SFERELE INTEGRARII FIINTEI UMANE
Integrarea se bazeaza pe principiul reflectarii si ea cade in sarcina
sistemului neuroendocrin. Cele patru dimensiuni ale fiintei se structureaza in
procesul dezvoltarii ontogenetice si genereaza entitatea definita prin
personalitate. Desi poate avea aparenta unei simplificari, integrarea entitatii
are la baza tot actul reflex, in sensul ca si in acest caz exista un stimul
declansator (motivatie), o procesare la nivel cortical, un raspuns
(comportament) si un feed-back (in baza caruia se asigura adecvarea
comportamentului). De cele mai multe ori, in acest tip de integrare,
feed-back-ul precede comporamentul: anticipam asteptarile celuilalt si actionam
in consecinta (sau dimpotriva, in unele cazuri).
Integrarea in cele patru dimensiuni, care nu este secventiala, reprezinta atit
o realitate a momentului, o caracteristica individuala, cit si un proces ce se
desfasoara in ontogenie. Informatiile (motivatiile) in baza carora se
realizeaza integrarea provin din trei segmente temporale: prezent (receptate in
timp real), trecut (stocate in memoria individuala) si viitor (prevazute). Cum
depozitul de memorie este incarcat progresiv in existenta individuala (inclusiv
in viata intrauterina, din luna 5-6) si cum existenta individuala este diferita
de la un individ la altul (educatie, instructie, autoeducatie etc.), unul si
acelasi stimul declansaza comportamente diferite, chiar si numai discret.
Trebuie subliniat faptul ca daca multe dintre comportamente au o nota comuna
multor indivizi, aceasta nu trebuie sa conduca la concluzia gresita ca acei
indivizi au un trecut (memorat) identic. Ceea ce este comun rezulta, in cea mai
mare masura, din respectarea, voita sau impusa, a regulilor de convietuire
(norme sociale).
Cind un
copil cu virsta de 4 - 5 luni intinde mina, pentru prima oara, dupa o jucarie
care nu-i apartine, mama (de regula), spunindu-i: "nu este voie!", introduce in
existenta copilului prima norma sociala (de convietuire). Desigur, copilul este
cuprins de un sentiment de frustrare, intrucit el nu poate intelege ca ceva din
lumea inconjuratoare poate sa apartina altcuiva. Apoi urmeaza alte interdictii:
"nu e voie acum", "nu e voie aici", "nu e voie atit" cu aceiasi consecinta
si din acelasi motiv. Or, tocmai aceste frustrari traite constitue primele
trepte de dezvoltare a dimensiunii psihologice; de dezvoltare, intrucit geneza
acestei dimensiuni are loc in viata intrauterina (dupa luna a 5-a). Apoi, in
cursul cresterii si dezvotarii individului apar alte interdictii impuse de
regulile convietuirii. Individul le respecta multa vreme pentru ca este
constrins la aceasta si abia mai tirziu pentru ca le intelege rationalitatea.
In fine, cind gindirea se maturizeaza si individul intelege ca tocmai
respectarea acestor reguli il ridica deasupra animalelor, il face sa merite
respectul de sine si pretuirea celor din jur, abia atunci norma sociala devine
un bun propriu, este interiorizata si, astfel, individul devine o fiinta
morala: norma nu mai actioneaza din afara individului, ci din interiorul sau.
Fiinta
umana este complexa, dupa cum complexa este si lumea in care traieste. Si aici
putem sa vorbim despre un sistem termodinamic, dar aici el este supus in mai
mare masura,si pe mai multe cai, dereglarii valorii raportului dintre vitezele
de evolutie ale parametrilor de stare ai celor doua componente. Lumea in care
omul traieste se modifica in ritm alert tocmai din cauza actiunilor sale (ne
referim si la cele intreprinse cu bune intentii), dar se modifica in ritm alert
si cerintele, asteptarile, aspiratiile omului. Cum aceste modificari pun mereu
si tot mai intens in pericol homeostazia fiintei umane in toate cele patru
dimensiuni ale sale (in mod diferit, desigur), sporind entropia, integrarea, in
fapt, poate fi inteleasa ca un proces permanent de readucere a nivelului
entropiei la valori optime vietuirii, reflectarii rational-afective,
coexistentei si valorizarii sale prin creatie.
Specificul integrarii fiitei umane rezulta si din faptul ca, prin intermediul
ratiunii, dimensiunile biologica si psihologica, existente si la animal
(desigur la alte valori), dobindesc semnificatii noi, specific umane, prin care
ele sint, de multe ori, deturnate in mare masura de la rosturile lor initiale.
Una dintre necesitatile dimensiunii biologice este aceea de a se hrani, de a
aduce in mediul intern substantele organice si anorganice reclamate de celulele
sale (la nivel de celula, avem aceleasi nevoi ca oricare sistem viu). Dar, omul
nu numai ca a antropizat comportamentul alimentar (acesta se termina in
momentul deglutitiei!), in sensul ca preparam hrana in felurite chipuri, ceea
ce nu mai tine de latura biologica, ci de cea psihologica, utilizam instrumente
speciale in acest scop etc., ceea ce tine de dimensiunile sociala si culturala.
Prin ceea ce "punem" pe masa, prin modul de aranjare a mesei etc. ne definim
conditia socio-culturala si ne exprimam respectul fata de persoana invitata,
toate acestea facindu-ne placere (dimensiune psihologica opereaza in baza
principiului hedonic!).
Cum prin
actiunile sale fiinta umana nu modifica doar lumea in care traieste, ci se
modifica si pe sine, se intelege ca de fericirea sau nefericirea sa este
singurul raspunzator! Avind in vedere ordinea in care se dezvolta cele patru
dimensiuni, putem afirma ca dimensiunea culturala este cea care ramine mereu
neimplinita, la ea fiind mereu ceva de adaugat, de schimbat, si aceasta pe tot
parcursul vietii (fara a ne revendica iluministi!). Dam prioritate acestei
dimensiuni, intrucit si dimensiunea sociala este un produs cultural; intelegind
prin cultura tot ceea ce omul adauga Naturii naturale. Prin structurarea
armonioasa a celor patru dimensiuni (prin educatie-autoeducatie,
instructie-autoinstructie etc.), prin pastrarea unor relatii armonioase cu
lumea, care este propria noastra creatie, vom reusi sa mentinem entropia
la un nivel redus si, astfel, sa ne simtim impacati cu noi insine si cu
ceilalti.
