Psihologia in antichitate

PSIHOLOGIA IN ANTICHITATE

1.Gandirea psihologica la egipteni

2.2.Gandirea psihologica la evrei

2.3.Civilizatia si cultura persana

2.4. Gandirea psihologica in India

2.5.Civilizatia si cultura chineza

2.6  Gandirea psihologica la japonezi

2.7.Psihologia in Grecia antica

2.1. Gandirea la egipteni

Faraonul juca rolul cel mai important in societatea egipteana din acele vremuri (mileniul I i.H.) Faraonul era cel ce conditiona mentinerea ordinii naturale si a celei sociale. Calitatile prin care-si indeplinea functiile erau: ka - forta vitala, creatoare si forta in sine ce misca lumea naturala in favoarea umanitatii si Maat - ordine, adevar, justitie, relatia armonioasa a tuturor elementelor casnice.

Civilizatia si cultura Ebraica - Evreii

Lacrimile puteau fi de 2 feluri: folositoare si daunatoare. Organelor li se atribuiau si functii psihice cum ar fi: inima-gandeste si adaposteste constiinta morala a omului, ficatul este sediul pasiunilor violente, iar rinichii determina starile de bucurie (Ovidiu Drimba, 1985). Ei mai credeau, de asemenea, ca bolile erau cauzate si de nerespectarea unor legi de dieta - fapt considerat ca pacat iar recurgerea la stiinta medicului era o jignire adusa divinitatii. Unele boli nervoase erau tratate cu ajutorul muzicii - un exemplu ar fi cum l-a vindecat David pe Saul cantandu-i la harpa, convingerea din antichitate ca muzica ar avea un efect curativ este concentrata si dezvoltata de psihoterapia prin muzica din zilele noastre.

3 Civilizatia si cultura persana

Cadrul geografic - podisul iranian, zona prin excelenta de contact intre Orient si Occident, Persia a receptat si asimilat, a transmis si intermediat experienta istorica a multor popoare din jur, creand ea insasi si difuzand forme culturale si de civilizatie originale. Inceputurile istoriei si civilizatiei persane propriu-zise se situeaza in jurul anului 1000 i.H. odata cu triburile migratoare de pastori ce s-au stabilit in acea zona. Organizarea sociala era foarte bine delimitata si ierarhizata iar in varful piramidei trona monarhul absolut. Un rol important l-a jucat codul lui Hammurabi - unde sunt formulate indatoririle regale: sa iubeasca adevarul si dreptatea, sa protejeze pe cel slab si asuprit etc.

Status-urile familiale erau bine stabilite iar rolurile bine delimitate ; femeia datora ascultare absoluta barbatului, putea dispune liber de bunuri materiale, putea sa circule in public cu fata neacoperita in special cele sarace, cele bogate fiind izolate, traind sub un regim sever ca si in ziua de azi.

Din punct de vedere stiintific si medical contributia lor este neinsemnata pana in sec. al V-lea d.H. Medicina era practicata intr-o forma predominanta de vrajitorie.

Adevarata amploare in dezvoltarea medicinii si stiintei a fost odata cu introducerea influentelor elenice (sec. VII - VIII) prin traducerea de opere juridice, medicale, teologice in limba araba.

4. Gandirea psihologica in India (sec. V i.H. - sec. VII dupa H)

Budistii aveau scoli in cadrul manastirilor lor. Hindusii nu aveau manastiri, copii lor invatau in scoli particulare conduse de un guru si subventionate de stat. Pentru un locuitor al Indiei, prima indatorire morala - religioasa era sa aiba copii - cultul familial al stramosilor.

De remarcat este faptul ca in India existau universitati inca din secolul IV I.H. cu profesori renumiti. De exemplu: universitatea din Nalada - durata studiilor era de 12 ani iar numarul tinerilor ce studiau erau aproximativ 10.000 studenti (Ovidiu Dramba, 1985).

