Casatoria - notiunea, natura juridica si caracterele casatoriei

Casatoria

Sectiunea I.

1.1. Notiunea de casatorie

Acceptiunea data de Codul familiei notiunii de casatorie este diferita, dupa cum legiuitorul se refera la actul juridic al casatoriei sau la starea juridica a sotilor in timpul casatoriei. Casatoria este, intr‑adevar, in primul rand, un act juridic pentru incheierea caruia este nevoie ca viitorii soti sa‑si exprime consimtamantul valabil in conditiile stabilite de lege. In art. 3‑18 C.fam., reglementand incheierea casatoriei, legiuitorul foloseste notiunea de casatorie in acest sens, de act juridic care se incheie intre soti.

Dupa incheierea casatoriei, sotii au un statut legal, de persoane casatorite, in tot timpul cat dureaza aceasta. Codul familiei foloseste notiunea de casatorie in acest al doilea sens, anume de statut legal al sotilor, in art. 25‑36, prin care se reglementeaza raporturile personale si patrimoniale dintre soti.

Casatoria este deci uniunea liber consimtita dintre barbat si femeie, incheiata in concordanta cu dispozitiile legale, in scopul intemeierii unei familii si reglementata de normele imperative ale legii[1].

1.2. Natura juridica

In conceptia Codului civil, care reglementa raporturile de familie ca facand parte din ramura dreptului civil, casatoria avea un caracter prin esenta contractualist, fiind acel acord de vointa al viitorilor soti, ce se exprima intr‑o forma solemna, in fata ofiterului starii civile (art. 61). O asemenea reglementare juridica a determinat juristii epocii[2] sa considere casatoria un contract solemn prin care barbatul si femeia stabi­lesc, intre ei, o uniune, consacrata de lege, cu scopul de a trai impreuna.

Caracterul de contract civil al casatoriei a fost contestat si la acea vreme, unii doctrinari sustinand caracterul de institutie care nu poate fi catalogata in domeniul juridic al contractelor, intrucat partile nu pot stipula, in privinta uniunii lor, intocmai ca partile unui contract[3].

Caracterul contractualist al casatoriei este corect refuzat si de actuala literatura juridica de specialitate[4].

In ceea ce ne priveste, apreciem ca intre actul juridic al casatoriei si contractul civil exista deosebiri numeroase si de esenta, care fac astfel inacceptabila, sub actuala reglementare legala, teoria caracterului contractualist al casatoriei. Astfel:

a) in timp ce, in cazul contractului, continutul obligatiilor pe care partile si le asuma este determinat prin vointa lor, in cazul actului juridic al casatoriei, statutul de persoana casatorita este stabilit, in mod imperativ, de lege, iar cei care se casatoresc trebuie sa‑l accepte;

b) in cazul contractului, partile urmaresc un scop diferit, pe cand, in ceea ce priveste casatoria, scopul comun al sotilor este acela de a‑si intemeia o familie;

c) casatoria nu poate fi afectata de modalitati (termen sau conditie), asa cum poate fi contractul;

d) contractul poate fi modificat si desfacut prin acordul partilor, pe cand casatoria nu poate fi desfacuta decat de instanta de judecata, cu respectarea conditiilor legale;

e) nulitatile, in cazul casatoriei, prezinta anumite particularitati fata de nulitatile contractelor si ale actului juridic in general.

S‑a mai sustinut si o alta teorie in privinta naturii juridice a casatoriei, si anume aceea a actului mixt, potrivit careia, casatoria are o dubla natura, contract si institutie. Aceasta teorie a fost exprimata in mai multe variante, in functie de ponderea unuia sau altuia dintre elementele componente. Astfel, o parte a autorilor au considerat casatoria ca un contract ce da nastere unei asociatii de persoane, la fel ca si in cazul contractului de societate, de mandat sau de locatiune; un alt autor apreciaza casatoria ca fiind, in egala masura, contract si institutie si, in fine, altii acorda o mai mare importanta caracterului sau institutional in dauna celui contractual[5].

1.3. Caracterele casatoriei

In dreptul nostru, casatoria are urmatoarele caractere:

a) Este un act civil (sau laic), in opozitie cu caracterul dominant religios pe care l‑a avut in trecut, incheierea si inregistrarea ei fiind exclusiv de competenta autoritatii de stat. Constitutia Romaniei prevede posibilitatea celebrarii religioase a casatoriei, dar numai dupa incheierea celei civile [art. 48 alin. (2)] si fara a avea vreun efect juridic. Aceasta este o reflectare a libertatii constiintei si a cultelor religioase, consacrata de legea fundamentala.

b) Este un act solemn, legea stipuland, pentru validitatea casatoriei, solemnitati deosebite, incepand cu prezenta personala, impreuna, a viitorilor soti pentru expri­marea consimtamantului in fata ofiterului de stare civila (art. 16 C.fam.).

Prin solemnitatea casatoriei nu trebuie inteleasa si publicitatea acesteia, care este o conditie diferita, pe care legiuitorul o cere a fi intrunita alaturi de cea a solem­nitatii[6].

c) Casatoria se incheie in scopul intemeierii unei familii, concluzie desprinsa din continutul dispozitiilor art. 1 alin. (3) C.fam. Desi, in mod obisnuit, prin familie se inteleg parintii si copiii, chiar si numai cei doi soti compun o familie. Casatoria incheiata cu un alt scop decat cel al intemeierii unei familii este sanctionata cu nuli­tatea absoluta, avand in vedere incalcarea unei norme cu caracter imperativ. Se pot incheia casatorii intre oameni de varsta inaintata sau intre persoane incapabile de a procrea sau chiar in ultimele momente ale vietii, pentru a legaliza o uniune de fapt preexistenta, desi, in aceste cazuri, scopul casatoriei este limitat.

Alaturi de aceste caractere, alti autori[7] amintesc si urmatoarele trasaturi: casatoria este o uniune dintre un barbat si o femeie; casatoria este monogama; casatoria se inte­meiaza pe deplina egalitate in drepturi dintre barbat si femeie etc.

1.4. Uniunea libera sau concubinajul

Concubinajul este o convietuire de fapt, intre un barbat si o femeie, o perioada relativ indelungata de timp. Ea nu este o uniune juridica, nefiind reglementata de lege[8], astfel ca se deosebeste esential de casatorie, care are statut legal, determinat prin norme juridice.

Concubinajul nu este interzis de lege, dar nici nu i se pot aplica, prin analogie, dispozitiile legale referitoare la casatorie[9]. Intre concubini se pot face conventii, daca acestea ar respecta conditiile de valabilitate din dreptul comun.

Bunurile dobandite impreuna de concubini fac obiectul proprietatii comune pe cote‑parti, iar proba calitatii acestor bunuri si a cotelor ce revin exclusiv fiecaruia se va face conform dreptului comun, atat intre concubini, cat si intre acestia si terti[10].