ISTORIA INSTRUIRII SI EDUCARII PERSOANELOR CU DEBILITATE MINTALA

Prin exercitii, debilii mintal se pot dezvolta la minte.

Perioada veche

Atitudinea celor vechi fata de aceasta categorie de deficienti difera. In general, comunitatea era cea care avea in atentie pe acestia. Unele din popoarele vechi priveau cu cinste religioasa pe idioti. De exemplu, egiptenii aveau mai multe temple la care duceau pe nebuni si pe imbecili, incercandu-se vindecarea lor prin diferite ceremonii. In sens opus procedau spartanii cu copiii debili, acestia aruncandu-i de pe muntele Tayget in prapastie. Si romanii excludeau din societate pe cei defecti la trup sau la minte, acestia nefiind folositori. Asemenea principii tindea la pastrarea sanatatii comunitatii, dar erau lipsite de umanitate.

Popoarele orientale atribuiau celor nebuni si posomorati o putere extraordinara. Dupa ocuparea Constantinopolului, turcii au cladit pe langa fiecare geamie cate un lacas de adapost pentru bolnavi si debili mintali. Vestitul calator englez Thompson, la inceputul secolului XIX, observa faptul ca mahomedanii din Asia Mica si Extremul Orient acordau ingrijiri idiotilor.

In evul mediu anormalii aveau parte de adapost, dar nimeni nu se gandea la lecuirea lor. Crestinismul avand principiul milei fata de cei napastuiti de soarta ii va lua tot mai mult sub aripa sa protectoare, promovandu-se ideea de fratie, de mila pentru cei napastuiti, ingrijirea lor devenind chiar un cult, uneori chiar exagerat. Astfel, apar tentative tot mai numeroase de ameliorare a vietii acestor nefericiti prin dragoste in spirit crestin, dar de pedagogie medicala inca nu poate fi vorba. In Franta, Ludovic al XIV-lea a dispus la 1656 ca manastirea Bicêtre - pe atunci un sat la 1 km de Paris - sa devina spital in care se primesc raniti, bolnavi, batrani si idioti, iar in 1657 pulberaria de la Salpêtrière sa devina casa de sanatate, unde se primeau alienati si imbecili. Aici se face prima incercare de a se ameliora soarta anormalilor, asa cum erau orbii, surdo-mutii si anormali mintal.

Printre preocuparile stiintifice sau parastiintifice din epoca Renasterii gasim si aflarea cauzelor care duc la starile de anormalitate mintala, asa cum era cea a idiotilor, cretinilor, imbecililor, inapoiatilor si instabililor. Primul care se preocupa de stare debilitatii mintale este alchimistul elvetian Teophrastus Bombastus Paracelsus (1493-1541). El se ocupa de acea categorie de debili mintal care era frecventa in Elvetia - cretinii, a caror cauza o explica prin influenta metalelor din apa. O descriere a cretinilor o face si Felix Plater (1536-1614); acesta devine anatomist la Montpellier, face prima disectie pe cadavru in Germania (1557), devine profesor universitar la Bale (1560); in lucrarile sale de psihiatrie vorbeste si despre cretinism, scriind prima lucrare stiintifica despre frecventa cazurilor de imbecilitate si surzenie din cantonul Vallis din Elvetia (De mentis alienatioone et sultitia in valesiae pago Bremis , 1602). Tot pe atunci si in acele parti ale Europei, si doctorul olandez Foreest scria ca a gasit, cu ocazia unei calatori, multi asemenea nefericiti in Vall Tellin din provincia italiana Sondrio. Horace de Saussure, naturalist din Geneva, printre cercetarile sale fiind si aceea a cretinismului, va aduce date sigure asupra existentei endemice a acestei boli in Elvetia acelor timpuri (1768). In acele vremi dominanta era inca conceptia lui Hipocrate (480 i.d.Cr.), conform careia locuitorii vailor mocirloase cuprinse intre munti, unde nu ajunge aerul cald si nu sufla vanturi primenitoare, sunt lenesi la corp si la spirit, pe cand cei care beneficiaza de aerul curat al inaltimilor sunt tari, muschiulosi, destoinici la corp si la intelect. In timpul in care trupele franceze au ocupat Elvetia (1798), Napoleon Bonaparte - venind in sprijinul miscarii revolutionare -, a dispus recenzarea cretinilor, gasindu-se 3.000 numai in cantonul Wallis. Acesta intentiona sa mute pe locuitorii regiunilor periclitate in altele mai sanatoase, dar planul sau nu a reusit, deoarece populatia nu a acceptat sa-si schimbe vechile asezari in altele straine.

Statisticile vremii nu sunt exacte, deoarece multe familii nu declarau ca ar avea un copil idiot. De exemplu, in Germania, Sengelman relateaza ca, inainte de a infiinta institutul din Alsterdorf (1860), mai nu se gaseai idioti in acel tinut, dar dupa deschiderea acestuia idiotii veneau unul dupa altul. Se mentioneaza despre o enciclica a episcopului din Würzburg care indemna pe sateni sa contracteze casatorii cu locuitori din alte tinuturi, ca astfel sa se puna stavila cretinismului endemic; in acest caz deci, se fac recomandari profilactice.

Interesul francezilor asupra cretinilor incepe dupa publicarea lucrarii Essai sur le goitre et le cretinisme - Despre gusa si cretinism (1792) a doctorului Francisc Emanuil Fodérè. El a studiat si a scris Tratat despre gusa si cretinism, precedat de un discurs despre influenta aerului umed asupra judecatii umane lucrare care nu a fost publicata inainte de a­-si lua doctoratul (1787), aceasta aparand de-abia in 1790, iar in traducere germana in 1796. Din interesul pentru studierea cretinismului, acesta recurge la un act "lipsit de pietate" - pentru acele timpuri - el facand disectia unui cadavru dezgropat in secret.

In vremurile vechi, de multe ori, idiotii erau pusi in aceeasi categorie cu nebunii. Abia in a doua jumatate a secolului XVIII incepe adevarata pedagogie medicala, aceasta primind un mare impuls prin scrierile pedagogice ale lui J.J. Rousseau (1712-1778) si Pestalozzi (1746-1827). Pfilippe Pinel, un mare psihiatru, care a lucrat la Bicêtre si Salpêtrière, la Revolutia Franceza va dispune scoaterea nebunilor din lanturi. El s-a ocupat de studiul starilor psihice anormale, care in acele timpuri erau prea putin cunoscute; a recunoscut si insemnatatea lucrarilor lui F.E. Fodérè.

Dr. Jean Caspard Itard (1775-1838), elev al lui Pinel, se intereseaza de starile anormale. Fiind chemat de abatele Sicard la un surdomut bolnav, este impresionat de soarta acestora, va deveni, din 1800, medicul institutului, si se va ocupa de surzi tot restul vietii. El s-a ocupat si de cazul "salbaticului de la Aveyron", prin care a dovedit ca idiotii, dar mai ales debilii mintal, sunt apti de instructie si educatie. Prin aceasta intreprindere a atras atentia lumii culte asupra acestor aspecte educative. In semn de apreciere, tarul Alexandru I ii daruieste un inel pretios si-i propune sa se mute la St. Petersburg. Dar el nu accepta propunerea, ramanand credincios patriei sale. In 1836 a publicat lucrarea Despre mutenia produsa de leziunea capacitatii intelectuale, in care descrie idiotia versatila.

In casele de sanatate ale Parisului lucrau elevi ai lui Pinel, care dadeau atentie problemelor cretinismului si idiotismului. Dr. Jean Etienne Esquirol (1772-1844), incepe studii teologice, care au fost intrerupte de revolutie, continuate de studii medicale, devenind medic militar. Pinel il va castiga pentru psihiatrie; va deveni intemeietorul terapiei nebunilor; pentru el alienatia este o adevarata boala, cauzele nebuniei nu sunt consecinta pacatelor si predominarea patimilor, ci ele sunt conditionate de imbolnavirea creierului; pentru vindecarea sau ameliorarea lor a introdus un tratament omenos, eliminand metodele de intimidare si forta. A intreprins numeroase cercetari cu privire la idiotism si cretinism. Este primul care face deosebirea dintre debilitatea mintala congenitala si cea mostenita.

