Libertatea individuala si siguranta persoanei

In art. 9 din Pactul International cu privire la drepturile civile si politice la care Romania a aderat prin Decretul nr. 212/1974 este reglementata libertatea si siguranta persoanei astfel 'Orice om are dreptul la libertate si la securitatea persoanei sale.

Nimeni nu poate fi arestat sau detinut in mod arbitrar. Nimeni nu poate fi privat de libertatea sa decat pentru motive legale, si in conformitate cu procedura prevazuta de lege. Orice individ arestat va fi informat, in momentul arestarii sale, despre motivele acestei arestari si va fi instiintat, in cel mai scurt timp, de orice invinuiri care i se aduc. Orice individ arestat sau detinut pentru comiterea unei infractiuni penale va fi adus, in termenul cel mai scurt, in fata unui judecator sau al unei autoritati imputernicite prin lege, sa exercite functiuni judiciare si va trebui sa fie judecat intr-un interval rezonabil sau sa fie eliberat.

Detentiunea persoanelor care urmeaza a fi trimise in judecata nu trebuie sa constituie regula, dar punerea in libertate poate fi subordonata unor garantii asigurand infatisarea lor la sedintele de judecata, pentru toate celelalte acte de procedura si, daca este cazul, pentru executarea hotararii.

Oricine a fost privat de libertate prin arestare sau detentiune are dreptul de a introduce plangere in fata unui tribunal, pentru ca acesta sa hotarasca neintarziat asupra legalitatii detentiunii sale si sa ordone eliberarea sa, daca detentiunea este ilegala.

Orice individ care a fost victima unei arestari sau detentiuni ilegale are dreptul la o despagubire.'

Dreptul la libertate si la siguranta este reglementat si in art. 5 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului; astfel : 'Orice persoana are dreptul la libertate si la siguranta. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu exceptia urmatoarelor cazuri si potrivit cailor legale:

a.      daca este retinut legal pe baza condamnarii pronuntate de un tribunal competent;

b.      daca a facut obiectul unei arestari sau al unei detineri legale pentru nesupunerea la o hotarare pronuntata, conform legii, de catre un tribunal ori in vederea garantarii executarii unei obligatii prevazute de lege:

c.       daca a fost arestat sau retinut in vederea aducerii sale in fata autoritatii judiciare competente, sau cand exista motive verosimile de a banui ca a savarsit o infractiune sau cand exista motive temeinice de a nu crede in necesitatea de a-l impiedica sa savarseasca o infractiune sau sa fuga dupa savarsirea acesteia;

d.      daca este vorba de detentia legala a unui minor, hotarata pentru educatia sa sub supraveghere sau despre detentia sa legala in scopul aducerii sale in fata autoritatii competente;

e.      daca este vorba despre detentia legala a unei persoane susceptibile sa transmita o boala contagioasa, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond;

f.        daca este vorba despre arestarea sau detentie legala a unei persoane pentru a o impiedica sa patrunda in mod ilegal pe teritoriu sau impotriva careia se afla in curs o procedura de expulzare ori de extradare.

Orice persoana arestata trebuie sa fie informata, in termenul cel mai scurt si intr-o limba pe care o intelege, asupra motivelor arestarii sale si asupra oricarei acuzatii aduse impotriva sa.

Orice persoana arestata sau detinuta, in conditiile prevazute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, trebuie adusa de indata inaintea unui judecator sau a altui magistrat imputernicit prin lege, cu exercitarea atributiilor judiciare si are dreptul de a fi judecata intr-un termen rezonabil sau eliberata in cursul procedurii.

Punerea in libertate poate fi subordonata unei garantii, care sa asigure prezentarea persoanei in cauza la audiere.

Orice persoana lipsita de libertatea sa prin arestare sau detinere are dreptul sa introduca un recurs in fata unui tribunal, pentru ca acesta sa statueze intr-un termen scurt asupra legalitatii detinerii sale si sa dispuna eliberarea sa, daca detinerea este ilegala.

Orice persoana care este victima unei arestari sau a unei detineri in conditii contrare dispozitiilor acestui articol are dreptul la reparatii.'

