Complicitatea

COMPLICITATEA

1 Notiune si caracterizare

Sediul materiei este art. 26 din actualul Cod penal, care prevede: "Complice este persoana care, cu intentie, ajuta sau inlesneste in orice mod la savarsirea unei fapte prevazute de legea penala." Este, de asemenea, complice persoana care promite, inainte sau in timpul savarsirii faptei, ca va tainui bunurile provenite din aceasta sau ca va favoriza pe faptuitor, chiar daca dupa savarsirea faptei promisiunea nu este indeplinita. Noul Cod penal a preluat in art. 40 acelasi text, fara modificari, mentinand astfel definitia complicitatii. Asadar, atat in conceptia actualului Cod penal, cat si in cea a noului Cod penal, complicitatea este o forma de participatie penala ce consta in fapta persoanei care, cu intentie, inlesneste sau ajuta in orice mod, inclusiv prin pro-misiunea de a tainui bunurile provenite din savarsirea faptei sau de a favoriza pe infractor, chiar daca, dupa savarsirea faptei, promisiunea nu este indeplinita. Ceea ce caracterizeaza deci complicitatea, in raport cu celelalte forme de participatie penala, este caracterul sau de contributie indirecta, mediata la savarsirea infractiunii. Complicele nu determina, nici nu realizeaza in mod nemijlocit fapta prevazuta de legea penala, ci ii inlesneste autorului aceasta realizare, facand, prin sprijinul pe care il da, ca acesta sa savarseasca mai usor, mai repede si mai sigur fapta incriminata. In raport cu autoratul sau cu instigarea, complicitatea apare deci ca o participatie secundara, accesorie. Fiind o contributie la savarsirea faptei, complicitatea se insereaza insa in antecedenta cauzala a acesteia, alaturi de celelalte contributii, atragand calitatea de participant a complicelui. In ipoteza in care autorul comite o fapta mai grava decat aceea referitor la care s-a inteles cu complicele, acesta nu va raspunde pentru fapta mai grava, ci doar pentru aceea la care a intentionat sa-i dea ajutor autorului.

Solutia isi are ratiunea, in acelasi text al art. 28 alin.2 C.pen., potrivit caruia circumstantele privitoare la fapta se rasfrang asupra participantilor numai in masura in care acestia le-au cunoscut sau le-au prevazut. Raspunderea penala a complicelui pentru o fapta mai grava a autorului ar putea fi antrenata, potrivit tezei finale a textului sus-mentionat, in cazul in care s-ar dovedi ca el, in momentul in care a dat ajutorul, a prevazut posibilitatea comiterii unei fapte mai grave de catre

autor. In ipoteza contrara, in care autorul savarseste o fapta mai putin grava decat cea care a facut obiectul intelegerii, complicele va raspunde pentru fapta savarsita de autor.

2 Conditii de existenta ale complicitatii

1. Subiectul. Complice poate fi orice persoana care indeplineste conditiile generale pentru a fi subiect activ al infractiunii. Nu sunt necesare indeplinirea unor conditii speciale, existenta anumitor calitati, complice putand fi orice persoana, inclusiv in cazul infractiunilor proprii. La savarsirea unei infractiuni isi pot da contributia unul sau mai multi complici, in functie de complexitatea faptei prevazute de legea penala, fie ca este vorba de infractiuni cu autor unic, fie ca sunt infractiuni cu pluralitate naturala sau constituita de subiecti activi. Fiecare complice isi aduce, in acest caz, propria contributie prin ajutorul dat la savarsirea infractiunii.

2. Latura obiectiva. Sub raportul laturii obiective, pentru existenta complicitatii, trebuie sa fie indeplinite trei conditii principale:

a) sa se fi savarsit in mod nemijlocit, de catre o alta persoana (autor), o fapta prevazuta de legea penala, in forma infractiunii fapt consumat ori a unei tentative pedepsibile;

b) sa se fi efectuat de catre complice acte de inlesnire sau de ajutor la savarsirea acelei fapte. Actele de ajutor, de sprijin sau de inlesnire trebuie sa se refere fie la realizarea laturii obiective a infractiunii de catre autor (complicitate materiala), fie la realizarea laturii subiective a infractiunii (complicitate morala);

