Probleme psihologice legate de perioada intrauterina si nastere - psihologia varstelor - anomalii inregistrate in perioada intrauterina

PSIHOLOGIA VARSTELOR

PROBLEME PSIHOLOGICE LEGATE DE PERIOADA INTRAUTERINA SI NASTERE

Perioada prenatala

Viata nu incepe la nastere ci cu 270-284 zile mai inainte, adica odata cu debutul perioadei prenatale, perioada in care asa cum arata P.Osterrieth are loc "o dezvoltare miraculoasa". Pana in momentul venirii pe lume, copilul parcurge un lung proces de formare, viata uterina fiind considerata a fi, perioada cu cea mai intensa dezvoltare a fiintei umane.

La nivelul acestei perioade au loc influente ce tin nu numai de sanatatea si starea reproducatorilor, mama si tatal, cat si de conditiile in care s-a realizat aceasta.

Pentru dezvoltarea intrauterina discutiile se poarta in raport cu doua aspecte:

1. organizarea sistemelor si organelor fundamentale biologice ale viitorului copil.

2. pozitia si modul de a se hrani al embrionului si fatului.

Din perspectiva primului criteriu, al organizarii sistemelor si organelor biologice, distingem trei subetape:

1. Etapa 0-3 luni numita si faza germinala sau embrionara.

2. Etapa de la 3-6 luni numita si faza embrionului precoce sau fetala precoce.

3. Etapa de la 6-9 luni numita si faza fetala tardiva.

In faza germinala (produsul de conceptie se numeste embrion.) are loc o diferentiere primara a organelor, formarea incipienta a sistemului nervos, precum si formarea primara a encefalului. Dupa unirea gametilor parentali (ovulul si sprematozoidul) si formarea zigotului (oului), urmeaza segmentari succesive ale acestuia pana la diferentierea celor trei foite embrionare - ectoderm, mezoderm, endoderm. Din aceste trei straturi de celule ale embrionului, pana la trei luni, se diferentiaza treptat si cresc prin acumulare de substanta toate organele viitoarei fiinte. (Sistemul nervos si organele senzoriale se dezvolta din ectoderm.) Organele, desi constituite anatomic, nu se manifesta functional in aceasta faza. Date fiind aparitia in aceasta etapa a acestor organe fundamentale este importanta perioada primelor trei luni de sarcina. Faza embrionara este cea mai sensibila privind efectele unor factori nocivi, acum putand sa apara grave malformatii congenitale cauzate de actiunea lor (bolile infectioase ale mamei, consumul unor medicamente, radiatiile).

In a doua etapa (de acum si pana la nastere noul organism format se numeste fat sau fetus) are loc cea mai intensa organogeneza. Este etapa in care se formeaza inima, stomacul, intestinele, ficatul, plamanii si rinichii. Are loc dezvoltarea sistemului osos marcata prin aparitia unor puncte de osificatie cu aspect cartilaginos. Are loc de asemenea o dezvoltare a tesuturilor musculare si adipoase, isi continua dezvoltarea sistemul nervos si encefalul. Formarea organelor se incheie si incep sa se instaleze unele functii organice. Sistemul muscular este primul care dobandeste functionalitate, permitand primele miscari ale fatului (4,5-5 luni). Corpul in ansamblul sau creste, atingand la sfarsitul etapei 70% din lungimea si 20% din greutatea de la nastere.

Orice nastere in acest interval poate fi un pericol pentru viata copilului pentru ca nu s-a realizat inca o consolidare somatica si o dezvoltare functionala, fapt pentru care un astfel de produs este dependent de tehnica prin care sunt preluate aceste functii.

In ultima faza, cea fetala tardiva are loc tocmai aceasta dezvoltare intensa functionala si de consolidare somatica, fapt pentru care la sfarsitul acestui interval se realizeaza pregatirea pentru sistemul de viata extrauterin. In aceasta faza organele cresc si se perfectioneaza functional, corpul in ansamblu creste accentuat, iar la sfarsitul celei de-a 7-a luni de viata intrauterina fatul este suficient de bine dezvoltat ca sa supravietuiasca unei nasteri premature.

Mobilitatea fatului creste de-a lungul acestei faze de dezvoltare si capata un anume ritm, sincronizat cu ritmul de viata al mamei - miscarile fetusului sunt mai numeroase in timpul starii de veghe a mamei si aproape absente in perioadele ei de somn.

Din perspectiva celui de al doilea factor, al pozitiei si modului de hranire a fatului, se disting trei perioade:

1. Histotrofa in care hranirea se realizeaza din substantele nutritive ale oului intrat in trompa si in care are loc cariokineza[1] si debutul straturilor embrionare.

2. De trecere cand s-a realizat patrunderea in uter iar hranirea se realizeaza prin mucoasa uterina si apoi prin sacul vitelin in care se afla fatul.

