DEFECTOLOGIE  - PSIHODIAGNOZA IN DEFECTOLOGIE

Exista consecinte ale raportului dintre invatare si dezvoltare la copiii cu dizabilitati. Pornind de la aceasta, putem vorbi despre anumite perioade critice de interventie denumite de Vigotski perioade senzitive de dezvoltare, adica perioade ce permit optima interventie, deoarece efectul invatarii asupra dezvoltarii este maxim. Vigotski afirma ca o invatare prea tarzie pierde posibilitatea actionarii asupra proceselor inca nematurizate. Exista prin urmare o limita superioara de varsta peste care invatarea, in general, nu mai are eficienta scontata. De exemplu: daca invatarea limbajului la un copil incepe tarziu sau debutul terapiilor logopedice este tardiv, sufera nu numai capacitatea de comunicare a copilului, ci si dezvoltarea sa cognitiva si chiar afectiva, pentru ca gandirea se dezvolta nu numai pe baza de imagini concrete, ci si pe experiente mediate (carti). Limbajul ne permite sa avem acces la fenomene fara a fi siliti sa ne oprim la un nivel superficial al experientei. Daca nu se insuseste instrumentul (limbajul) sau acesta este deficitar, informatiile primite sunt deficitare, eronate sau inutilizabile.

Caz: un copil care se balbaie dezvolta o strategie de aparare, evitand anumite cuvinte, deci nu foloseste vocabularul la capacitatea maxima, maltrateaza sintaxa. De aici pot rezulta si unele complexe de inferioritate, fragilizarea personalitatii (balbaiala se reflecta si in scris), comprimarea capacitatilor intelectuale.

Activitatea de psihodiagnoza este orientata spre (SCOPURI):

• sesizarea perioadelor senzitive in care interventia psihopedagogica are efect maxim;
• scopul pur constatativ, de a evidentia obiectiv prezenta unei dizabilitati;
• oferirea de premise pentru elaborarea unei strategii corectiv-recuperatorii (conteaza mult aplicatiile practice).

Particularitati ale psihodiagnozei Psihometria clasica este numai un prim termen al problematicii si se prefera termenul de "evaluare psihologica", nu psihodiagnoza, pentru ca acest termen nu are un sens atat de restrictiv.

Exista doua tipuri de evaluare:

Evaluarea simptomatica - vizeaza descrierea unor comportamente tipice la subiecti (copii), care se afla la niveluri identice ale dezvoltarii.

Evaluarea diagnostica - orientata spre examinarea cauzalitatii dinamicii interne, care defineste procesul real al dezvoltarii psihice.

Scopul evaluarii diagnostice este depistarea si explicarea cauzelor psihologice care stau la baza diverselor simptome comportamentale cognitive si afective si, de asemenea, elaborarea unor metode de facilitare a dezvoltarii psihice. Evaluarea simptomatica nu precizeaza cauzele.

In Occident exista conflictul intre psihologi si pedagogi. Luand in considerare argumentele ambelor parti, depistam diferente intre evaluarea psihologica si evaluarea pedagogica. Si unii si altii par sa aiba dreptate. (metafora cu elefantul realitatea este aceeasi: copilul, dar ei au puncte de vedere diferite).

Caracteristici ale tipurilor de evaluare

1. EVALUAREA PEDAGOGICA

a)               activitatea pedagogica este centrata pe procesul de invatare evaluarea pedagogica este foarte mult centrata pe dinamica invatarii;

b)              evaluarea pedagogica este centrata pe insusirea de cunostite (pe asimilarea de informatii) tehnica ei consta in masurarea gradului de asimilare a cunostintelor;

c)               evaluarea pedagogica este axata predominant pe rezultate (produse ale activitatii).

