Structura personalitatii - temperamentul - latura dinamico-energetica a personalitatii, caracterul - latura axiologic-valorica a personalitatii

Structura personalitatii

Exista trei subsisteme functionale interdependente care ,,definesc domeniul de studiu al psihologiei personalitati, si anume: temperamentul, caracterul, aptitudinile". (M. Golu, 2002, pg.659).

Temperamentul - latura dinamico-energetica a personalitatii

Temperamentul reprezinta modul in care variabilele bioconstitutionale si bioenergetice se implica in organizarea si desfasurarea proceselor psihice (perceptie, memorie, gandire, afectivitate), reflectate in comportamente. Atunci cand vorbim de temperament ne referim la modul in care reactioneaza individul aflat in diverse situatii externe. I.P Pavlov a fost cel care a elaborat teoria sa despre temperament prin cercetari realizate pe animale. Se poate spune ca temperamentul tine de latura formala, de suprafata a personalitatii, nu de cea interna.

In clasificarea temperamentelor se evidentiaza urmatoarele tipologii:

I.      Tipologiile bioconstitutionale

Astfel de tipologii au fost utilizate pentru prima data de Hippocrate, care a folosit termenul de "tip corporal", pentru a defini aspectul constitutional exterior. Astfel, Hippocrate a delimitat tipul corporal fizic, care era caracterizat prin aspect scheletic, fragil, alungit, calculate, rece, tacut reflexiv; din punct de vedere medical era predispus la tuberculoza. Al doilea tip este tipul apoplectic, caracterizat prin abdomen dezvoltat, statura mijlocie, temperamentul jovial, afectuos, impulsiv, instabil, emotional, din punct de vedere medical este predispus la tulburari circulatorii si digestive. Tipologia lui E. Kretschmer este alcatuita din trei tipuri principale si un alt tip, mai putin individualizat:

a)     tipul picnic-ciclotim care se caracterizeaza prin constitutie orizontala, abdomen voluminos, obezitate, piele intinsa, sistem osos fragil.

b)     tipul astenic-schizotim caracterizat prin constitutie verticala, cutie toracica plata, umeri apropiati si ingusti, cap mic si rotund, nas lung si ascutit, trasaturi feminine la barbati si masculine la femei.

c)     tipul atletic-vascos caracterizat prin constitutie fizica proportionata, dezvoltare robusta a sistemului osos si muscular, umeri lati si bazin ingust.

Datorita combinarii tipurilor morfologice picnic si astenic, s-au format sase tipuri temperamentale: trei ciclotimice si trei schizotimice. Temperamente ciclotimice: 1) hipomaniac cu o dispozitie euforica, mobilitate, sociabilitate, comunicativitate exagerata; 2) sintonic caracterizat prin: spirit realist, simt al umorului, toleranta; 3) greoi cu o lentoare, inertie, timpi de reactie mari. Temperamente schizotimice: 1) hiperestezic caracterizat prin iritabilitate, idealism, interiorizare, delicatete; 2) schizotimic, rece, intermediar; 3) anestezic caracterizat prin nervozitate, logica, obtuzime, lene, indolenta.

Biotipologia franceza ii are ca reprezentanti pe L. Rostan si C. Sigaud, care au introdus o biotipologie unde se ia in considerare importanta mediului si cele patru sisteme ale organismului. Sigaud considera ca dezvoltarea organismului depinde de functiile acestuia: digestia, respiratia, forta musculara, activitatea creierului. Astfel apar patru biotipuri: tipul respirator, care este dinamic si mobil; tipul digestiv, care este sedentar; tipul muscular, caracterizat prin agresivitate, energie; tipul cerebral, care este caracterizat prin interiorizare.

Biotipologia americana - pe baza membranei embriogenetice: endoderma, mezoderma, ectoderma, Sheldon a delimitat trei biotipuri principale: endomorf, mezomorf si ectomorf. Endomorful este caracterizat prin constitutie dezvoltata pe orizontala, dezvoltare submedie a muschilor si oaselor. Mezomorful se caracterizeaza printr-o dezvoltare superioara a oaselor si muschilor, din aceasta categorie fac parte atletii, aventurierii, soldatii. Ectomorful este inalt, fragil, cu muschii putin dezvoltati, constitutia sa generala este slaba pentru efortul fizic.