c) contributia complicelui sa fie efectiva, adica sa fi folosit in fapt la savarsirea de catre autor a actiunii sau inactiunii respective. In cazul in care ajutorul sau sprijinul nu ajunge sa fie dat, deoarece complicele a fost impiedicat ori daca acest ajutor sau sprijin dat de complice nu este folosit de autor, intrucat este apreciat impropriu ori de prisos, activitatea desfasurata de complice ramane o simpla tentativa de complicitate, fara semnificatie juridica penala. Asa cum s-a aratat in literatura de specialitate si cum a confirmat jurisprudenta, contributia materiala a complicelui trebuie sa fie considerata efectiva chiar daca nu a fost folosita la savarsirea faptei, deoarece orice contributie materiala indeplineste totdeauna si rolul de contributie morala, intarind hotararea autorului de a savarsi fapta.

Latura subiectiva. Sub aspect subiectiv, complicitatea consta intr-un sprijin dat cu intentie directa sau indirecta la savarsirea faptei prevazute de legea penala. Autorul, insa, poate savarsi fapta, fie cu intentie, in care caz va exista participatie proprie, fie din culpa sau fara vinovatie, situatie in care va exista participatie improprie.

Este irelevant pentru existenta complicitatii daca intre autor si complice a existat sau nu o intelegere prealabila. De asemenea, tot irelevant este daca, in momentul savarsirii faptei, autorul a cunoscut cine este complicele care l-a ajutat. In ipoteza existentei unei intelegeri prealabile intre autor si complice, aceasta releva premeditarea in savarsirea faptei, imprejurare care va spori

incarcatura de pericol social a faptei, urmand ca de aceasta sa se tina seama la individualizarea pedepsei.

Este necesar si suficient ca complicele sa actioneze cu intentie, fiindca nu poate exista complicitate din culpa. Daca prin actele sale savarsite din culpa, o persoana contribuie la savarsirea tot din culpa de catre o alta persoana a unei fapte prevazute de legea penala, cele doua persoane vor fi coautori ai acelei fapte.

3 Modalitatile complicitatii

In raport cu natura sprijinului acordat de complice, cu momentul si cu modul in care este dat acest sprijin, se disting urmatoarele modalitati:

a) Complicitatea prin inlesnire. Aceasta modalitate presupune realizarea unor acte prin care complicele acorda sprijin autorului inainte de inceperea executarii. Sprijinul poate fi dat pentru a pregati, a usura savarsirea faptei etc. (de exemplu, culegerea de date si informatii cu privire la programul de lucru al victimei, cu privire la locul si timpul propice pentru savarsirea faptei; procurarea mijloacelor necesare comiterii faptei etc.). Aceste acte de inlesnire vor avea relevanta penala numai cu conditia de a fi urmate de executare, din partea autorului, fie sub forma unei infractiuni consumate, fie sub cea a unei tentative pedepsibile. Sunt principalele ipoteze in care

autorul nu trece la executare, si totul ramane in faza preparatorie, aceste acte ale complicelui nu vor avea relevanta penala.

b) Complicitatea prin ajutare. Consta in contributii acordate in cursul executarii faptei, prin acte efectuate concomitent cu executarea (asigurarea pazei; deschiderea unei usi prin care autorul poate fugi de la locul faptei; aruncarea unei arme in mana autorului etc.). In ipoteza in care ajutorul este dat dupa ce fapta s-a consumat, acest ajutor nu mai reprezinta un act de participatie sub forma complicitatii, ci o infractiune distincta, de sine-statatoare: tainuire sau favorizare (de exemplu, in cazul in care autorul bunurilor furate este ajutat sa le incarce intr-un autovehicul si sa le transporte).

c) Complicitatea prin promisiunea de tainuire sau de favorizare. Este modalitatea care consta in promisiunea unui sprijin de care autorul faptei va avea nevoie dupa savarsirea faptei. Acest sprijin consta fie in promisiunea de a tainui bunurile, fie in favorizarea autorului.

