Summit-ul mondial pentru dezvoltare

(Johannesburg, 26 august - 4 septembrie 2002)

Reuniunea "Rio + 10", organizata tot sub egida ONU, a cuprins doua etape: una intre 26 august si 1 septembrie, care s-a desfasurat la nivel ministerial si in care s-a organizat un forum al organizatiilor neguvernamentale si diferitelor grupuri ad-hoc, si o a doua, in care s-a desfasurat reuniunea la varf cu participarea sefilor de state si guverne din peste 120 de tari.

Obiectivul principal l-a constituit continuarea si amplificarea eforturilor interna­tionale de implementare a documentelor adoptate la Rio - Declaratia de principii si mai ales Agenda 21 - referitoare la dezvoltarea durabila. Au fost adop­tate doua documente cu caracter declarativ: Declaratia de la Johannesburg privind dezvoltarea durabila si Planul de implementare. Rezultatele principale ale summit-ului, degajate din docu­mentele adoptate si punctele de vedere exprimate, au fost urmatoarele:

confirmarea dezvoltarii durabile ca element central al agendei interna­tionale si incurajarea actiunii globale de lupta impotriva saraciei si de protejare a mediului;

largirea si consolidarea semnificatiei dezvoltarii durabile prin releva­rea lega­turilor existente intre saracie, mediu si utilizarea resurselor naturale;

s-a reconfirmat o raza larga de angajamente concrete si tinte de ac­tiune pentru realizare mai efectiva a obiectivelor de dezvoltare durabila;

elementele critice ale negocierilor au fost reprezentate de problemele energiei si sanatatii;

s-a facut un pas inainte in acceptarea ideii de stabilire a unui fond mondial de solidaritate pentru eradicarea saraciei;

Africii si Noului Parteneriat pentru Dezvoltarea Africii (NEPAL) li s-au acor­dat o atentie speciala si sprijin din partea comunitatii internationale, pentru o concentrare mai buna a eforturilor in scopul satisfacerii nevoilor de dezvoltare;

viziunile societatii civile au fost evidentiate prin recunoasterea rolului sau esential in implementarea rezolutiilor si promovarea initiativelor de parte­neriat. Peste 8.000 de membri ai societatii civile au participat la summit, dinamizand dezbaterile;

conceptul de parteneriat intre guverne, oameni de afaceri si societatea civila a fost incurajat la reuniune si in privinta Planului de implementare; peste 220 de parteneriate (cu resurse de circa 235 de milioane USD) au fost identificate inainte de summit si altele in jur de 60 au fost anuntate in timpul reuniunii, in mai multe tari.

1. Declaratia de la Johannesburg privind dezvoltarea durabila

Desi este un document cu o valoare declaratorie, ramane si singurul cu caracter general, previzional, adoptat de ultima reuniune mondiala privind mediul. Cele 37 de puncte ale sale sunt grupate in sase capitole.

Primul, intitulat "De la originile noastre spre viitor" (punctele 1-7), cuprinde un complex de angajamente in favoarea dezvoltarii durabile: de a constitui o societate globala si atenta, cunoscatoare a nevoilor pentru demnitatea umana a tuturor (pct. 2); asumarea responsabilitatii colective pentru avansarea si consolidarea interdependentei si intarirea mutuala a pilonilor dezvoltarii durabile - dezvoltarea economica, dezvoltarea sociala si protectia mediului la nivel local, national, regional si global (pct. 5); afirmarea responsabilitatii "unora pentru altii" (solidaritate intrageneratie), pentru comunitatea mai mare a vietii "si pentru copiii nostri" (solidaritate intre generatii).

Capitolul "De la Stockholm la Rio de Janeiro si la Johannesburg" (punctele 8-10) rememoreaza "drumul comun catre o lume care respecta si im­plementeaza viziunea dezvoltarii durabile", parcurs intre cele trei "summit-uri verzi" organizate sub egida ONU: la Stockholm s-a realizat acordul "asupra necesitatii urgente de a raspunde la problema deteriorarii mediului", la Rio de Janeiro s-a considerat ca protectia mediului si dezvol­tarea sociala si economica sunt fundamente pentru dezvoltarea durabila; pentru reali­zarea acestui obiectiv s-au adoptat Agenda 21 si Declaratia de la Rio, iar la Johannesburg "a fost facut un progres semnificativ spre realizarea unui consens si a unui parteneriat global intre toti oamenii planetei noastre".

