Necesitatea studierii partii speciale a dreptului penal

Necesitatea studierii partii speciale a dreptului penal

Dreptul penal, ca ramura de drept, reprezinta obiect de studiu pentru o stiinta juri­dica de sine statatoare, respectiv stiinta dreptului penal ce cuprinde totalitatea ideilor, conceptiilor, teoriilor si principiilor privitoare la ela­borarea, evolutia si aplicarea normelor juridice penale privite intr‑o stransa interdependenta cu celelalte norme juridice ce compun sistemul de drept si cu realitatea sociala supusa reglementarii.

Daca dreptul penal, ca ansamblu normativ, isi are sediul in coduri si legi, stiinta dreptului penal se regaseste in cuprinsul unor tratate si monografii, cursuri si manuale universitare, in studii si articole publicate in reviste de specialitate, comu­nicarii stiintifice etc.

Corespunzator impartirii dreptului penal, stiinta dreptului penal cuprinde si ea o parte generala si o parte speciala.

O prima intrebare s‑ar putea pune: este necesara o parte speciala a stiintei drep­tului penal? Raspunsul nu poate fi decat pozitiv pentru ca existenta a numeroase norme penale care alcatuiesc partea speciala a dreptului penal impune, in mod necesar, o investigatie stiintifica specializata.

S‑ar putea pune si a doua intrebare: avand in vedere stransa legatura dintre nor­mele penale generale care stabilesc principiile calauzitoare si obligatorii in materie penala cu privire la infractiune, infractor, raspundere penala, pedepse si alte sanctiuni etc. si normele penale speciale, nu ar fi suficiente cunostintele, ideile desprinse cu pri­lejul studierii partii generale a dreptului penal pentru intelegerea si aplicarea corecta a normelor speciale? Raspunsul este de aceasta data negativ. Motivele sunt nume­roase, dintre ele amintim cateva. Este adevarat ca studiul normelor penale spe­ciale se face, in primul rand, prin prisma celor prevazute in normele penale generale, dar in elaborarea, interpretarea si aplicarea lor trebuie avute in vedere extrem de multe aspecte care tin de specificul lor, cum ar fi valoarea sociala ocrotita prin in­termediul normelor de incriminare, natura, sfera de cuprindere, lotul pe care‑l ocupa in ierarhia valorilor sociale etc. Ocrotirea relatiilor sociale devine, in acest mod, obiect al reglementarilor normelor penale speciale. Se stie insa ca ocrotirea acelorasi relatii sociale poate forma obiectul reglementarii si a altor norme juridice apartinand dreptului constitutional, dreptului international, dreptului civil, dreptului familiei, dreptului administrativ etc. Dintre aceste forme de ocrotire juridica a relatiilor sociale, ocrotirea prin mijlocirea dreptului penal este cea mai energica, mai eficienta; in acelasi timp ea este ultima ratio, deoarece dreptul penal n‑ar putea interveni decat acolo unde alte mijloace de ocrotire s‑au dovedit ineficiente.

In al doilea rand, chiar daca in continutul fiecarei fapte incriminate prin normele penale speciale se regasesc trasaturile esentiale ale infractiunii, in general, este de remarcat ca fiecare tip particular de infractiune, asa cum este stabilit prin norma de incriminare, are elemente si trasaturi caracteristice proprii, elemente care deosebesc, de altfel, infractiunile intre ele.

De subliniat, de asemenea, ca fiecare tip de infractiune se prezinta, de multe ori sub forma unor modalitati normative diferite sau poate fi concepute un numar, practic, nelimitat de modalitati faptice, sub care se poate infatisa fiecare modalitate normativa, ceea ce face necesara o atenta investigare a practicii judiciare constituite din solutiile date de organele judiciare, in general, si instantele judecatoresti, in special, cu prilejul aplicarii repetate in timp a acelorasi norme penale speciale la situatii de fapt mereu noi.

Iata cateva din motivele care evidentiaza utilitatea si chiar necesitatea studierii partii speciale a dreptului penal de catre cei chemati sa aplice nemijlocit legea penala.

Studierea partii speciale a dreptului penal nu este subordonata doar unui scop imediat, practic, de aplicare corecta a normelor penale in vigoare, ci si a unuia mai indepartat, de imbunatatire permanenta a insasi reglementarilor penale in temeiul concluziilor ce se desprind din investigarea lor stiintifica, atat sub aspect teoretic, cat si din punctul de vedere al practicii judiciare. Organele de aplicare a legii trebuie sa faca nu numai efortul de a intelege si aplica corect norma dar si de a o privi ,,critic" de a evalua eficienta ei si de a face propuneri de imbunatatire a acesteia, astfel ca norma sa fie in masura sa raspunda din ce in ce mai bine necesitatilor preventive si represive ale societatii