Dezavantaje

este privilegiata in mod nejustificat dezvoltarea cognitiva in detrimentul celorlalte procese psihice plecand de la aprecieri privind raspunsurile cognitive ale subiectului, pedagogii sunt tentati sa infereze rationamente privind dezvoltarea de ansamblu a acestuia.

fiind axata pe rezolvarea de probleme, evaluarea pedagogica pretuieste prea mult gandirea algoritmica, in detrimentul celei euristice formarea unor convingeri adesea eronate despre imaginea elevului, creativitatea lui, capacitatea de adaptare (care presupune un transfer flexibil al deprinderilor intelectuale si informatiilor).

2. EVALUAREA PSIHOLOGICA

Analiza: Concepte privind protectia sociala - rolul protectiei si asigurarilor sociale Eseu: Cauzele conflictelor etnice din spatiul postsovietic. cazul republicii moldova.

Psihologul este interesat de:

a)               cunoasterea nivelului proceselor psihice (in special al celor implicate in activitatea scolara: memorie, gandire, atentie, vointa);

b)               dinamica proceselor psihice - nu se multumeste cu evidentierea nivelului de dezvoltare a proceselor, ci face si corelatia dintre procesele psihice;

c)                integrarea acestor informatii intr-o imagine de ansamblu asupra vietii psihice a subiectului si elaborarea unui profil de personalitate.

In concluzie, psihologul este constient in mod acut de elaborarile interioare, psihologice ale subiectului. Aceasta centrare obsesiva pe viata psihica prezinta unele dezavantaje:

psihologii pun, in cazul de fata, prea mult accent pe individualitate, in timp ce scoala pune accent pe standardizare (fapt necesar datorita cerintelor societatii actuale trebuie impacate cerintele individuale cu cele generale);

psihologii sunt centrati pe procesualitatea interna. Evaluarea pedagogica opereaza cu cifre si se opreste la aceste date. In catalog nu se vede personalitatea elevului, ci procentul de reproducere a informatiilor. Notele scolare conteaza mai tarziu, nu creativitatea, afectivitatea sa. In functie de aceste note intra la facultate, obtine o slujba etc. Sunt incurajate comportamentele de "masa", standardizate;

psihologul pune accent pe aspectele "invizibile" ale activitatii elevului, iar evaluarea pedagogica pune accent pe aspectele vizibile conflicte.

Diagnosticul este de trei feluri:

diagnostic constatativ;

diagnostic diferential - reprezinta o etapa esentiala in abordarea psihopedagogica a persoanelor (a copiilor) cu dizabilitati.

diagnostic formativ.

DIAGNOSTICUL DIFERENTIAL

Diagnosticul constatativ spune ce dizabilitati are copilul (deficienta mintala), iar diagnosticul diferential ridica o intrebare: "Oare asa este?".

Factorii care ghideaza activitatea de evaluare sunt extrem de numerosi, mergand de la factorii genetici la factorii culturali, de la factorii innascuti la factorii dobanditi si de la factorii individuali la cei sociali.

De exemplu, deficienta de limbaj poate sa nu fie cauzata de deficienta mintala, ci de alti factori: o boala care tine copilul in spitale pentru ca este axat pe suferinta lui si nu mai gaseste resursele necesare pentru a-si forma limbajul (de aceea saloanele de copii nu trebuie sa arate ca cele de adulti); o alta cauza poate fi expunerea la un mediu social nepotrivit (copilul care-si pierde vremea in medii cu nivel cultural scazut, copilul crescut de bunica foarte batrana), o trauma afectiva (el nu vorbeste pentru ca comunicarea este o forma de contact, iar el evita orice fel de contact nu mai comunica deloc), o deficienta de auz nu foarte pronuntata (o hipoacuzie usoara el nu stapaneste anumite foneme - s, f - ce nu sunt pronuntate accentuat). Deci, pentru unul si acelasi simptom putem avea mai multe situatii.

Dificultatile diagnosticului diferentiat: se loveste de o problema foarte grava care, paradoxal, reprezinta partea buna in recuperarea dizabilitatilor.

PRINCIPIUL COMPENSARII

Compensarea este un fenomen interior psihofiziologic de restructurare a schemelor functionale prin substitutii, autoreglari, comutari nervoase. Ex: al "sase-lea simt" la nevazatori - au ceva exersat in plus, isi dezvolta auzul (simt de garda), sunt mai atenti.