II.   Tipologiile fiziologice si psihofiziologice

Cea mai cunoscuta tipologie este cea a lui Pavlov, care porneste de la principiul nevrismului, conform caruia rolul principal in reglarea legaturilor dintre organism si mediul extern si organele interne il are creierul. Pavlov a desprins trei proprietati naturale care impreuna formeaza tipul general de sistem nervos; acestea trei sunt: forta, mobilitatea si echilibrul. Forta reprezinta proprietatea primordiala, aceasta reprezentand incarcatura energetica a neuronului. Indicatorii comportamentali dupa care poate fi evaluata forta sistemului nervos sunt: capacitatea de lucru, rezistenta la factorii stresanti si afectogeni, nivel ridicat al pragurilor senzoriale, rezistenta la actiunea alcoolului; aici sunt delimitate doua tipuri de sistem nervos: tipul puternic, tipul slab. Mobilitatea reprezinta rapiditatea formarii noilor legaturi temporare, rapiditatea trecerii de la o activitate la alta, rapiditatea restructurarii vechilor sisteme, rapiditatea adaptarii la schimbare; se delimiteaza doua tipuri de sistem nervos: mobil si inert. Echilibrul este caracterizat prin tendinta spre impulsivitate, tendinta sper inhibare si tendinta spre echilibru; au fost delimitate doua tipuri de sistem nervos: echilibrat si neechilibrat. Astfel cele trei insusiri - forta, mobilitate, echilibru interactioneaza si formeaza urmatoarele tipuri de activitate nervoasa:

a)     tipul puternic-echilibrat-mobil;

b)     tipul puternic-echilibrat-inert;

c)     tipul puternic-neechilibrat-excitabil;

d)     tipul slab.

Medicul francez B. Montain (1992) a elaborat o tipologie a grupelor sanguine, astfel incat fiecarei grupe sanguine ii corespunde un tip temperamental diferit:

a)     grupei sanguine A ii corespunde temperamentul armonic;

b)     grupei sanguine B ii corespunde temperamentul melodic;

c)     grupei sanguine 0 ii corespunde temperamentul ritmic;

d)     grupei sanguine AB ii corespunde temperamentul complex.

Analiza: Divortul si protectia sociala a familiilor aflate in divort Referat: Cauzele conflictelor etnice din spatiul postsovietic. cazul republicii moldova.

Temperamentul armonic cauta mereu armonia in anturajul sau, nu se poate dezvolta decat in aceasta conditie; temperamentul melodic se adapteaza mereu la mediul extern, cel ritmic traieste si se exprima in felul sau, in timp ce temperamentul complex  reuneste trasaturile contrdictorii ale celorlalte trei temperamente, gaseste cu greu un echilibru satisfacator.

III. Tipologiile psihologice

Tipologia olandeza - pentru O. Gross orice fenomen psihic declanseaza o activitate a celulelor nervoase care persista si dupa terminarea lui. G. Heymans si E.D. Wiersama au descrie personalitatea sub forma a trei dimensiuni pe care ei le-au identificat cu ajutorul unor scari de evaluare. Cele trei trasaturi sunt: emotivitatea (instabilitatea emotionala), activitatea (forta pulsionala) si primaritate - secundaritate.

Tipologiile psihanalitice - Freud a elaborat o tipologie pornind de la stadiile evolutiei sexualitatii; astfel exista urmatoarele tipuri de baza: tipul oral - caracterizat prin nevoia excesiva de a depinde de ceilalti, tipul anal - se distinge prin iritabilitate, ordine, tipul uretral - are un temperament caracterizat prin dorinta de competitie, competitie, tipul falic - se caracterizeaza prin determinare, siguranta, tipul genital - corespunde "normalitatii ideale" a personalitatii.

Caracterul - latura axiologic-valorica a personalitatii

Caracterul reprezinta ,,o dimensiune esentiala care defineste orice personalitate individuala in contextul relatiilor sociale si diferentiaza mai mult sau mai putin semnificativ personalitatile individuale intre ele". (M. Golu, 2002, p.679). Spre deosebire de temperament, caracterul se implica si se manifesta numai in situatiile sociale, structurandu-se doar in interactiunile individului cu mediul socio-cultural. Din punct de vedere psihologic, orice individ isi structureaza un anumit mod de raportare si reactii la situatii sociale, adica un anumit profil caracterial. Conform laturei axiologice a caracterului, exista doua multimi de solicitari multimea solicitarilor interne" si ,,multimea solicitarilor externe", pe care societatea le are pentru individ.

Caracterul pune individul in trei ipostaze: a) de concordanta deplina cu societatea - desemneaza ceva spre care se tinde, nu este o limita reala; b) de respingere reciproca totala - atunci cand cele doua multimi de solicitari nu sunt concordante in nici un fel; c) concordanta partiala-discordata partiala - reflecta natura contradictorie, adica natura reala.