Complicitatea prin promisiune de tainuire sau de favorizare este o participatie morala, intrucat intareste hotararea autorului de a savarsi infractiunea, pentru ca el stie si conteaza pe promisiunea si posibilitatea oferita de complice de a valorifica bunurile sustrase ori pe promisiunea ca va fi el insusi protejat. Este irelevant ca promisiunea facuta anterior sau in timpul savarsirii faptei nu este ulterior, dupa savarsirea faptei, indeplinita de catre tainuitor sau favorizator. Esentiala este existenta promisiunii pe care complicele o face autorului, care se constituie din acel moment intr-un ajutor moral dat autorului, pe baza caruia acesta persevereaza in savarsirea faptei, contand pe promisiunea de tainuire sau de favorizare.

Document online: Contractul de intretinere Eseu: Conventie civila de prestari servicii

Sprijinul promis autorului de a tainui bunurile poate consta: in primirea acelor bunuri in locuinta complicelui; in cumpararea acestor bunuri de catre complice; in inlesnirea valorificarii unor bunuri provenite din savarsirea faptei etc.

Sprijinul promis autorului, in sensul favorizarii, poate consta din: ajutor dat pentru a ingreuna sau zadarnici urmarirea penala, judecata ori executarea pedepsei, care ar urma sa-i fie aplicata autorului.

In raport de natura actelor de inlesnire sau de ajutor, complicitatea poate fi materiala sau morala.

Complicitatea este materiala atunci cand consta din acte de sprijin material la savarsirea infractiunii (procurarea ori adaptarea mijloacelor necesare savarsirii faptei; inlaturarea unor obstacole materiale din calea autorului faptei; procurarea armei sau a autovehiculului necesar etc.). Aceste acte de sprijin material pot fi acte de inlesnire sau de ajutor, prin care se contribuie la realizarea laturii obiective a infractiunii (paznicul care permite inculpatilor sa intre in curtea fabricii si sa sustraga produsele).

Complicitatea morala este acea forma a participatiei care consta din acte ce intretin sau consolideaza hotararea autorului de a savarsi fapta, darea de sfaturi ori indicatii, promisiunea de a tainui bunurile rezultate din infractiune ori de a-l favoriza ulterior pe infractor (insotirea autorului la savarsirea omorului ori la urmarirea victimei jefuite, promisiunea de a asigura paza locului infractiunii etc.).

In raport de momentul in care intervine actul de inlesnire sau ajutor din partea complicelui pentru savarsirea faptei, se distinge intre complicitatea anterioara si complicitatea concomitenta. Complicitatea anterioara este aceea in care contributia complicelui este data inainte de savarsirea faptei si consta in acte de inlesnire, prin care se pregateste savarsirea faptei sau se netezesc conditiile pentru comiterea acesteia.

Actele de complicitate anterioara sunt, in realitate, acte preparatorii, care se comit de alta persoana decat autorul si care devin acte de complicitate in momentul in care autorul a trecut la savarsirea faptei, realizand cel putin o tentativa pedepsibila.

Complicitatea concomitenta este cea in care contributia este data concomitent cu realizarea laturii obiective de catre autor si consta din acte de ajutor in activitatea de executare.

La complicitatea concomitenta, alaturi de autor, este prezent complicele, la locul si momentul actelor de executare. In raport de modul direct sau indirect in care intervine contributia complicelui la savarsirea faptei, se face distinctie, in doctrina, intre complicitatea nemijlocita si complicitatea mijlocita. Complicitate nemijlocita avem atunci cand sprijinul este dat de complice direct autorului. Complicitate mijlocita exista atunci cand sprijinul este dat autorului, prin intermediul altui participant, care poate fi instigatorul sau alt complice. Complicitatea mijlocita se poate realiza in trei modalitati diferite, si anume complicitate la instigare, complicitate la complicitate si instigare la complicitate.

Complicitatea la instigare consta in sprijinul acordat de complice instigatorului in

actiunea acestuia de determinare a autorului la savarsirea faptei (de exemplu, prin procurarea de bani sau daruri cu ajutorul carora instigatorul determina pe cel instigat sa savarseasca fapta).

Complicitatea la complicitate consta in sprijinul dat de complice unui alt complice pentru ca acesta sa poata sprijini eficient savarsirea de catre autor a faptei (de exemplu, pune la dispozitia celuilalt complice o arma, un autovehicul cu care acesta transporta pe autor la locul savarsirii faptei, ii ofera sfaturi de specialitate pentru reusita actiunii autorului etc.).

