nou‑nascutului) sau la infractiunea de incest (subiectul trebuie sa fie ascendent, des­cendent ori frate‑sora). La unele infractiuni, calitatea subiectului activ atrage inca­drarea faptei intr‑o varianta agravata a infractiunii, de exemplu, la uciderea din culpa, cand subiectul activ este conducatorul de autovehicul.

De regula, infractiunile contra persoanei se pot comite si in participatie (plura­litate de subiecti activi), fie ca este vorba de participatie proprie, fie improprie. Uneori nu este posibila participatia (cazul infractiunilor neintentionate) ori nu sunt posibile decat anumite forme de participatie (de pilda, coautoratul nu este posibil decat in cazul infractiunilor intentionate si care nu se savarsesc in persoana proprie).

B. Subiectul pasiv sau victima este persoana fizica a carei viata, integritate fizi­ca, sanatate, libertate sau demnitate a fost lezata prin savarsirea faptelor incri­minate.

3. Latura obiectiva

A. Elementul material al infractiunilor contra persoanei se realizeaza, de regula, prin actiuni, acestea fiind de o mare varietate: ucidere, lovire, amenintare, actul sexual, atingerea onoarei etc. La unele infractiuni, elementul material nu se poate realiza decat prin actiune, ca de exemplu, la viol; la alte infractiuni elementul material poate fi o inactiune (de exemplu, in cazul omorului, pruncuciderii, uciderii din culpa etc.).

B. In toate cazurile, infractiunile contra persoanei produc si o urmare imediata, prevazuta expres sau implicit in textul de incriminare. In raport de existenta urmarii imediate, vom deosebi infractiunile de rezultat de cele de simpla actiune.

C. Mijloacele de savarsire a faptei sunt, in general, irelevante pentru existenta infractiunilor contra persoanei, dar, in unele cazuri, folosirea anumitor mijloace con­ditioneaza, fie existenta infractiunii in forma simpla (violenta sau amenintarea, in cazul santajului), fie existenta unor forme mai grave (mijloace care pun in pericol viata mai multor persoane, in cazul omorului calificat).

De asemenea, uneori locul sau timpul savarsirii faptei conditioneaza existenta infrac­tiunii ca atare sau a unei forme calificate (in public - in cazul perversiunii sexuale - sau in timpul noptii - in cazul violarii de domiciliu).

D. Atunci cand legea conditioneaza incriminarea de existenta unei urmari mate­ria­le invocate, va trebui sa se stabileasca raportul de cauzalitate intre fapta si rezul­tat. In cazul infractiunilor de simpla actiune nu exista o asemenea necesitate.

4. Latura subiectiva

A. Sub aspectul formei de vinovatie, infractiunile contra persoanei pot fi savarsite cu intentie (omorul), cu praeterintentie (lovirile, vatamarile corporale si va­tamarile cauzatoare de moarte) sau din culpa (uciderea din culpa, vatamarea corpo­rala din culpa). Stabilirea formei de vinovatie cu care a actionat faptuitorul si a modalitatilor corespunzatoare fiecarei forme prezinta importanta pentru incadrarea juridica a faptei si, uneori, pentru individualizarea sanctiunii.

B. De regula, mobilul cu care a actionat infractorul sau scopul urmarit de acesta nu prezinta relevanta pentru existenta infractiunii, ci doar pentru dozarea pedepsei.

Numai ca exceptie, uneori, legiuitorul cuprinde mobilul sau scopul, fie ca cerinta a continutului incriminarii, fie ca circumstanta agravanta [art. 175 lit. b), g) si h) C.pen. sau art. 176 lit. d) C.pen.].

Omorul calificat este o varianta a omorului simplu, in continutul lui sunt preva­zute elemente sau imprejurari agravante.

5. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. Infractiunile contra persoanei sunt susceptibile, de regula, de o desfa­surare in timp; ca urmare, pot avea forme imperfecte, cum ar fi actele pregatitoare sau tentativa.

Actele pregatitoare, desi posibile la majoritatea infractiunilor contra persoanei, totusi, nu sunt incriminate, iar in unele cazuri se absorb in tentativa, ca de exemplu, la infractiunea de lipsire de libertate in mod ilegal.

Tentativa, posibila la aproape toate infractiunile contra persoanei, nu se sanctio­neaza decat la o parte dintre acestea.

Consumarea infractiunilor contra persoanei are loc in momentul cand se produce urmarea imediata descrisa in norma de incriminare (rezultatul vatamator sau starea de pericol).

B. Modalitati. Faptele contra persoanei pot fi incriminate sub numeroase moda­litati normative: simple, calificate (atenuate sau agravate). Fiecare modalitate norma­tiva poate cunoaste, la randul sau, nenumarate modalitati faptice, de realizare con­creta, determinate de imprejurarile concrete in care fapta a fost comisa, in raport cu mijloacele folosite, cu locul si timpul, cu relatiile dintre infractor si victima, cu mobilul, putand defini savarsirea faptei.

C. Sanctiuni. Pedeapsa difera in functie de gravitatea infractiunii. Astfel, omorul deosebit de grav este sanctionat cu pedeapsa detentiunii pe viata, pe cand ameintarea, cu amenda. Atat detentiunea pe viata, cat si amenda, nu sunt prevazute singure, ci alternativ cu pedeapsa inchisorii. Pedeapsa inchisorii poate fi, insa, prevazuta si sin­gura (omor, viol, ucidere din culpa etc.).

La unele infractiuni se prevede si pedeapsa complementara constand in interzi­cerea unor drepturi; la altele, aceasta pedeapsa fara a fi prevazuta expres, se aplica in baza si in­ conditiile art. 65 C.pen.