Caracterul este structurat pe integrarea in plan cognitiv, afectiv, motivational, volitiv a ceea ce are o semnificatie pentru individ in diferite situatii si evenimente sociale. In structura caracterului sunt intalnite elemente de ordin afectiv, motivational, cognitv, volitiv care sunt in concordanta cu existenta sociala a individului, mediind raportul cu ceilalti. Lewin a demonstrat faptul ca structura perosnalitatii este graduala ajungandu-se de la niveluri difuze pana la niveluri mature. Astfel, structura caracterului prezinta trei niveluri de elaborare: incipient, mediu si superior. Din punct de vedere functional, structura caracteriala cuprinde doua ,,blocuri":a) blocul de comanda - intra scopurile mari ale activitatii, valorile alese; b)blocul de executie - adica mecanismele volitive de pregatire.

In cadrul blocului de comanda exista urmatoarele elemente: a) o structura cognitiva de receptare, identificare; b) o structura motivationala de testare; c) o structura afectiva care determina trairea pozitiva sau negativa. Toate aceste elemente formeaza latura interna, invizibila a caracterului.

Blocul de executie cuprinde urmatoarele: a) operatorii de conectare - care primesc ,,starea de set"; b) operatorii de activare - stabilirea atitudinii fata de stare; c) operatorii de declansare - pun in functiune aparatele de raspuns; d) operatorii conexiunii inverse - extrag si retransmit informatia blocului de comanda.

Atitudinea reprezinta pozitia luata de o persoana fata de situatia sociala in care se gaseste; astfel se determina modul in care va raspunde si actiona o persoana intr-o situtie. Dupa obiectul de referinta, atitudinile pot fi: a) atitudini fata de sine; b) atitudini fata de societate. Atitudinile fata de sine se refera la caracteristicile imaginii de sine, diferentiindu-se pe doua niveluri: unul segmentar si altul global. Cel segmentar cuprinde atitudinea fata de eul fizic, psihic si social; nivelul global are in vedere pozitia globala pe care o adopta individul fata de propria persoana. Atitudinile fata de societate - se pot delimita: atitudinea fata de munca, fata de normele, principiile morale, fata de diferitele institutii etc.

Trasatura caracteriala este definita ca ,,o structura psihica interna, care confera constanta modului de comportare a unui individ in situatii sociale semnificative pentru el". (M. Golu, 2002, p. 686). Aceste trasaturi caracteriale au o dinamica polara formand perechi antagonice (egoist/altruist, respectuos/nepoliticos, curajos/las). Trebuie mentionat ca la fiecare individ se intalneste toata gama de perechi, dar cu grade diferite de dezvoltare; astfel vom intalni trasaturi preponderent spre polul pozitiv sau preponderent spre polul negativ. G. Allport imparte trasaturile de personalitate in: comune - cele care ii apropie pe oameni si individuale - cele care diferentiaza un individ de un altul. Trasaturile individuale pot fi cardinale - cu o semnificatie majora pentru individ; centrale - controleaza o gama de situatii cotidiene; secundare - care sunt mai putin active, esentiale.

In categoria trasaturilor globale se regasec: a) unitatea caracterului; b) pregnanta, adica modul de ierarhizare a semnificatiilor; c) originalitatea, care reprezinta individualitatea integrarii caracterului; d) plasticitatea, disponibilitatea structurilor caracteriale de a se schimba; e) stabilitatea scopului; f)integritatea, reprezinta rezistenta caracterului la diferite influente. Trasaturile particulare pot fi grupate in: a) trasaturi de natura cognitiva, b) trasaturi de natura afectiva - sentimentalismul, timiditatea, c) trasaturi de natura motivationala, d) trasaturi de natura morala - bunatatea, cinstea, e)trasaturi de natura volitionala - curajul, perseverenta, independenta.

Aptitudinile - latura instrumental-operationala a personalitatii

Aptitudinile reprezinta ,,potentialul adaptativ general al individului uman, pe baza caruia el reuseste sa faca fata mai mult sau mai putin bine multitudinii situtiilor si solicitarilor externe si sa-si satisfaca starile de necesitate". (M. Golu, 2002, p. 690). Aptitudinea se diferentiaza in functie de structura obiectiva a sarcinilor si scopurilor care fac parte dintr-o activitate. Schema structurala a unei aptitudini cuprinde verigile: a) veriga informationala (ansamblul de reprezentari, idei, interpretari), b) veriga procesual-operatorie (sistem de conditii logice aplicate pentru realizarea modelului mental intern), c) veriga executiva, d) veriga dinamogena, e) veriga de reglare,(exista doua secvente: una de selectare si alta de coordonare).