Instigarea la complicitate consta in determinarea unei persoane de a sprijini savarsirea unei fapte prevazute de legea penala, prin acte de complicitate de orice fel. Atat complicitatea nemijlocita, cat si cea mijlocita se integreaza in antecedenta cauzala a rezultatului faptei, laolalta cu celelalte contributii. Complicitatea prin actiune (comisiva) si complicitatea prin inactiune (omisiva). Aceasta distinctie are in vedere aspectul dinamic al contributiei complicelui, modul cum se exteriorizeaza

sprijinul dat de complice. Complicitatea prin actiune consta in efectuarea de acte de inlesnire sau de ajutor la savarsirea faptei prevazute de legea penala, pe cand complicitatea prin inactiune consta din neindeplinirea de catre complice a unor acte pe care era obligat sa le indeplineasca, neindeplinire care constituie o inlesnire sau un ajutor dat cu intentie la savarsirea faptei ilicite (de exemplu, portarul de la banca omite intentionat sa inchida sau sa controleze poarta, inlesnind astfel patrunderea autorilor furtului).

In doctrina, este cunoscuta si asa-numita complicitate negativa. Este acea forma a complicitatii ce se refera la situatia in care se afla o persoana ce a luat cunostinta ca se va savarsi o infractiune si nu informeaza autoritatile sau care, fiind de fata la savarsirea unei infractiuni, nu a intervenit pentru a impiedica consumarea acesteia.

S-a sustinut ca o astfel de atitudine negativa ar constitui de fapt o complicitate negativa sau o complicitate prin adeziune tacita. Aceasta conceptie nu poate fi admisa, deoarece in cazul nedenuntarii sau al neinterventiei nu exista o inlesnire sau un ajutor la savarsirea infractiunii, fiindca nu exista o obligatie legala de denuntare sau impiedicare, pe care cel care ramane inactiv sa o incalce. In dreptul nostru a fost incriminata nedenuntarea unor infractiuni numai in mod exceptional (art. 170, 262 C. pen.). In aceste cazuri, nedenuntarea constituie infractiune, iar promisiunea de nedenuntare, facuta anterior sau in timpul savarsirii faptei, constituie complicitate la acea infractiune.

Pedeapsa in caz de participatie

Potrivit prevederilor art. 27 din actualul Cod penal, instigatorul si complicele la o fapta prevazuta de legea penala, savarsita cu intentie, se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta de lege pentru autor. La stabilirea pedepsei se tine seama de contributia fiecaruia la savarsirea infractiunii, precum si de dispozitiile art. 72 C.pen.

Noul Cod penal a preluat in art. 41, nemodificat, acest text, mentinand, astfel, tratamentul sanctionator in cazul participatiei.

Acest sistem sanctionator este denumit al parificarii. S-a argumentat ca atata vreme cat toti participantii (autori, instigatori sau complici) contribuie la producerea rezultatului si actioneaza subiectiv, cu intentia de a savarsi fapta prevazuta de lege, este rational ca instigatorul si complicele sa fie sanctionati cu pedepse intre aceleasi limite ca si autorul. Evident ca sistemul nu presupune aplicarea aceleiasi pedepse pentru toti participantii. In acest sens, in doctrina, s-a decis, iar jurisprudenta a confirmat ca prin sintagma "pedeapsa prevazuta de lege pentru autor" trebuie sa intelegem numai aceeasi pedeapsa din punct de vedere al speciei (detentie pe viata, inchisoare sau amenda), precum si limitele minime si maxime ale acestor pedepse, care trebuie sa fie aceleasi pentru toti participantii. Pedeapsa concreta pentru instigator si complice se va stabili intotdeauna, in fiecare caz in parte, potrivit art. 27 teza a doua din Codul penal, tinandu-se seama de contributia fiecaruia la savarsirea infractiunii, precum si de dispozitiile art. 72, referitoare la criteriile generale de individualizare.

