PULSIUNILE

Definitie

Ideea de pulsiune a jucat un rol capital in conceptualizarea descoperirilor psihanalitice si sistematizarea doctrinei. Termenul a fost introdus in traducerile franceze din Freud ca echivalent al germanului TRIEB si pentru a evita implicatiile termenilor folositi mai de mult si non psi­hanalitici, ca "instinct' si "tendinta'. Aceasta conventie este departe de a fi respectata. Cand Freud vorbeste despre instinct, el o face in sensul unui comportament ani­mal fixat de ereditate si caracteristic speciei. Cand vorbeste de pulsiune, el o face in sensul unui "puseu' energetic si motor, care face ca organismul sa se indrepte catre un scop.

In psihologie si psihanaliza pulsiunea se defineste ca fiind tendinta 'instinctiva partiala, element cu caracter dinamic al realitatii interioare si care sta la originea dorintelor umane cu caracter inconstient"(.A.. Porot). Remarcam din aceasta definitie a pulsiunilor urmatoarele aspecte: tendinta instinctiva; caracterul dinamic; relatia cu dorintele; caracterul incontrolabil si inconstient.

O alta definitie afirma ca pulsiunea este un proces dinamic constand dintr-o descarcare energetica sau o presiune, care face ca organismul sa tinda catre realizarea unui scop anumit.

Pulsiunea isi are sursa intr-o excitatie corporala (starea de tensiune), scopul ei fiind de a suprima starea de tensiune din sursa pulsionala si in felul acesta pulsiunea isi poate atinge tinta in obiect sau multumita acestuia. Orice pulsiune are un caracter imperativ. Din acest motiv ea se deosebeste de instinct, care este un comportament animal ereditar, caracteristic speciei si adaptat obiectului sau. Dupa S. Freud, .numim pulsiuni fortele pe care le postulam in spatele tensiunilor generatoare de nevoi ale sinelui'. Conceptul de pulsiune deriva din cel de pasiune, prin medicalizarea acestuia din urma, si confiscarea sa din sfera moral-juridico-religioasa de catre S. Freud, care il plaseaza in sfera medicinii, punandu-l sa joace un rol esential in psihanaliza.

Structura pulsiunii

Pulsiunea este deci un concept - frontiera intre biologic si mental. Este mai putin o realitate observabila decat o entitate "mitica', a carei existenta o presupunem in spatele nevoilor organismului. Clasificarea pulsiunilor depinde de criteriul pe care il alegem: experienta clinica arata ca obiectul si scopul sunt variabile. Fiziologii nu ne informeaza intr-o maniera certa despre sursa. Nu ne mira faptul ca gandirea lui Freud a evoluat.

Se pot distinge trei momente in derularea procesului pulsional: sursa este o stare de excitatie in interiorul corpului; scopul este suprimarea acestei excitatii; obiectul este instrumentul cu ajutorul caruia este obtinuta satisfactia.

1. Sursa

Dupa cum indica si numele, sursa inseamna originea pulsiunii: pe un plan topografic si pe un plan cauzal. Pe plan topografic, sursa pulsiunii corespunde locului sau de aparitie: unde, din care parte a corpului, din care regiune psihica izvoraste aceasta?

Organizarea libidoului infantil permite reperarea exacta a sursei pulsiunilor pregenitale. In pulsiunea orala, de pilda, sursa corespunde regiunii bucale: gura, buze, limba etc. Astfel, sursa pulsionala pune corpul in joc. Cu toate acestea, unele pulsiuni nu sunt perceptibile fizic. Ele au un caracter esential psihic. Pulsiunea este definita traditional ca avand un pol organic si un pol psihic. Sursa pulsionala are, asadar, originea, pe deoparte in corp, iar, pe de alta parte, in mental.

Exemplu: Dorinta de a merge la cinematograf care, fiind tocmai de ordinul placerii, este direct corelata cu o pulsiune, nu da loc, in general, nici unei manifestari corporale. Aceasta dorinta isi are originea numai "in minte'. Sursa este, in acest caz, intelectuala si/sau afectiva, dar nu propriu-zis organica.

Aici se cuvine sa largim notiunea de sursa catre notiunea de cauza. Sursa nu cuprinde numai locul de nastere al pulsiunii, dar se extinde si la cauzele sale. Punctul de vedere cauzal ia in consideratie toti factorii declansatori. Astfel, sursa poate fi fizica sau psihica sau de ambele tipuri fuzionate, interioara sau exterioara sau de ambele tipuri fuzionate.

