Diagnostic si evaluare logopedica

DIAGNOSTIC SI EVALUARE LOGOPEDICA

Diagnosticul este o ipoteza mai mult sau mai putin probabila care se cere mereu verificata. El nu se rezuma la incadrarea intr-o categorie nosografica care pare mai apropiata. In urma efectuarii examenului complex in care au fost cunoscute anamneza subiectului, dezvoltarea sa, mediul familial si extrafamilial se poate stabili un diagnostic prezumtiv ce va fi confirmat sau infirmat pe parcursul terapiei.

Copilul, indiferent de tulburarea sa, se manifesta diferit in functie de situatia si mediul in care se afla. De aceea, este necesara observarea lui in timp, comportamentul in joc, discutii si corelarea observatiilor cu cele ale persoanelor care se ocupa de copil.

Pentru stabilirea corecta a diagnosticului sunt necesare si o serie de cunostinte de anatomie si fiziologie a limbajului, particularitatile evolutiei normale a limbajului si a abaterilor de la normalitate,  formele de manifestare ale diferitelor tulburari cu aspecte particulare intre diferitele tulburari care pot determina confuzii de diagnostic, evolutia tulburarii in timp etc.

Fara acest volum de informatii erorile se pot strecura usor atat la tulburarile severe de limbaj, dar si la formele usoare. Cunoasterea particularitatilor de varsta si a abaterilor de la evolutia normala a limbajului va evita confuziile intre fiziologic si patologic si sesizarea abaterilor inca din primele luni de viata ale copilului.

In stabilirea diagnosticului trebuie sa se tina seama de o serie de factori endogeni si exogeni pentru evitarea confuziilor : varsta cronologica a copilului, dezvoltarea intelectuala, afectivitatea, comportamentul, motivatia, temperamentul, caracterul, componenta psiho-sociala a familiei, climatul educativ, conditiile scolarizarii etc.

Diagnosticul diferential trebuie stabilt atat in cadrul aceleasi tulburari cat si intre diversele tulburari cu care se pot confunda. In primul rand trebuie diferentiate tulburarile dismaturative de cele patologice. Desi au pentru inceput multe elemente comune difera atat ca etiologie cat si ca evolutie. Tulburarile dismaturative, spre deosebire de cele patologice, sunt determinate in general de un ritm propriu de dezvoltare, factorii somatici, afectivi, sociali avand un rol determinant in majoritatea cazurilor si pot sa dispara si fara interventie logopedica.

Dupa fixarea diagnosticului logopedic se face o evaluare preterapeutica, continuand cu o serie de evaluari la sfarsitul fiecarei etape terapeutice si terminand cu o evaluare finala. Aceste evaluari trebuie concepute in unitatea lor si in stransa legatura cu obiectivele urmarite in terapie. Evaluarea preterapeutica are loc la inceputul terapiei logopedice si are rolul de a stabili cu exactitate care este nivelul achizitiilor verbale raportat la varsta cronologica si care sunt abaterile de la evolutia normala a limbajului. Pe baza evaluarii se va stabili programul de recuperare si se poate elabora un prognostic privind posibilitatile de corectare a tulburarilor de limbaj pentru fiecare logopat in parte.

La sfarsitul fiecarei etape evaluarea va urmari performantele obtinute, esecurile inregistrate, prevenirea altor esecuri, stabilirea dificultatilor, lacunelor, erorilor, reusita obiectivelor propuse in celelalte etape. In functie de ce va evidentia aceasta evaluare, strategia terapeutica, poate fi reevaluata, se pot introduce noi activitati specfice inlaturarii tulburarilor de limbaj.

Evaluarea postterapeutica va stabili nivelul comportamentului verbal realizat in raport cu obiectivele propuse.