Circumstantele personale si circumstantele reale Sediul materiei este art. 28 din actualul Cod penal. Noul Cod penal a preluat, in art. 42, acelasi text, fara modificari. Notiune. Prin circumstante, in acceptiunea larga a dreptului penal, se inteleg imprejurarile in care are loc savarsirea faptei prevazute de legea penala si care se refera fie la fapta, fie la persoana faptuitorului.

In acceptiunea mai restransa, circumstantele sunt definite ca fiind acele stari, situatii, intamplari, calitati, insusiri si orice alte date ale realitatii sau date susceptibile sa particularizeze fapta sau faptuitorul1.

In doctrina, exista si alte definitii ale circumstantelor, dar, cu mici deosebiri, in esenta, aceste definitii sunt asemanatoare.

In ceea ce ne priveste, ne raliem acelei parti a doctrinei, confirmata in jurisprudenta, potrivit careia circumstantele sunt acele stari, situatii, imprejurari, calitati ori alte date, cu caracter accidental, care stau in afara continutului infractiunii, dar care insotesc fapta sau privesc situatia personala a faptuitorului si care sporesc sau atenueaza gradul de pericol social al faptei ori periculozitatea infractorului.

Impartirea circumstantelor in personale si reale prezinta importanta, intrucat efectele lor sunt diferite, in privinta modului cum se rasfrang asupra participantilor si, implicit, asupra tratamentului sanctionator. Circumstantele personale sunt cele care privesc faptuitorul. Ele sunt atat subiective (referitor la atitudinea psihica cu privire la fapta savarsita), cat si obiective (care tin de particularitatile individuale ale participantului, cum ar fi: calitatea de functionar, condamnat, recidivist, reabilitat, casatorit, ruda apropiata etc.). Datorita caracterului lor strans si intim legat de persoana, circumstantele privitoare la persoana unui participant nu se rasfrang asupra celorlalti participanti (art. 28 alin. 1 C.pen.).

Circumstantele reale (denumite si circumstante obiective) sunt cele privitoare la fapta. Ele se refera la imprejurarile anterioare, concomitente sau posterioare comiterii faptei, stau in afara continutului infractiunii, dar atenueaza sau agraveaza pericolul social al faptei. Aceste circumstante se rasfrang asupra participantilor, in masura in care acestia le-au cunoscut sau le-au prevazut (art. 28. alin. 2 C.pen.).

Impiedicarea savarsirii faptei. Sediul materiei este art. 30 C.pen., care prevede ca

participantul nu se pedepseste daca, in cursul executarii, dar inainte de descoperirea faptei, impiedica consumarea acesteia. Daca actele savarsite pana in momentul impiedicarii constituie o alta fapta prevazuta de legea penala, participantului i se aplica pedeapsa pentru aceasta fapta.

Noul Cod penal preia, in art. 43, aceleasi texte, fara modificari.

Textul sus-mentionat instituie o cauza de nepedepsire pentru participantul la savarsirea unei infractiuni, cu conditia ca acesta, in cursul executarii, dar inainte de a se descoperi fapta, sa impiedice consumarea acesteia.

Este usor de observat ca ratiunea acestei cauze de impunitate reprezinta o incurajare a acelor participanti care, in cursul executarii, inainte de descoperirea faptei, constientizand consecintele la care se expun, in mod voluntar, impiedica consumarea infractiunii si, deci, producerea rezultatului socialmente periculos.

Din economia textului, rezulta ca, pentru ca impiedicarea consumarii de catre participant sa constituie cauza de nepedepsire, trebuie indeplinite urmatoarele conditii:

- sa se fi inceput executarea faptei de catre autor;

- in cursul executarii, participantul sa fi intervenit, in mod eficient, si sa impiedice

consumarea infractiunii;

- interventia participantului care determina neconsumarea infractiunii sa fie anterioara descoperirii faptei. Impiedicarea savarsirii infractiunii poate apartine nu numai autorului, ci si instigatorului sau complicelui.

