Aspecte procedurale privind institutia contenciosului administrativ

Aspecte procedurale privind institutia contenciosului administrativ

1. Sesizarea instantei de contencios administrativ

In mod traditional, aspectele de ordin procesual privind contenciosul administrativ sunt tratate sintetic in acest context, ele facand obiectul unei analize mai aprofundate in cursurile de drept procesual civil, in partea consacrata procedurilor speciale.

Procedura in materia contenciosului administrativ se delimiteaza de regula, in doctrina administrativa dupa cum este vorba despre dispozitii care privesc:

- sesizarea instantei de contencios administrativ

- judecata in fond si solutiile ce pot fi date;

- judecata in recurs si executarea hotararii.

In ce priveste prima categorie de dispozitii, Legea nr.29/1990 privind contenciosul administrativ avea in vedere patru mari situatii si anume:

1. sesizarea instantei de fond de catre persoana fizica sau juridica care se considera vatamata, dupa exercitarea procedurii prealabile si in termenele prevazute de lege (situatia tipica);

2. sesizarea instantei de fond de catre prefect, atunci cand considera actul administrativ ca fiind ilegal, in baza art.123 alin.(5) din Constitutia republicata (control de tutela administrativa);

3. sesizarea instantei de fond de cel care se considera vatamat sau, dupa caz, de orice persoana interesata, in conditiile prevazute de legi speciale, de regula, fara indeplinirea procedurii prealabile (spre exemplu, in cazurile prevazute in Legea nr.67/2004 privind alegerea autoritatilor administratiei publice locale);

4. sesizarea instantei de contencios administrativ impotriva unui act administrativ-jurisdictional, potrivit art.4 din lege, fara indeplinirea procedurii prealabile.

Aceste situatii se impune a fi regandite in raport cu dispozitiile Legii nr.554/2004.

Astfel, in prima situatie, a sesizarii instantei de fond de catre persoana vatamata, in ce priveste subiectul care poate introduce actiunea, din dispozitiile art.52 alin.(1) din Constitutia republicata reiese ca acesta poate fi orice persoana fizica sau juridica care se considera vatamata in drepturile sau in interesele sale legitime.

Mai mult decat atat, legea actuala defineste notiunea de persoana vatamata, intr-o maniera foarte extinsa ca reprezentand: "orice persoana titulara a unui drept ori a unui interes legitim, vatamata de o autoritate publica printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri; sunt asimilate persoanei vatamate si grupul de persoane fizice, fara personalitate juridica, titular al unor drepturi subiective sau interese legitime private, precum si organismele sociale care invoca vatamarea prin actul administrativ atacat fie a unui interes legitim public, fie a drepturilor si intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate."

In ce priveste a doua situatie, in care subiectul de sesizare a instantei este prefectul, dupa cum se stie, potrivit art.123 alin.(5) din Constitutie, acesta poate ataca in fata instantei de contencios administrativ, un act al consiliului judetean, al celui local sau al primarului, in cazul in care considera actul ilegal, actul atacat fiind suspendat de drept.

Aceasta dispozitie a fost preluata si dezvoltata initial in reglementarile privind administratia publica locala, pentru a se regasi ulterior consacrata in Legea nr.340/2004 privind institutia prefectului cu modificarile si completarile ulterioare iar in prezent, exclusiv, in Legea nr.554/2004.

In acest caz este vorba de un contencios administrativ obiectiv, actuala lege a contenciosului administrativ consacrand expres controlul de tutela administrativa exercitat de prefect, indicand ca termen de introducere a actiunii, dupa modificarile aduse prin Legea nr.262/2007, termenul general de 6 luni care incepe sa curga de la momentul comunicarii actului catre prefect. Actiunea introdusa de prefect este scutita de taxa de timbru.

La acelasi articol privitor la tutela administrativa, legea introduce si un nou subiect de sesizare a instantei si anume Agentia Nationala a Functionarilor Publici care poate ataca actele autoritatilor publice centrale si locale prin care se incalca legislatia privind functia publica, in conditiile legii contenciosului administrativ si ale Legii privind Statutul functionarilor publici, republicata.

In ambele cazuri, Legea contenciosului administrativ consacra si ea expres suspendarea de drept a actului administrativ atacat pana la solutionarea cauzei.

