Momentul "Scoala activa"

Momentul "Scoala activa"

Pedagogia psihologica clasica, indiferent cum ar fi fost inteleasa (ca o pedagogie psihologica experimentala sau experientiala) nu putea duce prea departe. Fenomenul educativ era prea complex pentru a putea fi rationalizat pe baza unor cercetari experimentale putin evoluate si a unor conceptii relativ rudimentare privind psihologia copilului. Ea nu putea "detrona" nici traditia, majoritatea scolilor ramanand herbartiene. Nevoia de progres era, insa, acuta si daca ea nu putea fi satisfacuta de pedagogia experimentala (experientiala) traditionala, alte cai ramaneau deschise. Desigur, scoala continua sa mearga pe drumul ei, dar era deplin rational sa se incerce si alte solutii, chiar daca "insular" la inceput. Baza acestor incercari nu mai putea fi nici exclusiv pedagogica (fie si o pedagogie cu intentii experimentale), nici numai psihologica, deoarece nici psihologia nu acumulase suficiente certitudini stiintifice pentru a prelua pe cont propriu procesul de educatie. O anumita discontinuitate in gandirea pedagogica devine inevitabila si unul din efectele practice ale acesteia este aparitia "Scolii active". Aceasta  este eterogena ca origini si conceptii, dar ceva ii da unitate si acest ceva este  "centrarea pe copil". Astfel isi face aparitia o noua stiinta -  pedologia - , stiinta copilului, care isi propunea sa "adune" tot ceea ce ofereau testele: cunoasterea varstei intelectuale si diagnoza inteligentei, dar si alte realizari ale diferitelor stiinte. Pedologia, ca stiinta, nu s-a mentinut, dar "pedocentrismul", centrarea pe copil, a ramas una din cerintele educatiei pana azi. S-a adaugat studiul relatiei scoala-societate, care devine un adevarat curent socio-educativ inca din anii '30.

Pedocentrismul a fost curentul pentru care au militat multi teoreticieni si practicieni, pe care azi ii gasim strans legati de ceea ce s-a numit candva "Scoala noua", "Scoala muncii", "Scoala actiunii", dar, mai ales, "Scoala activa", legata de pedagogia psihologica mai ales prin "centrarea pe copil", dar si prin efortul de a cerceta si cunoaste copilul.

"Scoala activa" a fost definita de H. Marison inca din 1888 ca fiind un curent nou de instruire scolara, care urmareste mobilizarea permanenta a interesului elevilor, prin folosirea tehnicilor pedagogice active care sa-i incite:

 Exersarea inteligentei prin modul in care se intra in relatii cu ei;

 Participarea prin raspunsuri la elaborarea propriului ansamblu de cunostinte;

 Experimentarea concreta a realitatii lucrurilor inainte de initierea in nomenclatorul lor abstract.

Incepand cu anul 1919, "pedagogii genevezi" ai Institului J.J. Rousseau considera elevul ca fiind "actorul" care determina propria instruire. Proiectul educativ, care porneste din acest punct, se bazeaza pe o psihologie a copilului, rupte de senzualismul metodelor intuitive si care considera "operatiile subiectului" ca esentiale in formarea lui. Teza aceasta, dupa D. Hameline, este proclamata de É. Claparede si se desavarseste in opera lui Jean Piaget si a piageticienilor.

Notiunea de "Scoala activa", dupa acelasi D. Hameline popularizat de genevezi, "reia" pe aceea de Arbeitschule ("Scoala muncii" - care apartine lui Kerschensteiner (Germania) si care considera ca "a face" inseamna mult mai mult decat "a asculta"). Tezele acestea sunt in consonanta cu ceea ce in SUA era cunoscut sub denumirea de learning by doing,  sintagma apartinand lui J. Dewey. In raport cu aceste teze, o scoala este moderna sau, dimpotriva, traditionala, pasiva si autoritara. In ceea ce priveste "Scoala muncii" trebuie spus ca ea are la baza ideea ca instructia trebuie sa se imbine cu munca productiva si cu pregatirea pentru munca. Potrivit Dictionarului lui I.A. Kairov, explicatia aparitiei ei are la baza dezvoltarea capitalismului. Nu numai Lay si Kerschensteiner, in Germania, dar si pedagogia sovietica a militat pentru "Scoala muncii", pe care a denumit-o insa "adevarata scoala a muncii". In aceeasi categorie de scoli (tinand seama de continutul si centrarea ei pe interesele copiilor) trebuie incadrata "Scoala de la Iasnaia Poleana", organizata de L. N. Tolstoi in 1859 etc.

