SENZATIA
1. Definitia senzatiei
Senzatia este primul nivel psihic de procesare a
informatiei despre proprietatile obiectelor si fenomenelor
lumii externe si despre starile propriului nostru organism. Este
sursa primara a cunostintelor. Altfel decat prin senzatii
nu putem dobandi nici un fel de date despre realitatea inconjuratoare
si despre propria noastra existenta fizica. In disputa
lor cu rationalistii care sustineau existenta ideilor
innascute inaintea oricarei experiente, senzualistii au
demonstrat ca "nu exista nimic in intelect, care mai inainte sa
nu fi existat in simturi" (J. Locke).
In psihologia clasica avem disputa dintre scoala
asociationista care absolutiza rolul si statutul senzatiei
considerand ca intreaga noastra viata psihica este o
suma de senzatii, si scoala gestaltista care nega
existenta ca atare a senzatiei, absolutizand perceptia.
In prezent, se admite ca senzatia este, din punct de
vedere genetic, primul proces psihic de cunoastere, ea reflectand
proprietati singulare ale stimulilor modali specifici - din
afara - si ale starilor organismului propriu. Ea ne permite
sa diferentiem un stimul de altul, un obiect de altul, dar nu sa
si le identificam.
2. Proprietatile senzatiilor
Ca proces psihic constient, senzatia se
caracterizeaza prin urmatoarele proprietati:
modalitatea - senzatia este produsa de stimuli
modali specifici (luminosi, acustici, mecanici, chimici); specificitatea
informational-designativa - orice senzatie desemneaza
informational o anumita insusire a stimulului;
referentialitatea - orice senzatie ne
relationeaza si ne raporteaza la lumea externa,
indeplinind o functie de cunoastere;
intensitatea - orice senzatie are o claritate sau o
forta mai mare sau mai mica, corespunzator
intensitatii stimulului;
durata - orice senzatie se manifesta atata timp cat
dureaza actiunea stimulului;
tonalitatea afectiva - orice senzatie se
acompaniaza de o traire emotionala pozitiva sau
negativa, in functie de natura proprietatilor stimulului.
3. Tipurile de senzatii
Senzatiile se realizeaza intr-o gama
intinsa si eterogena. Dupa natura surselor care le
determina continutul informational, le clasificam in trei
mari clase:
a) senzatii exteroinformative - care reflecta
realitatea externa;
b) senzatii proprioinformative, care reflecta
starile posturale ale corpului in stare de repaus si in miscare;
c) senzatii interoinformative, care reflecta
starile mediului intern al organismului.
Senzatiile exteroinformative includ: senzatiile
cutano-tactile, senzatiile vizuale, senzatiile auditive, senzatiile
olfactive si senzatiile gustative.
Senzatiile cutano-tactile reflecta insusiri
mecano-fizice ale stimulilor care actioneaza asupra invelisului
cutanat in care se gasesc receptorii.
Pe baza informatiei despre asemenea insusiri, precum
duritatea, asperitatea, rugozitatea, substantialitatea, temperatura se
structureaza constiinta materialitatii lumii,
Receptorii sensibilitatii cutano-tactile sunt:
corpusculii Meissnner si Vater-Pacini - pentru atingere, discurile Merkel
- pentru presiune (apasare), corpusculii Krause - pentru stimulii reci,
corpusculii Ruffini - pentru stimulii calzi.
Veriga corticala a analizatorului, care produce in final
senzatia de atingere, de apasare sau de cald si rece se
situeaza in circumvolutiunea postcentrala - ariile 3, 1, 2 Brodmann.
Senzatiile vizuale reflecta proprietatile
stimulilor luminosi. Principala proprietate este lungimea de unda.
Lumina este un segment al spectrului electromagnetic cuprins intre 390 si
800 milimicroni. Prin descompunere, fasciculul de lumina face posibila
senzatia de culoare. Primul care a demonstrat acest fapt a fost
fizicianul englez Newton. Analizatorul vizual al omului realizeaza doua forme de
sensibilitate: Luminoasa si cromatica. Receptorii pentru
sensibilitatea luminoasa sunt celulele fotosensibile denumite
bastonase; receptorii pentru sensibilitatea cromatica sunt celulele
fotosensibile numite conuri. Ambele tipuri de celule receptoare se gasesc
in retina. Reprezentarea corticala a analizatorului vizual se
afla in lobul occipital, ariile 17, 18 si 19 Brodmann.
Senzatiile de culoare poseda urmatoarele
proprietati; tonul cromatic, saturatia si luminozitatea.
Culorile au efecte psihofiziologice excitator, activator (rosul,
portocaliul), relaxante (verdele) sau depresive (negrul).
Senzatiile auditive reflecta proprietatile
undelor acustice: amplitudinea - senzatia de tarie a sunetului,
frecventa - senzatia de inaltime a sunetului (sunetul este
segmentul spectrului acustic perceput de urechea omului si este cuprins
intre 18 (20) - 18.000-20.000 cicli pe secunda; sub 16 cicli avem
infrasunetele, iar peste 20.000 cicli avem ultrasunetele).
Receptorii sensibilitatii auditive se situeaza
in urechea interna, in organul lui Corti, dispus pe membrana
bazilara.
Veriga corticala a analizatorului auditiv se localizeaza
in lobul temporal, ariile 22, 41 si 42 Brodmann.
Sistemul auditiv al omului cuprinde trei subsisteme
functionale: auzul natural (sunetele fizice din natura), auzul
muzical (structurile muzicale) si auzul verbal sau fonematic (structurile
lingvistice, sunetele vorbirii).
Senzatiile olfactive reflecta caracteristicile
moleculare ale substantelor volatile (mirositoare).