J. Belhome, asistent al lui Esquirol la Salpêrière, incearca instruirea idiotilor, reusitele sale fiind expuse in lucrarea Esai sur ľidiotie. Dr. Guillaume Marie Ferrus, in 1828, a infiintat la Bicêtre prima scoala particulara pentru "idioti nu de tot desperati"; el se ocupa nu numai de copiii idioti, cretini si debili mintal, ci si de adulti, daca acestia prezentau unele urme de inteligenta. Dr. Jean Pierre Falret, in 1831, deschide o sectie scolara pentru fete idioate la Salpêtrière, dar aceasta avand multe lipsuri nu a dat rezultate bune. Dr. J. P. Falret a tinut si prelegeri despre problemele idiotilor; a sustinut ideile lui Pinel si Esquirol, a aplicat mijloace curative psihiatrice. Dr. Felix Voisin, in 1834, infiinteaza la Bicêtre un nou institut pentru idioti si debili mintal; el a fost primul care a apelat la pedagogi in educarea debililor mintali, respectiv la Valèe si Séguin. A fost o personalitate marcanta atat ca medic cat si ca pedagog. Pentru prima data descrie "idiotia la copii si alte particularitati de inteligenta si caracter care necesita o instructie si educatie speciala". El era de parere sa se faca clasificarea idiotilor dupa gradul lor de educabilitate.

Edouard Séguin (1812-1880), despre care se spunea: "omul potrivit a ajuns la locul potrivit"; a fost mai intai invatator, la Institutul de surdomuti din Paris; a avut ocazia sa cunoasca studiile medicale facute de Itard, apoi, ajutat de Itard si Esquirol, s-a ocupat de educarea idiotilor. In 1837 s-a ocupat cu o dibacie pedagogica neobisnuita si o rabdare de fier de instruirea unui copil idiot; se povesteste ca vrand sa educe mobilitatea unui copil instabil, a stat in fata lui cinci saptamani continuu - cu exceptia timpului de masa si somn -, tinandu-l de maini si de picioare, pana cand pacientul a pierdut raul obicei. Pentru insusirile sale valoroase, la recomandarea doctorilor Ferrus si Voisin, a fost numit in 1839 la conducerea Institutului de idioti Bicêtre-Paris. Impreuna cu Esquirol formuleaza pe scurt principiile de tratare a debililor mintal pe baze exclusiv fiziologice. In publicatiile sale ulterioare si-a dezvoltat metoda, care apare completa in manualul sau pentru educarea idiotilor, Tratamentul moral, igienic si educativ al idiotilor si al altor degenerati (1846, Paris). Acest prim manual pentru educarea debilului mintal indica urmatoarea cale: copilul trebuie sa urce de la dezvoltarea sistemului muscular la aceea a sistemului nervos si a simturilor, de la acestea la dezvoltarea imaginilor, apoi la aceea a ideilor, pana la cea mai de sus treapta a conceperii notiunilor morale.

Activitatea sa a avut parte de cea mai larga apreciere din partea medicilor, filantropilor si chiar a papei Pius al IX-lea. Fiind republican, va fi nevoit sa paraseasca Franta dupa restauratie, el plecand in SUA. Dar plecarea lui in America a fost motivata si de dorinta ca acea tara libera sa mijloceasca o cat mai mare dezvoltare a ideilor sale. Prin plecarea sa pedagogia anormalilor in Franta a incetat sa se mai dezvolte, fostii colaboratori murind sau incetandu-si activitatea de pe acest teren; in schimb, dincolo de ocean, la 1852, s-a infiintat si a functionat, la inceput sub conducerea sa, Scoala de crestere a copiilor debili mintal (Training School for Feeble Minded Children) la Elwyn (Pennsylvania). Sfatul sau a fost cerut apoi si la infiintarea altor asemenea institute.

Dr. Gustav Labitte a infiintat la 1862 o colonie de lucru separata pentru 100 de copii si tineri debili mintal pe un teren de 245 hectare, pe care ii deprindea intai la lucrari agricole, apoi ii instruia in lucrari tehnice si de meserii; dar in 1874, dupa un incident nefericit la un alt institut de asemenea natura, au fost sistate toate aceste institute, ca si colonia de lucru a guvernului francez.

Dr. Désir Magloire Bourneville, medic-sef al scolii-azil din ospiciul Bicêtre si al Institutului medico-pedagogic din Vitry pe Sena, a stat totdeauna in legatura cu diferiti pedagogi pentru anormali. El este un reprezentant convins al tratamentului medico-pedagogic, care si azi predomina in toate institutele franceze, care pretindea ca tratamentul copiilor sa inceapa de indata ce s-au constatat primele semne ale unui nivel intelectual scazut; acestia  primesc mai intai instruirea pentru a merge cu ajutorul unui aparat (fotoliul balansant), dupa care urmeaza exercitii de gimnastica pentru deprinderea mainii pentru pipait, pentru executarea diferitelor miscari, deprinderea atentiei, a combinarii miscarii mainii si ochiului, mirosului, gustului; sunt tratate deranjurile digestive, se cultiva curatenia, imbracarea etc.; numai apoi incepe instructia scolara conform principiului de la usor la greu; nu este neglijata gimnastica, nici instructia industriala.

Organizarea activitatilor de la Bicêtre si Salpêtrière

La Bicêtre erau plasati idioti de sex barbatesc, care erau impartiti in trei grupe.

Grupa intaia avea un efectiv de 82 baieti, care primeau numai instructia cum sa se tina curati. Cuprindea idioti necurati, neepileptici si cei bolnavi corporal care erau impartiti in doua subgrupe:

I. cuprindea idioti necurati care nu puteau vorbi, nici merge - deci incurabili;

II. cuprindea idioti necurati care din cauza acceselor epileptice aveau congestii cerebrale, care determina si boli corporale - deci fiind si ei incurabili, adica neameliorabili.

Grupa a doua principala cuprindea acei idioti - fie curati fie necurati, epileptici sau nu -, dar sanatosi corporal. Erau ingrijiti numai de femei si, in general, primesc instructie, care se facea de invatatoare; instructia avea loc in doua scoli:

Scoala mica, cu un efectiv de 220 copii, in care se faceau sase feluri de instructie: curatenia, spalat si imbracat, miscari corporale, gimnastica usoara, recunoasterea obiectelor si concepte elementare.

Scoala complementara, cu un efectiv de 21 baieti, in care se invata scris-cititul, lucruri elementare si vorbirea.

Grupa a treia principala, cu un efectiv de 203 baieti, cuprindea copii cu debilitate mintala, intarziati in dezvoltare, cu inclinatii patologice, epileptici si isterici si care erau curati si sanatosi corporal. Cu ei, in afara de instructia elementara, se facea: cant, muzica (mai ales trompeta), jocuri, dans, gimnastica, mai ales, cu mingea mare), exercitii militare si meserii; aveau chiar si casa de pastrare. Aici predau si instruiau invatatori si invatatoare industriale. Instructia se facea in trei sali mari, in care erau banci individuale; de-a lungul peretilor erau cabine cu peretii din sticla, cu usa de ambele parti, in care se afla un pat necesar celor cu accese epileptice. Intre cladiri erau curti spatioase pentru fiecare dintre scoli.