Anul 1197, a fost un an crucial pentru India, cu invadatorii musulmani masacrand toti calugarii profesori din Nalada. Perioada de stapanire musulmana a insemnat o perioada de decadere a spiritualitatii indiene - ce a afectat, astfel, toate laturile vietii sociale.

Budismul

Buddha - nume ce inseamna "iluminatul" a fost dat fondatorului acestei religii si s-a impus incepand cu 500 i.H. Aceasta doctrina era incarcata cu puternice implicatii psihologice. Astfel doctrina budhista cuprindea "cele patru adevaruri" asupra suferintei:

1.     adevaruri privind natura ei - nasterea, boala, batranetea;

2.     cauzele suferintei - dorinta de a te naste intr-o alta viata, pasiunile, dorinta de placere si de bogatie;

3.     necesitatea de suprimare a suferintei - prin tehnici de detasare de ambitii desarte;

4.     cai de urmat spre a inlatura suferinta.

Omului i se impunea respectarea unor norme morale: a nu minti, a nu bea bauturi fermentate, a nu ucide vietuitoare, stapanire de sine, invingerea urii prin iubire, compasiune. Concluzia este ca, budismul era mai mult o morala decat religie fiind foarte apropiata de educatia morala si psihoterapia din zilele noastre.

Analiza: Efectele consumului de alcool Analiza: Identitatea de secui

Buddhismul nu cunostea conceptul de "eu" si de suflet, fiinta omului fiind constituita din cinci elemente: corp, sentimente, instincte, perceptii si constiinta, independente unul de altul neorganizate, necoordonate. Calea care asigura mantuirea era scaparea de reincarnarile viitoare prin abandonarea de sine si a faptei bune. Aceasta era calea prin care se dizolvau limitele individualitatii, se atingea starea de repaus definitiv, de cunoastere suprema, de stingere in nefiinta si iluminare; starea de topire in absolut numita NIRVANA.

Karma - concept metafizic si etic - reglementeaza al destinul uman, aceasta doctrina mentinandu-se si in zilele noastre. Conform acestei doctrine, ceea ce determina reincarnarea este "actiunea" umana (Karma), actiunea morala a faptelor si afectelor actiunii omului in viata. Astfel viata prezenta a omului este rezultatul faptelor savarsite de el in existenta anterioara.

Omul este inzestrat cu cele 5 simturi perceptive: vaz, auz, gust, miros, pipait. Perceptiile senzoriale sunt inregistrate, insumate si combinate de intelect care nu reactioneaza de la sine decat daca primeste un stimul senzorial. Spiritul este un spectator neutru, imuabil, este lumina pura spirituala. Aceasta ambianta intelectuala puternic dominata de viata religioasa si curente filozofice spiritualiste, idealiste s-a dezvoltat prin contactele cu Mesopotamia, Grecia elenista si China.

5. Civilizatia si cultura Chineza

In China si India traditiile, obiceiurile, formele de cultura se pastreaza in modalitati de

Marile scoli filozofice chineze care au fost la baza confucianismului si daoismului au fost intemeiate de Confucius- Kong-Fu-zi si Lao-zi-Dao.     Confucianismul a dominat cultura chineza mai mult de 2000 de ani, inclusiv medicina si stiintele exacte. Pentru Kong-zi (zi-maestru) tema fundamentala ce se impunea filozofului era societatea, existenta sociala a individului, conditiile, relatiile dintre om si societate. Scopul filozofiei este formarea omului util societatii. Omul in viata sociala trebuia sa actioneze conform status-ului si rolului sau social in conformitate cu numele sau. Baza caracterului este sinceritatea, simpatia cordiala pentru toti oamenii si moderatia in vorbe si atitudini. Omul trebuie sa pastreze o atitudine respectuoasa, sa fie sincer.

In filozofia lui Dao se porneste de la problema naturii Universului si a relatiilor dintre om si Univers negand posibilitatea cunoasterii lumii (se aseamana cu filozofia europeana). Astfel incercand sa cunoastem lumea, ne indepartam de concret, de realitate conform filozofiei Dao-iste. Dao-reprezinta realitatea ultima, principiul ordinii in societate, in comportamentul si gandirea umana. Fondatorul daoismului Lao-zi afirma ca "Motivul pentru care e greu sa guvernezi poporul chinez sta in faptul ca el stie prea multe".