3. Hemotrofa in care hranirea se face prin intermediul sangelui matern prin cordonul ombilical si formatiunile ectodermice uterine strabatute de vasele sangvine.

Incepand din primele zile dupa concepție, embrionul se dezvolta vertiginos: volumul sau creste de 8.000 ori, iar diametrul de aproximativ 20 ori. In paralel, se extinde masa celulara si deosebit de rapid, se dezvolta celula nervoasa. In primele saptamani, celula nervoasa are un ritm de multiplicare de circa 20.000 neuroni pe minut si ajunge sa creasca, in luna a treia, la 30.000 neuroni pe minut. Ca urmare a dezvoltarii sistemului nervos si a organismului in ansamblu sunt inregistrate reactii tot mai complexe ale copilului: reactiile motorii difuze apar pe la 9 saptamani. Bataile inimii pot fi inregistrate la 10 saptamani, miscarile respiratorii la 12 saptamani, miscari ale traiectului digestiv la 16 saptamani, miscari ale pleoapelor, buzelor si picioarelor la 16-20 saptamani, reactii vocale si comunicative la 32 saptamani etc.

Incepand cu luna a 5-a, mama poate simti miscarile fatului. El deschide si inchide ochii si poate sa-si stranga pumnii. Din punct de vedere anatomic, aparatul auditiv este relativ functional din luna a 4-a si se maturizeaza in luna a 7-a de la fecundatie. In luna a saptea, copilul poate deja sa vada, ochii fiind complet constituiți. Doarme si se trezeste des si chiar sughite, dupa 25 de saptamani copilul este activ in proporție de 14 % dintr-un interval de 24 de ore.

Anomalii inregistrate in perioada intrauterina

In perioada intrauterina exista interventii care prin aspectul lor nociv se constituie drept cauze ale anomaliilor copilului la nastere. Exista cateva cauze distincte, fiecare cu tipul de influenta, onsecinte asupra fatului si posibile malformatii.

Exista anomalii ce pot fi inregistrate pe toata perioada dezvoltarii intrauterine:

- anomalii cerebrale ce dau debilitate mintala, calcifiere cerebrala asociata cu microcefalia si Hidrocefalia.

CAUZE: toxoplasmozele din organismul matern rezultate dintr-o igiena defectuoasa, dintr-o alimentatie necorespunzatoare.

- incetinirea cresterii numerice a celulei nervoase care influenteaza dezvoltarea intelectuala ulterioara.

CAUZE: malnutritia, deficitul de calorii si proteine.

- neinchiderea tubului neuronal concretizat in malformatii de diferite tipuri

CAUZE: infectiile in primele 3 luni de sarcina.

- malformatii cardiace exprimate in deficit de vaz si auz, circulatie sangvina deficitara

CAUZE: rubeola la mama in timpul sarcinii.

- malformatii cerebrale grave cu implicatii in evolutia intelectuala ulterioara

CAUZE: iradieri ale mamei in perioada de sarcina

- malformatii si debilitate generala

CAUZE: parazitii transmisi prin animalele de casa in sangele sau in organismul mamei.

- boli genetice cu cauze cunoscute sau necunoscute (1800 boli) transmise prin ereditate paterna sau materna ca urmare a neglijarii analizelor medicale corecte si complete.

Astfel apar ca forme genetice: Down (Mongoloidismul)- una dintre cele mai cunoscute tulburari congenitale. Sindromul Down este un exemplu de aberatie cromozomiala imediat dupa conceptie si care rezulta in aparitia unui al treilea membru la perechea cromozomiala;

Sindromul Klinefelter - apare doar la barbati si devine evident dupa pubertate, moment in care individul nu dezvolta caracteristici masculine, ci incepe sa manifeste caracteristici feminine, cum ar fi cresterea sanilor si largirea soldurilor, insa se manifesta si prin intarzieri ale inteligentei verbale, este tot o aberatie cromozomiala datorata aparitiei unui al treilea cromozom la perechea de cromozomi sexual;

Sindromul Turner este tot o tulburare a cromozomilor sexuali si este cauzata de lipsa unui cromozom. Ca si rezultat apare ca un esec al dezvoltarii caracteristicilor sexuale secundare si sterilitatea;

Daltonismul presupuneincapacitatea de a distinge culoarea rosie si cea verde si apare mai ales la barbati predispozitia pentru diabet, pentru anumite malformatii ce dau mana de rata, 6 degete.

Referat: Motive care duc la consumul de droguri: Curiozitatea, teribilismul , presiunea grupului, probleme (in familie, scoala, prieteni) Referat: Cercetare privind imaginea romanilor din Spania

Indiferent de anomalii unele fiind posibil evitate cunoscand cauzele fatul rezultat este o independenta existentiala, dovedesc tocmai faptul ca inainte de nastere fatul este un organism cu independenta si stabileste cu organul matern, cu mediul intrauterin si extrauterin relatii de comunicare.