Analiza: Contract de garantie Lucrare: Contracte civile speciale - contractul de vanzare cumparare

Cea de-a treia categorie de "puncte" se refera la "Provocarile pe care le infrun­tam" (punctele 11-15) si recunoaste marile sfidari: necesitatea eradicarii saraciei, a schim­barii modelelor nedurabile de consum si productie, "linia adanc gresita" care imparte societatea umana in bogati si saraci, suferintele grave ale mediului global, impactul lor asupra globalizarii.

Angajamentul pentru dezvoltarea durabila (pct. 16-30) cuprinde ansamblul masurilor proclamate in vederea continuarii procesului declansat la Rio de Janeiro. Se numara in aceasta categorie: stabilirea de parteneriate constructive pentru schimbarea si pentru realizarea telului comun de dezvoltare durabila (pct. 16), promovarea dialogului si cooperarii intre civilizatii si popoarele lumii (pct. 17), asigurarea accesului la cerin­tele de baza: apa curata, igiena, locuinta s.a. (pct. 18), eradicarea problemelor mondiale care ridica amenintari severe asupra dezvoltarii durabile (pct. 19), acordarea unei atentii speciale necesitatilor de dezvoltare a micilor state insulare in curs de dezvoltare si tarilor celor mai putin dezvoltare (pct. 24), antrenarea sectorului privat in parteneriatul pentru dezvoltare durabila (pct. 24).

Capitolul "Multilateralitatea este viitorul" (pct. 31-33) declara institutiile multilaterale si internationale "mai eficace, mai democratice si mai respon­sabile" drept instrument de promovare la nivel international a dezvoltarii durabile si recunoaste rolul conducator al ONU in acest context.

In sfarsit, ultimul capitol, "Sa facem ca lucrurile sa se intample" (pct. 34-37), cuprinde angajamentele participantilor de a infaptui obiectivele declarate prin: actiuni comune pentru a salva planeta, a promova dezvoltarea umana si a realiza prosperitatea si pacea universala; realizarea Planului de implementare de la Johannesburg si grabirea realizarii termenelor, a tintelor socioeconomice si de mediu continute aici.

Din punct de vedere juridic, declaratia nu reprezinta decat un document incipient, de inventariere a unor obiective si mijloace de realizare referitoare la dezvoltarea durabila, lipsind o coerenta si o structurare juridica adecvata.

2. Planul de implementare

Documentul cuprinde un ansamblu de masuri - adminis­trative, juridice, strategice - vizand continuarea si intarirea procesului de implementare a principiilor si obiectivelor dezvoltarii durabile stabilite prin Declaratia si Agenda 21 adoptate la Rio (1992). El valorifica experienta dobandita in acest sens in ultimul deceniu si adauga telurile cuprinse in Declaratia mileniului (2000) si in rezultatele noilor conferinte si acorduri internationale incheiate sub egida ONU in ultimul deceniu.

Sunt astfel prevazute masuri concrete la toate nivelurile pentru incura­jarea cooperarii internationale pe baza principiilor stabilite la Rio, reafirmandu-se printre altele principiul respon­sabilitatii comune, dar diferentiate a statelor.

Un obiectiv prioritar il constituie integrarea celor trei componente ale dezvoltarii durabile: dezvoltarea economica, dezvoltarea sociala si protectia mediului, ca elemente definitorii.

La baza promovarii noului tip de dezvoltare sunt plasate eradicarea saraciei, schimbarea parametrilor productivismului si comportamentelor consumiste si mai buna gospodarire a resurselor naturale.

Implementarea este conceputa astfel incat sa se faca in beneficiul tuturor, in special in favoarea femeilor, tinerilor, copiilor, altor grupuri vulnerabile; ea trebuie sa-i implice pe toti actorii parteneriatului, si mai ales grupurile din Nord si Sud, pe de o parte, si guvernele si grupurile majoritare, pe de alta parte; tipurile de parteneriat sunt considerate drept "cheia" atingerii telurilor dezvoltarii durabile intr-o lume globalizata; buna guvernanta la nivel national si international este si ea esentiala pentru procesul de aplicare a strategiei de dezvoltare durabila.