In ce priveste existenta altor subiecte de sesizare a instantei vom retine ca:

Avocatul Poporului, in urma controlului realizat, potrivit legii sale organice, daca apreciaza ca ilegalitatea actului sau refuzul autoritatii administrative de a-si realiza atributiile legale nu poate fi inlaturat decat prin justitie, poate sesiza instanta competenta de contencios administrativ de la domiciliul petentului. Petitionarul dobandeste, de drept, calitatea de reclamant, urmand a fi citat in aceasta calitate. Daca petitionarul nu isi insuseste actiunea formulata de Avocatul Poporului la primul termen de judecata, instanta de contencios administrativ anuleaza cererea.

Ministerul Public atunci cand, in urma exercitarii atributiilor prevazute de legea sa organica, apreciaza ca incalcarile drepturilor, libertatilor si intereselor legitime ale persoanelor se datoreaza existentei unor acte administrative unilaterale individuale ale autoritatilor publice emise cu exces de putere, cu acordul prealabil al acestora, sesizeaza instanta de contencios administrativ de la domiciliul persoanei fizice sau de la sediul persoanei juridice vatamate. Petitionarul dobandeste, de drept, calitatea de reclamant, urmand a fi citat in aceasta calitate.

Mai mult decat atat, atunci cind Ministerul Public apreciaza ca, prin emiterea unui act administrativ normativ, se vatama un interes legitim public, sesizeaza instanta de contencios administrativ competenta de la sediul autoritatii publice emitente.

Un element de noutate il reprezinta consacrarea expresa a posibilitatii ca actiunea sa fie introdusa chiar de autoritatea publica emitenta a actului administrativ unilateral nelegal care poate sa solicite instantei anularea acestuia, in situatia in care actul nu mai poate fi revocat, intrucat a intrat in circuitul civil si a produs efecte juridice, instanta urmand a se pronunta la cerere si asupra validitatii actelor juridice incheiate in baza actului administrativ nelegal precum si asupra efectelor juridice produse de acestea. Prin Legea nr.262/2007 s-a adus o precizare importanta, in consens cu evolutia jurisprudentei administrative in materie, potrivit careia, actiunea poate fi introdusa in termen de un an de la data emiterii actului.

Sintetizand, vom retine ca subiecte de sesizare a instantei de contencios administrativ: persoana vatamata, in conditiile prevazute de lege, prefectul, Agentia Nationala a Functionarilor Publici, Avocatul Poporului, Ministerul Public precum si autoritatea publica emitenta, in conditiile speciale stabilite de legiuitor.

Aspect deosebit de important, printr-o dispozitie expresa situata in partea finala a legii, se precizeaza ca: "Actiunile introduse de persoanele de drept public si de orice autoritate publica, in apararea unui interes public, precum si cele introduse impotriva actelor administrative normative, nu mai pot fi retrase, cu exceptia situatiei in care sunt formulate si pentru apararea drepturilor sau intereselor legitime de care pot dispune persoanele fizice sau juridice de drept privat ".

In ce priveste cea de-a treia situatie avuta in vedere de doctrina, anterior adoptarii actualei legi, vom preciza ca, in unele cazuri poate fi vorba despre introducerea unei actiuni de catre orice persoana care are un interes, sintagma "cei interesati" fiind des utilizata in legi speciale care fac trimitere expresa la instanta de contencios administrativ.

Totodata, in acest caz, sunt avute in vedere doar actele administrative pentru controlul carora legea speciala face trimitere expresa la instantele de contencios administrativ, nu si actele administrative pentru controlul carora legea speciala face trimitere expresa la instanta de drept comun, cum ar fi spre exemplu, Legea nr.18/1991 republicata, privind fondul funciar etc.

A patra situatie are in vedere controlul in instanta de contencios administrativ asupra actelor administrativ-jurisdictionale, Legea contenciosului administrativ astfel cum a fost modificata prin Legea nr.262/2007 adaugand urmatoarele prevederi fata de dispozitiile art.21 alin.(4) din Constitutia republicata:

Actele administrative susceptibile, potrivit legii organice sa faca obiectul unei jurisdictii speciale administrative pot fi atacate la instanta de contencios administrativ, cu respectarea dispozitiilor privind procedura prealabila, daca partea intelege sa nu exercite procedura administrativ-jurisdictionala.