Medicii evidentiaza prin argumente ideea independentei existentiale a fatului. Reactiile lui sunt:

- agitatie difuza in primele 9 saptamani

- batai ale cordului la 10 saptamani

- miscari respiratorii la 12 saptamani

- miscari ale traiectului digestiv la 13 saptamani

- miscari de pozitionare a fatului si membrelor la 14 saptamani

- miscarile pleoapelor, buzelor, picioarelor la 16-20 saptamani (mai evidente la gemelare)

- tipete slabe (strigatul fetal) la 24 saptamani

- reactii de comunicare inainte de nastere la 8 luni inclusiv reactii de raspuns la stimuli sonori, termici, chimici. Independenta e sugerata si de existenta unor hormoni proprii de crestere, de chimismul intern, propriu al circuitului sangvin prin intermediul careia are loc schimbul de substante nutritive (hranirea) de gaze (respiratia). Fatul are functii de adaptare proprii inclusiv imunitate placentara. In acest fel se pune problema existentei unei evolutii normale fapt ce implica termenii de imatur si prematur.

Prematuritatea functionala propriu-zisa se caracterizeaza prin nasterea inainte de termen, greutate intre 1500-2000 grame, dezvoltare nervoasa normala.

Primele luni de viata sunt grele, dar cu o ingrijire corespunzatoare si un mediu normal se ajunge la refacerea handicapului.

Imaturitatea apare la copii nascuti la termen (sau nu), nedezvoltat functional datorita unor cauze ce au intervenit in perioada uterina sau a unor incidente produse la nastere. Se evidentiaza in insuficienta dezvoltarii cerebrale si pune in pericol viata noului nascut.

Dezvoltarea sistemului nervos in organogeneza

In organogeneza, intereseaza in mod deosebit dezvoltarea sistemului nervos. In faza embrionara (0-3,5/4 luni de viata intrauterina), din ectoderm se formeaza componentele sistemului nervos. In a 15-a zi dupa conceptie se formeaza pe fata dorsala a embrionului o ingrosare, numita placa neurala. Aceasta poseda o portiune cu peretii mai grosi din care se va dezvolta encefalul, iar din partea ce are forma unui sant invaginat, ia nastere tubul neural ce se afunda in mezoderm. Tot acum se formeaza maduva spinarii. In faza embrionara celulele nervoase din aceste formatiuni se multiplica cu o viteza de 20 000 neuroni/minut, pentru ca dupa 3 luni ritmul de multiplicare sa fie de 300 000 neuroni/minut. Neuronii isi dezvolta dendrite si axoni. Se poate aprecia ca la 14 saptamani creierul uman este relativ mare si proportional dezvoltat. Aglomerarile de celule devin tot mai mari si neuronii formeaza prelungiri (axoni si dendrite) care apoi se vor structura in contacte (sinapse) functionale legand zone si parti ale formatiunilor nervoase. Prin dezvoltarea tubului neural se ajunge la alcatuirea intregului sistem nervos.

Maduva spinarii este protejata de coloana vertebrala si pe la 4-6 luni incepe mielinizarea intensa a terminatiilor sale neuronale. Procesele de mielinizare devine extrem de intense, toate acestea ducand la formarea nervilor. Spre sfarsitul lunii a treia se dezvolta evident si cerebelul. In luna a cincea se formeaza pe suprafata emisferelor primele santuri; in luna a saptea scoarta cerebrala dispune de 6 straturi celulare pe cea mai mare parte.

In faza fetala tardiva (6-9 luni de viata intrauterina) se dezvolta analizatorii (in urmatoarea ordine: olfactiv, gustativ, auditiv, vizual, tactil) prin mielinizarea nervilor (cailor de conducere) care intra in structura lor, si prin constituirea zonelor de proiectie corticala. Ca urmare a dezvoltarii sistemului nervos si a organismului in ansamblu apare o serie de reactii inca din viata intrauterina. Spre exemplu, reactiile motorii difuze apar pe la 9 saptamani, bataile cordului la 10 saptamani, miscarile respiratorii la 12 saptamani, miscari ale traiectului digestiv la 16 saptamani, miscari ale pleoapelor, buzelor si picioarelor la 16-20 saptamani (acele miscari pe care le simt mamele si spun ca bebelusul 's-a miscat'), reactii vocale si comunicative la 32 saptamani etc. Asemenea reactii se produc cu intarziere sau sunt inhibate in conditiile actiunii unor factori nocivi asupra gravidei sau atunci cand fetusul nu are un mediu favorabil dezvoltarii. Factorii nocivi interni sau externi, influenteaza negativ dezvoltarea copilului si dupa nastere.