Fr. Galton considera ca individul se naste cu un potential aptitudinal mai sarac sau mai bogat, care ramane pe parcursul vietii neschimbat. Ideile lui Galton se sprijina pe datele oferite de analiza comparativa a arborilor genealogici a unor personalitati din diferite domenii. Genetismul, in schimb este fidel ideei de ,,tabula rasa" conform careia toti oamenii sunt egal sau la fel atunci cand se nasc, diferentele dintre ei sunt introduse datorita factorilor mediului extern. Aptitudinea este astfel considerata ca fiind produsul exclusiv al mediului ,,care determina si controleaza integral procesul invatarii si dezvoltarii". (M. Golu, 2002, p.694).

Foarte important este raportul de compensare intre ereditate-mediu, astfel se pot identifica urmatoarele variante relationale:

a) fond ereditar superior mediu inalt favorabil - reprezinta un caz ideal;

b) fond ereditar superior mediu neprielnic, nefavorabil - se refera la faptul ca ereditatea compenseaza ,,deficitul" de mediu;

c) fond ereditar mediocru mediu inalt neprielnic - se refera la o compensare pozitiva a ereditatii;

d) fond ereditar mediocru mediu neprielnic;

e) fond ereditar slab mediu inalt favorabil;

f) fond ereditar slab mediu neprielnic.

In structura generala a unei aptitudini se pot delimita trei componente: a) componente care tin de ereditate; b) componente care tin de mediu; c) componente care tin de interactiunea ereditate mediu.

Aptitudinile pot fi: aptitudini generale si speciale.

Aptitudinile generale sunt acele aptitudini solicitante care intervin in orice fel de activitate a omului sau in rezolvarea diferitelor sarcini. Aptitudinile generale alcatuiesc ,,repertoriul instrumental-adaptativ bazal al oricarui individ, care asigura o relationare si o adaptare cat de cat satisfacatoare in conditiile variabile ale mediului". (M. Golu, 2002, p.696). Aceste aptitudini generale pot fi impartite in senzorio-motorii si intelectuale.

Aptitudinile senzorio-motorii se regasesc in toate situatiile concrete care presupun efectuarea unor actiuni directe, precum si caracteristicile structural-dinamice ale aparatelor motorii (forta, rezistenta, finetea miscarilor).

Aptitudinile intelectuale reunesc mai multe functii psihice care sunt implicate in toate formele de activitate si se regasesc la toti oamenii. Inteligenta reprezinta ,,capacitatea de a stabili relatii intre obiecte, fenomene, evenimente cat mai diverse".(M.Golu, 2002, p.696). Thorndike delimita cel putin trei tipuri de inteligeta: a) inteligenta abstracta - aptitudinea de a opera usor cu materialul verbal sau simbolic; b) inteligenta practica - aptitudinea de a opera cu un material intuitiv; c) inteligenta sociala - capacitatea individului de a se intelege si relationa cu ceilalti.

De asemenea, D. Hebb si B. Cattell au distins doua forme de inteligenta: a) cristalizata (inteligenta de tip B), caracterizata prin desfasurare ordonata, logica, duce la obtinerea unui randament optim in situatii bine definite; b) fluida (inteligenta de tip A), caracterizata prin desfasurare libera, imprevizibilitate, aceasta este mai eficienta in situatii problematice slab definite.

Aptitudinile speciale reprezinta acele structuri ale personalitatii care asigura obtinerea de performante deasupra mediei. Aceste aptitudini se structureaza selectiv in interactiunea subiectului cu continuturile obiective diferitelor forme ale activitatii profesionale.

Aptitudinile speciale se clasifica in: aptitudini artistice (literatura, pictura), aptitudini stiintifice (matematica, fizica), aptitudini tehnice (proiectarea unei masini), aptitudini sportive (gimnastica, atletism), aptitudini manageriale (organizare, conducere).

Constiinta umana poseda o capacitate de autoscindare cu ajutorul careia imaginea de sine se poate contura mult mai bine. Cu ajutorul acetei capacitati, individul devine in acelasi timp si subiect, ca fiind cel care realizeaza procesele fundamentale de prelucrare a informatiei, precum si obiect, ca fiind cel care furnizeaza informatii. Omul ajunge sa aiba o anumita imagine de sine si prin relationarea interpersonala, printr-o comparare cu imaginile formate despre ceilalti si imaginile celorlati despre el.