Medicina chineza, la inceput era nediferentiata de medicamentatia empirica, magie, vrajitorie iar apoi s-a dezvoltat sub influenta vechilor conceptii astrologice chineze conform carora exista o stransa legatura intre univers si om, soarele, luna, rotatia astrelor, cele 5 planete, 5 elemente - totul determina si influenteaza sanatatea si organismul. De asemenea medicii chinezi credeau ca bolile si tulburarile functionale apar cand armonia dintre univers si individ e rupta iar agentii patogeni pot fi:

interni (emotiile: bucuria, ura, frica, durerea, placerea);

externi (anotimpurile, caldura, frigul, vantul, umezeala).

6. Gandirea psihologica la japonezi

Natura geografica a tarii si configuratia terenului, clima, conditiile seismice, materialul de constructie disponibil - dar si insusi caracterul, gustul, ideile geniului national nipon - au conditionat si determinat dezvoltarea fiziologica si sociala a japonezilor. Contemplarea florilor si arta compozitiei florale nu sunt pentru japonezi un simplu act estetic; ci tin de conceptia sa despre viata, potrivit careia floarea repeta miracolul naturii, reproduce armonia Universului, reflectand insusi drumul existentei omului, nevoia lui de liniste si echilibru interior. Arta ikebana se deosebeste, prin urmare, de felul european, de aranjament al florilor in vaze si de sensurile pe care le implica acest aranjament. =

Interesant este de subliniat faptul ca japonezii, asemenea, chinezilor, au manifestat un interes mult mai mare fata de botanica decat de zoologie si in special fata de lumea insectelor.

Inca din secolul al VII-lea medicii japonezi practicau acupunctura si cauterizarea prin arderea pe anumite regiuni a unor ierburi uscate "moxa", chiar si in cazuri de maladii nervoase.

7. Psihologia in Grecia antica

Pentru greci Homer reprezenta suma stiintei si a intelepciunii, iar textele sale aveau o autoritate absoluta in toate domeniile. De asemenea important de remarcat este faptul ca o influenta au avut-o asupra tragediei, sculpturii, poeziei si picturii furnizandu-le numeroase teme si motive. Astfel Homer a compus cele doua mari poeme epice: Iliada si Odiseea cu un prestigiu neintrerupt pana in zilele noastre. Perspectiva acestor idealuri morale in care Homer isi plaseaza eroii creeaza o puternica impresie generala de grandoare sunt create cititorului senzatii puternice de viata astfel incat sunt descrise caracterele puternice ale personajelor, modul cum actioneaza in diferite situatii. Fara a exista ca stiinta de sine statatoare psihologia este prezenta prin trairile personajelor, scenele de masa si individuale descrise, conflicte, actiune, detalii din viata cotidiana la acel nivel etc.

Religia populara este dominata de zeitati cum ar fi: Zeus, Hera, Apollo, Hefaistos. Mitologia ii prezenta pe zeii Olimpului- zeii oficiali ai statelor grecesti-ce erau conceputi dupa modelul individului si al familiei societatii familiei aristocratice din epoca de apogeu a civilizatiei miceniene. Acest lucru va avea ulterior implicatii si influente in filozofia si gandirea grecilor punandu-si amprenta decisiv asupra istoriei, filozofiei, artei si psihologiei poporului grec.

Gandirea stiintifica si filozofica. Scoala Ioniana

S-a spus de multe ori ca lumina - pura si intensa in Grecia - a influentat puternic Gandirea stiintifica si filozofica a secolului al VI-lea i.H. au in comun faptul, ca se va renunta la vechile interpretari mistice si se va da o explicatie rationala a lumii si fenomenelor vietii sub lumina "clara" a soarelui mediteranean.