Cladirea atelierelor era plasata de o parte; avea saloane mari de lucru acestea erau luminoase, sanatoase, avand specificul: croitorie, cizmarie, confectionarea de perii, tinichigerie, lacatusarie, impletituri de cosuri, legatorie de carti, tamplarie si tipografie. Copilul declarat apt pentru atelier, mergea la fiecare atelier cate opt zile, dupa care putea sa-si aleaga meseria pe care dorea sa o invete. La culegatoria de litere si tipografie puteau merge numai cei care au absolvit cu succes scoala elementara. Spitalele si casele de sanatate isi procurau de aici periile.

Muzeul cuprindea tot ce s-a creat folositor pedagogic pentru instruirea idiotilor, asa ca obiecte de istorie naturala si industriala pe care se puteau intui si forma conceptele cele mai elementare; obiectele erau expuse intr-un mod simplu pentru a fi accesibile capacitatilor debilului mintal. Aproape fiecare model avea si duplicatul care se folosea in predare.

Doua sali de gimnastica - una pentru elevii mai mici si alta pentru cei mari -, erau folosite pentru cei cu atrofii si deviatii; se folosea din plin si gimnastica suedeza.

Pavilionul izolator era folosit mai ales pentru bolnavii cu perversiuni. Dar separarea se facea mai mult cu scop de disciplinare, in caz ca simptomele patologice reveneau frecvent, bolnavii erau trimisi la casa de sanatate, la nebuni. Dentistul venea saptamanal in institut.

Copiilor li se ofereau destule distractii: se faceau excursii, se participa la reprezentatii distractive ale circului si altele; se organizau petreceri, chiar si in institut.

Analiza: Efectele consumului de alcool Analiza: Identitatea de secui

Institutul se baza pe principii medicale care concordau intocmai cu cele pedagogice. Pacientii se ingrijeau aici pana la varsta de 18 ani. Cei instruiti si capabili depuneau un examen si primeau certificat care le permitea sa lucreze in oras sau in apropiere, insa institutul continuand a avea contact cu ei, iar conducerea atelierelor le oferea sfaturi. Cei care nu puteau fi recuperati erau plasati la casa de sanatate.

La Salpêtrière era un complex plasat pe un teren extrem de intins, unde isi gaseau adapost peste 5.000 de paciente, asa ca femei batrane, alienate, idioate etc. Aici erau plasate scolile pentru fete, cele cultivabile luand parte la instructie. Idioatele adulte erau clasificate dupa capacitatea de munca, ele ocupandu-se cu lucrari casnice si manuale; lunar castigau 2-3 franci, care li se inmanau. Cele care aveau capacitate erau repartizate in servicii, cele incapabile erau redate familiei.

Azilul de la Villejuif era o casa de sanatate in suburbiile Parisului, unde intr-un pavilion separat se tratau 85 de idioti, carora li se dadea educatie, iar 34 primeau si instructie. Pavilionul era condus de o invatatoare; medicii vizitau de doua ori pe zi scoala.

Mai era un institut de mare calibru in Laforce, aproape de Dordogne.

Doctorul Guggenbühl si colonia Abendberg

Un avant deosebit a luat problema educarii cretinilor prin interesul deosebit pe care i l-a dat tanarul doctor elvetian Joahann Jacob Guggenbühl (1816-1873). A urmat medicina si stiintele naturale, apoi filosofia la Zürich cu Troxler, care in calitate de medic s-a ocupat si de problema cretinismului, el publicand lucrarea Der Kretinismus (1817); acesta din urma l-a indemnat sa-i continue preocuparile in aceasta directie. In cursul calatoriilor sale repetate prin regiunile alpine relateaza ca a vazut in orasul Chur pe un cretin care stia sa spuna anul nasterii fiecarui locuitor, ca si ziua in care unii au decedat; dar acesta altceva nu stia sa spuna. In Seedorf, a vazut o fata in genunchi inaintea unei cruci, care se ruga cu glas tare, dar rugaciunea era debitata mecanic. El ajunge la convingerea ca suferinta acestor nenorociti poate fi ameliorata intrucatva, mai ales pe baza cercetarii stiintifice; in plus, trebuie sa fie si o preocupare individuala, altruista, din dragoste pentru acesti copii. Ajunge si la convingerea dupa care degenerarea endemica are cauze atmosferice. Guggenbühl - cunoscand incercarile lui Napoleon de a muta comune intregi situate in vai adanci cu mare umiditate, imbibate de cretinism, spre locuri mai inalte pentru a starpi boala - va proiecta si el constructia unui institut intr-o zona inalta.

Pentru vindecarea imbecilitatii - Guggenbühl - face Societatii elvetiene de utilitate publica propunerea infiintarii unui institut pe inaltimi muntoase unde sa fie internat copilul de indata ce se iveau semnele idiotiei, ca acolo sub influenta aerului de munte sa se poata dezvolta la corp si la suflet. Aceasta societate a trimis propunerea lui Guggenbühl Societatii elvetiene de istorie naturala care a analizat problema cu seriozitatea cuvenita. A fixat un premiu pentru o lucrare mai mare, care sa trateze chestiunea imbecilitatii; in plus, a insarcinat sucursalele sale din cantoane sa cerceteze cazurile de cretinism si sa raporteze din cand in cand la centru rezultatele care se obtin. De fapt societatea a numit o comisie spre a infaptui ideea lui Guggenbühl, iar presedintele a cerut parerea membrilor marcanti, care au fost convinsi ca executarea propunerii va face ca multi copii sa fie feriti de mizerie. Prin ziarul cu mare raspandire - asa ca Maltens Weltkunde -, Guggenbühl face un apel calduros pentru ajutorarea cretinilor elvetieni, care gaseste ecou in toate tarile prospere.

Cautand un loc potrivit, la o inaltime potrivita pentru un institut de imbecili - Guggenbühl gaseste un teren de 25 hectare pe Abendberg langa Interlaken in apropierea majestuoasei Jungfrau. Cladirile cu baie, loc pentru joc etc. au fost facute in vara-primavara anilor 1840-41. Guggenbühl se instaleaza aici cu 25 cretini, deschizand primul institut destinat ingrijirii corporale si mintale, educatiei si instruirii debililor mintal. El primeste un ajutor substantial din partea Societatii istorico-naturale si a oamenilor, care parca ar fi vrut ca deodata sa indrepte ceea ce au neglijat sute de ani. Se primeau ajutoare din intreaga Europa si chiar din America. In jurul tanarului medic s-au adunat oameni de bine pentru a jugula cretinismul; s-au adunat si trimis la Abendberg sume substantiale pentru salvarea acelor copii suferinzi; se duceau acolo intr-un adevarat pelerinaj: medici, pedagogi, preoti, si chiar capete incoronate si ministri - care laudau pe salvatorul idiotilor. Privelistile de acolo incantau pe vizitatori si se considera ca inraureau in bine pe cei cretini. De asemenea, desele furtuni cu tunete si fulgere, vantul si ploile atrageau puternic atentia idiotilor, le stimula puternic vazul si auzul; toate aceste fenomene naturale erau in concordanta cu pedagogia de stimulare a simturilor a lui Guggenbühl. Pentru stimularea auzului fin el utiliza muzica instrumentala, cantul acompaniat de orga; in cazul celor cu o debilitate mai profunda folosea instrumente mai tari, asa ca toba si clopotul. Era excitat si simtul gustului; de exemplu, pentru amar se utiliza decoctul de cvasia, pentru acru otetul, pentru dulce zaharul sau mierea, pentru astringent merele padurete, pentru sarat sarea; diferitele arome se percepeau prin mancaruri specifice. Hrana zilnica consta din lapte, carne si paine alba din belsug; dar cartofii erau eliminati.

