Caracterele dreptului de proprietate - caracterul absolut si inviolabil

Enumerare. La fel ca alte drepturi subiective, dreptul de proprietate prezinta mai multe caractere proprii, care il deosebesc fata de toate celelalte drepturi reale. Astfel, dreptul de proprietate este: absolut si inviolabil, deplin si exclusiv, perpetuu si transmisibil.

Caracterul absolut si inviolabil. Dreptul de proprietate este absolut in sens larg deoarece este recunoscut titularului sau in raporturile acestuia cu toti ceilalti, care sunt obligati sa nu faca nimic de natura a-l incalca. Ori de cate ori bunul aflat in proprietatea unei persoane ajunge in detinerea sau posesia nelegitima a altuia, proprietarul are dreptul la actiunea in revendicare. Actiunea in revendicare poate fi introdusa impotriva oricarei persoane. Cu alte cuvinte, dreptul de proprietate este opozabil tuturor, erga omnes.

In acceptiunea data de redactorii Codului civil francez, caracterul absolut al dreptului de proprietate simboliza desprinderea si antagonismul fata de diviziunea feudala a dreptului de proprietate  in domenium eminens si in domenium utile, ilustrand totdata eliberarea titularului sau de sarcinile impuse de feudalitate .

In termeni pur teoretici, caracterul absolut semnifica mai degraba ca acest drept poate fi exercitat, in ansamblul atributelor sale (usus, fructus si abusus), in maniera pe care intelege proprietarul, fara ca cineva sa ii poata impune un anume fel al utilizarii dreptului sau^[2]. Dus la extrem, caracterul absolut al dreptului de proprietate poate sa permita ca acest drept sa fie considerat un drept discretionar.

Totusi, o asemenea abordare nu ar tine cont atat de restrictiile aduse prin textul art. 480 C.civ., de limitarile aduse de vecinatate, cat si de obligatiile propter rem ce afecteaza anumite bunuri. Astfel, dreptul de proprietate este, in exercitarea sa, susceptibil de controlul unei autoritati administrative sau judiciare in cazul in care o terta persoana sufera un prejudiciu legat de aceasta exercitare.

Tinand cont de declinul individualismului si de evolutia dreptului pozitiv spre un drept de proprietate considerat a fi o functie sociala, notiunea de abuz de drept isi gaseste o aplicare largita .

O alta atenuare a caracterului absolut al dreptului de proprietate este data de limitarile aduse dreptului de proprietate prin raporturile de vecinatate. Dupa cum s-a aratat in literatura de specialitate, asa-zisele servituti legale si servituti naturale constituie marginiri normale ale atributului folosintei 'un mod de determinare a insusi continutului dreptului de proprietate si a limitelor de exercitare ale acestui drept. Ele apar la o examinare atenta ca fiind un numar de obligatii normale, care se impun proprietarilor unor bunuri ca reguli de buna vecinatate, corespunzatoare unei necesitati de ordin social' . Enumeram aici servitutea sau dreptul de granituire (art. 584 C.civ.), servitutea distantei plantatiilor (art. 607 C.civ.), servitutea picaturilor din streasina (art. 610 C.civ.), servitutea privind distanta si lucrarile intermediare (art. 610 C.civ.), servitutea negativa de vedere (art. 611 si urm. C.civ.), servitutea de scurgere a apelor naturale (art. 578 C.civ.), servitutea izvoarelor (art. 575-583 C.civ.), servitutea de trecere sau a locului infundat (art. 616-619 C.civ.), precum si prezumtiile de coproprietate asupra zidului, santului si gardului comun (art. 590-606 C.civ.)

