Formarea tulburarilor de comportament

FORMAREA TULBURARILOR DE COMPORTAMENT

Tulburarile de comportament nu se reduc doar la un comportament" rau; inclinatiile firesti si istoria personala a fiecarui adolescent se deosebesc destul de greu, fiecare se naste probabil cu un temperament care-l indeamna sa reactioneze intr-un anumit fel. Dar chiar acest comportament este slefuit ulterior de imprejurari care contribuie la scoaterea la iveala din el, partea cea mai buna sau cea mai rea.

Din cercetarile realizate dea lungul timpului ca tulburarile de comportament este generat de o multitudine de factori. Un loc aparte in determinarea tulburarilor de comportament il ocupa disconfortul psihic si influentele negative ale anturajului. Lipsa de supraveghere a tinerilor, neantrenarea in activitate pot conduce la parasirea domiciliului si chiar la vagabondaj.

De obicei, asemenea fenomene se coreleaza cu carente de afectivitate sau subestimare a eului, de lipsa de respect pentru activitatea celor din jur si de slaba integrare in activitatea grupului.

Frecventa tulburarilor de comportament este diferita de la o perioada la alta; dupa unii autori, acestea au cea mai mare frecventa intre 14 - 16 ani, ca apoi sa se atenueze, iar cand se manifesta la varsta adulta, au tendinta sa devina stabile si cu repercursiuni tot mai evidente antisociale.

. De cele mai multe  ori, in tulburarile de comportament la tineri se produc o serie de modificari ce evolueaza de la comportamente mai putin grave sub raport juridic cum ar fi: minciuna, inconsecventa comportamentala, violente verbale, copiatul la ore, fumatul ostentativ, bruscarea colegilor, atitudini nonconformiste etc, la a abateri grave de la normele morale si legislatia penala, cum ar fi: furtul repetat, vagabondajul, actele de spargere sau talharie, consumul curent de alcool sau droguri, prostitutie. Aceste manifestari rezulta, de obicei, din interactiunea unor cauze individuale si sociale cu o serie de conditii favorabile.

Tanarul cu conduita antisociala este caracterizat prin egocentrism si nepasare. In forma extrema exista un grad de duritate care-i permite individului sa savarseasca acte crude, dureroase sau degradante. Aceasta lipsa de sentimente este adesea in izbitor contrast cu un farmec personal care-i permite legaturi superficiale si pasagere. Modul de viata pare lipsit de orice plan sau lupta sustinuta pentru un tel, iar absenta sentimentului de vinovatie si a remuscarii este asociata cu repetate incalcari ale legii.

Exista cazuri de tineri cu fapte antisociale care provin din familii organizate si carora nu le-a lipsit nimic din punct de vedere material si nici grija si preocuparea de asigurarea unor conditii educationale corespunzatoare sau de asigurarea unor conditii de trai decent.

Rolul relatiilor interpersonale in formarea tulburarilor de comportament

Primul mediu de existenta al adolescentului este familia, al doilea este scoala. Familia este cea care asigura siguranta materiala si afectiva si, in acelasi timp, este cea care transmite un anumit sistem de valori si mentalitati. In aceste doua medii, comportamentele dificile, indiferent de natura lor au primele ocazii de a se manifesta.

Exista cauza care declanseaza tulburarea de comportament, iar aceasta poate avea loc la scoala sau acasa, dar cauza si efectul nu se afla neaparat pe acelasi teren. Dificultatile care apar in cadrul scolar pot sa izbucneasca in familie. Nu este exclus faptul ca dificultatile localizate in cadrul familial sa se traduca, dimpotriva, la o mare usurinta la studii, oricat de  putin ar prezenta ele refugiul in care elevul datorita neplacerilor indurate in familie, cauta sa scape de neliniste si framantarile sale.

Prin respectarea zilnica a interactiunilor, prin comunicarea ce are loc intre membrii sai, si in masura in care aceasta are loc, familia exercita o puternica influenta asupra comportamentului viitorului adolescent.

O atitudine daunatoare este atitudinea prea severa a parintilor fata de copil, obligandu-l la supunere neconditionata, ceea ce poate duce, de asemenea, la ostilitate din partea copilului, agresivitate in raport cu fratii sau colegii sai, conflicte intre parinti si copii.

