Delapidarea

Delapidarea

1. Continutul legal

Infractiunea de delapidare este incriminata in art. 215¹ C.pen. intr‑o varianta simpla sau tip si alta agravata.

Varianta simpla consta in insusirea, folosirea sau traficarea, de catre un functionar, in interesul sau ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestioneaza sau administreaza [alin. (1)]. Varianta agravata se realizeaza in cazul in care delapidarea a avut consecinte deosebit de grave [alin. (2)].

2. Conditii preexistente

A. Obiectul infractiunii. a) Obiectul juridic special il constituie relatiile sociale de natura patrimoniala, a caror existenta si dezvoltare sunt conditionate de mentinerea pozitiei de fapt a bunurilor ce apartin sau intereseaza o persoana juridica privata sau publica, impotriva actelor gestionarilor sau administratorilor, de insusire sau folosire in scopuri personale a bunurilor ce constituie obiectul activitatii de gestionare sau ad­ministrare. Infractiunea, fiind savarsita de un functionar public sau functionar, are ca obiect juridic secundar relatiile sociale care asigura desfasurarea normala si corecta a serviciului unitatii private sau publice.

Deci, obiectul juridic specific, avand caracter complex, este reprezentat, in primul rand de relatiile sociale de ordin patrimonial care se refera la normala si corecta administrare a bunurilor ce pot constitui obiect material al infractiunii, iar in al doilea rand, de relatiile sociale privind normala si corecta desfasurare a serviciului de catre subiectul activ.

b) Obiectul material. Infractiunea de delapidarea are ca obiect material, bani, valori sau alte bunuri din patrimoniul public sau privat pe care faptuitorul le gestio­neaza sau administreaza.

Prin "bani" se inteleg biletele de banca si monedele metalice romanesti sau straine care au putere circulatorie, indiferent daca se afla in numerar sau la dispozitia unitatii private sau publice.

Prin "valori" se inteleg hartiile de valoare si inscrisurile de orice fel, cum sunt obligatiunile C.E.C., cecurile, hartiile de virament, timbrele, titlurile de credit, de crean­ta etc., daca incorporeaza drepturi a caror valorificare este legata de detinerea respectivelor inscrisuri.

Prin "alte bunuri" se inteleg bunurile mobile corporale, altele decat banii ori va­lorile asimilate acestora, care au o valoare economica si fac parte din sfera de gestionare sau administrare a faptuitorului.

Dupa cum am vazut, obiectul material al delapidarii il formeaza numai bunurile corporale mobile, indiferent de sursa acestora, dar aparute in cadrul operatiunii de gestionare sau administrare a bunurilor aflate asupra unitatii (de exemplu: plusurile de bani sau de marfuri, bunuri ajunse din eroare in patrimoniul subiectului pasiv).

Pentru ca un bun sa devina obiectul material al infractiunii de delapidare trebuie ca acesta sa aiba o existenta materiala, deoarece numai astfel de bunuri pot fi sustrase. In acelasi timp, trebuie sa aiba o valoare economica si o anumita situatie juridica, adica sa faca parte din patrimoniul unei persoane juridice, sa se afle in posesia sau detentiunea acesteia si, totodata, sa se afle in masa bunurilor gestionate sau administrate de faptuitor.

Un bun intra in sfera patrimoniului unei persoane juridice atunci cand a fost pre­luat efectiv de prepusul acesteia si iese din aceasta sfera in momentul in care a avut loc predarea efectiva a lui catre beneficiar. Important pentru stabilirea momentului intrarii sau iesirii bunului in si din patrimoniu este predarea materiala a bunului, iar nu si transcrierea operatiei respective in scriptele contabile ale persoanei juridice.

Obiectul material al delapidarii il formeaza, cum am precizat anterior, numai bunu­­rile corporale mobile. Se considera, de asemenea, bun mobil, bunul ce poate fi des­prins de un bun imobil, de exemplu usile, ferestrele unei cladiri, fructele unui teren.