Actul administrativ-jurisdictional pentru care, prin lege organica speciala, se prevede o cale de atac in fata unei alte jurisdictii administrative speciale poate fi atacat direct la instanta de contencios administrativ, in termen de 15 zile de la comunicare, daca partea intelege sa renunte la calea administrativ-jurisdictionala de atac.

Daca partea care a optat pentru jurisdictia administrativa speciala sau pentru calea de atac la un alt organ administrativ-jurisdictional intelege sa renunte la aceasta in timpul solutionarii litigiului, este obligata sa notifice decizia de renuntare organului administrativ-jurisdictional in cauza. Partea sesizeaza instanta de contencios administrativ in termen de 15 zile de la notificare. In aceasta situatie, procedura administrativa-prealabila nu se mai efectueaza.

In ce priveste obiectul actiunii judiciare, acesta il poate constitui: un act administrativ unilateral; nesolutionarea in termen a unei cereri; un raspuns nesatisfacator sau absenta unui raspuns.

In plus, potrivit actualei reglementari: "Instanta de contencios administrativ este competenta sa solutioneze litigiile care apar in fazele premergatoare incheierii unui contract administrativ, precum si orice litigii legate de incheierea, modificarea, interpretarea, executarea si incetarea contractului administrativ", tinand cont de regula dupa care, "principiul libertatii contractuale este subordonat principiului prioritatii interesului public".

In ce priveste noul continut al art.126 alin.(6) teza finala din Constitutia republicata, ce stabileste expres competenta instantelor de contencios administrativ de a solutiona conflicte bazate pe ordonante sau dispozitii din ordonante ale Guvernului declarate neconstitutionale, prevedere deja evocata, legiuitorul organic consacra urmatoarea solutie concreta:

"(1). Persoana vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim prin ordonante sau dispozitii din ordonante poate introduce actiune la instanta de contencios administrativ, insotita de exceptia de neconstitutionalitate, in masura in care obiectul principal nu este constatarea neconstitutionalitatii ordonantei sau a dispozitiei din ordonanta..

(2). Instanta de contencios administrativ, daca apreciaza ca exceptia indeplineste conditiile prevazute de art.29 alin.(1) si (3) din Legea nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, sesizeaza, prin incheiere motivata, Curtea Constitutionala si suspenda solutionarea cauzei pe fond.

(3). Dupa pronuntarea Curtii Constitutionale, instanta de contencios administrativ, repune cauza pe rol si da termen, cu citarea partilor. Daca ordonanta sau o dispozitie a acesteia a fost declarata neconstitutionala, instanta solutioneaza fondul cauzei; in caz contrar, actiunea se respinge ca inadmisibila.

Totodata, legiuitorul rezolva si ipoteza in care exceptia de neconstitutionalitate a fost ridicata in alte cauze decat cele din fata instantelor de contencios administrativ.

Asemeni Legii nr.29/1990 si reglementarea actuala prevede expres posibilitatea introducerii in cauza a functionarului, a persoanei care a contribuit la elaborarea, emiterea sau incheierea actului, ori, dupa caz, care se face vinovata de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, daca se solicita plata unor despagubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru intarziere. In cazul in care actiunea se admite, persoana respectiva poate fi obligata la plata despagubirilor, solidar cu autoritatea publica parata.

Potrivit legii, persoana actionata astfel in justitie poate chema in garantie pe superiorul sau ierarhic, de la care a primit ordin scris sa elaboreze sau sa nu elaboreze actul.

2. Judecata in fond si solutiile ce pot fi date

Din economia legii contenciosului administrativ reiese ca, in cazul unui act administrativ vatamator (tipic), reclamantul are la indemana trei posibilitati de formulare a obiectului actiunii: a). de anulare a actului; b). de anulare a actului si de obligare la plata unor despagubiri; c). de obligare la plata unor despagubiri. Despagubirile pot fi cerute atat pentru daune materiale cat si pentru daunele morale cauzate.

Pe acesti piloni principali se poate nuanta insa formularea actiunii dupa datele spetei si dupa interesul reclamantului.

Pentru daunele morale pe care le constata, instantele de judecata sunt indreptatite, conform legii, sa acorde, numai la cerere, despagubiri banesti.