Istoria indelungata si sinuoasa a libertatii individuale, permanentele conflicte ce intervin intre lege si teorie, pe de o parte si, practica autoritatilor publice, pe de alta parte - practica ce nu rareori a inregistrat abuzuri si ilegalitati, uitandu-se uneori (din pacate prea des) ca autoritatile trebuie sa fie in slujba cetatenilor si nu invers - au impus formularea unor reguli constitutionale clare, a caror aplicare sa nu fie stanjenita de interpretari si speculatii.

Astfel o reglementare moderna si clara se gaseste in art. 23 din Constitutia Romaniei. O prima dispozitie constitutionala este aceia ca, 'libertatea individuala si siguranta persoanei sunt inviolabile.'

Libertatea individuala, in contextul art. 23 din Constitutie, priveste libertatea fizica a persoanei, dreptul sau de a se comporta si misca liber, de a nu fi retinut, arestat sau detinut decat in cazurile si dupa procedurile expres prevazute de Constitutii si legi. Libertatea consta in a putea face tot ceea ce nu dauneaza celuilalt; astfel exercitiul drepturilor naturale ale fiecarui om nu cunoaste decat acele limite care sunt necesare altor membri ai societatii pentru a se bucura de aceleasi drepturi. Aceste limite nu pot fi determinate decat de catre lege. Legea nu are dreptul sa interzica decat actiunile periculoase pentru societate. Tot ceea ce nu este interzis de catre lege nu poate fi impiedicat si nimeni nu poate fi obligat sa faca ceea ce legea nu ordona .

Libertatea individuala poate fi limitata prin:

a.      o legea dreapta (adica o lege in care limitarile sunt facute in numele libertatii ca garantii ale libertatii);

b.      o lege abuziva;

c.       activitati ale individului sau grupului (abuz de libertate);

d.      abuzuri ale autoritatii.

Caracterul de fiinte sociale, admite ca limitari ale libertatii individuale numai acelea prevazute de o lege dreapta, prin care se asigura si libertatile celorlalti. Libertatea individuala, nu este, nu poate si nu trebuie sa fie absoluta. Legea dreapta, care limiteaza libertatea individuala in societate, o si apara in acelasi timp, fata de abuzul de orice natura. In cazurile de la literele b, c si d, actele de incalcarea libertatii individuale, trebuie incriminate prin lege, descoperite, cercetate, judecate si santionate.

Protectia libertatii individuale presupune:

o anumita limitare a libertatii individuale, pentru a nu deveni abuziva, adica pentru a nu afecta libertatea altuia;

limitarea drepturilor autoritatilor publice in asa fel incat sa nu incalce libertatea individuala ci sa o protejeze;

Analiza: Contract de garantie Lucrare: Contracte civile speciale - contractul de vanzare cumparare

reglementarea unor garantii in cazul procedurilor de infaptuire a justitiei, garantii contra abuzurilor autoritatilor;

instituirea drept abateri, contraventii, infractiuni sanctionate potrivit legii, a faptelor care afecteaza libertatea individuala.

Gradul de protectie a libertatii individuale, da gradul de siguranta a persoanei.

Dupa prof. I. Muraru, notiunea de siguranta a persoanei exprima ansamblul garantiilor care protejeaza persoana in situatiile in care autoritatile publice, in aplicarea Constitutiei si legilor, iau anumite masuri care privesc libertatea individuala, garantii care asigura ca aceste masuri sa nu fie ilegale . Acest sistem de garantii (de regula) permite realizarea represiunii faptelor antisociale, dar in acelasi timp asigura inocentilor ocrotirea juridica necesara.

In ceea ce ne priveste socotim ca in sintagma 'siguranta persoanei' trebuie incluse doua mari categorii de garantii astfel:

a) garantiile fata de abuzul sau neglijenta autoritatii,

si

b) garantiile fata de orice persoana, care ar putea sa atenteze la libertatea individuala.

Garantarea libertatii individuale fata de autoritati presupune:

reglementarea activitatii autoritatilor, in raport cu individul:

instituirea unor drepturi pentru invinuit, inculpat, retinut, arestat, condamnat in raport cu autoritatile;

instituirea de responsabilitati si raspunderi pentru autoritatile care incalca libertatea individuala si principiile procedurilor judiciare.

Garantarea libertatii individuale fata de orice persoana, presupune:

instituirea drept contraventii si infractiuni cu sanctiunile corespunzatoare, a faptelor persoanei sau a persoanelor care incalca libertatea individuala;

descopera cercetarea si tragerea la raspundere a celor care incalca libertatea individuala;

stabilirea si asigurarea indeplinirii obligatiilor autoritatilor publice privind asigurarea securitatii persoanei.