B. Subiectii infractiunii. a) Subiectul activ nu poate fi decat un "functionar public" sau "functionar" care "gestioneaza sau administreaza" bunurile unei unitati publice sau private. Asadar, la delapidare autorul este de doua ori calificat; el are, pe de o parte, calitatea de functionar public sau functionar, iar pe de alta parte, calitatea de administrator sau gestionar de bunuri care apartin unei persoane juridice.

Aceste doua calitati se cer cumulativ indeplinite, lipsa oricareia duce la exclu­derea infractiunii de delapidare. De aceea, un functionar care a contribuit prin acte nemijlocite la insusirea unor bunuri, fara a fi insarcinat cu administrarea sau ges­tionarea lor, alaturi de o persoana (functionar) care indeplineste aceste conditii, nu va fi coautor la delapidare, ci complice.

In explicarea notiunii de "functionar", in sensul folosit de art. 215¹ C.pen. trebuie sa tinem seama de dispozitiile art. 147 C.pen.

Potrivit acestui text de lege, prin "functionar public" se intelege orice persoana care exercita, permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investita, o insarcinare de orice natura, retribuita sau nu, in serviciul unei unitati dintre cele la care se refera art. 145.

Prin "functionar" se intelege persoana mentionata in alin. (1), precum si orice salariat care exercita o insarcinare in serviciul unei alte persoane juridice decat cele prevazute in acel alineat.

Din coroborarea acestor prevederi cu caracter general (art. 147 C.pen.) cu norma de incriminare a delapidarii se desprinde faptul ca indeplineste calitatea de a fi subiect activ nemijlocit al delapidarii atat functionarul public, cat si functionarul.

Se observa din cele de mai sus ca notiunea de "functionar public" este destul de cu­prinzatoare si ca se pune accentul pe exercitarea in fapt a activitatii, fiind fara relevanta titlul, modul de investire, de retributie ori timpul cat dureaza insarcinarea in serviciul unei persoane juridice publice.

In literatura juridica se afirma ca, in conditiile art. 147 alin. (2), nu poate fi subiect activ al infractiunii de delapidare decat un salariat aflat intr‑un raport de munca cu unitatea pagubita.

In continuare se arata ca mentiunea care se refera la functionarul public si care ar putea fi orice persoana "care exercita temporar cu orice titlu, indiferent cum a fost investita, o insarcinare de orice natura retribuita sau nu" folosita in art. 147 alin. (1) C.pen. nu mai este repetata si in cazul "simplului functionar, cel din ipoteza a doua din alin. (2) al art. 147 C.pen."

Intotdeauna functionarul (care nu este functionar public) trebuie sa se afle in raport de munca, pe baza unui contract individual de munca cu o alta persoana juridica, alta decat cele prevazute in art. 145. C.pen. Asadar, persoana care primeste, pastreaza si elibereaza bunuri si valori pentru o persoana juridica, alta decat cea prevazuta in art. 145 C.pen., cu care nu se afla intr‑un raport de munca derivat dintr‑un contract de munca individual nu poate fi subiect activ al infractiunii de delapidare, avand ca obiect bunurile sau valorile respective, o asemenea fapta putand fi incadrata in dispozitiile art. 213 C.pen., abuzul de incredere, sau art. 214 C.pen., gestiunea frauduloasa[1].

De asemenea se afirma ca o persoana angajata de proba ca agent comercial, fara a i se incheia contract de munca, avand totusi atributii de gestionare, nu poate comite infractiunea de delapidare, indiferent de titlul in baza caruia detine bunul pe care si‑l insuseste, in acest caz putandu‑se retine doar infractiunea de abuz de incredere -
art. 213 C.pen.[2]

In cazul infractiunii de delapidare, calitatea de functionar este circumscrisa numai acelor functionari care, in virtutea raportului juridic cu persoana juridica, au atributii de gestionare sau administrare.

Potrivit dispozitiilor din art. 1 ale Legii nr. 22/1969 (modificata[3]) privind angaja­rea gestionarilor, constituirea de garantii si raspunderea in legatura cu ges­tiona­rea bunu­rilor, are calitatea de gestionar acel functionar care exercita ca atributii prin­cipale de serviciu, primirea, pastrarea si eliberarea de bunuri aflate in adminis­trarea, folosinta sau detinerea, chiar temporara a unei unitati publice sau a oricarei alte persoane juridice, indiferent de modul de dobandire si de locul unde se afla bunurile.