Abuzul de drept si limitarea adusa proprietatii prin raporturile de vecinatate difera prin modalitatea de probatiune. Trebuie probata culpa in exercitiul abuziv al unui drept pentru a atrage responsabilitatea proprietarului care a abuzat de dreptul sau, in schimb nu este necesara vreo culpa in atragerea responsabilitatii pentru prejudiile aduse prin faptul vecinatatii . Astfel, proprietarul care isi exercita in mod normal dreptul si cauzeaza un prejudiciu vecinilor va putea fi tras la raspundere (de exemplu, deranjul produs vecinilor de zgomotul motoarelor avioanelor in proximitatea unui aeroport, gradul de iluminare scazut al unei cladiri din cauza unei cladiri mai inalte, etc)

Inviolabilitatea dreptului de proprietate sustine si intareste caracterul sau absolut. Art.136, alin. (5) din Constitutie dispune imperativ: ' Proprietatea privata este inviolabila, in conditiile legii organice'. Cu alte cuvinte, dreptul de proprietate nu poate fi incalcat de nimeni. Aceasta interdictie se impune cu aceeasi forta si statului. Ea cunoaste doua exceptii. Astfel:

a) bunurile imobile aflate in proprietate privata pot fi expropriate, in conditiile legii, pentru cauza de utilitate publica. Art.44,  alin. (3) din Constitutie prevede: 'Nimeni nu poate fi expropriat decat pentru cauza de utilitate publica, stabilita potrivit legii, cu dreapta si prealabila despagubire'. De asemenea, art.481 C.civ. dispune: 'Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afara numai pentru cauza de utilitate publica si primind o dreapta si prealabila despagubire'.

In vederea aplicarii acestor dispozitii de principiu a fost adoptata si pusa in vigoare Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru utilitate publica care prevede categoria de imobile supuse exproprierii, defineste utilitatea publica si reglementeaza declararea ei; procedura de expropriere; stabilirea despagubirilor; punerea in posesie a expropriatorului; dreptul de retrocedare a imobilelor expropriate si toate celelalte consecinte juridice pe care le produce exproprierea;

b) subsolul oricarei proprietati imobiliare poate fi folosit si exploatat pentru lucrari de interes general. Art.44 alin.(5) din Constitutie dispune: 'Pentru lucrari de interes general, autoritatea publica poate folosi subsolul oricarei proprietati imobiliare, cu obligatia de a despagubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantatiilor sau constructiilor, precum si pentru alte daune imputabile autoritatii '.

In ambele cazuri, atat cel prevazut la art.44 alin.(3) cat si cel prevazut la art. 44 alin.(5) din Constitutie, despagubirile se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, in caz de divergenta, prin justitie, dupa cum statueaza art.44, alin.(6) din Constitutie.

Totodata, in lumina prevederilor europene, art. 44 alin.(4) statueaza ca "sunt interzise nationalizarea sau orice alte masuri de trecere silita in proprietate publica a unor bunuri pe baza apartenentei sociale, etnice, religioase, politice sau de alta natura discriminatorie a titularilor."

Analiza: Contract de garantie Lucrare: Contracte civile speciale - contractul de vanzare cumparare

Interzicand si "orice alte masuri de trecere silita in proprietatea publica a unor bunuri", pe baza unor criterii discriminatorii, legiuitorul a prevenit si deturnarea prevederilor legale privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica de la scopul pentru care acestea au fost statuate, fiind astfel evitate eventualele nationalizari ascunse sub masca unor exproprieri[9].

Caracterul deplin si exclusiv Inca de la Justinian se afirma ca dreptul de proprietate confera titularului sau 'plena potestas', adica toate cele trei atribute: posesia, folosinta si dispozitia. Cu alte cuvinte, dreptul de proprietate este un drept deplin.

Dreptul de proprietate este, in acelasi timp, un drept exclusiv , in intelesul ca atributele sau puterile inerente acestui drept sunt nu numai depline, ci si independente de orice puteri ale altei persoane asupra bunului respectiv, in afara de cazurile cand proprietatea este dezmembrata; in cazul dezmembrarii proprietatii, unele atribute ale acestui drept se exercita de catre o alta persoana, pe temeiul unui alt drept real principal derivat din dreptul de proprietate, (uzufruct, uz, abitatie, servitute propriu-zisa, superficie).

Asadar, caracterul deplin si exclusiv al dreptului de proprietate lipseste atunci cand asupra bunului respectiv se constituie drepturi reale dezmembraminte ale proprietatii. Tot astfel, se intampla in cazul cand un bun frugifer se afla in stapanirea unui posesor de buna-credinta. Conform art.485 C.civ., posesorul de buna-credinta dobandeste in proprietate fructele bunului frugifer. Fructele se cuvin proprietarului numai din momentul in care posesorul devine de rea-credinta.