Se faceau din plin miscari, apoi bai si masaje. Pentru intarirea vointei si a musculaturii slabe folosea gimnastica. Indata ce dezvoltarea fizica progresa ceva se trecea la formarea deprinderilor casnice si de gradinarit, prin care elevii erau pregatiti si pentru viata cetateneasca. Guggenbühl considera benefic ca printre pensionarii sai sa se afle si copii normali care vor oferi modele si influente pozitive pentru idiotii mai putin gravi. Prin aceasta, el mai dorea sa dovedeasca ca nu este intemeiata teama ce exista mai de mult, dar mai ales de cand a aparut ideea ca idiotii au numai influente negative asupra celor normali. Astfel, el a primit in institut doi copii destepti ai unei servitoare, acestia inainte fiind neglijati numai moral. Prin vioiciunea si vorbirea lor corecta ei au influentat favorabil pe idioti, care au devenit mai vioi si mai vorbareti. La randul lor, cei doi copii inainte salbateci si moraliceste deficitari, si-au schimbat comportamentul, au devenit ascultatori si au participat cu placere la jocuri si exercitiile de gimnastica.

Institutul lui Guggenbühl, la apogeul sau, dispunea de urmatoarele clase:

1.     Clasa pentru sugari -deoarece el considera ca nici un specialist nu poate sustine ca defectul, fie el congenital sau dobandit, nu ar putea fi recunoscut in perioada primei copilarii, astfel ca acestia trebuie institutionalizati de la inceput.

2.     Clasa pentru copii intre 1-7 ani, in care a facut urmatoarele grupuri: vorbitori, muti - in cazul carora recurgea la pantomima -, epileptici si iritati sufleteste.

3.     Clasa pentru tampiti, care insa aveau corpul sanatos si care erau mai mult obiectul interventiei pedagogice.

4.     Clasa pentru cretinii nerecuperabili, care primeau numai ingrijire.

5.     Sectia de nastere si dadacit pentru femei care deja au nascut un copil cretin.

Deoarece la Institutul de la Abendberg se primeau copii de diferite nationalitati, acestia erau repartizatii pe familii dupa limba materna (germana, engleza, franceza).

A aparut o literatura intreaga despre Abendberg, vreo 300 de publicatii, la toate natiunile civilizate, vizitatorii institutului laudand necontenit ceea ce au vazut acolo; Guggenbühl era considerat binefacatorul omenirii, era decorat, primea diplome, iar dr. Hove, directorul marelui institut de orbi din Boston, intentiona sa dea Abendbergului numele de munte sfant. Donatiile curgeau, mai ales din Anglia. Aceste laude si recunostinte exagerate - spune dr. Gh. Crainiceanu - au buimacit pe tanarul doctor, chiar inainte de a fi ajuns la rezultate. El vedea ca situatia era periculoasa; nici cei din jur care judecau la rece nu erau feriti de oarecare ingrijorare, caci se promisese prea mult si, ca urmare, se asteptau rezultate supra omenesti; erau atintiti asupra lui atatia ochi care il credeau un om extraordinar, facator de minuni pe acest teren, deoarece el promisese ca va vindeca si pe cel mai degradat idiot. Guggenbühl isi da seama de prapastia care il astepta si incerca in mod artificial sa se mentina la suprafata. Dar curand s-au ivit suspiciuni asupra procedurilor sale, astfel ca intreprinderea sa era banuita de speculatii banesti. Dupa al cincisprezecelea an de activitate, Guggenbühl a ajuns la concluzia ca rezultatele obtinute nu corespund nici propriilor asteptari. Se gandea deja la alte mijloace care ar face minuni cu acesti copii. Se exprima catre un vizitator ca ar fi posibil ca pe alta cale decat educatia si instructia sa se ajunga la vindecarea acestor copii; astfel, se intreba el: daca puterea de imaginatie, judecata si memorie a acestor copii este asa de defectuoasa, nu s-ar putea intari si completa prin electricitate si magnetism? Acest vizitator povesteste apoi ca Guggenbühl s-a demascat prin aceasta intrebare, ca nu este nici medic serios, nici psiholog, nici pedagog, ci vrea sa fie medic miraculos. Acest vizitator, un invatator, critica unele incaperi ale institutului, alimentele, ingrijirea igienica etc.; programul copiilor lipsea, caci cel care era nu corespundea nici din punct de vedere pedagogic, nici din cel medical.

Kern, invatator la Eisenach (Saxonia), era unul dintre primii critici ai meritelor lui Guggenbühl, pe care acestia le reduceau la adevarata lor valoare. La un examen s-a constatat ca din 20 de elevi ai lui Guggenbühl numai 4 erau cretini, 3 complet sanatosi, restul fiind atinsi de scrofuloza. In 1858 ministrul englez Gordon a pus la cale un examen cu care ocazie Guggenbühl a fost declarat sarlatan, iar Societatea istorico-naturala care l-a ajutat la infiintare, l-a sprijinit moral si financiar i-a facut reprosuri aspre si l-a parasit, dupa care institutul s-a desfiintat.

Dar pe langa multele defecte ale lui Guggenbühl, el are si meritul de a fi atras atentia Europei, chiar lumii asupra necesitatii de a se crea institute care sa se ocupe de educatia idiotilor. In Franta, Germania, Spania s-au efectuat statistica idiotilor si au fost numite comisii care sa se ocupe cu problemele acestei categorii de copii prin deschiderea de institute, mai ales prin efortul particularilor, ajutati de cele mai multe ori de stat. Numeroasele publicatii scrise de Guggenbühl au servit mai mult de propaganda pentru institutul sau, acestea neprezentand valoare stiintifica.

In 1849, la Hottingen, langa Zürich, domnisoara B. Keller a deschis un camin pentru fete imbecile. In 1857, la Bazel, profesorul C.G. Jung a fondat un institut cu 20 de asistati, baieti si fete.

Si in Anglia s-a raspandit vestea despre institutul creat de Guggenbühl. Dr.Twining, medic al curtii regale, a fost primul englez care a vizitat Abendbergul, facand propaganda pentru cele vazute acolo, astfel ca englezii au ajuns sa trimita sume mari pentru ajutorarea institutului lui Guggenbühl. Dar el nu s-a gandit ca un asemenea institut ar fi necesar si in tara sa, chiar s-a exprimat ca n-ar crede ca in Anglia ar exista idioti.

Institutoarea White a fost prima care in 1846 a deschis o scoala pentru instruirea a 4 copii idioti, care numar peste putin timp s-a ridicat la 35. Anglia datoreaza mult lui Andrew Reenek, care a infiintat trei azile. Calatorind mult, s-a convins ca trebuie sa infiinteze azile si pentru idioti. A vizitat pe Guggenbühl si pe Séguin pentru a se edifica in privinta viitoarei initiative. In 1847 ideile sale au inceput sa se materializeze; se fac colecte, astfel ca in 1848 institutul deja a inceput sa functioneze. Un cavaler bogat, Essex, a daruit in Hall o casa pentru nevoile institutului, iar in numai cativa ani numarul elevilor ajunge la 400. Nu mult dupa aceea se simte nevoia de a se crea un nou institut, care se infiinteaza la Carlswood, unde numarul elevilor trece de 600. Comisia de supraveghere numeste la conducerea institutului un medic. Au mai fost create institute pentru idioti - la Normansfield (150 elevi), Birminghan (50 elevi) si Lancaster (539 elevi) - si unul pentru debilii mintal.

In Anglia -consemneaza Gh. Crainiceanu - din punct de vedere practic sub denumirea de "debil-mintal" se cuprinde intreaga grupa dintre stupiditatea simpla si idiotia completa de natura sa nu reclame nici o masura restrictiva deosebita. Deci, in institutele englezesti pentru idioti, pe langa pacienti cu defect mintal congenital, erau si aceea care sufereau de paralizie progresiva, dementa, paranoia etc. Cele mai multe case de sanatate de la tara cuprindeau, in afara de alienati, si un anumit procent de idioti si debili mintal, primindu-se ca alienati pe baza certificatului medical si cu sentinta judecatoreasca. S-a constatat ca in Anglia exista un mare numar de copii cu debilitate mintala pentru care nu se prevad masuri de ocrotire si sunt in sarcina familiei lor.