Rezulta, asadar, ca activitatea de gestiune pe care o desfasoara functionarul este, in primul rand, o activitate de primire a unor bunuri, adica de luare in primire in cantitatea, calitatea si sortimentul specificate in actele insotitoare, iar, in al doilea rand, este o activitate de pastrare, prin care se intelege tinerea in depozit, asigurarea integritatii acestora in vederea efectuarii, in conditii normale, a miscarii bunurilor gestionate. In cazul in care nu se pastreaza integritatea bunurilor, daca se constata reaua‑credinta, fapta va fi gestiunea frauduloasa, iar daca atingerea adusa integritatii bunurilor se datoreaza culpei, in anumite conditii, se poate retine infractiunea de neglijenta in serviciu. Pastrarea implica, de asemenea, acte corespunzatoare (evi­dente, registre, documente) care sa oglindeasca in mod exact cantitatea, felurile si calitatea bunurilor in pastrare. In al treilea rand este o activitate de eliberare, predare a bunurilor. Prin eliberarea bunurilor se intelege predarea lor de catre functionarul respectiv celor indreptatiti in cantitatea, calitatea si sortimentele specificate in actele de eliberare.

In toate cazurile in care angajatul unei persoane juridice indeplineste o functie prin care, potrivit legii, dobandeste calitatea de gestionar este considerat gestionar de drept. Se pot ivi si situatii de fapt in care alti angajati sau chiar persoane particulare (de exemplu, sotul, ruda, prieten al gestionarului) efectueaza acte specifice activitatii de gestionare, desi nu ocupa o functie care sa indreptateasca aceasta activitate. Intrucat Codul penal da termenului de "functionar" un sens foarte larg, se poate con­sidera ca si aceasta gestionare, care este cunoscuta sub denumirea de gestionare de fapt, sa atribuie persoanei care o exercita, calitatea de gestionar, cu toate con­secintele pe care le genereaza aceasta. Deci, gestionarul de fapt este acea per­soana care exercita acte specifice de gestionare a bunurilor unei persoane juridice, fara a avea obligatii in acest sens. Dar pentru a fi subiect activ nemijlocit al delapidarii trebuie ca persoana juridica sa aiba cunostinta despre exercitarea in fapt a activitatii de gestio­nare; in sens contrar, faptuitorul in cauza nu poate fi privit ca avand o insarcinare in serviciul unei unitati publice sau private[4].

Calitatea de administrator o are acel functionar in ale carui atributiuni de serviciu intra si efectuarea de acte de dispozitie cu privire la bunurile ce apartin unitatii publice sau private, potrivit cu natura si scopul activitatii acesteia. Asemenea acte de dispo­zitie privesc planificarea, aprovizionarea, desfacerea, repartizarea platilor etc. si sunt indeplinite de cei special insarcinati cu atributii de conducere in unitatea respectiva, atributiile legate de dispozitia patrimoniului acesteia. De aceea, din cate­goria admi­nistratorilor, fac parte, de exemplu, directorii, contabilul sef, inginerul sef, con­silierii etc.

Exista o deosebire intre gestionar si administrator, in sensul ca primul vine in contact direct si material cu bunurile datorita atributiunilor sale legate de primirea, pastrarea sau eliberarea bunurilor, iar cel de‑al doilea are numai un contact virtual, juridic, cu bunurile pe care le administreaza, concretizat in actele de dispozitie pe care le efectueaza cu privire la acestea.

Referat: Adeverinta de venit Document online: Contract de agentie comerciala

Infractiunea de delapidare se poate comite atat de o singura persoana, cat si in participatie, in oricare forma a acesteia. Pentru coautorat se cere ca toti participantii sa aiba calitatea de functionari gestionari sau administratori.