Trebuie sa atasam caracterului exclusiv al dreptului de proprietate si o alta valenta, si anume aceea a monopolului titularului dreptului de proprietate asupra bunului sau . Astfel, titularul dreptului de proprietate are monopolul posesiei, folosintei si dispozitiei asupra bunului obiect al dreptului de proprietate . Un asemenea monopol al unui singur proprietar dispare in cazul proprietatii pe cote-parti sau a devalmasiei, precum si in cazul prezentat mai sus, al dezmembrarii dreptului de proprietate.

Jurisprudenta moderna a decelat o alta consecinta a exclusivitatii dreptului de proprietate si anume faptul ca proprietarul are dreptul de a-si exploata bunul sub orice forma, inclusiv aceea a imaginii lucrului. Exploatarea unui bun sub forma fotografiilor aduce atingere dreptului proprietarului de a se bucura in mod exclusiv de acel bun . Conform acestei solutii de principiu, proprietarul este singurul care poate exploata imaginea bunului sau, nedescurajand prin aceasta simpla fotografiere sau reproducere a imaginii de catre terti, ci exploatarea acestei imagini de catre altii in scopuri lucrative . Solutia este viu criticata de doctrinarii ce trateaza problematica drepturilor de autor si de proprietate intelectuala . Drept dovada ca solutia exclusivitatii asupra imaginii unui bun este inca dezbatuta sta si o hotarare ulterioara a Curtii de Casatie franceze care statueaza ca proprietarul unui bun nu dispune de un drept exclusiv asupra imaginii acestuia, dar are posibilitatea sa se opuna utilizarii imaginii in cazul unei tulburari anormale.

Caracterul perpetuu si transmisibil . Prin perpetuitatea dreptului de proprietate se intelege ca este nelimitat in timp si dureaza atata vreme cat exista bunul care face obiectul sau. De asemenea, el nu se pierde prin neuz, adica prin neexercitare.

De regula, actiunea in revendicare a dreptului de proprietate este imprescriptibila.

Dreptul de proprietate poate fi transmis prin acte intre vii, in conditiile legii. Ba mai mult, transmisiunea lui este inevitabila si obligatorie pentru cauza de moarte.

Transmisibilitatea dreptului de proprietate nu contravine caracterului sau perpetuu. Dimpotriva, transmisibilitatea este corolarul logic si practic al perpetuitatii sale. Si acesta pentru faptul ca viata oamenilor este, inevitabil, limitata in timp. Prin transmiterea dreptului de proprietate se realizeaza trecerea lui din patrimoniul unei persoane in patrimoniul alteia, fara nici o modificare.

La baza transmisiunilor dreptului de proprietate prin acte intre vii sta principiul consensualismului, consacrat in art.971 C.civ., care prevede: 'In contractele ce au ca obiect translatia proprietatii, proprietatea se transmite prin efectul consimtamantului partilor, chiar atunci cand nu s-a facut traditiunea sau predarea lucrului'. Tot astfel, facand aplicatia acestui principiu in materia vanzarii, art.1295 alin.1 dispune: 'Vinderea este perfecta intre parti si proprietatea este de drept stramutata la cumparator, in privinta vanzatorului, indata ce partile s-au invoit asupra lucrului si asupra pretului, desi lucrul inca nu se va fi predat si pretul inca nu se va fi numarat'.

De la principiul consensualismului exista si unele situatii de exceptie, cand transferul dreptului de proprietate are loc intr-un alt moment decat cel al realizarii acordului de vointa. Astfel:

a) transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor viitoare are loc atunci cand aceste bunuri sunt realizate;

b) transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor de gen opereaza in momentul individualizarii lor prin numarare, cantarire sau masurare;

c) dreptul de proprietate asupra terenurilor se transmite numai in momentul incheierii contractului in forma inscrisului autentic;

d) transferul dreptului de proprietate prin contracte de donatie are loc la data perfectarii contractului in forma autentica;

Am constatat deja ca dreptul de proprietate este, in principiu, transmisibil. Acest caracter insa este propriu numai dreptului de proprietate privata. Dimpotriva, dreptul de proprietate publica, indiferent ca poarta asupra unor bunuri imobile sau mobile, este inalienabil si prin urmare este netransmisibil.