Unde isi are originea pulsiunea? Care este cauza aparitiei sale?

Raspunsurile sunt numeroase. Sursa se regaseste in: - manifestarile fizice: o perceptie organica (foamea, setea, excitarea unei zone erogene etc.); - factorii declansatori: stimuli endogeni sau exogeni (o reclama poate starni dorinta de a consuma un anumit produs).

Exemple:

Mi s-a strans stomacul, n-am mai mancat de mai multe ore. Sursa pulsiunii de foame este organi­ca, interioara.

Ma plimb, dupa o masa copioasa. Brusc, mirosul imbietor de patiserii imi gadila placut narile si imi provoaca dorinta de a manca o placinta. Sursa pulsiunii este, la inceput, exterioara si devine interioara sub influenta stimulului reprezentat de mirosul imbietor (corelata cu o reprezentare psihica legata de amintiri).

2. Scopul

Scopul pulsiunii corespunde, pur si simplu, satisfacerii ne­voii sau a dorintei, adica disparitiei tensiunii.

Analiza: Efectele consumului de alcool Analiza: Identitatea de secui

La modul absolut, scopul pulsional, dincolo de cautarea rea­lizarii unei trebuinte sau dincolo de placere, este de a se intoar­ce la starea anterioara si de a readuce energia la un nivel stabil (vezi principiul constantei). Dupa cum am vazut, pulsiunea pro­voaca o crestere a energiei; scopul sau este, implicit, o diminuare a energiei.

Se poate considera, asadar, ca scopul pulsiunii este "moatea", disparitia pulsiunii insasi. Aceasta perspectiva este foarte apropiata de gandirea budista, potrivit careia cauza suferintei omenesti este dorinta si, prin urmare, depasirea si eliberarea de aceasta suferinta rezida in "moarte', in disparitia dorintei. Daca scopul pulsional este implinirea nevoilor si dorintelor, exista totusi, pe plan practic, diferite expresii ale scopului.

Exemplu: Cand studiez, scopul este de a-mi satisface o pulsiune intelectuala, dar ceea ce este efectiv cautat poate varia de la un individ la altul. Scopul urmarit poate fi de largire a cunostintelor (scop intelectual), de a fi mai bine pregatit si, deci mai competent (scop profesional), de a avea mai multa putere (scop social), de a spori veniturile (scop material), de a impartasi cunostintele cu altcineva (scop afectiv).

Pentru o aceeasi pulsiune, pot fi vizate mai multe scopuri, dar primordiala ramane, in toate cazurile, realizarea dorintelor, proiectelor sau motivatiilor. In teoria psihanalitica se vorbeste despre defulare.

3. Obiectul

Acesta este elementul component cel mai suplu, cel mai variabil si cel mai schimbator al pulsiunii. Sursa si scopul pot fi considerate fixe, chiar daca, dupa cum am subliniat, expresiile lor imbraca forme multiple. Sursa ramane totusi, in toate cazurile, originea pulsiunii, iar scopul, finalitatea sa.

In ceea ce priveste obiectul, acesta corespunde mijlocului prin care pulsiunea cauta sa-si atinga scopul. Asadar, este elementul in care pulsiunea se va investi pentru a-si atinge tinta.

Obiectul poate fi o persoana, un element exterior si/sau interior, concret si/sau abstract - de exemplu, corpul propriu intr-o pulsiune sexuala.

Prin urmare, este important sa se tina cont de relativitatea obiectului care serveste pulsiunii. Obiectul este, intr-adevar, intru totul un servitor. Expresia utilizata este, de altfel, revela­toare: nu este subiect, ci obiect.

Freud subliniaza variabilitatea obiectului, insistand asupra faptului ca pulsiunea "nu este in mod originar legata de el'. Daca se ia in consideratie o pulsiune de conservare, tinand cont de caracterul ei primitiv si instinctiv, observam ca:

1. Sursa este organica (foamea, setea, instinctul de repro­ducere).

2. Scopul este defularea, adica satisfacerea nevoii vitale.

3. Obiectul este instrumentul, mijlocul prin care nevoia se satisface. In cadrul instinctului (al unei pulsiuni de conser­vare), el este indiferent. Nu conteaza ce mancam ca sa ne satis­facem foamea. In schimb, pentru pulsiunile si, ca urmare, pen­tru dorintele mai complexe, obiectul devine, dimpotriva, mai important. Din aceasta pricina, o oarecare confuzie poate dom­ni intre scop si obiect. Subiectul se ataseaza de obiectul in care a investit pentru a-si atinge un scop determinat, pana cand il considera ca un scop in sine.