Procedura administrativa contencioasa este de regula, supusa dublului grad de jurisdictie, fondul si recursul.

In ce priveste instanta competenta, Legea nr.29/1990 stabilea expres competenta teritoriala printr-o norma derogatorie de la dreptul comun, adica de la dispozitiile Codului de procedura civila, urmarind protejarea particularilor, persoane fizice si persoane juridice, iar in ce priveste competenta materiala continea o norma de trimitere la dispozitiile art.2 si 3 din Codul de procedura civila, Cod cu care se completa potrivit unui prevederi exprese.

Actuala lege a contenciosului administrativ stabileste expres de data aceasta, instanta competenta atat sub aspect material cat si sub aspect teritorial, atat in fond cat si in recurs.

" Litigiile privind actele administrative emise sau incheiate de autoritatile publice locale si judetene, precum si cele care privesc taxe si impozite, contributii, datorii vamale, precum si accesorii ale acestora de pana la 500.000 lei se solutioneaza in fond, de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau incheiate de autoritatile publice centrale, precum si cele care privesc taxe si impozite, contributii, datorii vamale, precum si accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei se solutioneaza, in fond, de sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel, daca prin lege organica speciala nu se prevede altfel.."

In finalul legii se regaseste o dispozitie tranzitorie potrivit careia, "pana la constituirea tribunalelor administrativ-fiscale, litigiile se solutioneaza de sectiile de contencios administrativ ale tribunalelor".

In ce priveste instanta competenta sub aspect teritorial, fata de evolutia practicii judecatoresti in materie, in raport cu prevederea art. 6 din Legea nr.29/1990, potrivit careia, judecarea actiunilor era de competenta tribunalului sau a curtii de apel in a caror raza teritoriala isi are domiciliul reclamantul, reglementarea actuala este mult mai flexibila, prevazand ca, "reclamantul se poate adresa instantei de la domiciliul sau sau celei de la domiciliul paratului. Daca reclamantul a optat pentru instanta de la domiciliul paratului nu se poate invoca exceptia necompetentei teritoriale".

Procedura administrativa contencioasa are ca specific caracterul urgent al judecarii cauzelor, caracterul public si caracterul accesibilitatii in ce priveste cuantumul taxelor.

Astfel, sub aspectul procedurii in fata instantei de fond, Legea nr.29/1990 a prevazut judecata de urgenta a actiunilor, in sedinta publica, sentintele urmand a fi redactate in cel mult cinci zile de la pronuntare.

Potrivit reglementarii actuale, cererile adresate instantei se judeca de urgenta si cu precadere in sedinta publica, in completul stabilit de lege iar hotararile urmeaza sa fie redactate si motivate in cel mult 30 zile de la pronuntare, fiind cunoscut faptul ca termenul de cinci zile prevazut de vechea lege era in realitate, practic imposibil de respectat.

In ce priveste taxa de timbru care initial a fost de 1000 de lei, suma modica si in anii 1990, iar ulterior a fost inclusa in Legea nr.146/1997 privind taxele de timbru, ramanand in principiu, o suma accesibila cetatenilor, in prezent, noua reglementare precizeaza expres ca, se percep taxele de timbru prevazute de Legea nr.146/1997 privind taxele de timbru, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru cauzele neevaluabile in bani, cu exceptia celor care au ca obiect contractele administrative, caree se vor taxa la valoare.

Legea nr.29/1990 prevazuse posibilitatea instantei ca: "in cazuri bine justificate si pentru a se preveni producerea unor pagube iminente, sa dispuna la cererea reclamantului suspendarea executarii actului administrativ pana la solutionarea actiunii", cererea de suspendare judecandu-se de urgenta, chiar si fara citarea partilor, hotararea pronuntata fiind executorie de drept. Este o dispozitie deja evocata in contextul analizei suspendarii actului administrativ, ca modalitate de iesire din vigoare temporara a actului administrativ.

Potrivit regulilor procedurii civile, suspendarea actului administrativ supus judecatii, se dispune prin incheiere, supusa recursului, la instanta competenta sa solutioneze recursul odata cu hotararea judecatoreasca asupra fondului.

Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 contine o reglementare mai ampla in ce priveste institutia suspendarii, prevazand aceleasi conditii de suspendare (cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente), dar permitand expres ca, in cazul in care reclamantul a recurs la procedura prealabila, cererea de suspendare sa poata fi introdusa o data cu sesizarea autoritatii publice care a emis actul, situatie de neacceptat, in practica judecatoreasca, in temeiul vechii legi.

Ca un element de noutate se prevede posibilitatea ca suspendarea unui act administrativ normativ sa poata fi ceruta, in aceleasi conditii, si de catre Ministerul Public, din oficiu sau la sesizare, atunci cand in cauza este un interes public major, de natura a perturba grav functionarea unui serviciu public administrativ.

In ce priveste regulile procedurale, se precizeaza ca: "Instanta rezolva cererea de suspendare de urgenta si cu precadere, cu citarea partilor.

Spre deosebire de Legea nr.29/1990 care nu continea nici o precizare privitoare la calea de atac impotriva solutiei date cererii de suspendare, actuala reglementare prevede ca: "hotararea prin care se pronunta suspendarea este executorie de drept si poate fi atacata cu recurs in termen de 5 zile de la comunicare, recursul nefiind suspensiv de executare".

Totodata, in cazul solicitarii suspendarii executarii actului administrativ chiar prin cererea adresata instantei competente pentru anularea in tot sau in parte a actului atacat sau printr-o actiune separata se prevede expres ca, instanta poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, pana la solutionarea definitiva si irevocabila a cauzei.

In ce priveste solutiile instantei de fond, potrivit Legii nr.29/1990 acestea puteau fi:

a). anularea in intregime a actului administrativ supus judecatii;

b). anularea anumitor parti ale actului administrativ (in special in cazul actului administrativ normativ);

c). obligarea autoritatii parate sa emita un act administrativ, sa elibereze un certificat, o adeverinta sau orice alt inscris;

d). constatarea ilegalitatii actelor sau operatiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecatii;

e). obligarea la despagubiri pentru daunele materiale si morale produse.

Era vorba de solutii care raspundeau unor situatii tipice, in practica putand sa apara si alte capete de cerere, instanta de fond trebuind sa formuleze solutii la toate acestea, precum: declararea nulitatii totale sau partiale a actului atacat; suspendarea actului atacat; obligarea paratului sa emita alt act, un inscris sau sa faca o operatiune administrativa; obligarea la despagubiri pentru daune materiale si/sau morale a autoritatii parate, dar si a unor functionari, dupa caz; obligarea "conducatorului autoritatii parate" sa plateasca o amenda pentru fiecare zi de intarziere peste termenul stabilit de instanta; obligarea paratului sa plateasca reclamantului daune pentru intarziere peste termenul stabilit de instanta; obligarea paratului la plata cheltuielilor judiciare.

Potrivit reglementarii actuale, se pot identifica aceleasi posibile solutii din partea instantei de fond, cu o prevedere expresa in cazul contractelor administrative

"(1) Instanta solutionand cererea, poate, dupa caz, sa anuleze, in tot sau in parte, actul administrativ, sa oblige autoritatea publica sa emita un act administrativ, sa elibereze un alt inscris sau sa efectueze o anumita operatiune administrativa.

(2) Instanta este competenta sa se pronuntesi asupra legalitatii operatiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecatii.

(3). In cazul solutionarii cererii, instanta va hotari si asupra despagubirilor pentru daunele materiale si morale cauzate, daca reclamantul a solicitat acest lucru.

(4). Atunci cand obiectul actiunii in contencios administrativ il formeaza un contract administrativ, in functie de starea de fapt, instanta poate dispune anularea acestuia, in tot sau in parte; poate obliga autoritatea publica sa incheie contractul la care reclamantul este indrituit; poate impune uneia din parti indeplinirea unei anumite obligatii; poate suplini consimtamantul unei parti, cand interesul public o cere sau poate obliga la plata unor despagubiri pentru daunele materiale si morale.

3. Judecata in recurs si exceptia de ilegalitate

In ce priveste recursul, Legea nr.29/1990 in varianta sa initiala, pana la modificarile din 1993, a stabilit competenta Curtii Supreme de Justitie, sectia de contencios administrativ, termenul de introducere fiind de 15 zile de la comunicare iar recursul fiind suspensiv de executare.