In actul educativ exista tendinta de se folosi resursele pe care le mai are creierul bolnav; fara abecedar si socoteli, ci numai lucru manual; de exemplu impletitul de cosuri, care face placere debililor mintal. Astfel, copii dupa 5 ani se admit la scoala. Programul scolilor din Londra se desfasoara intre orele 9,30 - 12 si 14 -16. Dar daca se vede ca nu sunt apti de a citi, scrie si socoti sunt repartizati la "conducatorul de meserii" ca sa invete tesutul, impletitul etc.; dupa ce dobandesc destula dexteritate sunt trimisi in coloniile de lucru unde confectioneaza cosuri, presuri, perii, carpesc haine, repara ghete, mobila. 

In Germania, in 1821, dr. Fering, si-a exprimat parerea intr-o publicatie a sa, ca in orasele mari, unde se gasesc mai multi idioti, este necesar ca si pentru acestia sa se creeze institute de educatie, asa cum s-a facut pentru surdomuti si orbi. Primul institut pentru idioti a fost infiintat de preotul Haldenwang in oraselul Wildberg la 1835, care fiinteaza numai pana in anul 1847, cand se infiinteaza Institutul din Mariaberg, unde vin si 10 elevi de la Wildberg. La crearea acestui institut impulsul a venit din Elvetia, de la Abendberg. Regele Würtenbergului a vizitat pe Guggenbühl si, cucerit ce cele vazute, ordona conscrierea imbecililor din tara sa, iar guvernul trimite pe dr. Rösch ca sa studieze cretinismul la Abendberg. Acesta descrie intr-o lucrare experientele sale in aceasta privinta, cauta persoane care sa serveasca aceasta cauza si, in 1847, deschide institutul. Statul a pus la dispozitia institutului o manastire cu gradina ei si teritoriile ce ii apartineau. La inceput institutul este condus de un medic, dr. Juniner, iar dupa moartea acestuia (1869) conducerea este luata de pedagogi; barbati distinsi l-au condus si l-au dus la inflorire. La inceput se primeau numai imbecili capabili de instruire, iar dupa 1860 se primesc si cei numai pentru ingrijire. In 1895, institutul avea 150 elevi; se invata aici: croitoria, tamplaria, impletitul de cosuri si legarea periilor; gospodaria agricola luase o mare dezvoltare.

In 1849 s-a mai creat un institut de idioti la Rieth, mutat apoi la Stettin, care avea o conducere padagogica si medicala. Pacientii erau impartiti in patru clase: debili mintal, epileptici, femei intarziate mintal si epileptice, baieti intarziati mintal si epileptici. Se ocupa mai mult cu agricultura si animale de reproductie, dar aveau si ateliere de legatorie de carti, impletit de cosuri, cizmarie, croitorie, brutarie, tamplarie si strungarie. In 1859 se educau aici 244 baieti si 156 femei, dintre care 213 se instruiau in 5 clase; numarul epilepticilor era de 207, care locuiau separat, dar se instruiau impreuna cu imbecilii.

In 1863 s-a deschis cu bani adunati prin colecta colonia de la Kückenmühle, langa Stettin, condusa de preotul reformat Bernhard. Detinea 14 cladiri; avea si biserica; aici lucrau 1.000 de imbecili si un personal de 200 persoane; detinea un teren de 110 ha pe care se facea gradinarit si agricultura; se practicau si multe ramuri mestesugaresti.

In Saxonia, dr. Carl Ferdinand Kern (1814 -1868), invatator la Eisenach, din 1834 a inceput cu instruirea catorva debili mintal si a unui cretin surdomut. Pentru a-si perfectiona cultura pedagogica se duce la institutul de surdomuti Eisenach, apoi la cel din Leipzig, unde si instruieste elevi. Tot pe atunci Friedrich Fröbel raspandea sistemul sau de pregatire prescolara a copilului in gradinita, iar Kern frecventeaza si cursurile acestuia. Revenit in 1839 la Eisenach, va conduce micul sau institut de surdomuti, dar se va mai ocupa si de instruirea si educarea idiotilor. In 1842 guvernul recunoaste caracterul public al institutul sau, iar in anul urmator, cu incuviintarea forurilor scolare a primit in institut si 18 imbecili. Dar se convinge curand ca unirea surdomutilor si a idiotilor nu este indicata, astfel ca din 1846 se va dedica numai instructiei ultimilor. Se va muta apoi cu institutul sau la Leipzig, unde va urma si medicina, luandu-si si doctoratul cu teza De fatuitatis cura medica et pedagogica consocianda (1852), urmand indemnul lui Saegert, care spunea ca directorul unui institut trebuie sa aiba cunostinte cel putin despre anatomia creierului, sistemului nervos etc., daca vrea sa-si implineasca misiunea cum se cade. Inainte a mai publicat Tratarea pedagogico-dietetica a debililor mintal si idiotilor (1847). Institutul sau era impartit astfel:

1.     Clasa experimentala, in care intrau elevii care veneau intaia oara, iar starea lor nu le permitea intrarea in clasa a II-a, a III-a.

2.     Institutul de educatie si instructie, care cuprindea mai ales pe elevii capabili de a fi instruiti;

3.     Azilul, care impartit in doua clase:

a)     elevi care stau numai sub ingrijire, de la ei nu se asteptau rezultate in instruire,

b)     elevi care prin efortul educatorilor ajungeau la maximum de progres, dar care totusi nu ajungeau la capacitatea sa se sustina singuri in viata; acestia lucrau in institut si alcatuiau lucratorii institutului.

In 1846 s-a deschis si primul institut de stat, infiintat prin straduintele dr-lui Ettmüller, medic cercual, care in 1844 tine o conferinta la Freiburg despre cresterea imbecililor prin care reusise sa atraga atentia guvernului asupra acestora si a necesitatii crearii unu institut pentru ei. Se cere medicilor cercuali de a face o statistica a idiotilor care pot fi educati. Invatatorul Hörning este insarcinat cu studierea institutelor existente si deschiderea noului institut. Aici, pe langa instructia elementara, s-a avut grija si de formarea practica, elevii invatand cizmaria, tamplaria, impletitul cosurilor, lacatusaria sub conducerea maistrilor respectivi. Mai tarziu institutul se scindeaza pentru fete si pentru baieti si functioneaza in alte localitati unde se ocupa si cu agricultura, pe langa impletitul din paie, tricotaje si cusaturi.

Statul acorda multa grija pregatirii idiotilor. Legea scolii primare saxone prevedea plasarea obligatorie a copiilor debili mintal si celor intarziati mintal in institute, daca educatia lor nu se putea face in altfel. Statul cerea o contributie cat de modesta de la fiecare elev, iar daca nu o putea plati, platea comuna de unde provenea elevul. Fiecarui maistru i se dadeau 50 de taleri daca invata o meserie pe un elev al institutului; elevii iesiti din institut erau vizitati in fiecare an de invatatorul principal; dupa iesirea din institut li se asigura un ajutor din fondul creat din lucrarile realizate in institut.

H. M. Sengelmann (1821-1899), preot, in 1850 infiinteaza scoala crestina de lucru din care dupa un deceniu s-a dezvoltat institutul din Alsterdorf. Pentru debilii mintal a depus o munca extrem de binefacatoare. In ziarul creat de el, Boten aus dem Austertal, in 1862 apare apelul sau in favoarea acelor copii saraci "care cu chipul dumnezeiesc aproape sters, ca si animalele . cresc mai ales in colibele saracilor". Deja in vara anului 1863 s-a infiintat primul camin pentru 10 idioti, care in 1909 cuprindea 800 asemenea fiinte, devenit institut si care primea subventii si de la stat. Institutul din Alsterdorf de langa Hamburg era o colonia cu mai multe cladiri situate pe o inaltime pe malul fluviului Alster, astfel incat pensionarii sai beneficiaza de aer curat. Institutul cuprindea:

1.     Copii protejati, care trebuiau sa fie feriti de decadenta morala, ei ne putand sa fie crescuti in familie; nu se primeau copiii pedepsiti de politie sau epilepticii.