Exemplu:

Setea (intr-o perspectiva legata de obiectul pulsiunii).

1. Setea, fiind o nevoie vitala, ma va impinge sa beau indife­rent ce lichid = singurul lucru care conteaza este satisfacerea nevoii (adica scopul) si nu obiectul.

2. Setea sau senzatia de sete de ordinul dorintei ma va face sa operez o selectie asupra bauturii (obiectul) pentru a-mi satisface dorinta (scopul). As putea, de exemplu, sa nu vreau sa beau apa.

Se vede limpede ca, in acest al doilea caz, nu mai este vorba doar despre a potoli setea (nevoie organica), ci de a gasi o placere legand-o de un anumit obiect (legatura operata intre scop si obiect). Este dificil, in cadrul dorintelor, sa disociezi scopul de obiect. In orice caz, distinctia este ingreunata la nivelul real sau perceptual, chiar daca exista la nivel teoretic.

Cu toate acestea, intr-o maniera generala, scopul primeaza si obiectul nu este decat secundar. Pulsiunea renunta mai usor la obiectul decat la scopul sau. Sau chiar, pentru pulsiune, toate mijloacele (obiectele) sunt bune pentru a-si atinge tinta (scopul).

Totusi, cu cat pulsiunea este mai complexa si mai organizata, cu atat mai mult isi va selectiona obiectele in care investeste. Caracterul variabil si interschimbabil al obiectului este bine redat in formatia substitutiva.

Reprezentarea si afectul

Teoria pulsiunilor face referinta, de asemenea, la notiunile de reprezentare si de afect. Prin acesti termeni, se urmareste sa se faca distinctia intre incarcatura emotionala legata de o dorinta, afect si invelisul sau, forma sau manifestarea sa (reprezentarea). Aceste doua notiuni ne permit sa intelegem mai bine substitutia posibila sau interschimbabilitatea obiectelor.

Pulsiunea poate sa se dedubleze, sa se scindeze in doua, separand incarcatura afectiva de reprezentarea pulsionala. Astfel, obiectul pulsional se poate disocia de scop, dupa ce au fost  legate. Pulsiunea isi schimba, asadar, obiectul (sau reprezentarea) pentru a-si putea atinge scopul. Incarcatura afectiva(afectul) ramane identic.

Particularitatile obiectului se pot rezuma astfel

1. Este vorba despre un mijloc.

2. Obiectul este investit de catre pulsiune.

3. Pentru o pulsiune primitiva (un instinct), obiectul este mai putin important, chiar indiferent.

4. Pentru o pulsiune mai bine construita si mai organizata (o dorinta), se produce o alegere a obiectului (de unde importanta acordata obiectului si posibila confuzie dintre obiect si scop).

5. Totusi, scopul continua sa primeze, si daca obiectul inves­tit este interzis sau nu permite realizarea scopului, pulsiunea va renunta mai usor la acesta din urma (obiect) decat la scop (defulare).

6. In acest caz, pulsiunea poate sa se investeasca intr-un nou obiect, mai conform cu realitatea sau cu exigentele morale (for­matie substitutiva, satisfacere compensatorie).

Functionarea tuturor constituentelor pulsiunii (sursa scop, obiect)

Pentru a intelege functionarea tuturor constituentelor pulsi­unii (sursa, scop si obiect), vom lua exemplul dorintei sexuale.

Exemple:

A. T. se uita la un film, care contine cateva scene ero­tice. Acestea ii trezesc dorinta sexuala. Fiind singur, apeleaza la masturbatie si obtine un orgasm.

Sursa: scene erotice din film (stimuli exteriori)

Obiectul: propriul corp (masturbarea).

Scopul: orgasmul (satisfacerea dorintei sexuale).

B. A. si I. se saruta indelung. Saruturile si mangaierile lor le trezesc dorinta sexuala. Fac dragoste.

l. Sursa: stimularea zonelor erogene.

2. Obiectul: celalalt (o persoana fizica)

3.Scopul: actul sexual.

Si in acest exemplu s-ar putea spune, la fel, ca scopul este iubirea si ca actul sexual este o expresie a acestei iubiri (un mijloc de a o manifesta, de a o dovedi, prin  urmare, un obiect)

In primul caz, pentru M., scenele erotice constituiau sursa dorintei sale sexuale. La inceput, el se uita la film din cu totul alte motive (ca un divertisment). Aici, imaginile stau la originea dorintei si constituie, asadar, sursa acesteia. Dar, aceleasi imagini pot, uneori, sa fie un obiect, atunci cand o persoana ­vizioneaza filme erotice sau pornografice pentru a-si procura placerea.