Dupa infiintarea Curtilor de Apel, in vara anului 1993, si modificarea si completarea Legii nr.29/1990 in sensul crearii unor sectii de contencios administrativ specializate si la nivelul Curtilor de Apel, mentinandu-se si cele de la tribunale, conform dispozitiilor art.2 si 3 din Codul de procedura civila, pentru actiunile judecate in fond la tribunal, recursul urma sa se judece la sectia de contencios administrativ a Curtii de Apel, iar in cazul in care fondul actiunii se judeca la acest nivel, recursul intra in competenta sectiei de contencios administrativ a Curtii Supreme de Justitie.

Fata de noile principii introduse, dincolo de textul art.4 din Legea nr.29/1990, ramas necorelat, in forma initiala, s-a apreciat ca, litigiile care privesc acte administrativ-jurisdictionale se judeca in fond la Curtea de Apel, Curtea Suprema de Justitie ramanand instanta de recurs numai pentru litigiile judecate in fond, la Curtea de Apel.

Actuala lege a mentinut termenul de 15 zile, in care hotararea primei instante poate fi atacata cu recurs, introducerea acestuia suspendand executarea iar judecata urmand a se face de urgenta. In ce priveste formularea privitoare la momentul de la care acest termen incepe sa curga, "de la pronuntare sau de la comunicare", aceasta a fost apreciata ca neconstitutionala prin Decizia nr.189/2006 a Curtii Constitutionale.

Totodata se prevede expres ca: "In cazul admiterii recursului, instanta de recurs, modificand sau casand sentinta, va rejudeca litigiul in fond, daca nu sunt motive de casare cu trimitere. Cand hotararea primei instante a fost pronuntata fara a se judeca fondul, cauza se va trimite, o singura data, la aceasta instanta."

In ce priveste punerea in executare a hotararilor judecatoresti, in actuala lege exista dispozitii speciale, mai ample si mai detaliate decat cele din Legea nr.29/1990.

Un element de maxima noutate il constituie stabilirea unei sanctiuni penale, pentru prima data intr-o lege a contenciosului administrativ, neexecutarea din motive imputabile sau nerespectarea hotararilor judecatoresti definitive si irevocabile pronuntate de instanta de contencios administrativ, in termen de 30 de zile de la data aplicarii amenzii, constituind infractiune si fiind sanctionata cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda de la 2.500 lei la 10.000 lei.

Cea mai importanta prevedere care permite clarificarea controverselor manifestate de-a lungul timpului in doctrina de drept public, in problema posibilitatii introducerii unei actiuni in contencios administrativ impotriva actelor administrative normative, este cea care priveste obligatia publicarii hotararilor judecatoresti definitive si irevocabile, prin care s-au anulat in tot sau in parte, acte administrative cu caracter normativ, in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I sau, dupa caz, in monitoarele oficiale ale judetelor ori al municipiului Bucuresti. In plus, aceste hotarari sunt calificate expres ca fiind general obligatorii si ca avand putere numai pentru viitor, asemeni deciziilor Curtii Constitutionale.

Aceasta pozitie clar exprimata in textul actualei legi a ridicat problema regandirii exceptiei de ilegalitate, ceea ce s-a si intamplat in continutul unui articol distinct. Dar sa lamurim ce inseamna exceptia de ilegalitate.

Aceasta reprezinta o aparare pe care o parte in proces o ridica impotriva unui act administrativ ilegal ce are incidenta in cauza respectiva. Ea poate fi ridicata in orice proces de competenta instantelor judecatoresti si de orice parte din proces precum si, din oficiu, de instanta judecatoreasca.

Deci, in baza rolului sau activ, daca judecatorul constata ca exceptia este intemeiata nu va tine cont in procesul respectiv de dispozitia considerata ca ilegala din actul administrativ vizat.

In doctrina s-a conturat teza potrivit careia, solutionarea exceptiei de ilegalitate a unui act administrativ nu este necesar sa fie prevazuta expres de un text de lege.

Daca aceasta procedura a avut logica ei in perioada de aplicare a Legii nr.1/1967, in care doar actele administrative individuale puteau fi atacate in instanta, multi specialisti formuland aprecieri doctrinare pe baza ei, dupa adoptarea Legii nr.29/1990, ea ar fi trebuit regandita, in conditiile in care s-a admis de o parte considerabila a autorilor de drept administrativ ca, actiunea poate fi introdusa si impotriva actelor administrative normative iar in multe cazuri, pozitia unor instante de contencios administrativ a confirmat aceasta teorie.