Primele manifestari psihice inainte de nastere

Pe baza dezvoltarii diferitelor componente ale organismului, a structurarii sistemului nervos si a organelor de simt, a manifestarii functiilor biologice fundamentale (bataile cordului, mai ales) apare si posibilitatea manifestarii unor fenomene psihice. Inca din 1938 M. Minkowski (apud P.Osterrieth, 1976, p. 36) vorbea de un psihism prenatal pe care il considera "baza de nastere in care se insereaza toate impresiile ulterioare". Cercetarile mai noi au demonstrat clar intrarea in functie a principalilor analizatori. Fatul este sensibil la sunetele produse de functionarea organismului matern si cu deosebire, bataile inimii. De aceea, dupa nastere, copiii care au fost asezati la sanul stang, si au receptionat mai repede bataile inimii mamei, s-au linistit mai bine si au inceput sa suga mai bine, in timp ce altii care au fost asezati mai intai la sanul drept au fost agitati mai multa vreme. Injectarea de substante dulci in circuitul sanguin al mamei au facut sa creasca absorbtia de substante de catre fat, in timp ce cand s-au introdus cele amare, efectele au fost inverse. Atingerile si presiunile asupra corpului mamei l-au facut pe fat sa raspunda cu miscari speciale. La fel, daca s-a stimulat vizual abdomenul mamei cu un fascicol luminos a raspuns prin miscari caracteristice, deosebite de cele obisnuite.

In lumina acestor cercetari se recomanda mamelor, ca in perioada prenatala sa nu fie numai purtatoarele biologice ale copiilor ci sa realizeze o comunicare frecventa cu ei, sa se gandeasca la ei, sa stie ca starile emotionale pozitive sau negative se transmit si copiilor, sa gaseasca modalitati de a-i stimula inca inainte de nastere.

In ultimul timp se sustine ideea existentei, inca din perioada intrauterina a memoriei dupa 6 luni. Anca Muntean[2] trece in revista cercetari realizate de psihologii de orientare psihanalitica si mai ales de cercetatorii psihologiei transpersonale. Conform transpersonalistului S. Grof, inconstientul uman prezinta trei staturi, cel de-al doilea fiind "populat" cu amintiri achizitionate de copil in perioada intrauterina. Explorarea acestui stat este posibil cu ajutorul unor tehnici speciale, dintre care amintim regresa hipnotica, stimularea electrica a lobului temporal, utilizarea de substante psihedelice.

Cert este ca perioada intrauterina a dezvoltarii reprezinta o etapa esentiala in "construirea" noii vieti, o etapa cruciala in destinul a ceea ce poate sa fie noua viata care e pe cale sa apara. In functie de dezvoltarea fiziologica, psihologica a fatului, a conditiilor in care acesta se dezvolta, a climatului afectiv - comunicational care se stabileste intre fat si mama, fat - parinti in general, putem prezice viitorul omului matur de maine.

Activitatea senzoriala

In perioada prenatala copilul are numeroase experiente senzoriale, astfel incat uterul poate fi considerat unul dintre cele mai timpurii centre ale invatarii. Daca simtul mirosului si vederea au fost mai putin studiate, se stie ca gustul arata o preferinta pentru dulce iar auzul se manifesta incepand din luna a cincea, copilul auzind bataile inimii materne, ca si alte sunete exterioare care sunt filtrate prin lichidul amniotic. Acesta explica de ce nou-nascutul poate sa recunoasca vocea mamei si o prefera in locul altor sunete.

Simtul tactil permite copilului sa simta contactul atunci cand abdomenul mamei sale este atins sau mangaiat. In plus, s-a observat ca fatul reactioneaza prin tahicardie si repliere daca pe abdomenul mamei se proiecteaza un fascicul luminos.

Haptonomia sau dialogul tactil cu copilul prin masarea abdomenului mamei permite stabilirea unui contact cu copilul si stimularea acestuia. S-a demonstrat ca dezvoltarea motorie a copiilor care sunt fost stimulati in acest mod este mult mai rapida. De asemenea, aceast tip de stimulare are are un rol deosebit de important in stabilirea atasamentului prenatal. De exemplu, s-a demonstrat ca stressul mamei insarcinate are ca efect amplificarea miscarilor intrauterine ale bebelusului si tendinta acestuia de a fi mai agitat dupa nastere.

Cuvantul haptonomie iși are radacina in limba greaca, haptein, insemnand "a aduna laolalta, a atinge, pentru a vindeca'. Prin haptonomie, care e un contact psihotactil, acest lucru se realizeaza inca din perioada intrauterina. Mana asezata deasupra pantecelui mamei nu doar atinge, ci este o emanatie a unei prezente, o prelungire a sentimentelor, a trairilor persoanei respective (Ana Muntean, 2006).

