Teoriile psihanalitice asupra personalitatii

Teoriile psihanalitice asupra personalitatii

Una dintre cele mai complexe si fructuoase perspective asupra personalitatii o intalnim in cadrul psihanalizei clasice, fundamentata de S. Freud de-a lungul intregii sale opere (1900-1939). In conceptia freudiana personalitatea este vazuta ca un sistem dinamic, animat de doi vectori energetici fundamentali (erosul si thanatosul), a carui evolutie este data de raportul dintre determinatiile genetice (pulsiunile sexuale - in primul rand) si cele socio- si ontogenetice (normele morale si culturale care regleaza imperativ relatiile umane). Procesualitatea psihica este polarizata intre constient si inconstient, niveluri functionale fundamentale ale aparatului psihic, din a caror relationare dinamica rezulta intreaga fenomenologie psihica, normala sau patologica. Personalitatea cuprinde trei subsisteme, sinele, eul si supraeul, ale caror continuturi si particularitati structurale si functionale determina diferentierile atitudinale si comportamentale ale persoanelor. Fiecare subsistem reflecta intr-o forma specifica raporturile dintre infrastructura biologica si suprastructura sociala. Sintetizand, topica freudiana are urmatoarea configuratie :

Supraeul: normele si imperativele morale, religioase, etnice si de relationare sociala, inte­rioriorizate in ontogeneza sub influenta parin­tilor si a mediului social imediat. Isi are origi­nea in autoritatea parentala, in idealul admirat si in identificarile copilului cu obiectele afectiunii sale. Normativitate sociala devenita con­strangere interioara.

Eul: instanta care asigura adaptarea echilibrata a existentei individuale la exigentele vietii sociale. Fiind guvernat de principiul realitatii, controleaza relatia constienta cu lumea exteri­oara, in plan intern incercand compatibilizarea exigentelor supraeului cu imperativele primare

ale sinelui, guvernat de principiul placerii.

Sinele: rezervorul energiilor si impulsurilor instinctuale primare (sexuale, agresive, de autoconservare s.a.)

Modelul psihanalitic freudian scoate in evidenta mecanismul psihologic prin care influentele si experientele sociale din copilarie sunt interiorizate, devenind structuri operatorii ale personalitatii, in functie de care vor fi elaborate multiple seturi atitudinale si comportamentale ale adultului. In acest context, complexele psihice sunt unele dintre cele mai relevante exemple ale unor astfel de structuri operatorii ale personalitatii, care rezulta din jocul factorilor psihoindividuali si psihosociali, asa cum se configureaza acestia in fazele primare ale istoriei individuale. Supraeul constituie expresia directa a imperativelor sociale interiorizate in copilarie, pe fondul unor relatii privilegiate, preponderent de natura afectiva, dintre copil, parinti si persoanele semnificative din mediul sau imediat. Devenind cenzorul pulsiunilor instinctuale ale sinelui - guvernat ex­clusiv de principiul placerii, Supraeul are ca element comun cu acesta faptul ca amandoua apartin trecutului psihologic si amandoua cauta sa obtina o satisfactie neconditionata a propriilor tendinte. Eul, ca subsistem functional central al personalitatii, realizeaza concilierea si echilibrarea dinamica a fortelor si cerintelor divergente ale sinelui, supraeului si realitatii, conditie esentiala a adaptarii normale a subiectului la mediul social. Alaturi de eul real (omul asa cum este), Freud introduce notiunea de eu ideal, care desemneaza omul asa cum ar trebui sa fie, modelat de o cenzura morala puternica, care sa satisfaca esenta si valorile superioare ale fiintei. In acest context, sentimentele sociale ar rezulta in urma unui proces de identificare cu ceilalti membri ai colectivitatii care au acelasi eu ideal (84) . Modelul poseda remarcabile valente explicative atat asupra mecanismelor psihosociale care stau la baza elaborarii comportamentelor sociale, normale sau patologice, cat si asupra unei largi fenomenologii legate de structurarea raporturilor umane in cadrul grupurilor si multimilor sociale.