Ei urmaresc sa "inarmeze" copilul cu acele atitudini si comportamente care sa-i permita sa se adapteze la anumite situatii dar in acelasi timp sa se incadreze in regulile societatii. In timp ce unii parinti fac apel la puterea de intelegere a copilului si la capacitatea lui de invatare a regulilor, altii folosesc amenintarea si pedeapsa. Uzand de forta pentru a impune anumite reguli, parintii ingradesc libertatea copilului obisnuindu-l fie cu ascultarea fie formand un razvratit impotriva oricarei autoritati. In familiile in care ambii parinti dau unul dintre acestia este hiperautoritar si hiperagresiv, copilul nu are alta alternativa decat supunerea oarba, neconditionata in raport cu cerintele si pretentiile parintelui, cu efect negativ imediat in planul dezvoltarii si evolutiei personalitatii viitorului tanar. La agresivitate si ostilitate, copilul nu raspunde direct in raport cu parintele agresor, ci indirect prin atitudini si chiar actiuni agresive si autoagresive.

Incapacitatea parintilor de a gasi echilibrul intre atitudinea hiperautoritara si cea hiperprotectoare fata de copiii lor, acum adolescenti, ii determina pe acestia sa considere societatea adulta ca fiind ambivalenta, contradictorie, inadecvata, injusta, ipocrita. Astfel, de cele mai multe ori se ajunge la generarea unui asa-numit "conflict intre generatii" in care, pentru prima data, tinerii pun in discutie valabilitatea si gradul de adecvare al unor norme sociale, civice, al unor valori si cutume etice, culturale, sau religioase.[1]

Pe de alta parte, exista si climatul familial hiperpermisiv in care parintii sunt superprotectori, "invadeaza" pur si simplu copilul cu investitii affective, creeaza in mod exagerat conditii de "aparare" a copilului impotriva "pericolelor si prejudecatilor". Acest "tratament" educational poate conduce la conduite antisociale explicabile in cea mai mare masura prin rezistenta scazuta la frustrare. Totusi, chiar daca 80% dintre minorii cu conduite antisociale provin din randurile familiilor dezorganizate, nu se poate sustine concluzia ca orice familie dezorganizata produce in mod automat tulburari de comportamet la copil.

Document online: Saracia in societatea romaneasca Referat: Sociologie economica rurala - intrebari

Parintii hiperprotectori, indulgenti, accepta si satisfac toate cererile si pretentiile viitorului adolescent ceea ce duce inca in aceasta perioada de evolutie pe plan afectiv si moral la negativism si agresivitate in comportamentul acestuia.

Adolescentul este foarte sensibil fata de manifestarile de respingere si criticule parintilor vis a vis de modul lor de comportare, fiind nevoit in acelasi timp sa recunoasca "experienta" celor adulti, precum si lipsa de incredere in sine, il obliga pe adolescent sa ia ca punct de referinta tocmai modelul parintilor lor.

Tendinta de independanta si de afirmare a personalitatii provoaca la adolescent o adevarata "criza de originalitate". Adolescentul este exaltat si va face tot ce-i sta in putinta pentru a se afirma intre ceilalti: va munci pana la epuizare pentru a dobandi sau mentine un anumit statut scolar, va face acte de cutezanta, uneori chiar nesabuite, pentru a castiga dragostea, respectful si pretuirea anturajului, se va aventura in acte care sa-i dovedeasca maturitatea sau se va lauda cu aventuri imaginate, va lua cu curaj apararea prietenului si se va indarji impotriva rivalului.

Dorinta de originalitate ii face pe unii adolescenti sa adopte o tinuta si un limbaj stridente, sa fie necuviinciosi si grosolani. Iesirile necontrolate sau ostentative pot fi accidentale, dar pot fi si manifestarea unor trasaturi de caracter deja formate si care vor fi greu de corectat. Apelul la rationamentul moral de care adolescentul este capabil, crearea conditiilor de afirmare a personalitatii, acordarea increderii in puterea lui de a lua decizii si de a faptui binele il stimuleaza in evolutia lui spre moraliate sau ii intareste moralitatea. Tutelarea si autoritarismul din partea adultilor pot duce fie la revolta si nesupunere, fie la inchidere in sine si izolare.[2]

Un alt aspect important la tinerii cu tulburari de comportament il reprezinta esecul privind adaptarea si integrarea scolara. Copiii dezadaptati scolar intra in categoria "copiilor problema" care adopta o conduita devianta in raport cu cerintele vietii si activitatii scolare. Acestia se caracterizeaza prin:

insubordonare in raport cu regulile si normele scolare

lipsa de interes fata de cerintele si obligatiile scolare

absenteismul, chiulul de la ore

repetentia

conduita agresiva in raport cu colegii si cadrele didactice.