Haptonomia prenatala le permite parintilor sa comunice cu copilul lor inca inainte de nasterea acestuia. Importante legaturi bazate pe respectul autonomiei celuilalt se pot construi in acest proces de comunicare emotionala cu copilul nenascut. "Contactat" astfel de mama si tata, copilul se simte iubit si dobandeste un sentiment de securitate de baza. Pe de alta parte, "raspunzandu-le" parintilor, el ii face pe acestia mai siguri de ei, ii valorizeaza ca parinti. Conditia de baza a acestui contact este sa se realizeze in trei. Daca tatal nu este motivat, comunicarea nu se poate realiza. Catherine Dolto (terapeut) spune: "Haptonomia nu inseamna o simpla gimnastica a fatului si nici mangaieri ale abdomenului mamei". Practica haptonomiei asa cum le formuleaza Catherine Dolto, are principii si reguli precise si necesita antrenarea cuplului de catre haptoterapeut.

Modalitati de comunicare ale fatului, cu mama

Intre mama si copil exista multiple canale de comunicare, nu doar fiziologice si senzoriale, ci si emotionale si empatice. Experientele emotionale traite in aceasta perioada de catre mama au un impact puternic asupra dezvoltarii copilului in perioada post-natala. Dupa luna a saptea, copilul realizeaza daca este sau nu iubit si/sau dorit de catre mama. In literatura de specialitate sunt descrise numeroase cazuri in care nou-nascutul refuza sanul matern, ca urmare a faptului ca in perioada prenatala mama nu si-a dorit copilul. Desi inca dependent de mama, in aceasta perioada copilul are o relativa independenta manifestata prin numeroase reactii specifice.

Miscarile la stimulii interni, alternanta miscarilor de repaos cu cele motorii, reactiile cu incarcatura afectiva care oscileaza intre starea de placere si cea de neplacere, pun in evidenta existenta unui psihism prenatal. Despre acest psihism s-a afirmat ca, desi este vag si nebulos, reprezinta o baza de nesters in care se insereaza toate impresiile ulterioare. Intre evenimentele externe traite de mama si dezvoltarea fetusului exista o stransa legatura. Situatiile tensionate, conflictuale, emotiile puternice produc modificari ale chimismului sanguin care influenteaza viata copilului. Mai mult decat atat, cu cat intensitatea si frecventa factorilor nocivi este mai mare si cu cat acestia actioneaza in perioade mai timpurii ale vietii embrionare, cu atat consecintele sunt mai grave.

MOMENTUL NASTERII

In conditiile dezvoltarii normale a fatului si a sanatatii fizice si psihice a mamei, nasterea se instaleaza la aproximativ 280 de zile de la momentul conceptiei intrauterine. Durata nasterii este de obicei de 13 ore mergand pana la 20 de ore. Pe parcursul nasterii, a travaliului, se pot de limita patru faze principale:

a) Prima faza incepe din momentul regularizarii contractiilor (acestea nu mai sunt sporadice si au o intensitate sustinuta, resimtita de mama) si dilatarea cervixului (aproximativ 10 cm.), orientarea fatului in canalul dilatat, de obicei cu capul inainte. Contractiile pot avea o frecventa foarte mare (apar la aproximativ 30 - 40 de secunde) sau pot fi la intervale mai mari de timp (15 - 20 de minute).

b) A doua faza vizeaza nasterea propriu - zisa, la finalul ei copilul este expulzat in mediul extrauterin.

c) A treia faza consta in separarea fatului de placenta (taierea cordonului ombilical) si eliminarea din uterul mamei a placentei ( in aproximativ o ora de la expulzarea fatului).

d) A patra faza se materializeaza prin aparitia contractiilor post - nastere, contractii superficiale sau profunde la nivelul abdomenului mamei (aceste contractii apar ca urmare a re-adaptarii mediului intern al organismului la noile conditii - contractarea tuturor muschilor, in timp, la dimensiunile dinaintea sarcinii).

In momentul declansarii nasterii, pozitia copilului poate fi:

a) Pozitia normala, cu capul inainte, angajat pe canalul uterin dilatat. De obicei, aceasta pozitie nu determina probleme, asigurand o nastere normala mai ales daca canalul uterin este bine dilatat. Daca canalul este insuficient dilatat, nasterea poate fi foarte dificila, cu consecinte negative atat asupra fatului (pericol de lezare a cutiei craniene, si implicit afectarea creierului), cat si asupra mamei (nevoia de a interveni chirurgical - taieturi vaginale).

b) Pozitia transversa, in jumatate, copilul este angajat de aceasta daca pe canalul uterin cu fesele inainte. Aceasta pozitie determina o nastere foarte dificila si trebuie intervenit, fie prin intoarcerea copilului, fie prin recurgerea la operatia cezariana. Aceasta pozitie poate fi acompaniata de invartirea cordonului ombilical in jurul gatului, de sufocarea sau chiar moartea fatului.

c) Pozitia inversa, cu picioarele inainte. De obicei, in cazul acestei pozitionari a fatului, se intervine ca si in cazul precedent. Daca se incerca nasterea in aceasta pozitie, poate aparea asfixierea sau, datorita expulzarii copilului prin tragerea de picioare, pot aparea anomalii la nivelul aparatului locomotor inferior.