In art. 23 pct. 2 din Constitutie se dispune: 'perchezitionarea, retinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai in cazurile si cu procedura prevazuta de lege'. Aceasta inseamna ca numai prin lege pot fi reglementate cazurile si procedura perchezitiei, retinerii sau arestarii si deci acestea nu pot fi reglementate prin vreun act normativ inferior legii, respectiv hotararile de Guvern, instructiunile si ordinele ministrilor sau actele normative emise de autoritatile publice locale.

Prin cazurile prevazute de lege urmeaza sa intelegem numai situatiile bine precizate, in care autoritatile publice competente pot proceda la perchezitii, retineri sau arestari. Pentru a prevenii abuzurile chiar din partea legiuitorului, constituantul i-a stabilit anumite limite. Astfel constituantul i-a permis legiuitorului (Parlamentul) ca prin lege sa reglementeze patrunderea sau ramanerea in domiciliul persoanei fara invoirea acesteia, numai in urmatoarele cazuri:

a.      pentru executarea unui mandat de arestare sau a unei hotarari judecatoresti;

b.      pentru inlaturarea unei primejdii privind viata, integritatea fizica sau bunurile unei persoane;

c.       pentru apararea sigurantei nationale si a ordinii publice;

d.      pentru prevenirea raspandirii unei epidemii.                       

Perchezitiile pot fi ordonate exclusiv de magistrat si pot fi efectuate numai in formele prevazute de lege.

Perchezitiile in timpul noptii sunt interzise, afara de cazul delictului flagrant. In temeiul acestor dispozitii constitutionale, legiuitorul a reglementat in Codul de procedura penala institutia perchezitiei.

Potrivit acestui cod 'cand persoana careia i s-a cerut sa predea vreun obiect sau vreun inscris, tagaduieste existenta sau detinerea acestora, precum si ori de cate ori pentru descoperirea si strangerea probelor este necesar, organul de urmarire penala sau instanta de judecata poate dispune efectuarea unei perchezitii. Perchezitia poate fi domiciliara sau corporala.

Perchezitia domiciliara se face numai:

cu autorizarea procurorului;

cu autorizarea instantei;

in caz de infractiune flagranta, fara nici o autorizare.

cu consimtamantul scris al persoanei la domiciliul careia se efectueaza.

In temeiul Constitutiei, s-au introdus restrictii in plus la efectuarea perchezitiei domiciliare la parlamentari cand este necesara incuviintarea Camerei din care face parte. In afara de aceasta, prin lege s-au prevazut unele restrictii la calitatea magistratului care autorizeaza perchezitia in cazul militarilor, procurorilor, judecatorilor, notarilor, avocatilor; (de exemplu pentru avocati autorizarea perchezitiei domiciliare o da numai primul-procuror nu si ceilalti procurori).

In practica s-a ridicat problema daca dispozitiile art. 101 al. 2 din Codul de procedura penala referitor la efectuarea perchezitiei domiciliare pe baza consimtamantului scris al perchezitonatului sunt constitutionale.

Socotim ca aceasta dispozitie este constitutionala deoarece:

-in art. 23 pct. 2 constituantul dispune ca perchezitia este permisa numai in cazurile si cu procedura prevazuta de lege, ceea ce inseamna ca legiuitorul este, imputernicit in acest sens si daca asa a hotarat legiuitorul, aceasta este in limitele Constitutiei;

in art. 27 pct. 1 teza II constituantul dispune ca nimeni nu poate patrunde sau ramane in domiciliul ori in resedinta unei persoane fara invoirea acesteia; or legiutorul in temeiul 'invoirii acesteia' a introdus conditia mai restrictiva prin sintagma 'consimtamantul scris al acesteia' in cazul perchezitiei, ceea ce inseamna ca perchezitia nu poate fi efectuata pe baza unei invoiri verbale;

in art. 12 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului si in art. 17 al Pactului International cu privire la Drepturile Civile si Politice, sunt interzise imixtiunile arbitrare sau ilegale in domiciliul persoanei.

