Inteligenta privita ca aptitudine generala si inteligenta scolara

Inteligenta privita ca aptitudine generala si inteligenta scolara

Termenul de inteligenta figura in vocabularul curent , fiind consacrat - se pare- de catre Cicero . Cuvant latin inter-legere , din care deriva termenul de inteligenta (intelligentia) , reunea doua sensuri : a discrimina si a lega , a pune impreuna . Asadar in acceptie etimologica , inteligenta ar fi capacitatea mintii noastre de a stabili legaturi , relatii .

Conceptul "inteligent" este un cuvant - dispozitie, ca si "lenes "vesel", "punctual" , cu o serie de forme tipice de manifestare , in sensul ca puteau fi inteligenti in foarte multe feluri .

Inventarierea teoriilor si a nenumaratelor definitii , mai mult sau mai putin verbale , propuse in ultimele decenii pentru a explica natura psihologica a inteligentei lasa o impresie de confuzie . Termenul inteligenta" nu are o semnificatie univoca . Multiplicitateta sensurilor reiese si din diversitatea definitiilor inteligentei . Astfel , inteligenta este definita drept capacitate de adaptare la situatii problematice noi , instrument al reusitei , al cunoasterii , capacitate de a dobandii capacitati , instrument al abstractizarii , al combinarii , al sintezei etc.

Sistemul psihologic elaborat de Piaget constituie miezul teoretic al fundamentarii conceptului de inteligenta . Dar teoria operatorie a inteligentei inspirata din principiile de baza ale biologiei si din sistemele de logica formala , trebuie intregita de psihologia social-istorica , schitata inca de L.S. Vigotski(1896-1934) . Prin aceasta sinteza se conturaza o teorie progresiva a inteligentei , cu mare valoare predictiva si explicativa , care rezida in principiul actiunii , interiorizarii , dezvoltarii , modelarii , determinismului etc.

Termenul inteligenta , desemnand diferite niveluri de organizare a functiilor senzorio-motorii si intelectuale are in primul rand o valoare operationala .

Inteligeta poate fi definita functional ca aptitudine generala , orientata spre adoptarea la situatii problematice noi, care presupun analiza si intelegerea problemelor , inventarea si verificarea  critica a solutiilor posibile , gratie rationamentului si utilizarii achizitiilor anterioare .

Capacitatea de anticipare , pe baza restructurarii permanente a conduitelor invatate , este o nota definitorie a inteligentei . Realizarea conduitei inteligente presupune convergenta proceselor psihice - memorie , atentie , imagini, limbaj , gandire s.a. care , imbinandu-se in mod particular , formeaza o structura cognitiva complexa si dinamica .

Inteligenta este deci o strctura functionala mobila . Diversitatea mecanismelor intelectuale nu se bazeaza pe sisteme fixe si izolabile . Procesele dinamice asigura plasticitatea inteligentei . Astfel , aceeasi problema poate fi rezolvata la fel de corect , atat printr-o intuitie concreta cat si printr-un demers logic abstract .

Potentialitatile intelectuale se actualizeaza treptat odata cu cresterea varstei copilului . In cursul dezvoltarii sale , inteligenta datorita nivelurilor variate de dezvoltare si modurilor nelimitate de combinare a perceptiilor , a memoriei , a gandirii etc. intr-o strctura functionala complexa si dinamica poate lua forme diferite (practica , tehnica , verbala , sociala , artistica , scolara ) .

Inteligenta scolara

Termenul de "inteligenta scolara", cu valoare pur operationala , ar desemna in perspectiva conceptiei lui J. Piaget , echilibrul dinamic dintre asimilarea cerintelor scolare si acomodarea la acestea , la diferite niveluri de scolarizare . Inteligenta scolara este o forma specifica , particulara a inteligentei , care se diferentiaza de inteligenta generala , globala , verbala , practica etc. mai ales prin specifitatea continutului sau , dar in acelasi timp , se supune legilor generale ale dezvoltarii mintale . Definirea inteligentei scolare este posibila numai in raport cu activitatea scolara , ea exprimand gradul de adaptare a elevului la cerintele activitatii de tip scolar .

Inteligenta scolara este o notiune relativa care depinde in acelasi timp de variatiile permanente ale scolii , ale sarcinilor scolare si ale personalitatii elevului.

Inteligenta scolara este , alaturi de emotivitate , motivatie etc. o dimesniune bipolara si in acelasi timp multifactoriala a personalitatii elevului . Performantele intelectuale pot fi ierarhizate de la inteligenta superioara la dficienta mintala .