Dupa noua luni petrecute la adapost in abdomenul mamei, nou-nascutul soseste intr-o lume complet diferita. In opinia lui Otto Rank, traumatismul nasterii este sursa tuturor angoaselor ulterioare: copilul trece dintr-un mediu lichid, cu o temperatura constanta, in care stimularile tactice si auditive sunt filtrate si este hranit in permanenta, intr-un mediu complet diferit, chiar ostil, agresiv, in care este foarte vulnerabil si complet dependent de parintii sai. Toate anxietatile pe care le traieste copilul si mai apoi adultul au ca prototip si sursa, anxietatea de la nastere. Un alt psihanalist, René Spitz, are o pozitie asemanatoare. El considera ca nasterea este prototipul reactiilor neplacute, dupa care se vor modela reactiile de neplacere de mai tarziu.

Psihanalistii considera ca omul, traieste toata viata cu nostalgia perioadei intrauterine - care este ca un fel de "paradis pierdut". In aceasta perioada fatul este protejat de corpul mamei iar sentimentul securitatii este perfect. Un semn al acestei nostalgii ar fi, de exemplu, pozitia luata uneori in timpul somnului. Copilul mic, dar uneori si adultul necajit, se aseaza pe un fotoliu ghemuit, isi imbratiseaza genunchii, intr-o pozitie asemanatoare cu cea fetala.

Conceptiile psihanalitice referitoare la nastere au influentat organizarea asistentei medicale in tarile bogate. Astfel s-a pus problema diminuarii socului produs de nastere. In timpul nasterii are loc trecerea dintr-un mediu lichid, cu temperatura mai ridicata si constanta, intr-un mediu gazos, cu temperatura mai redusa. Pentru a diminua neplacerile acestei treceri s-a inventat nasterea copilului in apa si trecerea progresiva in mediul obisnuit (in aer). De asemenea a aparut tendinta revenirii la nasterile la domiciliu. Aceasta este considerata preferabila din mai multe motive:

mama nu este rupta de restul familiei, de sot si de ceilalti copii, ceea ce are efecte pozitive asupra starii sale afective;

tatal are un rol mai activ. De cele mai multe ori i se permite (sau i se cere) sa asiste la nastere, sa o incurajeze pe mama, ceea ce influenteaza pozitiv atat relatia dintre parinti cat si relatia dintre tata si copil; creste sentimentul responsabilitatii tatalui fata de familie;

se evita infectiile intraspitalicesti. Cu cat un spital este mai mare, cu atat aceste infectii sunt mai frecvente si pot fi evitate mai greu.

Nasterea este un eveniment deosebit si pentru parinți si pentru copil. Mama asteapta cu bucurie sa-si vada copilul dar si cu o anume teama, mai ales daca se afla la prima nastere. Nu stie cum se va desfasura totul si daca va face fata momentului de varf. Apoi sunt diferente in ce priveste travaliul. Unele mame nasc foarte repede, in 2 - 3 ore si nu trec prin perioade prea greu de suportat, in timp ce la altele, procesul poate sa dureze si chiar sa fie nevoie de unele interventii medicale. Nasterea naturala este un adevarat miracol. Mama poate sa-si recastige rapid fortele si sa se ocupe atent de copilul ei. Toate acestea se intalnesc in marea majoritate a cazurilor.

Sunt insa si unele nasteri ce pot fi considerate exceptionale pentru ca pot pune unele probleme privind dezvoltarea fizica si psihica a copilului. O nastere exceptionala poate fi considerata si cea prin cezariana, care poate fi pentru mama relativ dificila in timp ce la copil nu apar probleme deosebite. Nasterea gemenilor constituie o alta exceptie. Se constata ca la 80 - 85 de nasteri normale poate aparea si una gemelara. Tehnica moderna permite parintilor si mai ales mamei, sa afle din timp despre sarcina ei speciala. Cel mai adesea se nasc doi gemeni, mai rar trei.

Prematurii sunt copii care se nasc mai devreme, de obicei la 7 luni și au o greutate sub 2500 gr. Frecventa aparitiei prematurilor este cam de 10% dar se pare ca in ultimele decenii acest procent a fost depasit. Ei au cateva caracteristici corporale prin care se deosebesc de cei nascuti la termen: capul este mare, fontanelele mai mari, gatul subtire, toracele ingust. Pana ajung la greutatea obisnuita sunt monitorizați in incubator, hraniti mai des si cu cantitati mai mici de lapte. Au o dezvoltare psihomotorie mai lenta, dar care se apropie de cea normala, in jurul varstei de trei ani, astfel incat, dezvoltarea lor ulterioara se poate realiza in foarte bune condiții.