2.     Clasa debililor mintal cultivabili de ambele sexe.

3.     Clasa cretinilor, adica imbecili degenerati corporal.

4.     Clasa tampitilor capabili de munca, care in viata nu se puteau sustine singuri, dar puteau sa lucreze supravegheati.

5.     Epileptici adulti.

6.     Copii debili mintal din familii nobile.

Institutul detinea o suprafata agricola intinsa, gradini si crescatorie de vite pentru reproductie. Personalul didactic era format din 10 cadre, iar pentru supravegherea si alte necesitati mai erau 60 femei si 64 barbati.

Sengelmann a publicat mult, dar foarte cunoscuta a fost lucrarea in 3 volume Idiotophilus (1885, Norden), din care primul volum Systhematisches Lehrbuch der Idioten a fost cel mai raspandit, tradus in limbile olandeza si maghiara.

Directorul Institutului de surdomuti din Berlin, C. W. Saegert, bine cunoscu din istoria invatamantului pentru surzi, s-a ocupat si de debilii mintal, deschizand un institut pentru acestia in 1845. El cerea ca pedagogii pentru debilii mintal sa aiba si o cultura medicala. A publicat in 2 volume Ueber die Heilung des Blödsinns auf intellektuellem Wege [Despre vindecarea idiotismului pe cale intelectuala] (1845-1846, Berlin), lucrare aspru criticata de Kern, care aprecia ca vindecarile descrise de acesta nu sunt posibile.

In 1845, la Delmenhorst (Oldenburg), a deschis si invatatorul H. Katenkamp un institut pentru idioti, surdomuti si gangavi, care s-a desfiintat in 1879. In 1865, la Potsdam, s-a deschis Institutul Wilhelmstift, care s-a ocupat aproape exclusiv cu elevi buni de educat si instruit. Avea aproape 200 de elevi care invatau in 6 clase, dar dispunea de putine cadre pregatite pedagogic, folosind supraveghetori si supraveghetoare lipsite de orice cultura. Dispunea de doua gradini cultivate de elevi; se practica cizmaria si croitoria; totusi deprinderile practice ale elevilor erau imperfecte, chiar neglijate. In 1881, orasul Berlin, in asociatie cu casa de sanatate, a infiintat un institut pentru proprii idioti, mutat curand la Daldorf. Aici erau cuprinsi intre 230 - 240 de interni, dispunea de 9 cadre didactice - 4 invatatori si 4 invatatoare, iar al 9-lea era directorul care se ocupa mai ales cu indreptarea greselilor. Piper, ca pedagog distins si om sufletist, tine stransa legatura intre formarea teoretica si cea practica. Se invata in 6 clase, fiind si clase paralele. Gradinaritul, croitoria, cizmaria, impletitul de cosuri, tamplaria, legatoria de carti se facea zilnic dupa orele teoretice sub conducerea a cate unui mester, care in acelasi timp era si supraveghetor. Inspectorul viziteaza de doua ori pe an elevii din colonii si face raport asupra celor constatate.

La 16 ani elevii paraseau institutul si pe cheltuiala orasului erau colonizati la tara in modul urmator:

1.     Elevii potriviti pentru profesionalizare se repartizau pentru insusirea unei meserii;

2.     Cei care nu au asemenea capacitati se repartizau in agricultura;

3.     Cei incapabili erau trimisi la casele de sanatate, unde stateau cu bolnavii linistiti.

Mesterii si agronomii care se ofereau sa continue perfectionarea idiotilor primeau o anumita recompensa de cate 5 la 20 de marci de la orasul Berlin, ca si costul hainelor procurate pentru asistati. Sunt numiti oameni de incredere, care urmareau cum erau ingrijiti asistatii.

In 1859, la München-Gladbach, se intemeiaza Institutul de vindecare Hephata (hephata semnifica in ebraica deschidere, numire de spitale, sanatorii). Este un institut curativ si de ingrijire pentru debili si intarziati mintal, care s-a intemeiat cu ajutorul insemnat al ordinului Ioanitilor. Primul director a fost ivatatorul C. C. Barthold, care a publicat Bucvar sau prima carte de citire pentru copii slab capacitati, apoi Prima instruire pregatitoare pentru debilii mintal si idioti. In acest institut de seama se aplica: (1) instructia metodica cea mai ingrijita; (2) deprinderi practice dupa inclinarea fiecarui elev catre o anumita ramura de industrie, asa ca: legatoria de perii sau carti, lucrul in lemn, impletituri de cosuri, rogojini sau scaune, croitoria; marfurile erau duse la un depozit cu vanzare; (3) gospodarie si gradinarit. Carl Christian George Barthold (1829-1904), invatator la surdomuti, apoi director al institutului pana la moartea sa, va ridica efectivul acestuia pana la 300 de elevi. Metodist distins in instruirea debililor mintal, scrie si publica o lucrare considerata ca neintrecuta in felul sau, Prima instruire

In Bavaria, Jodif Probst, preot, caruia ii placea sa si instruiasca, i se aduce o fetita "saraca la intelect, slaba de auz si cu vorbirea de tot greoaie". La 1852 intemeiaza institutul de cretini din Ecksberg intr-o veche manastire. A purta si o corespondenta vie cu dr. J.J. Guggenbühl. In 902 institutul sau avea 230 de interni. Deprinderile manuale se faceau aici cu mult zel: tors, filatura, tesatorie, impletit, cusut, agronomie, gospodarie.

Institutul de idioti de la Neuendettelsau, de langa Nürnberg (Bavaria), deschis in 1854, a fost creat de preotul Wilhelm Löhe,care la inceputul secolului trecu va depasi 900 de elevi. El considera ca "cine este cu adevarat imbecil, nu mai poate deveni intreg la minte si sanatos", ceea ce nu la impiedicat de a le da acestora cat mai multa instructie ingrijire disciplinara.

Intensiv se ocupa de idioti cei de la Institutul din Lignitz (Silezia), sprijiniti de Fundatia Wilhel-Augusta, cu 220 elevi, Institutul din Leschnitz, cu 160 elevi, Institutul din Kraschnitz creat din fondurile Ordinului samaritean german, cu 700 elevi.

In Danemarca, in 1855 se deschide primul institut danez pentru debili mintal; se mai face un institut pentru "debilii mintal dezvoltabili" la Copenhaga in 1865, iar in 1880, cu ajutor de stat, s-a infiintat un azil pentru debilii mintal incurabili; in 1885 se deschide o colonie de lucratori, care se ocupau cu cizmaria, tamplaria, impletitul de cosuri si presuri, dar mai cu seama cu gradinaritul si agricultura; in 1888 s-a facut o asemenea gospodarie de munca si pentru fetele debile mintal, care se ocupau cu tesut, crosetat, cusut sau lucrari casnice.

In Olanda se deschide primul institut de idioti la 1855, sprijinit si de regina care a fost la Abendberg; la inceput acesta functiona cu elevi externi, apoi gasindu-se o cladire mai mare se creeaza si un internat cu 50 elevi, externi fiind 10-20. Nu se primesc elevi peste 18 ani. Au mai fost infiintate 4 institute, tot particulare.

In Norvegia, la 1874 s-a deschis cu 10 copii "scoala postmeridiana pentru copii anormali", ca un fel de clasa de ajutor. Norvegia este singura tara care a inceput ingrijirea debililor mintal sub forma scolilor de ajutor. Un decret din 1736 prevedea ca toti copii sa frecventeze o scoala; o lege din 1881 se ocupa de instructia copiilor anormali, care prevedea obligativitatea de a urma scoala intre 8 si 21 de ani.