Retinerea persoanei, este o masura prin care o persoana este privata de libertate pana la 24 ore potrivit Constitutiei Romaniei, dar numai in cazurile si in conditiile prevazut de lege.

In dreptul romanesc sunt cunoscute doua masuri de retinere, una politieneasca si una procesual penala. Astfel, potrivit art. 16 lit. b din Legea nr. 26/1994 persoanele suspecte de actiuni prin care se pericliteaza ordinea publica, viata persoanelor sau alte valori sociale, care refuza sa-si decline identitatea ori aceasta nu poate fi stabilita, sunt conduse la sediul politiei pentru clarificarea situatiei, si, dupa caz, prezentarea acestora, de indata, in fata organului de urmarire penala competent, activitati ce nu pot dura mai mult de 24 de ore.

Cea de a doua masura a retinerii este o masura procesual penala, preventiva, prin care persoana fata de care exista unele indicii ca a savarsit o fapta, prevazuta si pedepsita de lege, este privata de libertatea sa de catre autoritatile competente pe o durata de maximum 24 de ore, potrivit Constitutiei Romaniei. Aceasta masura este reglementata in detaliu in Codul de procedura penala. Totusi, putem retine ca dispozitiile constitutionale prevad anumite reguli stricte pentru 'retinere' care nu au fost lasate la aprecierea legiuitorului astfel: durata maxima a retinerii este de 24 de ore; autoritatea care retine este obligata sa-i aduca de indata la cunostinta retinutului motivele retinerii, pe limba care o intelege, iar invinuirea in cel mai scurt termen; eliberarea retinutului este obligatorie daca motivele acestei masuri au disparut. Aceasta inseamna ca retinerea, poate dura si mai putin, si o ora si zece ore, in functie de motivele retinerii si de operativitatea in rezolvarea problemelor pe care le ridica fiecare caz in parte. Nimic nu impiedica juridic raspunderea autoritatii pentru o retinere pana la limita maxima, daca se dovedeste ca aceasta retinere a fost abuziva si ca deci, ea nu era necesara.

Desigur este rolul legislatiei procedural-penale sa reglementeze procedurile retinerii pana la detalii, un loc important trebuind sa-l ocupe evidentele strict necesare.

De mentionat ca masura retinerii nu este reglementata constitutional in multe state, fiind lasata la nivelul legii. Astfel in Franta, Spania, Italia, Anglia, Ungaria si altele, masura retinerii este reglementata cu o durata mai mare de 24 de ore, fiind pana la doua si chiar trei zile, dupa cum a apreciat legiuitorul din statul respectiv.

Arestarea este o masura care atinge grav libertatea individuala, ea avand consecinte deosebite, uneori nebanuite, asupra reputatiei persoanei, a vietii sale intime si familiale, a fericirii sale. De aceea arestarea este supusa unor reguli clare si ferme imperative, dispunerea sa revenind unor autoritati care sa actioneze numai din ordinul legii, independent si impartial, respectiv magistratilor (procuror si judecator).

Regulile constitutionale, pentru masura arestarii, stabilite in Constitutia Romaniei (1991) sunt:

a) Arestarea unei persoane este permisa numai in cazurile si cu procedura prevazuta de lege; aceasta inseamna ca, numai legiuitorul, in Codul de procedura penala stabileste, strict cazurile si conditiile in care se poate dispune arestarea.

b) Arestarea se face in baza unui mandat de arestare motivat emis de magistrat (judecator sau procuror).

Spre deosebire de alte constitutii, Constitutia Romaniei a limitat durata unui mandat de arestare, de pana la 30 de zile, ceea ce inseamna ca durata unui mandat de arestare poate sa fie si sub treizeci de zile.

c) Prelungirea duratei arestarii se aproba numai de instanta de judecata. Intrucat urmarirea penala in cauzele complexe, dureaza, iar starea de arest poate fi necesara in scop preventiv si al instructiei judiciare, se procedeaza la prelungirea duratei arestarii.