Actiunile si masurile preconizate se concentreaza in jurul urmatoarelor teme (obiective): eradicarea saraciei, schimbarea parametrilor necorespunzatori ai consu­mului si ai productiei, protejarea si gestionarea resurselor ca baza a dezvoltarii economice si sociale, dezvoltarea durabila intr-o lume globalizata, sanatatea si dezvoltarea durabila, situatia statelor insulare mici in curs de dezvoltare, dezvoltarea durabila in Africa, alte initiative regionale (America Latina si Caraibe, Asia si Pacific, Asia de Vest, regiunea CEE/ONU Europa).

3. Aspecte institutionale

Din punct de vedere institutional, Summit-ul verde de la Johannesburg, prin hotararile luate si documentele adoptate, a dat o mai mare importanta Comisiei pentru Dezvoltare Durabila, creata la Rio in 1992, in procesul de reevaluare si monitorizare a progreselor inregistrate in implementarea Agendei 21 si asigurarea unei mai mari coerente in aplicare, initiative si parteneriate.

O directie prioritara a activitatii CDD o constituie facilitarea si promo­varea inte­gra­rii dimensiunilor ecologica, sociala si economica ale dezvoltarii durabile in pro­gra­mele comisiilor regionale ale ONU. De asemenea, se preconizeaza stabilirea unui me­ca­nism efectiv, transparent si permanent de coordonare intre agentiile specializate ale ONU.

4. Concluzii

In ciuda, poate, a asteptarilor, summit-ul mondial asupra dezvoltarii durabile a pus in lumina, prin continutul dezbaterilor si angajamentelor asumate, mai degraba limitele conceptului ca atare decat virtutile lui. Desi a fost puternic mediatizata si cu toate ca de ea s-au legat mari sperante, Reuniunea de la Johannesburg nu a reusit sa adopte masuri obligatorii, ci s-a rezumat la adoptarea unor documente cu caracter declarativ. Din acest punct de vedere, "Rio + 10" se inscrie pe linia descendenta a Conferintei "Rio + 5" (1997), de "golire de continut" a castigurilor dobandite la Summit-ul verde de la Rio de Janeiro (iunie 1992). Ascensiunea mondializarii liberale si aducerea la guvernare in unele tari (in frunte cu SUA) a sustinatorilor sai au insemnat si un regres in cooperarea internationala privind solutionarea problemelor ecologice globale.

Cercurile ecologiste radicale vorbesc chiar despre o anumita deturnare a conceptului dezvoltarii durabile de la scopurile afisate, in sensul ca este folosit mai mult ca un alibi pentru mentinerea unei cresteri (economice), prin natura sa, distructive pentru mediu.

La capatul acestei incursiuni in procesul de formare si dezvoltare istorica a Dreptului international al mediului, se impun cateva concluzii asupra stadiului sau actual de afirmare.

In primul rand, se poate constata ca dreptul mediului este un drept international prin esenta sa, intrucat protectia mediului, drept consecinta a naturii si dimensiunilor poluarii, dar si a specificului factorilor naturali, ignora adesea frontierele nationale.

Apoi, Dreptul international al mediului este o ramura a Dreptului international public aflata in plina dezvoltare; acest proces s-a accelerat in ultimele decenii, in virtutea diversitatii si numarului instrumentelor adoptate si a institutiilor juridice stabilite de acestea. La aceasta trebuie adaugate cresterea normativitatii regulilor acestui drept, precum si extinderea considerabila a campului lor de aplicare.

Totodata, dreptul mediului foloseste toate varietatile de actiune si de normativitate internationala: soft law (cum sunt declaratiile celor trei conferinte ale ONU privind mediul: Stockholm (1972), Rio de Janeiro (1992) si Johannesburg (2002), politicile de natura incititiva puse in aplicare sub egida Programului Natiunilor Unite privind Mediul (PNUM), in special in cadrul "Agendei 21", masurile preventive (ca, de pilda, cele prevazute de Conventia MARPOL din 1973), posibilitatile ori recurgerea la tehnici originale, precum redecupajul anumitor zone de suprafata in functie de nevoile de protectie a mediului (precum in zone marine) sau recunoasterea unui drept de interventie in marea libera in caz de poluare (ori risc de poluare).

In sfarsit, dreptul mediului tinde sa concilieze "irecon­ciliabilul", dreptul statelor la dezvoltarea plenara a tuturor posibilitatilor, cu riscul de a polua, si dreptul tuturor statelor la salvgardarea mediului lor; respectarea suveranitatii statelor cu o reglementare supranationala din ce in ce mai constrangatoare pentru state; egalitatea statelor si responsabilitatea comuna, dar diferentiala a lor in indeplinirea sarcinilor privind protectia mediului.