Personalitatea la tineri

Personalitatea la tineri

Asupra personalitatii au fost elaborate mai multe teorii, toate incearca fie ca sunt umaniste, dinamiste, factoriale etc. sa surprinda esenta personalitatii, unicitatea ei. Allport considera ca pozitivismul ,,a adus la lumina o multime de date marunte in detrimentul unei conceptii concrete despre persoana umana ca totalitate". (G. Allport, 1981, p.547). O mare importanta o are "ce este omul in realitate", ,,ce crede el ca este", ,,ce doreste sa fie", ,,cum il vad ceilalti", ,,ce gandeste despre ceilalti" si de asemenea comportamentul lui in ceea ce priveste lumea exterioara; in relatiile cu ceilalti contand foarte mult felul cum se manifesta, adica acele trasaturi care sunt facute publice. Astfel incat putem spune ca in personalitatea omului exista mai multe fatete ale ei, astfel s-au putut identifica urmatoarele sase: 1) personalitatea reala (PR), 2) personalitatea autoevaluare (PA), 3) personalitatea ideala (PI), 4) personalitatea perceputa (PP), 5) personalitatea proiectata (PPro), 6) personalitatea manifestata (PM).

Modelul sintetic-integrativ al personalitatii implica un demers analitic (se refera la analizarea succinta a fiecarei fatete a personalitatii) si un altul sintetic (se refera la surprinderea tipurilor de personalitate).

A. Abordarea analitica a personalitatii

Personalitatea reala (PR) este alcatuita din ansamblul proceselor, functiilor, starilor psihice ale omului, adica aceasta cuprinde ,,totalitatea elementelor biologice, psihologice si sociale, fapt ce i-a determinat pe unii autori sa defineasca omul(deci si personalitatea sa) ca fiinta complexa biopsihosociala ( . )". (M. Zlate, 1997, p.51). Exista doua dimensiuni ale personalitatii: dimensiunea intrapersonala, psihoindividuala care este alcatuita din totalitatea insusirilor, gandurilor proprii, specifice unei persoane si dimensiunea interpersonala, psihosociala alcatuita din aceleasi insusiri dar de data aceasta realizate prin interiorizare, din contactele interpersonale ale individului. Intre aceste doua dimensiuni exista o stransa interdependenta dar nu este exclusa posibilitatea ca una dintre ele sa fie mai pregnanta decat cealalta. Astfel incat la o persoana altruista vom intalni o dimensiune interpersonala mai puternica, in timp ce la o persoana egoista, axata doar pe propriile interese vom intalni o dimensiune psihoindividuala mai puternica.

Personalitatea autoevaluata (PA) este alcatuita din totalitatea ideilor, reprezentarilor individului despre propria personalitate, toate acestea regasindu-se in "imaginea de sine" a individului. Astfel este vorba despre felul in care individul se percepe pe sine, ce crede el despre sine. Cercetarile de psihologie sociala au aratat ca un copil care crede ca altii il considera simpatic, va introduce aceasta trasatura in imaginea sa de sine.

Personalitatea ideala (PI) reprezinta ceea ce ar dori individul sa fie, adica personalitatea proiectata in viitor. Acest caracter ideal il impulsioneaza pe individ spre actiune, spre cele mai bune mijloace actionale. Datorita invatarii sociale personalitatea ideala se poate transforma in personalitate reala.

Personalitatea perceputa (PP) este formata din ansamblul reprezentarilor, ideilor cu privire la ceilalti; individul isi formeaza o imagine despre altii, care ii ghideaza intr-un fel comportamentele. ,,Atribuirea" este mecanismul care duce la formarea unei astfel de imagini, teoriile atribuirii fiind formulate de psihologia sociala (Heider, Jones si Davis, Kelley etc). Imaginea despre altii este creata de individ in sine, aceasta fiind influentata de scopul, motivatiile, aspiratiile sale, de felul cum organizeaza si structureaza indicii perceptivi, de starile psihologice si de caracteristicile personale ale acestuia.

Personalitatea proiectata (PPro) este alcatuita din ansamblul gandurilor, sentimentelor, aprecierilor, sentimentelor pe care crede individual ca le au ceilalti despre el. ,,Imaginea de sine atribuita lumii" il conduce pe individ la elaborarea unor conduite de asteptare, el se asteapta ca ceilalti sa se comporte fata de el conform imaginii pe care el crede ca o au despre el. Valeriu Ceausu considera aceasta imagine ca fiind ,,cea mai nesigura ca valoare de cunoastere", ,,ea ne face sa plutim in incertitudine, sa fim nesiguri, sa emitem conduite in contratimp". (M. Zlate, 1997, p.57).