Tot referitor la subiectul activ al infractiunii de delapidare, instanta suprema a stabilit ca administratorul asociatiei de proprietari sau de locatari are calitatea de functionar iar fapta acestuia de insusire, folosire sau traficare, in interesul sau ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestioneaza sau le adminis­treaza constituie infractiunea de delapidare[5]. In literatura de specialitate se sustine ca daca asociatia de proprietari sau de locatari nu are personalitate juridica administra­torul asociatiei de proprietari sau de locatari nu are calitatea de functionar si nu poate comite infractiunea de delapidare .

De asemenea amintim faptul ca infractiunea de delapidare se poate comite si de catre administratorul judiciar ori lichidatorul averii debitorului,in cazul procedurii insolventei[7] potrivit art. 145 din Legea nr. 85/2006.

b) Subiect pasiv la infractiunea de delapidare nu poate fi decat organul, institutia publica, sau orice alta persoana juridica, in cadrul carora exercita activitatea func­tio­narul care a comis actiunea de insusire, traficare sau folosire a bunului ce formeaza obiect material al infractiunii. Deci, la infractiunea de delapidare, intotdeauna subiect pasiv nu poate fi decat o persoana juridica.

3. Continutul constitutiv

A. Latura obiectiva. a) Elementul material consta intr‑o actiune de sustragere definitiva sau temporara a unui bun din patrimoniul unei persoane juridice in posesia sau detentia careia se afla, de catre o persoana care il gestioneaza sau admi­nis­treaza. Insusirea, folosirea sau traficarea nu reprezinta decat modalitati ale sustra­gerii. Nu are relevanta pentru existenta infractiunii daca sustragerea s‑a efectuat in interesul faptuitorului sau al unei alte persoane.

Insusirea, ca modalitate a sustragerii unui bun, consta in scoaterea unui bun din posesia sau detentia unei persoane juridice si trecerea acestuia in stapanirea faptuito­rului, care poate dispune de el, adica poate sa‑l consume, sa‑l utilizeze, ori sa‑l instraineze. Se realizeaza delapidarea prin aceasta modalitate in cazul in care autorul si‑a insusit sumele achitate de beneficiari pentru unele contracte de lucrari incheiate in numele unitatilor si pe formulare ale acestora[8], ori daca sustrage bunuri care numai scrip­tic au fost scoase din gestiunea sa, in fapt nefiind predate bene­ficiarului , ori daca gestionarul ia din gestiune o motocicleta pe care o inregistreaza pe numele sau .

In unele situatii nu se poate retine infractiunea de delapidare, pentru ca, doar aparent a avut loc o insusire.

Astfel, fapta inculpatului - presedinte de unitate comerciala (de stat) - de a prelua marfa des­tinata desfacerii prin reteaua comerciala si de a o desface prin propriul sau magazin, restituind unitatii valoarea marfii vandute pe masura ce o valorifica, nu cons­ti­tuie infractiunea de delapidare, pentru ca acesta nu si‑a insusit, folosit sau trafi­cat in interesul sau sau pentru altul, bani, valori sau alte bunuri ale unitatii, ci doar a valorificat marfurile luate pe credit de la unitatea comericala, ceea ce a fost posibil tocmai datorita indeplinirii necorespunzatoare si abuzive a indatoririlor de serviciu.

In acest caz, faptele presedintelui de cooperativa trebuie incadrate in dispozitiile art. 248 C.pen., care incrimineaza abuzul in serviciu contra intereselor publice[11].

Folosirea consta intr‑un act initial de luare sau scoatere a unui bun din sfera patrimoniala a unei unitati publice sau private si apoi intr‑un act subsecvent de intre­buintare a bunului sustras, prin care se obtine un folos in beneficiul faptuitorului ori a altei persoane. De aceea, constituie delapidare "prin folosire" scoaterea repetata a unor sume de bani din gestiune pentru acoperirea unor lipsuri anterioare, sau lua­rea din gestiune a unor aparate electronice pentru a le folosi o perioada de timp[12]. Exis­tenta infractiunii nu este afectata de imprejurarea ca, prin folosirea bunului, nu s‑a produs un prejudiciu evaluabil in bani; atata vreme cat bunul a fost scos, temporar, din sfera patrimoniala in care se gasea, s‑a creat o stare de pericol pentru acel pa­trimoniu, existand posibilitatea ca bunul sa fie pierdut sau insusit .