Receptorii sensibilitatii olfactive se afla
dispusi in epiteliul cavitatilor nazale, iar veriga
corticala - in lobii olfactivi de pe fata fronto-bazala a
emisferelor cerebrale.
Mirosurile se realizeaza intr-o gama intinsa de
tonalitati si nuante, clasificarea lor fiind dificila.
Orientativ, putem mentiona urmatoarele grupe:
eterice (eteruri etilice si metilice, acetona, cloroformul etc.);
balsamice (flori, vanilie); aromatice (citrice, migdale); usturoiate
(ceapa, usturoi, soricioaica); torefcate (cafea arsa, paine
arsa, naftalina); neplacute (narcoticele); cadaverice (cadavru,
indol, scatol).
Senzatiile gustative reflecta
proprietatile moleculare ale substantelor solubile in apa
sau saliva (sipide). Receptorii sensibilitatii gustative
(papile) se dispun pe suprafata limbii si invelisul valului
palatin, fiind diferentiati pe patru gusturi de baza: dulce,
sarat, acru si amar.
Veriga corticala a analizatorului gustativ se afla
in portiunea postero-inferioara a lobului frontal, aria 43 Brodmann.
Senzatiile gustative sunt implicate in reglarea apetitului si in
formarea preferintelor alimentare.
Senzatiile proprioinformative includ: senzatiile proprioceptive
si senzatiile kinestezice. Primele functioneaza la nivel
semiconstient sau subconstient si sunt determinate de
pozitiile posturale ale trunchiului si membrelor in stare de repaus,
intretinand schema corporala (Eu-l fizic); cele kinestezice se produc
in cursul miscarilor si asigura coordonarea lor.
Pentru ambele tipuri de senzatii, receptorii se
situeaza la nivelul fusurilor musculare, ligamentelor si
articulatiilor, iar veriga corticala - in circumvolutiunea
precentrala (lobul frontal), ariile 4, 6, 8 - Brodmann.
Senzatiile interoinformative includ: senzatia de
foame, senzatia de sete si senzatia de durere (viscerala).
Receptorii sunt terminatii nervoase libere dispuse la nivelul mucoaselor
si muschilor netezi. Veriga corticala se situeaza la nivelul
sistemului limbic si al portiunii bazale a lobului temporal.
Aceste senzatii semnalizeaza modificarile care
se produc in functionarea organelor interne si in starea
generala a organismului, avand un rol adaptativ esential.
2. Intrebari de
autoevaluare
1. Ce este senzatia?
2. Care este mecanismul prin care se realizeaza
senzatiile?
3. Ce este o senzatie exteroinformativa?
4. Ce proprietate reflecta senzatia de culoare?
5. Ce proprietate a undei acustice produce senzatia de
inaltime?
6. Ce proprietati reflecta senzatiile
cutano-tactile?
7. Ce proprietati reflecta senzatiile
olfactive si gustative?
8. Ce semnalizeaza senzatiile proprioceptive?
9. Ce semnalizeaza senzatiile interoinformative?
R a s p u n s u r i:
1. Reflectarea proprietatilor individuale ale
obiectelor.
2. Analizatorul.
3. Cea care ne furnizeaza informatii despre lumea
externa.
4. Lungimea de unda.
5. Frecventa.
6. Duritate, asperitate, rigurozitate, substantialitate,
temperatura.
7. Chimice.
8. Pozitiile posturale ale trunchiului si membrelor
in stare de repaus.
9. Modificari in
functionarea organelor interne si in stare generala a
organismului.
In ciuda simplitatii sale aparente, aceasta
conceptie ridica probleme dificile, pe care multe indicii din chiar opera lui Freud ni le semnaleaza.
1. In ce priveste pulsiunile, ideea ca
pulsiunile sexuale si pulsiunile de autoconservare evolueaza
dupa aceeasi schema nu mai pare deloc satisfacatoare.
E greu de conceput ce poate
fi pentru pulsiunile de autoconservare acest prim timp reglat de principiul placerii. Nu sunt ele de la inceput orientate
spre un obiect real satisfacator, asa cum Freud insusi
a afirmat pentru a le diferentia de pulsiunile sexuale? Invers,
legatura dintre sexualitate si fantasma este atat de
esentiala, incat ideea de invatare progresiva a realitatii devine aici foarte
contestabila, cum o atesta de altfel si experienta
analitica.
S-a pus adesea intrebarea: de ce, daca isi poate satisface
dorinta prin halucinatie, copilul
trebuie sa mai caute un obiect real? Conceptia conform careia
pulsiunea sexuala apare din pulsiunea de autoconservare intr-o
dubla relatie: anaclitica si de separare, permite clarificarea acestei probleme dificile, in
mod schematic, functiile de autoconservare pun in joc montaje de comportamente, scheme perceptive care
vizeaza de la inceput, chiar
daca in mod inabil, un obiect real adecvat (sanul, hrana). Pulsiunea
sexuala apare in marginea
exercitarii acestei functii naturale; ea nu devine cu adevarat
autonoma decat in miscarea care o separa de aceasta
functie si de obiectul ei, repetand placerea in mod autoerotic
si vizand pe mai departe reprezentarile elective care se
organizeaza in fantasme. Constatam ca, din aceasta
perspectiva, legatura dintre cele doua tipuri de pulsiuni avute
in vedere si cele doua principii nu apare deloc ca o achizitie
secundara: legatura este la
inceput foarte stransa intre autoconservare si realitate; invers,
momentul de emergenta al
sexualitatii coincide cu cel al fantasmei si al implinirii
halucinatorii a dorintei.
2. I s-a atribuit adesea lui Freud, pentru
a-1 critica, ideea ca fiinta umana ar trebui sa iasa
dintr-o ipotetica stare in c