Personalitatea manifestata (PM) este alcatuita din ansamblul trasaturilor care-si gasesc expresia in modalitatii proprii de exteriorizare si obiectivare. Manifestarea personalitatii este dictata de interioritatea psihica a individului, cat si de ,,cerintele" situationale. Exista anumite norme de grup care cer ca anumite comportamente sa fie exteriorizate si altele nu, intr-un grup fiecare persoana primind un ,,statut", sau mai bine zis un anumit rol. ,,Personalitatea manifestata este punctul de intersectie intre individual si social, intre interioritatea psihica a individului si normativitatea societatii". (M. Zlate, 1997,  p.58).

B. Abordarea sintetic-integrativa a personalitatii

Personalitatea reala si cea manifestata pot fi considerate fatetele ,,obiective" ale personalitatii, in timp ce toate celelalte pot fi considerate fatetele ,,subiective" ale acesteia. De asemenea aceste fatete ale personalitatii nu sunt separate unele de altele, ci dimpotriva, se intrepatrund reciproc, se convertesc unele in altele. In urma procesului de intrincare, cristalizare a fatetelor personalitatii au aparut urmatoarele tipuri de personalitate:

Tipul unitar si armonios dezvoltat - are in vedere omul a carui personalitate autoevaluata este similara cu cea dorita; individul isi construieste personalitatea ideala luand in calcul si disponibilitatile de care dispune. In acest caz omul isi formeaza imagini corecte despre ceilalti, reusind sa anticipeze corect gandurile celorlalti despre el, manifestandu-si astfel toate fatetele personalitatii sale.

Tipul instabil - se refera la omul despre care se zice de obicei ,,nu stiu ce sa cred despre el, o data se comporta intr-un fel, alta data in cu totul altfel". Astfel se aduce in discutie o instabilitate generalizata atat intre fiecare fateta a personalitatii in parte cat si in interiorul acestora. Pentru instabilitatea generalizata se poate avea in discutie situatia in care imaginea de sine este in concordanta cu personalitatea reala, ,,personalitatea ideala este uneori intr-un periculos decalaj fata de personalitatea reala, in timp ce alteori ea se apropie de aceasta". (M. Zlate, 1997, p.60). In cazul instabilitatii din cadrul interiorului fiecareia dintre fatetele personalitatii se poate discuta despre momentele in care imaginea de sine este ,,mult si nejustificat de dilatata", tendintele de subapreciere si cele de supraapreciere se pot inlocui cu rapiditate unele pe altele.

Tipul dedublat - aici intalnim diferente intre interior si exterior, intre latent si manifest, si la fel ca si in cazul tipului instabil, dedublarea se poate realiza atat in interiorul fatetelor personalitatii, cat si intre ele. Aceste dedublari apar cel mai adesea intre personalitatea reala si cea manifestata, acestia fiind oamenii despre care se poate zice ca ,,una spun si alta gandesc" sau ,,una spun si alta fac". Daca aceste persoane stiu sa-si mascheze duplictatea, atunci ele se pot considera ca avand o existenta satisfacatoare, dar daca sunt insa descoperite, atunci se poate declansa o adevarata drama interioara pentru aceste persoane; pot sa primeasca din partea celor din jurul lor comportamente de marginalizare.

Tipul accentuat - este reprezentat de imaginea excelenta pe care o au unii indivizi cu privire la propria persoana, acestia tind pe de o parte sa nu mai tina seama de cum sunt in realitate si pe de alta parte sa-i ignore pe ceilalti, fie sa considere ,,din oficiu" ca acestia au o parere extraordinara despre ei. Acestia sunt genul de indivizi care isi atribuie insusiri, calitati pe care nu le au si pe care nici cei din jur nu le observa. Astfel ei se considera neintelesi, ignorati si uneori chiar lezati sau persecutati; ca modalitati de aparare ei recurg cu usurinta la anumite comportamente agresive, insinuante, facand mereu apel la autoritate.

Modelul sintetic-integrativ al personalitatii presupune conceperea unitara si integrala a personalitatii; astfel incat fatetele personalitatii nu pot fi concepute independent unele de altele, ci ca o unitate in cadrul diversitatii personalitatii.