Reprezentanti ai scolii Ioniene sunt Thales din Milet, Anaxinandru etc. Thales din Milet (624-546 i.H.) este considerat de Aristotel fondatorul filozofiei. Din Mesopotamia si Egipt si-a adunat cunostintele de matematica si astronomie ocupandu-se de studiul fortei magnetice ce o punea in analogie cu calitatile ambrei.

Cu Thales si urmasii sai s-a constituit un nou stil de a gandi: stilul care incearca sa depaseasca, sa treaca dincolo de aparenta nemijlocita a faptelor observate, cautand originea, conditia si ratiunea obiectelor si fenomenelor, operarea exclusiv in abstract prin selectia fenomenelor semnificative ca operatie de generalizare a observatiei. Importanta lui Thales si a celorlalti filozofi ionieni consta in indrazneala lor de a fi crezut ca gandirea poate reduce la un singur principiu infinita varietate a naturii.

Anaximandru (610-5540 i.H.) reprezentant al scolii ioniene va abstractiza superior conceptia lui Thales. Inzestrat cu o bogata imaginatie stiintifica, el a intocmit pentru prima data in istorie o harta geografica a lumii pentru uzul navigatiilor si o harta a creierului ocupandu-se de toate stiintele naturale existente la acea epoca. Anaximandru a emis (anticipandu-l pe Darwin) si o ipoteza privind originea vietii, astfel ca pentru prima data in istoria filozofiei este eliminata interventia directa a divinitatii in procesul aparitiei si evolutiei vietii.

Al treilea mare filozof ionian a fost Anaximene (586-528 i.H.) si a fost de asemenea implicat in studiul astronomiei, naturii, meteorologiei. Asemenea lui Thales, el ia ca principiu originar si universal element material, perceptibil de structurile noastre: aerul.

Pitagora (580-500 i.H.) va introduce in stiinta si filozofia greceasca un filon de gandire religioasa, mistica. El a devenit repede legendar deoarece  avea o putere mare de sugestie, cuvintele lui erau rostite ca sub inspiratie divina, pretindea ca el descinde din Apollo in urma unor succesive reincarnari.

Gandirea stiintifica si filozofica la Heraclit, Parmenide si Zemon din Elea

Pana la Socrate, gandirea stiintifica a grecilor nu si-a delimitat domeniul fata de cel al gandirii filosofice. Cei ce se ocupau de stiinta erau in primul rand filozofii cere considerau stiinta ca un domeniu in serviciul filosofiei. Pentru ei filozofia era stiinta stiintelor, care sintetiza toate cunostintelor, ceea ce a facut ca speculatiile lor sa-i impiedice sa le dea cuvenita atentie cercetarii actuale a fenomenelor lumii sensibile.

Heraclit din Efes (sec. VI - sec. V i.H.) afirma existenta focului care este in permanenta schimbare ca intregul univers, in care nimic nu ramane imuabil. El considera ca totul este in continua schimbare, lumea este si va fi un foc mare viu, toate lucrurile se schimba in foc si focul in lucruri. Heraclit considera ca legea fundamentala a lumii este transformarea; acest principiu este originea si rezultatul unui continuu conflict al contrariilor exprimat prin metafora razboiului fara de care Universul ar fi distrus si totul ar dispare. Totodata acest conflict genereaza si armonia lumii creand un echilibru instabil.

Lenofan formeaza in 540 i.H. prima scoala filozofica a antichitatii, ai carei reprezentanta sunt: Parmenide si discipolul sau Zenon. Parmenide dezvolta filozofia fiintei, el distingand intre adevar si placere, intre gandirea logica (rationala) si gandirea empirica (cea care se serveste de simturi). Ratiunea ne asigura ca fiinta, adica ceea ce este, exista din totdeauna, este neschimbata si indivizibila.

Zeno (n. 489 i.H.) a dezvoltat si argumentat ideile despre unitatea si imuabilitatea lumii. El considera ca in cercetarea stiintifica experienta sensibila trebuie sa tina seama si de legile gandirii logice, de normele ratiunii.