Aptitudinea scolara este o structura complexa si dinamica de functii psihice (spirit de observatie , organizare perceptive motorize , atentie , memorie , imaginatie , gadire etc.) care alaturi de motivatie si alte aspecte ale peronalitatii determina reusita scolara a elevului . Cunoasterea structurii inteligentei scolare inseamna dezvaluirea interrelatiilor functionale dintre procesele psihice implicate (gandire , memorie , atentie etc. ) care sub aspectul functiei indeplinite si al eficientei pot fi considerate , la randul lor aptitudini . Teoria factoriala a aptitudinii scolare propusa de P.E. Vernon

Nucleul aptitudinii scolare este format dupa P.E. Vernon de inteligenta generala (g) , de factorul educational (v.ed) si de motivatie , atitudine , perseverenta , interes .

Daca la un elev inteligenta generala (g) , aptitudinea verbala (v.ed) interesul , atitudinea fata de activitatea scolara , perseverenta si alti factori de personalitate (x) se prezinta la un nivel inalt de dezvoltare , este foarte probabil ca el va obtine rezultate scolare bune .

Copilul este inzestrat iinca din momentul nasterii cu potentialitati caracteristice omului . Inteligenta scolara este o forma particulara a inteligentei care se dezvolta in procesul de invatamant ca rezlutlat al modelarii popentialitatilor intelectuale ale elevului dupa natura , chipul si varietatea activitatii scolare . Inteligenta scolara , exprimand capacitatea de adaptare a elevului la cerintele activitatii scolare nu are sens inafara repertoriului concret al activitatulor scolare . Dar ele difera in funcsie de varsta elevului , profilul scolii , dezvoltarea social istorica , etc. Geneza inteligentei scolare fiind un proces indelungat de structurari si restructurari, ritmul formarii ei poate fi accelerat sau incetinit de numerosi factori de origine interna si externa . Pentru acest motiv elevii prezinta diferente individuale accentuate sub aspectul nivelului , structurii si al eficientei inteligentei lor scolare .

.Inteligenta scolara si inteligenta scolara de limita

Inteligenta scolara de limita exprimand gradul de adaptabilitate scolara, poate fi studiata numai in contextul interactiunilor dintre sarcina - personalitate - reusita, pe de o parte, si al campului motivational generat de intreaga situatie scolara, pe de alta parte, pe fondul caruia se desfasoara activitatea principala a elevului -invatarea. Elevii care fac fata sistemului de cerinte specifice pentru nivelul lor de scolarizare pot fi considerati normali sub aspectul dezvoltarii psihice. Cei cu inteligenta scolara normala prezinta, in general, o tendinta spre reusita scolara. Exista si elevi care, pe masura cresterii complexitatii si dificultatii cerintelor externe, fenomen inerent trecerii de la o clasa la alta, se adapteaza din ce in ce mai ineficient situatiilor scolare.

La intalnirea acestor tendinte opuse, de reusita si nereusita, care poate avea loc la orice varsta, se contureaza categoria elevilor care rezolva sarcinile intelectuale doar partial si la un nivel inferior fata de majoritatea colegilor din aceeiasi clasa. Acest grup intermediar reprezinta categoria elevilor cu inteligenta scolara de limita, de granita. Nivelul de dezvoltare al inteligentei scolare, care in conditii optime de motivatie, de organizare a lectiei, ii permite elevului sa faca fata la limita inferioara a reusitei poate fi considerat nivelul inteligentei scolare de limita.

Unii elevi rezolva sarcinile scolare pana la un anumit nivel de complexitate si abstractizare; acesta reprezinta un prag al adaptabilitatii dincolo de care prestatiile intelectuale se situeaza sub nivelul cerintelor. Pragul respectiv desparte activitatiile accesibile elevului, fata de care el poate prezenta o atitudine pozitiva, de activitatile scolare inaccesibile, fata de care elevul isi formeaza o atitudine negativa, opozanta. Elevul care in situatiile problematice prevede insuccesul, simte o stare de teama, greu isi poate organiza energiile emotionale necesare realizarii cu succes a activitatii scolare. Teama, insotita de nesiguranta afectiva, influenteaza negativ inteligenta scolara de limita, provocand inhibitia scolara.

Asemenea maturitatii scolare, inteligenta scolara de limita nu poate fi tratata decat in contextul sarcinilor scolare reale, prezentate prin anumite metode de invatamant si in configuratia afectiv-motivationala a personalitatii elevului. Ca orice forma de inteligenta, numai in conditii reale isi are semnificatia sa adevarata.

Desi prezinta dificultati psihice, unii elevi cu inteligenta scolara de limita depasesc rezultatele asteptate la unele obiecte de invatamant. Acest lucru arata ca ei dispun totusi de potentialitati mintale neexploatate la lectie. Practicarea in scoala a metodelor pedagogice active si mai individualizate transforma aceste "potentialitati"in instrumente intelectuale "reale".

.Sima, I. (1998), Psihopedagogie,vol.1, Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica.R.A

. Salavastru, D.(1999), Didactica psihologiei, Iasi, Editura Polirom

.Vlad, E. (1999), Evaluarea in actul educational terapeutic, Bucuresti, Editura ProHumanitate

. Zlate, M. (2000), Introducere in psihologie, Bucuresti, Editura Polirom