Pedagogia anormalilor nordici avea la baza principiul dupa care scoala trebuia sa pregateasca pentru viata, sa domine capacitatea acestora de a-si asigura integral sau chiar si numai partial existenta; copiii invatau tot ce le era folositor in viata, iar cel mai important era lucrul practic; astfel, instruirea deprinderilor manuale ocupau un loc important in planul de invatamant.

In Suedia, in 1866, la Gotemburg s-a deschis primul institut pentru debili mintal, care in 1875 se muta la Johannesberg, unde functioneaza cu sectie de lucru pentru cei apti de a fi educati si cu azil pentru inapti. Au fost create si alte scoli in diferite parti ale tarii, numarul lor ajungand curand la 21; mai existau si 4 scoli particulare. Copiii stateau 8 ani in scoala, dupa care intrau in camine de lucru, care erau separat pentru fete si separat pentru baieti. Au fost fondate si 6 azile pentru needucabili.

In Italia, in 1874, prof. dr. Andrea Verga din Treviglio da denumirea de frenastenie pentru acele boli psihice care deriva din debilitati congenitale sau din vreo afectiune care impiedica dezvoltarea organica sau functionarea creierului. Cuvantul fren inseamna "suflet", pe care frenologul Gall credea ca il poti cunoaste dupa conformatia craniului. Dr. Verga sustinea ca frenastenicul nu e un alienat, ci un individ care trebuie sa se bucure de institute speciale in care sa se faca o educatie indulgenta si ingrijita. Conelli-Cioni a infiintat primul institut pentru didactica ortofrenica a debililor mintal la 1889, in provincia Liguria. Dr. Verga il muta in provincia Bergamo. In 1899 se creeaza institutele din Roma si Florenta, iar in 1900 cel din Torino si, in 1904, cel din Milano; mai tarziu, au fost create institute medico-pedagogice la Bologna si Napoli.

In Spania, legea din 1859 se referea la orbi si surdomuti, dar nu si la debili mintal; abia un decret din 1910 se va ocupa de anormali, astfel ca in 1911 apar 11 institute pentru debili mintal.

In Portugalia, in secolul XIX nu se prevedea nimic oficial pentru debilii mintal.

In Belgia, azilul din Lokern, infiintat in 1887, avea 365 de fete debile mintal, care erau impartite in trei grupe: 1. debile mintal si idioate, sanatoase la corp; 2. epileptice (separate); 3. necurate. Azilul din Tessenderloo, infiintat in 1895, cuprindea 210-215 baieti intre 6-21 ani, din care 80-85 educabili, 90-95 needucabili, 30-35 necurati, aflati pe treapta cea mai de jos a dezvoltarii.. In 1901 s-a creat in azilul din Gent o sectie cu 148 baieti debili mintal, care primeau instructie, intai pentru dezvoltarea simturilor, mai apoi dupa metoda fröbeliana, iar in final treceau in ateliere pentru a deveni vopsitori, cizmari, pietrari, gradinari, agricultori. Azilul din Manage, infiintat in 1902, prevazut cu ateliere in care se facea educatie tehnica si lucru manual, avea 300 de baieti. La Louvain era un institut cu 125 baieti epileptici. In aceste azile partea stiintifica se cultiva slab. La Bruxelle exista un institut privat pentru copii anormali, bine organizat de catre dr. Decroly, in care se facea coeducare, instructie intuitiva, cultura fizica, tehnica si manuala. Erau si doua clinici, una condusa de catre dr. Decroly si alta de catre dr. Daniel, ultima ocupandu-se mai ales de tulburarile motrice si defectele de vorbire.

Caracterul putin selectiv al invatamantului primar a fost in atentia pedagogilor belgieni, inca de la sfarsitul secolului XIX - constata P. Baton[1] - acestia propunand o organizare scolara adaptata starii intelectuale a copilului. In 1897 s-au creat clase de recuperare, clase puternice si clase slabe, ca si clase pentru copiii anormali (clase A, B, C, D). In principiu sunt trei grupe de elevi care ar putea fi indrumati sa frecventeze invatamantul special: dislexicii si disortograficii, "retardatii pedagogici" si cazurile limita. Aceasta organizare se afla la originea sistemului de clase paralele. Dar aceasta organizare are inconveniente, asa cum ar fi o selectare prematura la anumite niveluri, care a suscitat reticente din partea parintilor. Incepand cu anul 1932, statul subventioneaza clasele de recuperare pentru elevii retardati - cu doi ani si mai muti - si clase speciale pentru anormali sau caracteriali.

In Rusia, la 1854, in Riga, ia nastere primul institut de idioti, cu 15 elevi, care s-a inchis in 1901 din cauza rusificarii. Un institut particular a functionat din 1880, la Udelnaja, langa Petersburg, pentru tot felul de idioti, cuprinsi intre 5 si 19 ani, cu 40 de asistati, avand un invatator si o invatatoare. In 1882, se infiinteaza si la Petersburg un institut cu peste 60 de intarziati mintal. La 1897, in Lituania, s-a creat un institut pentru 60 epileptici si idioti. Cand institutul din Riga s-a inchis in 1901, se deschide aici un spital pentru epileptici si debili, in care se face si instructie a 50 dintre ei, de catre 3 invatatori. Intreg colosul rusesc avea numai 6 institute pentru 600 elevi din totalul de aproximativ 125.000 de debili mintal, idioti si epileptici existenti la acea vreme.

In Finlanda, la 1890, Hedman, ajutat de stat, infiinteaza un institut, care incepe cu 4 elevi, numarul lor crescand mereu; in 1899 devenit institut de stat, va ajunge la 60 de elevi cuprinsi intre 6-15 ani, capabili de educatie si instructie; aceasta era efectuata de 8 cadre de predare, un conducator agricol si un cizmar; scolarii mai in varsta se ocupau cu gospodaria in grajdul de vite, cotetele de porci si pasari si in padure.

* *

In S.U.A., mai multi medici s-au ocupat de problema debililor mintal. Asa, dr. S.B. Woodwart (1787-1850), s-a dedicat psihiatriei, este in 1833 chemat ca director la Asylum for the Insane din Worcester (Massachusetts). Aici primea cand si cand si idioti apti de scoala, dar a recunoscut ca acesta era numai un expediment din necesitate, astfel ca in 1845 va cere crearea unor institute proprii pentru debilii mintal. In 1847 s-au facut investigatii statistice, iar in 1848 s-a deschis primul institut american de stat, Massachusetts School of the Feeble-m Indet la Walthan, mutat apoi la Waverly. Woodwart a fost multi ani presedinte al Societatii directorilor-medici ai institutelor de alienati din S.U.A.

Smuel Gridley Hove (1801-1876) este socotit, ca si Woodwart, intemeietorul institutiilor pentru debili mintal si orbi. Dupa calatoriile sale prin Europa - mergand pana in Grecia, ajungand si la institutul lui Guggenbühl -, va cere Guvernului din Massachusetts sa efectueze o conscriere a idiotilor. Tot atunci se deschide o scoala pentru debili mintal, care in 1911 avea peste 800 de elevi. A publicat Raport despre cresterea si instruirea idiotilor (1850) si Despre cauzele idiotiei (1858, Edinburgh).

Amariah Brigham (1798-1849) si-a castigat si el merite in rezolvarea problemelor debililor mintal. In casa de sanatate din Hartford, deschisa in 1824, pe seama Statului Connecticut, se primeau deja de la inceput si idioti. In 1843 este chemat la conducerea nou-infiintatului New-York State Lunatic Asylum din Utica, pe care il va conduce pana la moartea sa. Si el recunoaste faptul ca locul idiotilor apti de cultivat nu este in casele de sanatate. El convinge guvernul statului New-York sa faca o statistica a imbecililor si sa deschida un institut de stat pentru acestia, care a fost primul de acest fel din S.U.A. Brigham a intemeiat in 1844 American Journal of Insanity in care a publicat mai multe din observatiile sale despre debilii mintal.