In privinta actiunii de impiedicare a instigatorului sau complicelui, trebuie aratat ca, pentru a beneficia de cauza de nepedepsire, ei trebuie, practic, fie sa-l denunte pe autor, fie sa-l determine ca acesta sa inceteze executarea. In cazul in care desistarea apartine chiar autorului, se intelege ca aceasta renuntare la executare va profita si participantilor (instigatorului si complicelui). In ipoteza in care sunt mai multi participanti, dar numai unul dintre ei impiedica savarsirea faptei, va beneficia de cauza de nepedepsire doar acesta, ceilalti urmand sa raspunda pentru tentativa la acea infractiune (bineinteles, daca tentativa este pedepsibila). Instigarea neurmata de executare. Sediul materiei este art. 29 din actualul Cod penal. Actualul Cod penal a mentinut, sub aceasta denumire, doua situatii, care pot fi intalnite, si anume: instigarea care nu este urmata de un inceput de executare; instigarea care nu este urmata de o executare pedepsibila

Prima situatie poate aparea in situatia in care persoana determinata sa comita o fapta prevazuta de legea penala (instigatul) se razgandeste si nu trece la executare ori incepe executarea, dar reuseste doar o tentativa nepedepsibila. Este usor de observat ca, intr-un asemenea caz, nu sunt realizate conditiile participatiei, pentru ca nu s-a comis o fapta prevazuta de legea penala. In aceasta situatie, instigatorul va fi pedepsit, dar nu in calitate de participant, ci de autor al unei infractiuni de sine statatoare, daca actele indeplinite constituie o alta infractiune.

In cea de a doua situatie, cand instigatorul a trecut la executare, dar ulterior s-a desistat ori a impiedicat producerea rezultatului, sunt indeplinite conditiile instigarii. In aceasta situatie, cel instigat nu va fi pedepsit.

Speta: Complicitate la traficul de influenta

In speta Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie - Serviciul teritorial Galati efectueaza acte de urmarire penala fata de inculpatul L.M., in sarcina caruia s-au retinut doua infractiuni de trafic de influenta si fata de  invinuitul M.I., ofiter de politie la Inspectoratul Judetean al Politiei de Frontiera Galati, in sarcina caruia s-a retinut infractiunea de complicitate la trafic de influenta .

Din Ordonanta de punere in miscare a actiunii penale intocmita de procurori au rezultat urmatoarele:
In a doua jumatate a anului 2010, inculpatul L. M. a pretins unui denuntator suma de 25.000 euro din care a primit, prin intermediar, suma de 400 euro si obiecte in valoare de 600 euro, sustinand ca, in schimb, va interveni pe langa un procuror din cadrul DIICOT astfel incat acesta sa faca demersuri in instanta pentru ca denuntatorul sa fie scos dintr-un dosar penal in care era cercetat si sa fie exonerat de raspunderea penala. Ulterior, denuntatorul a constatat ca pe numele sau fusese emis un mandat european de arestare, in baza caruia a fost extradat din Italia si incarcerat in Romania.
La data de 22 iulie 2011, inculpatul L. M.  i-a pretins din nou aceluiasi denuntator suma de 9.000 euro, promitandu-i ca ii va determina pe magistratii-judecatori sa pronunte condamnarea sa la o pedeapsa cu suspendarea executarii acesteia, precum si sa dispuna revocarea masurii arestarii preventive.
La data de 8 august 2011, inculpatul L. M. a fost prins in flagrant delict imediat dupa ce a primit de la denuntator, prin intermediar, suma de 5.000 euro, reprezentand o parte din suma de bani pretinsa, in scopul sus mentionat.
In ziua stabilita pentru primirea sumei de 5.000 euro, inculpatul L. M. i-a cerut persoanei intermediare sa se deplaseze la un notar public si sa incheie un contract de imprumut pentru a disimula fapta de coruptie.
Cel care l-a sfatuit pe inculpatul L. M. sa disimuleze primirea ilicita a banilor sub forma unui contract de imprumut a fost invinuitul Melinte Ion, ofiter de politie la Inspectoratul Judetean al Politiei de Frontiera Galati, cercetat in acelasi dosar pentru complicitate la trafic de influenta .
Inculpatului Leopa Marian Valentin i s-au adus la cunostinta acuzatiile in conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedura penala, iar la data de 9 august 2011, procurorii anticoruptie au dispus retinerea acestuia. La aceeasi data, inculpatul este prezentat Curtii de Apel Galati cu propunere de arestare preventiva pentru 29 de zile