In ambele cazuri, ele constituie niste stimuli (excitatii exterioare), dar, in primul caz, ele sunt cauza pulsiunii (sursa ei), iar in celalalt, ele sunt un mijloc de a obtine placere (obiectul ei).

Cu greu ne putem plasa in absolut, de aceea se cuvine, mai ales in situatiile complexe, sa consideram fiecare situatie izolat. Aplicatia sistematica a teoriei nu se poate face decat la nivel de instincte, de expresie primara si de nevoi vitale.

Exemplu: Relatia afectiva.

1. A. nu suporta sa traiasca singura. G. tocmai a parasit-o si ea sufera cumplit de pe urma proaspatului sau celibat. I1 intalneste pe S.. Se instaleaza foarte repede intr-o viata de cuplu.

2. J. o iubeste pe M. inca din copilarie. Nu are decat o singura dorinta: s-o ia de nevasta. Numai ca M. se casatoreste cu altcineva. Zece ani mai tarziu, ea divorteaza si J., mereu la fel de indragostit, isi incearca din nou sansele pe langa ea.

Aceste doua situatii vorbesc despre iubire, in orice caz, despre o relatie afectiva. Cu toate acestea, primul scenariu arata limpede ca scopul A. este de a nu ramane singura. S., prin oportunitatea pe care i-o ofera de a pune capat singuratatii, ii per­mite sa-si realizeze dorinta. El nu este, asadar, decat un mijloc. ­Scopul pulsional fiind de a trai in doi, pentru a nu mai fi singura.

In schimb, pentru J., M. nu este un obiect, ci un scop. Daca J. ar fi avut acelasi scop ca si A.(sa nu ramana singur), el ar fi luat nu conteaza ce obiect pentru a si-1 satisface. Cu alte cuvinte, ar fi renuntat la M. si i-ar fi substituit o alta femeie, atingandu-si, astfel, rapid scopul. Or, pentru J., scopul nu este de a pune capat singuratatii, ci de a putea s-o iubeasca pe M.. M. este in acest caz, simultan, obiect si scop.

Proprietatea caracteristica a pulsiunii este ca poseda un pol somatic si un pol psihic.

Exemplu: Cand se manifesta o dorinta de hrana, exista o senzatie reala, adica fizica sau organica, de foame (ti se strange stoma­cul salivezi, esti slabit), dar si o excitatie psihica (reprezentari ale dorintei, pofta selectiva pentru un anumit aliment, ganduri obsesive).

Pulsiunea nu este statica, dimpotriva, este in mod natural activa. Ea se moduleaza, se schimba, creste sau scade. In aceeasi maniera, ea participa la investitii, dezinvestitii si contrainves­tii. Vom reveni, mai tarziu, asupra acestor termeni. Menirea pulsiunii este de a se investi intr-o reprezentare sau intr-un obiect specific. Notiunea de investitie este corelativa cu aceea de pulsiune. Nu se poate concepe aceasta din urma fara a tine cont de functionarea sau menirea sa.

Chiar in cazul in care calitatea pulsiunii este intotdeauna aceeasi (un puseu coplesitor), ea poate aparea sub diverse aspecte, traducand motivatii distincte. Forma de pulsiune ramane sensibil aceeasi, mai curand fondul si destinatia sa vari­aza. Astfel, Freud opereaza trei distinctii majore, definind: pulsiunile Eului sau pulsiunile de conservare; pulsiunile sexuale sau libidoul; pulsiunile mortii.

Prima teorie a pulsiunilor

Pana in 1920, prima teorie a pulsiunilor a facut distinctia dintre pulsiunile sexuale, al caror termen "libido' desemneaza manifestarile dinamice si pulsiunile Eului. Aceasta teorie are o baza in principal clinica: descoperirea rolului jucat de refularea nevoilor sexuale in patogenia nevrozelor; satisfactiei sexuale i se opun angoasa, culpabi­litatea, idealul moral sau estetica Eului; fortele oponente tendintelor sexuale, servind conservarii Eului sunt numite "pulsiuni ale Eului'. Conflictul pulsiunilor sexuale si ale pulsiunilor Eului este sensul conflictului nevrotic; refularea este rezultatul predominantei pulsiunilor Eului.