Astfel, daca inainte de decembrie 1989, ridicarea exceptiei de ilegalitate viza de regula un act administrativ normativ pe care se intemeia un act administrativ individual atacat, dupa decembrie 1990, adica dupa intrarea in vigoare a Legii nr.29/1990 s-a pus problema posibilitatii introducerii unei actiuni in contencios administrativ impotriva unui act administrativ individual, la baza caruia se afla un act administrativ normativ ilegal, cu privire la care se putea ridica exceptia de ilegalitate, dar in acelasi timp, s-a admis ca, actul administrativ normativ ilegal poate fi atacat direct in instanta de contencios administrativ cerandu-se anularea sa.

Solutia actualei reglementari in privinta exceptiei de ilegalitate este noua, originala, inspirata din procedura de ridicare a exceptiei de neconstitutionalitate prevazuta de Legea de organizare si functionare a Curtii Constitutionale.

Astfel, potrivit art.4 din lege, astfel cum a fost modificata prin Legea nr.262/2007:"(1) Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetata oricand in cadrul unui proces, pe cale de exceptie, din oficiu sau la cererea partii interesate. In acest caz, instanta, constatand ca de actul administrativ depinde solutionarea litigiului pe fond, sesizeaza, prin incheiere motivata, instanta de contencios administrativ competenta, suspendand cauza

(2) Instanta de contencios administrativ se pronunta, dupa procedura de urgenta, in sedinta publica, cu citarea partilor si a emitentului.

(3) Solutia instantei de contencios administrativ este supusa recursului, care se declara in termen de 15 zile de la comunicare si se judeca de urgenta si cu precadere.

(4) In cazul in care instanta de contencios administrativ a constatat nelegalitatea actului, instanta in fata careia s-a ridicat exceptia va solutiona cauza fara a tine seama de actul a carui nelegalitate a fost constatata ".

TESTE DE AUTOEVALUARE (cu caracter exemplificativ)

1. In raport cu Guvernul distingem: a). organe subordonate direct sau indirect acestuia, autoritati administrative centrale autonome, autoritati administrative locale autonome; b). organe subordonate acestuia si organe nesubordonate acestuia dar aflate in raporturi de colaborare cu acesta; c). doar organe subordonate acestuia.

2. Dupa natura autoritatii publice care il exercita, controlul asupra administratiei publice poate fi: a). parlamentar, administrativ sau judecatoresc; b). contencios sau necontencios; c). traditional sau modern.

3. Constitutia Romaniei republicata consacra dreptul persoanei vatamate de o: a). autoritate a administratiei publice; b). institutie publica; c). autoritate publica.

4. Potrivit Constitutiei Romaniei republicata, jurisdictiile speciale administrative sunt: a). obligatorii dar gratuite; b). facultative si gratuite; c). dispuse intotdeauna prin lege.

Potrivit legislatiei in vigoare, actul atacat in contencios administrativ trebuie sa fie un act: a). administrativ; b). juridic; c). administrativ sau civil.

6. Potrivit legii contenciosului administrativ pot fi atacate in contencios administrativ: a). actele administrative normative si actele administrative individuale; b). doar actele administrative individuale; c). doar actele administrative normative.

7. Nesolutionarea in termenul legal a unei cereri: a). nu poate fi atacata in contencios administrativ deoarece nu este vorba de un act; b). poate fi atacata in contencios administrativ fiind considerata act asimilat actului administrativ; c). poate fi atacata in instanta de drept comun fiind o exceptie de la controlul in contencios administrativ.

8. Accesul liber la justitie: a). nu este consacrat expres in Constitutie; b). este consacrat expres in Constitutie; c). nu este consacrat expres in Constitutie dar rezulta implicit din dispozitiile ei.

9. Se considera refuz nejustificat de rezolvare a unei cereri si faptul de a nu raspunde petitionarului in termen de: a). 15 zile de la data inregistrarii cererii; b). 20 de zile de la data inregistrarii cererii; c). 30 de zile de la data inregistrarii cererii.