Multe din dificultatile pe care le intampina scoala cu anumiti copii "dificili", "indisciplinati", "inadaptati" etc, isi au originea in disfunctionalitati ale mediului familial. Multi dintre copiii proveniti din familii disarmonice au carente comportamentale si emotionale in relatiile cu colegii, cu profesorii, cu scoala. Instabilitatea comportamentala, izolarea de grup si violenta fata de colegi, precum si dificultatile de invatare, refuzul de a frecventa scoala, parasirea domiciliului si vagabondajul sunt in cele mai multe cazuri efectele deficientelor de educatie in familie, a lipsei de comunicare a membrilor familiei si a lipsei de intelegere pe care copilul o cauta in afara mediului familial.

Din punct de vedere structural, mediul familial poate prezenta carente de ordin social, juridic, moral, pedagogic, legate de situatii de infidelitate, parasire, divort, concubinaj, deces, narcomanii etc. Fara a aminti de insasi absenta mediului familial la cei abandonati, orfani, neocrotiti, din randul carora se recruteaza cei cu tulburari de comportament. Tot un factor negativ ce poate influenta structura unor personalitati il constituie reconstituirea unor familii din vaduvi sau divortati cu copier rezultati din casatorii anterioare, cu anumite deprinderi educative la care se adauga copier ai noului cuplu. Disocierea familiala este cea mai frecventa tulburare de structura, semnalata in cadrul factorilor de ordin social negative in determinarea conduitelor deviate. In cadrul unei familii disociate asistam frecvent la instigarea copilului impotriva unuia sau altuia dintre parinti cu scopul compromiterii sau zdruncinarii linistii personale. In sanul unor familii dezorganizate se pot dezvolta trasaturi negative ale personalitatii copillului, apar frecvent manifestari de inadaptare, spirit de dezordine, conduite deviate, neexistand o armonie comportamentala si a relatiilor interpersonale, compatibila cu normele sociale. La un copil sau un tanar provenit din astfel de medii, dezvoltarea spre conduite deviate va trece printr-o faza de periclizare, caracterizata printr-o labilitate a structurii personalitatii, nesiguranta, insecuritate, care vor permite cu mai mare usurinta expunerea la influentele nocive, antisociale ale mediului si facilitarea spre trecerea la savarsirea de delicate. Insa dezorganizarea in sine nu este un element unic si determinant in comportamentul deviat al tinarului. Aceasta dezorganizare familiala poate determina un comportament deviat cand se asociaza si cu alti factori negativi din mediul familial si extra familial.

Influenta mediului de existenta si imprejurarile care determina aparitia tulburarilor de comportament

Mediul inseamna tot ceea ce ne inconjoara: obiecte, persoane, situatii socio-culturale. Caracteristica comuna a acestor factori este ca toti influenteaza individul, oferindu-i prilejuri de actiune si ii formeaza personalitatea pe toate planurile. Caracteristicile comunitatii in care creste si se dezvolta adolescentul au un impact major asupra dezvoltarii sale sociale.

Un factor important care influenteaza dezvoltarea copilului, este separarea de parinti si reactia lui la aceasta sub forma de depresie nervoasa sau indiferenta in functie de relatia pe care a avut-o cu parintii, atasamentul fata de acestia si momentul cand s-a facut separarea.

Adolescentii sunt foarte vulnerabili la situatiile de separare atribuindu-si lor insisi vina problemelor parintilor . In acest context ei fie ca se vor retrage in sine, fie ca vor refuza aceasta situatie prin fuga de acasa, ca reactie de opozitie fata de mediul care nu-l satisface cat si cu speranta confuza de a gasi altundeva ceea ce ii este refuzat aici.

Se poate vorbi de mai multe tipuri de fuga de casa:

fuga ca reactie de aparare si protest determinata de factori de mediu ca: dezorganizare familiala, alcoolism si conduite agresive ale parintilor, carente afective ale acestora, deseori imbracand forma de refugiu la rude, prieteni, cunostinte;

fuga ca manifestare predelincventa, generata de lipsa supravegherii, influenta unor anturaje nefaste cu predispozitie la fapte ilicite fie din teribilism, fie din solidaritate de grup;

vagabondajul - o fuga permanenta, un mod de viata fara domiciliu stabil si fara mijloace materiale clare si stabile de subzistenta. Vagabondajul poate intra usor in sfera delincventei prin asociere aproape inevitabila cu delicte ca furtul, cersetoria si prostitutia, in calitatea lor de asigurare a existentei.

Pentru copiii proveniti din medii adoptive in care parintii sunt de obicei mai varstnici si care acorda uneori o atentie si o grija coplesitoare cresterii, ingrijirii sau educarii acestora, afland mai tarziu de originea lor adevarata, ajung la stari conflictuale pe care le transpun in mediul familial, scolar sau in societate.