Dismaturii sunt copiii care se nasc la termen, dar cu o greutate sub cea normala (chiar sub 2500 gr.). Ei sunt hipotrofici, adica lungi si slabi, au pielea albicioasa si uscata dar au reactii neurologice normale. Ingrijirea lor se axeaza pe recuperarea in greutate. Mai departe totul se inscrie in normalitate.

Postmaturii sunt cei ce se nasc dupa termenul obisnuit, cu cel mult 7 - 10 zile mai tarziu. Daca intarzierea este mai mare, poate aparea un handicap neurofunctional care sa aiba urmari mai mari sau mai mici asupra dezvoltarii psihice ulterioare. Dar abia dupa 12 luni se poate spune daca noul nascut este normal sau nu, din punct de vedere neurologic (E. Capraru si N. Capraru).

Cazurile mai rare si mai dificile sunt reprezentate de copiii care se nasc cu malformatii fizice si neurofunctionale ce se afla la baza diverselor dizabilitati. Aparitia lor este greu suportata de parinti si genereaza profunde complexe de culpabilitate si inferioritate . Este nevoie de o perioada de adaptare a mamei, de realizarea consensului in familie in legatura cu cresterea si ingrijirea acestor copii si de sprijinul specialistilor si institutiilor profilate pe educarea celor cu grade diferite de handicap.

Nou-nascutul la termen. Daca examenul medical al nou-nascutului, infasatul si hrana sunt importante, prezenta afectiva a parinților si stimularile senzoriale sunt absolut indispensabile echilibrului sau psihologic.

Semnificatia nasterii pentru mama

Nasterea angajeaza organismul matern in totalitatea resurselor sale, presupunand un intens efort fizic si psihic. Durata travaliului (totalitatea fenomenelor produse in perioada cuprinsa aparitia durerilor de nastere si expulzarea fatului) este in functie de:

- marimea fatului si pozitia sa de angajare;

- conditiile de asistenta medicala;

- rangul nasterii - la primipare (femei aflate la prima nastere) travaliul, care poate dura intre 2-24 ore si chiar mai mult, este mai indelungat decat la multipare (femei care au mai nascut;

- starea psihica a mamei inainte si in timpul nasterii - teama amplifica durerea si consuma suplimentar energie psihica. Teama care insoteste nasterea este in primul rand legata de durerea fizica inevitabila. Exista insa si o teama anxioasa a mamei legata de intalnirea cu propriul sau copil, o teama care exprima ingrijorarea ei cu privire la normalitatea acestuia. Pe de alta parte, momentul intalnirii este unul de mare tensiune emotionala, deoarece acum are loc confruntarea imaginii mentale pe care mama si-a construit-o despre copilul sau, cu realitatea. Reprezentarea mentala a copilului fiind una anticipativa, ea este de regula prea putin concordanta cu copilul real si va suferi o serie intreaga de corectii. In acest sens se spune ca parintii "isi adopta" propriul copil, adica isi corecteaza conform realitatii imaginea construita anterior.

In perioada urmatoare nasterii (mai ales la primipare), trairile mamei sunt in continuare tensionate, de factura predominant negativa, incarcate de spaima de a nu putea face fata ingrijirii copilului, de a nu-i putea intelege nevoile, de a nu-si putea da seama de eventualele lui suferinte sau boli. Femeia trebuie sa se adapteze la noua ei conditie de mama, proces complex si dificil pentru ca dorinta de a fi mama nu este intotdeauna proportionala cu abilitatea de a fi mama.

Datorita acestor tensiuni, datorita efortului de adaptare la noua situatie si oboselii caracteristice acestei etape, in perioada de lauzie (primele 6-8 saptamani dupa nastere) pot sa apara asa-numitele tulburari psihice ale postpartumului ("psihozele de lactatie").

Semnificatia nasterii pentru copil

Nasterea este primul moment de angajare activa a copilului in propria sa existenta, pe parcursul travaliului declansandu-se in organismul sau o serie de reflexe neconditionate, concordante cu cele ale organismului matern. Acest prim efort facut de copil la venirea sa pe lume are, dupa unii autori, valoarea unui "imprinting" (intipariri) care marcheaza pentru toata viata capacitatile sale de mobilizarea fizica si psihica. (Alti autori atribuie un sens mai degraba metaforic modului in care copilul participa la venirea sa pe lume, altfel, cei nascuti prin cezariana ar trebui creditati ca avand din start minusuri in confruntarea cu viata).

