PSIHANALIZA - compulsiunea la repetitie

PSIHANALIZA - Compulsiunea la repetitie

Acest principiu al psihanalizei are doua acceptiuni:

a) In sfera psihopatologiei el reprezinta sau desemneaza procesul incoercibil si de origine inconstienta, prin care subiectul se plaseaza ac­tiv in situatii neplacute, repetand astfel experiente vechi, fara a-si aminti de prototipul lor; sau, dimpotriva, subiectul are impresia foarte vie ca este, de fapt, vorba de ceva pe deplin motivat in actualitate.

b) In sfera psihanalizei acest principiu desemneaza un factor auto­nom, ireductibil in ultima analiza la o dinamica conflictuala axata doar pe jocul principiului placerii si cel al realitatii. Ea este pusa esential in legatura cu caracterul cel mai general al pulsiunilor, si anume cu caracterul lor conservator.

Psihanaliza considera, in general, simptomele ca fiind fenomene de repetitie. Aceasta intrucat, in psihanaliza, simptomul reproduce, mai mult sau mai putin deghizat, anumite elemente ale unui conflict din tre­cutul bolnavului.

Referitor la compulsiunea la repetitie, E. Bibring distinge urmatoarele doua aspecte principale: o tendinta repetitiva, proprie Sinelui; o tendinta restitutiva, proprie Eului.

Automatismul repetitiei sau, mai bine, compulsia repetitiei, desemneaza tendinta repetarii experientelor puternice, oricare ar fi efectele favorabile sau nocive ale acestei repetitii. De la inceputul operei sale psihanalitice, Freud a recunoscut importanta proceselor de repetare, la care se raporteaza multe concepte (fixatie, regresie, transfer); dar numai dupa 1920 el ii va da importanta unui principiu de functionare mentala care actioneaza "dincolo de principiul placerii.' Faptele psihologice pe care se bazeaza sunt imprumutate in special din nevrozele trau­matice, din jocul infantil, din nevroza de destin (repetarea acelorasi evenimente suparatoare in viata) si din transfer. Unele dintre aceste repetitii se lasa reduse la principiul placerii: de exemplu, in nevroza traumatica si in viata, repetitia poate avea sensul de a stapani o experienta neplacuta. Ramane totusi un rest: experientele nefericite, comportamentele neadaptate se repeta cu o monotonie tragica; or, aceasta repetitie conduce la esecuri, la lezari ale amorului propriu si nu putem deci sa o intelegem ca repetarea nevoilor care cauta sa se satisfaca; ea restabileste o nevoie specifica de repetitie, transcendenta principiului placerii. Viziuni biologice cu un caracter mai speculativ amplifica aceste consideratii psihologice: orice viata duce la moarte, adica la o reintoarcere la anorganic, si sexualitatea duce la reproducere. Compulsia repetitiei apare astfel ca un principiu psihologic solid ancorat in biologic.

Ca si teoria instinctului mortii care ii este asociata, conceptul compulsiei repetitiei a ridicat impotriviri si critici. Acestea se rezuma in mod esential sa arate ca fenomenele de repetitie invocate in favoarea com­pulsiei repetitiei nu sunt "mai departe de principiul placerii' periodicitatea pulsiunilor este inradacinata in sursele lor fizice; de fiecare data cand cererea pulsionala se afirma, culpabilitatea, apararea Eului tre­buie in acelasi fel sa intre in actiune intr-un mod repetitiv; repetitiile multiple se explica prin persis­tenta si recurenta sentimentelor de culpabilitate; in ceea ce priveste repetitiile evenimentelor traumatice ele au ca sens esential gasirea unei solutii mai bune, stapanirea situatiei care nu a fost rezolvata; astfel, adultul redus la tacere intr-o cearta o rumineaza, cautand replica perfecta pentru a-si nimici adversarul; efortul de stapanire esuand in timp ca nevoia de stapanire persista, rezulta repetitia efortului (Kubie, Fenichel, Hendricks). Mai conservator, Bibring disntinge in compulsia repetitiei o tendinta repetitiva si o tendinta de restabilire; tendinta repetitiva exprima inertia materiei; este o tendinta conservatoare de mentinere si repetare a experientelor intense, atat agreabile cat si neplacute; este un automatism pulsio-nal care se situeaza peste principiul placerii; tendinta de restabilire este un mecanism reglator care are drept sarcina descarcarea tensiunilor cauzate de experientele traumatice, punand astfel repetitia in serviciul Eului.

Ceea ce frapeaza in repetitiile nevrotice este persis­tenta comportamentelor neadecvate realitatii si prezentului, este esecul principiului realitatii, imposi­bilitatea gandirii simbolice, care, singura, ar putea rupe repetitia compulsiva prin luarea in considerare a efectelor indepartate ale comportamentului, vazand lucrurile de mai sus. Repetitia compulsiva traduce dimpotriva dependenta organismului in raport cu unele necesitati si emotii pe care le resimte acum, in raport cu unele efecte ale conduitei resimtite ca imi­nente. Cu alte cuvinte, comportamentele descrise ca repetitii compulsive au exact caracterele proceselor primare si inconstiente relevand procesul placerii, pe cat il disting de principiul realitatii; ele au ca o conditie slabiciunea Eului, imposibilitatea sa de a se elibera.

Se poate desprinde din cele de mai sus faptul ca "principiile psihanalizei', specifice acestui domeniu, au in primul rand un caracter dinamic si prin aceasta ele exprima un anumit regim de functionare a "aparatului psihic' uman. In plus, dincolo de aceste aspecte legate de functionarea vietii psihice, principiile psihanalizei sunt in conformitate cu modalitatea de organizare a sistemului personalitatii in instante specifice, fiecareia dintre acesteia corespunzandu-i principii dinamice specifice.