Dr. Edouard Séguin, parasind Franta si sosit in America, a facut mai multe institute, astfel ca la moartea sa in 1880 erau 14 institute - 11 de stat si 3 particulare - cu cca. 1.500 de elevi. Deja 30 de state au reglementat prin lege problema idiotilor, prima decizie fiind a Statului Ohio din 1857, care obliga familia a interna pe copilul debil mintal intr-un institut; statul ingrijea pe cei saraci; s-a decis ca intr-o clasa sa fie maximum 12 elevi.

In Africa, pana la sfarsitul secolului XIX nu s-a facut mai nimic pentru debilii mintal, in afara unui institut cu 8 debili mintal, 2 idioti si 4 epileptici.

In Asia, singurul institut pentru debili mintal era in Japonia, in apropiere de Tokio, care avea 11 copii.

In Australia, la 1899 s-a creat un institut pentru debili mintal la Minda, care in 1906 avea 50 de elevi.

* *

In Austria, invatatorul Guggenmoos infiinteaza la Salzburg un institut pentru cretini in 1816, care va functiona cu intermitenta si, apoi, se va desfiinta din lipsa fonduri. Ideea ingrijirii idiotilor ia avant in urma succesului institutului lui Guggenbühl din Elvetia, care a fost vizitat de ambasadorul austriac din ordinul guvernului. La mijlocul deceniului 5, dr. Georgens, sub patronimul Levana - zeita protectoare a copiilor nou nascuti - deschide institutul sau particular la Baden, mutat la Liesing, apoi la Döbling si isi va inceta functionarea in 1861. Dr. Hieronimus Anton Jarisch - cunoscut pentru activitatea in educarea surdomutilor, in epoca in care a fost consilier scolar pentru provincia Stiria - s-a ocupat si cu studiul cretinismului din regiune. In deceniul 6, dr. Friedman si Gliuski deschid un institut langa Viena, care a fost inchis de autoritati in 1872. Mult timp a existat in Austria un singur institut de educatie a debililor mintal, cel infiintat in 1871 la Praga de catre Societatea femeilor Sfanta Ana, in care instruiau calugarite elvetiene.

Problema copiilor orbi, surdomuti si idioti a preocupat societatea austriaca datorita activitatii societatii Stephania, care si-a propus infiintarea de institute pentru acesti copii. La initiativele particulare si de stat se numeste o comisie pentru rezolvarea problemelor acestora, subcomisia pentru copiii debili mintal stabilind pasii care trebuiau facuti in cazul acestora:

(1) sa se faca scoala deosebita pentru debilii mintal care pot ramane sub ingrijirea familiei;

(2) trebuiesc infiintate institute de educatie si ingrijire pentru debilii mintal cultivabili;

(3) crearea de institute de ingrijire pentru idioti.

Sunt initiate colectari de fonduri, imparatul inscriindu-se cel dintai dintre membrii societatii; se repartizeaza o suma importanta de la loteria de stat, ca si alte contributii particulare, cum a fost cea a cavalerului Drasche-Wartinberg, care doneaza: castelul sau cu gradina din Biedermannsdorf, 50.000 de florini capital fundational si 1.000 florini pentru repararea castelului si 3 ha pamant. Institutul se va deschide in 1883. La Viena se va deschide in 1895 un institut particular, al lui Heller; dar aici se primesc copii ai celor cu dare de mana, intretinerea fiind foarte scumpa.

Institute pentru idiotii gravi erau in toate regiunile tarii, fiind cuprinsi 800 debili mintal, dar ramanand 40.000 fara educatie speciala si instructie corespunzatoare. In 1913, urmarindu-se frecventa cauzelor congenitale si dobandite ale debilitatii mintale, in urma examinarii a 419 copii debili mintal din scoala Gugging de langa Viena, s-a constatat ca 130 aveau debilitatea congenitala si 289 debilitatea castigata. Prima categorie avea la origine: alcoolismul, bolile mintale sau debilitatea mintala a parintilor, neurastenia, epilepsia, tendinta de sinucidere, consangvinitate, oftica, diabetul, surdomutismul; din cea de a doua categorie: nasterea cu forceps, caderii pe cap, spasme, meningita, paralizia infantila, boli infectioase, rahitism, dentitie intarziata, eclampsie (crampe), alcoolul, opiumul extras din mac si neglijarea totala a copilului.

In Ungaria, Jacob Frimm, la 1877 a deschis prima scoala de idioti in Rakos palota, numita "Munka", mutata in 1880 la Buda, iar in 1896 a fost preluata de stat. Erau si alte institute particulare. Pentru copiii nervosi educatia se facea impreuna cu copiii normali. Budapesta avea in scolile obisnuite clase aparte pentru debilii mintal. Abia in 1909 s-a deschis si pentru ei o scoala de stat la Budapesta cu 6 clase inferioare si superioare; apoi, au fost deschise si altele. De notat ca in publicul maghiar al inceputul de secol XX exista un resentiment pentru scolile de ajutatoare, chiar si prin presa le spuneau scoli pentru prosti.

In Romania, institutele pentru aceasta categorie de deficienti au fost infiintate mai tarziu si, deci, au o traditie mai redusa in comparatie cu institutele create pentru orbi si surzi.

La Ineu (jud. Arad), in 1900 se infiinteaza primul institut medico-pedagogic pentru anormali - baieti, deschis in istoricul castel al lui Rakoczy, amenajat in acest scop cu cheltuieli considerabile. Se primesc 120 de copii debili mintal cu varsta intre 7 si 16 ani; acestia erau cuprinsi in 6 clase, plus una pregatitoare si una de lucru; clasa avea maximum 15 elevi; in clasa pregatitoare se constata daca copilul este educabil, needucabilii fiind trimisi acasa; mai tarziu s-a dispus formarea unei sectii de asistenta pentru cei needucabili. Elevilor educabili li se exersa vazul, auzul, deprinderile la lucru de mana si se corectau defectele de vorbire. Astfel pregatiti, copii ajung in clasele elementare, unde li se preda dupa un plan de invatamant simplificat: elementele scrisului, cititului si calculul, desenul, educatia religioasa si cetateneasca; la clasa preda un invatator, iar in caz de lipsa de cadre se putea incredinta pe un anumit timp cate doua clase mai mari unui singur invatator. Mijloacele de educare erau intuitive, elevul fiind deprins sa cunoasca toate lucrurile cu ajutorul tuturor simturilor si in toate dimensiunile; se foloseau imagini care reproduc lucrurile in marime si culori cat mai naturale, iar daca era posibilitatea acestea se prezentau in direct; elevii din clasele superioare lucrau si in ateliere si in gradina; se facea si lucru de mana. Dupa absolvirea cursului elementar elevii ajung in clasa de lucru, unde fiecare, dupa calitatile si inclinatiile sale, se pregatea pentru o ocupatie agricola sau mestesugareasca (perii, cosuri, croitorie, etc.); in clasa de lucru elevii puteau sta si pete 16 ani.

Dupa primul razboi mondial, institutul este largit si reorganizat, avand capacitatea de 120 copii si fiind profilat pentru debilii mintali educabili; 95% au putut fi instruiti si educati pentru munca in ateliere si la camp; efectivul profesorilor se ridica la 5, fiind ajutati de 6 supraveghetori.

In 1910 se deschie si la Cluj scoala de anormali - fete, transformata la 1920 in institut medico-pedagogic.

In 1901-1903, la Bucuresti, prof. dr. Gh. Marinescu a incercat sa instruiasca copii afectati mintal la spitalul Sf. Pantilimon. In al doilea deceniu al secolului XX, la Sibiu, dr. Gh. Preda face aceeasi incercare la spitalul de alienati din Sibiu.