10. Solutionarea fondului actiunilor in contencios administrativ este de competenta sectiilor de contencios administrativ si fiscal de la nivelul: a). judecatoriei, tribunalului, curtii de apel si Inaltei Curti de Casatie si Justitie; b). tribunalului, curtii de apel si Inaltei Curti de Casatie si Justitie; c). curtii de apel si Inaltei Curti de Casatie si Justitie; d). tribunalului si curtii de apel.

11. Reprezinta fine de neprimire in contenciosul administrativ: a). actele de comandament cu caracter militar; b). actele juridice emise de structurile de conducere ale Parlamentului si instantelor judecatoresti; c). actele emise de cei doi sefi ai Executivului; d). hotararile Guvernului.

12. Inainte de introducerea actiunii in contencios administrativ este obligatorie formularea unei plangeri prealabile catre:a). Ministerul Administratiei si Internelor; b). emitent sau superiorul ierarhic al acestuia; c). Guvernul Romaniei, in calitatea acestuia de conducator general al administratiei publice; d). Parlamentul Romaniei, in vederea exercitarii de catre acesta a dreptului de control asupra organului administrativ in cauza.

13. Actele administrative pot fi atacate sub aspectul neconstitutionalitatii la: a). Curtea Constitutionala; b). instanta de contencios administrativ; c). Avocatul Poporului; d). Curtea de Conturi.

14. Exceptia de nelegalitate a unui act administrativ unilateral: a). poate fi invocata numai in cadrul unui proces de contencios administrativ; b). poate fi invocata oricand, in cadrul oricarui proces; c). nu poate fi invocata oricand, in cadrul unui proces; d). poate fi invocata numai in fata emitentului actului administrativ.

1 Nu este obligatorie procedura prealabila administrativa: a). in cazul actiunilor introduse de persoana vatamata; b). in cazul actiunilor introduse de persoanele juridice de utilitate publica; c). in cazul actiunilor introduse de Ministerul Public; d). in cazul actiunilor introduse de persoanele juridice.

Bibliografie orientativa

Dana APOSTOL TOFAN, Drept administrativ, Tematica prelegerilor. Repere bibliografice, vol. II, Editura All Beck, Colectia Curs universitar, Bucuresti, 2004;

Antonie IORGOVAN, Tratat de drept administrativ, vol. II, Editia 4, Editura All Beck, Bucuresti, 2005;

Antonie IORGOVAN, Liliana VISAN, Alexandru Sorin CIOBANU, Diana Iuliana PASARE, Legea contenciosului administrativ (Legea nr.554/2004) cu modificarile si completarile la zi, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2008;

Verginia VEDINAS, Drept administrativ, editia a IV-a revazuta si actualizata, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2009;

Gabriela Victoria BIRSAN, Bogdan GEORGESCU, Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 adnotata, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2008;

Ilie IOVANAS, Drept administrativ. Activitatea administratiei publice. Controlul exercitat asupra activitatii administratiei publice, Editura Servo-Sat, Arad, 1997;

Liviu GIURGIU, Cristian Giusepe ZAHARIE, Drept administrativ, editia a VIII-a, Editura Pro Universitaria, Bucuresti, 2008;

Mihai OROVEANU, Tratat de drept administrativ, editia a doua revazuta si adaugita, Editura Cerma, Bucuresti, 1998;

Rodica Narcisa PETRESCU, Drept administrativ, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2009;

Mircea PREDA, Drept administrativ. Partea generala, editia a IV-a, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2006;

Valentin PRISACARU, Tratat de drept administrativ roman. Partea generala, editia a III-a revazuta si adaugita, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2002;

Ioan SANTAI, Drept administrativ si stiinta administratiei, vol.II, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2008;

Anton TRAILESCU, Drept administrativ, Editia 3, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2008;

Emil BALAN, Dreptul administrativ al bunurilor, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2007;

Dacian Cosmin DRAGOS, Legea contenciosului administrativ. Comentarii si explicatii, editia a II-a, Editura C.H.Beck, Bucuresti, 2009;

Marian ENACHE, Controlul parlamentar, Editura Polirom, Iasi, 1998;

Liviu GIURGIU, Domeniul public, Editura Tehnica, seria Repere juridice, Bucuresti, 1997

Ioan MURARU, Elena Simina TANASESCU (coordonatori), Constitutia Romaniei. Comentariu pe articole, Editura C.H. Beck, colectia Comentarii Beck, Bucuresti, 2008.