Eul reprezinta structura centrala a personalitatii, care asigura integritatea dinamica a informatiilor despre sine si despre lume. Eul in cadrul personalitatii prezinta urmatoarele functii mai importante:

a) sintetizeaza informatiile care au fost obtinute in urma autoperceptiei si perceptiei sociale intr-un ansamblu de reprezentari, idei despre sine;

b) integreaza informatiile curente printr-o raportare la propria existenta, astfel apare unitatea dintre imaginea de sine si experienta personala;

c) focalizeaza constiinta de sine ca fiind o zona centrala a constiintei individuale si sociale;

d) realizeaza diferenta dintre eu-ceilalti/ eu-lume;

e) mijloceste perceptia si intelegerea altuia, formandu-se ca schema cognitiva de intelegere si interpretare a comportamentului celorlalti;

f) vectorizeaza campul existentei sociale, printr-o raportare la problematica sinelui;

g) asigura coerenta si orientarea comportamentului spre anumite scopuri;

h) realizeaza functia motivationala cu ajutorul eului ideal. (D. Cristea , p.114-115).

Exista mai multe distinctii ale eului:

Prima face referire la eul somatic - continutul sau este dat de totalitatea informatiilor si reprezentarilor propriului corp, si eul psihologic - reprezinta structurile psihice prin care persoana se manifesta ca subiect activ.

O a doua distinctie este realizata de K. Lewin, care evidentiaza trei niveluri de organizare ale eului: eul intim - reprezinta zona cea mai profunda a structurilor subiective ale persoanei, aici se intalnesc sistemele de valori, sentimentele, atitudinile, credintele. Locul central aici este ocupat de imaginea de sine, atitudinile fata de sine, fata de ceilalti si fata de lume prin intermediul carora persoana se obiectiveaza in plan socio-cultural. Eul social - este alcatuit din sistemul de valori, atitudini si idei ale individului, care sunt dezvaluite celor din diferitele grupuri sociale caruia le apartine (din punct de vedere profesional, religios, economic, etnic, cultural). Eul public este alcatuit din seturi de valori, atitudini si comportamente, care fac parte din statutele pe care individul le detine.

O alta distinctie se refera la: eul subiectiv - conceptia individului despre el insusi; eul reflectat - imaginea despre o persoana din punct de vedere al reflectiei celorlalti; eul autentic - reprezinta structurile psihosociale ale indivului; eul ideal - reprezinta idealul individului, spre ceea ce el aspira.

Imaginea de sine reprezinta ,,forma subiectiva prin care luam cunostinta si ne reprezentam propria imagine, cu ansamblu de trasaturi, insusiri si relatii cu mediul natural si social". (D. Cristea, 2003, p.118).

Continutul imaginii de sine implica urmatoarele aspecte:

a) imaginea despre propriul corp, calitati fizice si psihice;

b) identitatea sociala: nume, varsta, domiciliu, profesie etc.;

c) modul de a intelege ceea ce simtim, facem la un moment dat;

d) reprezentarile pe care le avem despre pozitia noastra in societate si rolurile jucate in diferite situatii;

e) sentimentele fata de noi insine, de ceilalti si fata de diferite evenimente in care am fost implicati;

f) istoria personala care este marcata de diferite evenimente semnificative, conferind sentimentul unicitatii propriei existente;

g) sentimentul prezentului, totul se centreaza pe ideea de ,,eu", ,,aici", ,,acum";

h) un ,,proiect de viata" caracterizat prin scopuri, idealuri, interese de viitor;

i) sistemul de relatii interpersonale semnificative, reale sau virtuale, principale sau secundare;

j) spatiul fizic si psihosocial ,,personalizat" (poarta ,,amprenta vointei, actiunilor noastre"). (D. Cristea, 2003, p.118).

Eul reprezinta forma de organizare a proceselor subiective prin care ne raportam constient la noi si la lume; imaginea de sine se refera la reprezentarea noastra despre propria persoana. Allport identifica sase etape in ceea ce priveste evolutia eului:

0 - 4 ani → apare simtul eului corporal, apare de asemenea mandria si respectul de sine;

4 - 6 ani → dezvoltarea imaginii de sine, se realizeaza extensia eului in raport cu mediul exterior;

6 - 12 ani → se realizeaza dezvoltarea intensa a simtului identitatii si a imaginii de sine;

12 - 18 ani → acum exista o cautare intensa a identitatii;

peste 18 ani → acum se produce alegerea drumului in viata, imaginea de sine se conformeaza la exigentele vietii.