Empedocle (490-430 i.H.) considera ca toate lucrurile existente s-au nascut si continua mereu sa se nasca din agregarea celor patru elemente fundamentale, invariabile si eterne ale lumii si fenomenelor - apa, aerul, focul si pamantul. Aceste patru radacini ale tuturor lucrurilor, fiintelor si fenomenelor sunt dominante si guvernate de doua forte opuse: iubirea si ura. Predominanta iubirii determina ordinea si armonia, in timp ce predominanta celeilalte creeaza haosul si discordia.

Anoxagora (498-427 i.H.) a fost cel care a introdus cercetarea filozofica la Atena fiind profesorul lui Pericle. El afirma ca lumea este compusa din seminte, elemente materiale extrem de mici, divizibile la infinit si invizibile, eterne, indestructibile si considera ca nimic nu se naste, nici nu piere, ci se combina si apoi se separa din nou. Ceea ce organiza si punea in miscare era spiritul. Aceasta conceptie se apropie de atomisti, fiind fundamentala pentru inceputurile rationalismului grec.

Fondatorul atomismului a fost Leucip din Milet iar continuatorul sau, cel care a sistematizat si dezvoltat pe larg teoria atomista, a fost Democrit din Alsdera (n. 460 i.H.).

Gandirea sofista si filozofia

Sofistii sau "profesorii de intelepciune", intelectuali, multilaterali cultivati, aveau cunostinte in multe domenii, si dadeau lectii tinerilor contra plata. Materiile pe care le predau sofistii erau disciplinele socio-politice: constitutia si administratia statului, arta militara, etica si oratoria - arta succesului in viata societatii. Popularizand cunostintele stiintifice, filozofice, literare, sofistii au facut o importanta opera de cultura intr-un mediu mai larg raspandind cultura.

Cei mai renumiti dintre sofisti au fost Protagoras, Georgias, Prodicos si Hippias.

Protaggoras din Abdera (485-411 i.H.) a enuntat conceptul modern de pedeapsa ca mijloc social preventiv de intimidare a celorlalti si nu de razbunare. El concepea lucrurile doar ca simple fenomene percepute de om, omul fiind masura tuturor lucrurilor, rezulta astfel ca actul cunoasterii este un act subiectiv, nereprezentand un adevar absolut, obiectiv, general valabil.

Georgias (483-380 i.H.) ca ambasador la Atena, a avut ocazia sa impinga la extrem scepticismul lui Protagoras formuland cunoscutele teze:

1. nimic nu exista in sens obiectiv si absolut decat ceea ce este in simturi.

daca ceva exista acest lucru nu poate fi cunoscut in realitatea intima.

3. daca poate fi cunoscut, cunoasterea lucrului nu poate fi comunicata altcuiva;

caci limbajul nu poate exprima si comunica decat ce este exterior noua.

Alti sofisti ca Hippias si Antifon au criticat legile si conventiile sociale, considerandu-le abateri de la ordinea

Platon (427-347 i.e.n.) nascut intr-o familie bogata, a trait in preajma lui Socrate pana la moartea acestuia si a calatorit in Egipt, Siracuza. Platon polemizeaza cu sofistii si ia apararea doctrinei lui Socrate, dar isi va expune si propria-i doctrina despre Idei, Fiinta in dialogurile din epoca maturitatii.

Aristotel (384-322 i.H.)

Discipol al lui Platon timp de 20 de ani, apoi maestru a lui Alexandru Macedon va sintetiza in operele sale intreaga gandire a filozofiei si stiintei grecesti dar si a intregii lumi antice. Pentru Aristotel lumea ideilor nu poate fi separata de lumea fiintelor si obiectelor concrete. Intre simturi si ratiune exista o relatie de continuitate. Astfel senzatia este prima treapta a cunoasterii, actul cunoasterii porneste de la senzatie, fara de care ratiunea nu poate ajunge la nici o cunoastere obiectiva.