(b) C.G. Jung aduce cateva corectii esentiale conceptiei psihanalitice freudiene, oferind premisele elaborarii unei noi teorii asupra personalitatii. Largind continutul notiunii de libidou ca rezervor energetic fundamental al personalitatii, Jung considera ca acesta nu se reduce numai la factorii pulsionati de natura sexuala, aici incluzandu-se si toate tendintele si aspiratiile creatoare ale subiectului. In acest fel, realizarea de sine prin creatie devine principalul factor in explicarea comportamentului individual si de grup, precum si a modalitatilor prin care se realizeaza in plan psihologic acest fapt. Totodata, pentru Jung, alaturi de inconstientul individual exista o zona extinsa a inconstientului colectiv, rezervorul experientei ancestrale a speciei, aflata sub forma unor arhetipuri, imagini cu organizare prototipica si moduri specifice de gandire asupra unor aspecte universale ale experientei umane si rasiale. Structura generala a personalitatii rezulta din medul cum se focalizeaza energiile pulsionale ale inconstientului pe cele doua directii fundamentale: spre lumea exterioara sau spre lumea interioara, rezultand tipul de personalitate extravertita sau introvertita (v. tabelu13.1.).

Acest model evidentiaza aspecte importante privind atitudinea generalizata a unei persoane fata de mediul sau si fata de sine insasi, precum si tipul de relatii sociale spre care este predispusa. Insa, trebuie remarcat faptul ca orientarea generalizata a energiilor pulsionale ale libidoului nu are totdeauna un caracter univoc, putand exista alternante in timp intre stari de introversiune si extraversiune, dupa cum una dintre aceste tendinte se poate manifesta constient, iar cealalta inconstient sau subconstient. Contextul social si experienta traita pot de asemenea influenta aceste orientari de fond ale personalitatii.

Tabel

(c) Pe o directie complementara celor doua teorii prezentate anterior, A. Adler dezvolta o conceptie asupra personalitatii cu multiple implicatii sociale si psihosociale. Teza centrala consta in afirmarea inferioritatii naturale a omului, atat la nivelul speciei cat si la nivel individual, aparitia fenomenului de compensare fiind o modalitate fireasca si imperioasa de depasire a sentimentului de inferioritate. La nivelul speciei, inferioritatea naturala (fata de alte specii) si sentimentul de inferioritate aferent sunt depasite prin constituirea societatii umane, ca forma suprema de compensare bazata pe organizare si intrajutorare; sentimentul de comuniune apare spontan ca un factorul esential al coeziunii si functionarii societatii. La nivel individual, sentimentul de inferioritate naturala a copilului, alaturi de eventualele privatiuni si senzatii de inconfort care duc la aparitia complexului de inferioritate, stau la baza comportamentelor compensative prin care situatia conflictuala este depasita prin performanta si autodepasire (v. 3; 4.).

Complexul de inferioritate, unui dintre elementele centrale ale conceptiei adleriene, este expresia obiectivata la nivelul structurilor psihice a inferioritatii naturale si sociale a copilului, precum si a efectelor generate de o educatie inadecvata sau de relatii sociale disfunctionale care devalorizeaza subiectul in ochii sai si in ai celor din jur. Complexul de inferioritate, impreuna cu sentimentele aferente, genereaza aparitia mecanismelor compensative necesare realizarii unui echilibru psihic si social. Aspiratia catre putere, catre dominarea celor din jur, sau catre orice forma de superioritate reprezinta modalitati tipice de compensare.

Sentimentul de inferioritate impreuna cu cel de comuniune pot determina atat configurarea unor trasaturi generale de caracter (optimism/pesimism, altruism/egoism, toleranta/intoleranta, agresivitate/pasivitate, temeritate, timiditate, s.a.), cat si adoptarea unui stil de viata personal, prin care se incearca depasirea intr-un mod specific a complexului de inferioritate.