Socotim ca, in temeiul art. 23 pct. 2 din Constitutie, prin vointa legiuitorului, arestatul se mentine in arest pana la judecarea recursului, prev. de art. 159 al. 7 din Codul de procedura penala in cazul recursului procurorului impotriva incheierii prin care s-a dispus respingerea prelungirii arestarii preventive, recurs care este suspensiv de executare. In interesul instructiei penale, se poate solicita instantei competente prelungirea duratei arestarii preventive. Aceasta poate aproba de fiecare data, prelungirea arestarii cu cate 30 de zile. In legislatia romana nu este limitat numarul de prelungiri al duratei arestarii de catre instanta, cu exceptia art. 5 pct. 3 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului care impune o durata rezonabila pentru arestare. Aceasta durata rezonabila potrivit practicii Curtii Europene a Drepturilor Omului, este in functie de complexitatea cauzei, apreciindu-se de la caz la caz.

d) Autoritatea care efectueaza arestarea ii aduce de indata la cunostinta arestatului motivele arestarii, iar invinuirea in cel mai scurt timp, in prezenta unui avocat ales sau numit din oficiu; Aceasta prevedere este foarte importanta nu numai pentru transparenta actiunii autoritatilor publice ci si pentru evitarea unor erori si pentru a asigura dreptul la aparare. Cat priveste limba in care se face comunicarea este limba pe care o intelege cel in cauza. Este o prevedere fireasca, o garantie a sigurantei peresoanei.

e) Asupra legalitatii mandatului, arestul se poate plange judecatorului, care este obligat sa se pronunte prin hotarare motivata. Este de observat ca arestatul se poate plange oricand, asupra legalitatii mandatului, iar judecatorul este obligat sa se pronunte de fiecare data, bineinteles luand masuri in cazul cand arestatul abuzului de acest drept. Aceasta presupune ca arestatul se poate plange in fiecare zi, numai daca apar motive noi, din care rezulta ilegalitatea arestarii. Pentru netemeinicia arestarii, arestatul se poate plange procurorului. Socotim ca este in spiritul Constitutiei si al Conventiilor internationale, ca in caz de ilegalitate a arestarii, procurorul este in drept sa revoce masura arestarii, sa nu se mai astepte procedura la instanta, deoarece aceasta pana la pronuntare nu inlatura operativ arestarea ilegala.

Repetarea plangerii impotriva arestarii, daca nu sunt motive noi, constituie un abuz de drept. Motivele plangerii la instanta trebuie sa vizeze legalitatea masurii si nu temeinicia acesteia, adica spre exemplu, arestarea nu se incadreaza in nici unul din cazurile prevazute de art. 148 din Codul de procedura penala cum sunt starea de recidiva, a comis din nou o infractiune, incearca sa zadarniceasca aflarea adevarului, pedeapsa este mai mare de 2 ani, iar lasarea in libertate prezinta pericol pentru ordinea publica etc.

Admiterea ca si respingerea plangerii impotriva masurii arestarii trebuie sa fie motivata in scris in incheiere de catre judecator. Incalcarea acestei dispozitii constitutionale se sanctioneaza cu nulitatea prevazuta de art. 197 din Codul de procedura penala.

f) Eliberarea celui arestat este obligatorie, daca motivele arestarii au disparut. Aceasta dispozitie constitutionala presupune:

la orice cerere a arestatului sau a procurorului, instanta este obligata sa verifice legalitatea arestarii si a existentei motivelor acesteia;

din 30 in 30 de zile instanta verifica legalitatea arestarii si o prelungeste numai daca este necesar;

atat politistul, procurorul si instanta sunt obligate sa se sesizeze din oficiu atunci cand motivele care au stat la baza arestarii, au disparut;

punerea in libertate a arestatului este obligatorie atunci cand motivele au disparut.

g) Persoana arestata preventiv are dreptul sa ceara punerea sa in libertate provizorie sub control judiciar sau pe cautiune. Aceasta regula a libertatii provizorii, denumita si regula increderii, incearca sa valorifice la maximum prezumtia de nevinovatie dar si sa reduca la minimul riscul unor erori judiciare, si in general al unor acte ireparabile. Cererea de liberare provizorie, se solutioneaza de procuror sau instanta. Liberarea provizorie a arestului preventiv se poate realiza sub doua forme: controlul judiciar sau cautiunea. Controlul judiciar ca si cautiunea sunt institutii procesual-penale care garanteaza ca persoana pusa in libertate provizorie va raspunde tuturor solicitarilor autoritatilor judiciare, solicitari legate desigur de procesul penal in care este implicata. Liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cautiune se realizeaza potrivit unor reguli detaliate, reguli ce sunt de domeniul procedurii penale.