De remarcat faptul ca, spre deosebire de insusire, cand bunul luat ramane la faptuitor, in cazul folosirii, bunul este readus in unitatea publica sau privata, fiind vorba numai de o sustragere temporara a acestuia.

Traficarea este tot o forma de sustragere si consta, pe de o parte, in scoaterea bunului din sfera patrimoniului persoanei juridice si apoi in actul de speculare, in vederea obtinerii unui profit. Asadar, traficarea presupune ca dupa scoaterea bunului din sfera patrimoniala a unitatii publice sau private sa fie dat in folosinta altei per­soane in schimbul unui profit sau castig. In cazul "traficarii", scoaterea bunului este temporara ca si la "folosire", dar scopurile sunt diferite; la "traficare" se urma­reste realizarea unui profit, la "folosire" se satisface o nevoie personala.

In caz de delapidare prin folosire sau traficare, paguba consta in uzura bunului pe timpul cat a fost scos din gestiune[14], sau, daca obiectul material este o suma de bani, in echivalentul dobanzii legale pe durata folosirii sumei . Existenta delapidarii, in limi­tele sumelor insusite, nu este afectata de faptul ca gestionarul are de recuperat de la unitate o suma de bani , ori ca a avut aprobarea sefului unitatii pentru a lua bunuri din gestiune , sau, ca in locul banilor insusiti, au fost introduse in gestiune bunuri pro­prietate personala ori sustrase de catre alte persoane din alte gestiuni .

b) Urmarea imediata la infractiunea de delapidare, indiferent de modalitatea de comitere, consta in scoaterea bunului din sfera patrimoniala in care se gasea si lipsi­rea unitatii publice sau private de bunul sustras, de posibilitatea de a‑l avea si de a folosi bunul respectiv, ceea ce duce si la producerea unei eventuale pagube unitatii, constand in valoarea bunului sustras prin insusire.

c) Legatura de cauzalitate. Pentru intregirea laturii obiective este necesar sa existe o legatura de cauzalitate intre actiunea de insusire, folosire sau traficare si urmarea imediata, deposedarea unitatii publice sau private de acel bun. Daca depo­sedarea se datoreaza altei cauze, ca de pilda, pierderea bunului, furtul acestuia, dis­tru­gerea lui etc., nu poate exista infractiunea de delapidare.

B. Latura subiectiva. Infractiunea de delapidare se savarseste cu intentie, cel mai adesea, intentia directa, dar nu este exclusa si cea indirecta. Faptuitorul isi da seama de caracterul ilicit al faptei, prevede rezultatul socialmente periculos al acesteia, sau uneori numai il accepta. Intrucat textul incriminator prevede ca faptuitorul poate comite fapta de insusire, folosire sau traficare fie in interesul sau, fie in al altuia, inseamna ca pentru existenta infractiunii de delapidare este nerelevant daca acesta a urmarit comiterea faptei pentru satisfacerea unui interes propriu sau in favoarea altei persoane.

Consideram ca delapidarea se comite doar cu intentie directa, avand in vedere moda­litatile elementului material: insusire, folosire, traficare. Toate aceste activitati presupun si un scop, chiar daca nu este prevazut in norma de incriminare. Insusirea pre­su­pune trecerea definitiva a bunului in stapanirea faptuitorului. Folosirea si tra­ficarea presupun scopul folosintei bunului in interes personal sau scopul obtinerii unor castiguri. Or, in niciuna din aceste situatii nu se poate spune ca faptuitorul accepta posibilitatea producerii rezultatului. In plus, mai avem in vedere si expresia folosita in textul art. 215¹, "in interesul sau sau pentru altul".

Mobilul faptei nu are importanta in realizarea laturii subiective, atata vreme cat fap­tuitorul a fost determinat de dorinta de a realiza avantaje pe seama patrimoniului unitatii ale carei bunuri le gestioneaza sau administreaza, mobilul va ajuta insa la deter­minarea pericolului concret al infractiunii si la individualizarea raspunderii pe­nale.

4. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. Infractiunea de delapidare este susceptibila de toate formele imperfecte ale infractiunii, insa actele pregatitoare, desi posibile, nu sunt pedepsite de lege. In cazul in care, prin actul pregatitor respectiv se realizeaza continutul unei alte infrac­tiuni, autorul va fi sanctionat pentru aceasta.

Tentativa la delapidare este pedepsita si ea poate exista in raport cu oricare dintre modalitatile de comitere a infractiunii. Cel mai adesea la modalitatea "insusire", tentativa apare sub forma tentativei intrerupte.

Tentativa la delapidare se pedepseste conform art. 222 C.pen. Delapidarea se savarseste in forma consumata, in cazul in care elementul material a constat in insusire, odata cu realizarea acestuia, cu imposedarea faptuitorului cu bunul res­pectiv. Daca elementul material consta in folosire sau traficare, infractiunea se con­suma odata cu efectiva folosire sau traficare. In situatia in care faptuitorul nu poate face dovada ca a intentionat sa foloseasca sau sa trafice bunul, fapta va fi consi­derata consumata in momentul insusirii, care in orice caz s‑a realizat si numai ca o activitate obiectiv premergatoare folosirii ori traficarii.

Delapidarea poate sa apara ca o infractiune simpla cand consumarea coincide cu epuizarea (cea mai frecventa situatie intalnita in practica judiciara), dar poate sa fie comisa si forma infractiunii continue, mai cu seama, in modalitatile "folosirii" ori "tra­fi­carii", ca si in forma infractiunii continuate (de asemenea, frecventa in prac­tica judi­ciara) si chiar a infractiunii progresive daca urmarea imediata se agraveaza sau i se adauga o alta urmare, generata de aceeasi actiune de sustragere [art. 215¹ alin. (2) C.pen.].

In toate aceste cazuri, infractiunea de delapidare se va epuiza odata cu incetarea activitatii infractionale (folosire, traficare) ori cu efectuarea ultimei actiuni din com­po­nenta activitatii sale (infractiunea continuata) sau cand orice amplificare nu mai este posibila (infractiunea a avut forma celei progresive). Aplicarea legii penale se va face tinandu‑se seama de momentul epuizarii. In cazul infractiunii de delapidare sub forma folosirii sau traficarii, se observa ca ea imbraca forma unei infractiuni continue succesive.

B. Modalitati. Modalitatile normative sunt: delapidarea prin insusire, prin trafi­care si prin folosire a bunului unei persoane juridice.

Daca fapta se comite in mai multe modalitati normative, ea nu‑si pierde caracterul unitar cand fiecare modalitate a avut la baza aceeasi rezolutie infractionala. Fiecarei modalitati normative poate sa‑i corespunda o varietate de modalitati faptice, de pilda, prin crearea de plusuri in gestiune[19] si insusirea lor, prin substituirea marfurilor, prin schimbarea marfii de calitate superioara cu marfa de calitate inferioara, prin aco­perirea de sustrageri recurgand la falsuri in registre sau la falsificarea de acte. Delapi­darea are si o modalitate agravata, si anume, cand prin comiterea ei s‑au produs consecinte deosebit de grave.

Consecintele deosebit de grave se materializeaza in producerea unor pagube mai mari de 200.000 lei sau a unei perturbari deosebit de grave a activitatii, cauzate persoanei juridice, publice sau private.

C. Sanctiuni. Infractiunea de delapidare, in oricare din modalitatile normative ale variantei simple, se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 15 ani.

In modalitatea agravata - cand delapidarea a avut consecinte deosebit de grave, pedeapsa este inchisoarea de la 10 la 20 de ani si interzicerea unor drepturi.

Tentativa la infractiunea de delapidare, indiferent de modalitatea acesteia, se pedepseste conform art. 21 alin. (2) C.pen.

Potrivit art. 71¹ alin. (3) C.pen. persoana juridica se sanctioneaza cu amenda cuprinsa intre 10.000 si 900.000 lei.