Rezolutiunea in dreptul austriac

Rezolutiunea in dreptul austriac

Codul civil austriac a intrat in vigoare in anul 1810 dar elaborarea sa dateaza din anul 1753. In acest cod rezolutiunea priveste contractele cu titlu oneros.

In conformitate cu prevederile art. 918 Cod civil austriac, daca un contract cu titlu oneros nu este executat de catre o parte in momentul si la locul potrivit ori in maniera prevazuta, cealalta parte poate fie sa ceara executarea silita in natura si despagubiri pentru intarziere, fie sa rezilieze contractul, cu fixarea unui termen convenabil pentru executare[1]. Acest termen nu mai este necesar in cazul in care partile au stipulat in conventie ca executarea trebuie sa aiba loc la o data sau intr-un termen bine determinat. Daca creditorul doreste executarea in natura trebuie sa comunice acest lucru debitorului imediat dupa expirarea termenului, iar dupa expirarea sa nu mai poate fi ceruta executarea.

Daca executarea a devenit imposibila datorita culpei debitorului sau datorita unui accident imputabil acestuia, creditorul poate sa ceara fie daune-interese pentru neexecutare fie rezilierea contractului. Daca imposibilitatea de executare este doar partiala se aplica aceiasi solutie, in cazul in care executarea partiala nu prezinta interes pentru creditor.

Spre deosebire de Codul german, Codul civil austriac, in prevederile art. 921, permite posibilitatea cumularii rezolutiunii cu daunele-interese pentru neexecutarea culpabila. Rezolutiunea este tot conventionala ea operand fie pe baza declaratiei facute de creditor fie de plin drept, la expirarea termenului initial.