Nasterea este o situatie traumatica pentru copil, o rupere brutala a echilibrului existentei sale intrauterine, urmata de un atac violent al stimulilor externi fata de care el nu are modalitati de raspuns. Imediat dupa venirea pe lume noul organism incepe efortul de adaptare la mediu. Aceasta adaptare consta in:

- declansarea mecanismelor respiratorii;

- intrarea in functiune a aparatului digestiv;

- declansarea mecanismelor de termoreglare;

- inceperea functionarii independenta a circuit sanguin, care inceteaza sa mai fie o parte a circuitului sanguin matern;

- intrarea in functiune a sistemului imunitar - acesta functioneaza foarte slab la inceput, si pentru o lunga perioada de vreme el va fi subfunctional, fapt ce explica frecventele imbolnaviri ale copilului mic;

- inceperea functionarii independente a metabolismului, separat acum de cel matern;

- intrarea in functiune a analizatorilor, in maniere specifice vietii de relatie - daca in etapa prenatala fatul reactiona la unele stimulari venite din mediul extern, dar a caror receptionare era mediata de organismul matern, dupa nastere stimularile sunt directe si ele se adreseaza tuturor modalitatilor senzoriale;

- debutul activitatii nervoase superioare, in maniera specifica inceputului vietii de relatie - cortexul asaltat de variatele stimulari externe isi epuizeaza rapid potentialul functional, fapt ce explica nevoia foarte mare de somn pe care o are nou-nascutul; dintre toate aparatele si sistemele care intra in functiune la nastere, emisferele cerebrale sunt cel mai putin dezvoltate deoarece in etapa prenatala nu au beneficiat de stimuli specifici - ele au rolul fundamental in conducerea si reglarea vietii de relatie (viata in mediul extern sub toate aspectele ei biologice si socio-culturale) si ca urmare dezvoltarea lor functionala abia acum incepe;

- intrarea in functiune a mediului familial si, prin intermediul lui, a mediului social, ele actionand asupra copilului din primele momente ale venirii sale pe lume.

Stabilirea primelor relatii intre noul nascut si parinti

Perioada imediat consecutiva nasterii are o importanta deosebita pentru configurarea ulterioara a relatiilor dintre copil si parinti. O serie de observatii din acest punct au fost obtinute din studii realizate pe animale.

Rezultatele unor studii anamnestice si analiza experientelor evocate sustin ipoteza ca, si in cazul oamenilor, intervalul de timp care se scurge intre momentul nasterii si momentul contactului intim si semnificativ cu mama, are o influenta puternica asupra relatiei care se stabileste ulterior intre copil si mama, influenta ale carei efecte directe pot fi identificate pana in jurul varstei de cinci ani.

Datele de observatie arata ca:

. ritmul vocii mamei influenteaza miscarile noului nascut;

. plansul nou-nascutului produce un flux crescut de sange la nivelul glandei mamare si stimularea lactatiei;

. contactul fizic dintre noul-nascut si sanul matern are drept efect eliberarea in sange a unui hormon care reduce hemoragiile de la nivelul aparatului genital consecutive nasterii.

De asemenea, exista indicii clare care sugereaza ca, la randul sau, un contact timpuriu intre noul nascut si tata exercita o influenta favorabila si de lunga durata asupra relatiei dintre tata si copil.

Depresia postnatala

In multe spitale din tara noastra dupa nastere, nou-nascutul si mama sunt dusi in saloane diferite si mama isi vede copilul numai in timpul alaptarii. Multi medici si psihologi considera ca pentru dezvoltarea armonioasa a copilului este foarte important contactul corporal al bebelușului cu mama. Din aceasta cauza in unele spitale nou-nascutul ramane in acelasi salon cu mama; aceasta este incurajata sa il ia cat mai des in brate, sa-l puna langa ea in pat, frecvent si pe durate de timp cat mai lungi.

La multe femei, la cateva zile dupa nastere se produce o usoara reactie depresiva. Psihanalistii explica depresia printr-o pierdere reala sau imaginara (doliul este depresia datorata pierderii unui membru al familiei. Reactia depresiva de dupa nastere se explica prin pierderea sarcinii, adica ceva ce tinea de femeie, se instraineaza de ea. Mentinerea copilului langa mama amelioreaza aceasta stare (Munteanu, 1998). Depresia postnatala poate aparea dupa orice naștere si poate incepe in orice moment pe perioada primului an de viata al copilului. Aproximativ 10% dintre mame sunt afectate de aceasta depresie in primul an, dar majoritatea o vor resimti in primele 2-3 saptamani dupa nastere. Pe langa faptul ca necesita tratament medicamentos, este nevoie si de consiliere psihologica. Ea se intinde pe o perioada mai lunga de timp (pana la cateva luni de zile).

Depresia postnatala nu trebuie confundata cu starile normale de tristete asociate perioadei imediate dupa nastere. Ea trebuie diagnosticata corect de catre medicul specialist. Trebuie facuta diferenta intre starea in care te simti ciudat si depresia postnatala. Proaspetele mamici se pot simti ciudat in primele 2-3 saptamani dupa nastere, acest lucru fiind absolut normal si datorandu-se aparitiei unei situatii cu totul noi pentru tanara mamica. Inceputul unei depresii postnatale este uneori dificil de identificat, insa orice mama care simte o stare ciudata care nu dispare dupa 2-3 saptamani de la nastere trebuie sa ia masuri in acest sens.