Apare limpede in aceasta conceptie diferenta dintre scoala feudala si cea de tip capitalist si de masa. Cu vechile metode scolastice nu mai era posibila instruirea in limitele a patru clase a unei mari mase de elevi, iar intuitia lui Comenius nu mai era nici ea deajuns. Scoala activa va face saltul dramatic spre modernizarea ceruta de "capitalismul tarziu", dupa expresia lui Sombart si pedagogia experimentala, sub forma cunoscuta de "Scoala activa", va domina cateva decenii gandirea educativa a Europei, reprezentantii ei fiind prezenti si azi in peisajul educativ al Europei in curs de profunda reformare a sistemului de invatamant.

In Europa conceptia despre "Scoala noua" domina prin lucrarile lui Feriere, Ellen Key, Maria Montessori etc., in SUA, cum remarca inca in 1915 V. Barbat,  iar contributiile de seama apartin unor personalitati care vor avea un rol decisiv in modernizarea scolii pana azi, chiar daca ei apartin, in fond, tot pedagogiei psihologice. Ei pun de fapt bazele gandirii pedagogice curriculare. Iata citatul din V. Barbat: "W. James, marele filosof american, este unul care, impreuna cu Horace Mann, W. Charles Eliot, Hall si Dewey, a modelat sufletul si structura externa a educatiei americane in secolul XIX si care a deschis, as putea zice, orizonturi largi noi educatiei de pretutindeni. Caci daca in vremea moderna s-a facut vreo tentativa serioasa in vederea adaptarii educatiei la spiritul timpului, e incontestabil ca grupul acesta de oameni a facut-o"[1]. Autorii citati de V. Barbat sunt, ca mai toti reprezentantii "Scolii active", filosofi, pedagogi si psihologi, teoreticieni si practicieni in acelasi timp.

Ponderea "Scolii active", atat de importanta chiar si in elaborarea curriculum-ului modern, ne obliga sa staruim asupra ei cel putin din perspectiva criticii pe care o aduce traditiei didactice.

Concluzie: Scoala activa. Termenul este inventat de P. Bovet, 1917, iar fundamentarea teoriei a fost realizata de A. Feriere. Teoreticienii de seama ai "Scolii active" sunt: M. Montessori, C. Freinet, O. Decroly, G. Kerschensteiner etc. De numele ultimului se leaga si denumirea de "Scoala a muncii", sub care a fost cunoscuta Scoala activa in Germania. Variantele "Scolii active" sunt foarte numeroase (peste 40): "Scoala in aer liber", intemeiata de J.H. Badley in Anglia, "Scoala muncii", cu reprezentanti numerosi: Cecil Reddie, la Abotsholme (Anglia), W.T. Booker (SUA) si in primul rand, G. Kerschensteiner (in Germania). 

Ceea ce caracterizeaza "Scoala activa" este acelasi amestec de speculatie, observatie si bun simt, la care se adaoga recursul la stiintele care ar fi putut oferi ceva util scolii. Centrarea pe copil va fi "dogma" acestei scoli. Pedologia, adica "stiinta copilului" si-a propus sa fie o sinteza a tot ceea ce se stia despre acesta, dar ea nu a rezistat deoarece existau prea putine cunostinte capabile sa genereze o astfel de stiinta. Aparuta prematur, ea va dispare, lasand locul unor ramuri ale psihologiei mai ales, care vor tinde spre sinteza, dar sub alte denumiri: psihologia copilului, psihologia varstelor, masurarea intelectului prin teste etc. "Scoala activa" a avut totusi un mare rol in evolutia psihologiei educatiei prin sugestiile subtile care le-a propus si prin educarea a generatii de cadre didactice in spiritul modernizarii, prin calitatea criticii fata de scoala traditionala, scolastica in esenta si indepartata fundamental de scoala necesara epocii industriale. De altfel, de la W. James si pina la J. Dewey, problema adaptarii scolii la cerintele vietii sociale trece ca un fir rosu pentru a se continua in gandirea reprezentantilor pedagogiei ideologice.