Aparitia si formarea dreptului romanesc

Romanizarea Daciei a fost un fenomen ireversibil, constiuind un proces desfasurat in contextul continuitatii dacice si daco-romane. Ea a continuat mai accentuat in perioada migratiilor, cand, datorita riscurilor la care a fost supusa, populatia daco-romana de la orase, mai puternic romanizata, s-a deplasat in tinuturile rurale.

Pentru teritoriul locuit astazi de romani, in epoca post-romana, au existat doua tipuri de obsti: a)teritoriala, a populatiei daco-romane; b)obstea gentilica a populatiilor migratoare care au intrat in contact cu acest spatiu.

Obstea sateasca din mileniul I era o comunitate de oameni, avand o organizare social-economica proprie si un teritoriu bine determinat. Productia acestor comunitati satesti carpato-dunarene era bazata pe proprietatea privata, libera, precum si pe proprietatea comuna. Fiecare membru al obstii era un om liber, posedand o proprietate funciara privata, care era ereditara. In cadrul acestor obsti numai o parte a pamanturilor comunitatii (ager publicus) era lucrata in comun de toti membrii satului. Produsele rezultate din aceasta munca constituiau rezervele obstii.

In cursul mileniul I, obstea sateasca a dobandit un caracter teritorial, indeplinind nu numai functia social-economica, ci si politica, culturala si religioasa. In virtutea criteriului teritorial, membri ai obstii sunt numai cei care stapanesc, prin vointa intregului grup, o parte din teritoriul comun al obstii. Principiul fundamental al obstii satesti era egalitatea dintre membrii sai determinata de caracterul stapanirii devalmase asupra pamantului si de participarea tuturor la munca de ptoducere a bunurilor.

Atat obstea teritoriala, cat si satul se constituie pe baza unor grupari teritoriale si nu de rudenie. Dar numai satul are o forta publica institutionalizata cu organe de constrangere care se situeaza deasupra societatii, in timp ce obstea este lipsita de un asemenea aparat si pastreaza o forma de conducere arhaica realizata prin participarea tuturor membrilor sai.

A. Influentele Crestinismului asupra dreptului cutumiar romanesc

In esenta dreptului cutumiar romanesc trebuiesc cautate si evidentiate preceptele crestine. Dreptul cutumiar romanesc, care este o "evanghelie a adevarului", asaza preceptele crestine la temelia principalelor institutii de drept. Mentionam, in acest sens, urmatoarele aspecte:

Disparitia oricarei urme de poligamie in cadrul familiei daco-romane si romanesti; statornicirea acesteia potrivit canoanelor bisericii constituie o dovada certa a prezentei elementului crestin in fundamentarea casatoriei si a familiei.

Spiritul de consolidare la nivelul obstii si pastrarea indelungata a primatului dreptului de proprietate devalmasa sunt strams legate de preceptele crestine, chiar daca proprietatea devalmasa a existat si anterior Crestinismului.

Procedura de judecata, sistemul probator in mod deosebit de strict sunt strans inraurite de preceptele si credinta crestina.

De la inscaunarea domnitorului si legimitatea de necontestat a acestuia, ca provenind de la divinitate, pana la exercitarea prerogativelor sale absolute si respectarea constienta a poruncilor sale in randul maselor, preceptele crestine au fundamentat intreaga institutie fundamentala si centrala a dreptului romanesc.

In existenta statelor romanesti, biserica a fost reazem de nadejede al statelor, iar acestea au organizat biserica pentru a le servi interesele. A existat o imbinare fundamentala intre aceste doua institutii, fapt de importanta vitala pentru poporul roman.