Un accident vascular cerebral in urma caruia a amutit complet zona afectata nu se mai reface, ci doar cele afectate secundar, dar persoana reinvata sa vorbeasca, deci se face o comutare. Sistemul Bliss = limbaj pentru persoanele care nu pot folosi limbajul (nu pot intelege si folosi limbajul scris).

Compensarea psihologica in cazul copiilor (persoanelor) cu dizabilitati ingreuneaza activitatea de diagnoza, deoarece in cazul testarii clasice poate sa dea "false imagini". Datorita compensarii, rezultatele la anumite probe pot sa fie artificial imbunatatite.

In PROIECTAREA DIDACTICA, trebuie sa se tina cont de principiul compensarii. Prin urmare, strategiile corectiv-recuperatorii sa contina elemente de stimulare polisenzoriala, metodele psihopedagogice sa prevada exersarea multivalenta a proceselor psihice.

DIAGNOSTICUL FORMATIV

Diagnosticul formativ face parte din asa-numitele metode dinamice de evaluare. Aceste metode sunt centrate pe proces si nu pe produs. Rezultatul aplicarii unei metode dinamice de evaluare il reprezinta decelarea potentialului de invatare, cu efecte importante in demersul recuperativ-operatoriu. Se schimba relatia dintre examinator si examinat:

se dinamizeaza relatia dintre examinator si examinat: examinatorul ofera sprijin, elemente ajutatoare pe care subiectul urmeaza sa le valorifice in rezolvarea sarcinii; evaluatorul nu asista pozitiv la prestatia subiectului;

se dinamizeaza testul insusi prin aprecierea, masurarea castigului datorat invatarii dintre etapele pre si post-testare.

Diagnosticul formativ are trei caracteristici:

este mai comprehensiv, in sensul ca face aceleasi selectii si predictii ca si metodele clasice, dar ofera in plus indicii despre procesul psihologic investigat (de ex: profitul cognitiv rezultat in urma invatarii);

este mai discriminativ, identificand nu numai nivelurile intelectuale pe care le putem stabili prin testele obisnuite, ci si diferentele intracategoriale;

este mai util din punct de vedere psihopedagogic, orientand interventia psihologica si educatia cognitiva pentru ameliorarea performantelor intelectuale (ofera niste repere).

Metodele dinamice de diagnoza imbina masurarea valida a nivelului procesului psihic investigat cu evaluarea functionarii sale procesuale.

Particularitati si limite ale PREDICTIEI in defectologie

Psihologul este deja frustrat de problemele din diagnoza si i se mai cere si o predictie: "ce sanse are copilul ca sa se integreze profesional, sa devina o persoana?".

Gradul acuratetii in predictie depinde de mai multi factori:

varsta la care se desfasoara examenul psihologic (cu cat varsta este mai mica cu atat predictia este mai ambigua, mai susceptibila de a fi eronata);

cu cat procesul psihic investigat este mai complex cu atat predictia este mai putin demna de incredere;

cu cat numarul de instrumente psihologice este mai mare, cu atat rata de succes a predictiei se imbunatateste (trebuie totusi sa existe o maniera rezonabila de a alege instrumentele; numarul standard de probe este de 3-5).

Particularitatile predictiei

etiologia extrem de diversa a dizabilitatilor conduce la nuantarea predictiei. Cauzele pot fi handicapante in grad mare (predictia poate fi foarte buna), pot fi prezumate (50% din cazurile de deficienta mintala sunt prezumate): fumat, alcool, poluare etc. si predictia este slaba;

• influenta fenomenului compensarii in sensul ca datorita unei strategii de invatare bune ese foarte posibil ca o persoana cu dizabilitati al carei prognostic initial sa fi fost nefavorabil, sa se dezvolte (in sens de recuperare) foarte bine datorita tocmai fenomenului compensarii;
• particularitatile predictiei depinde si de atitudinea sociala fata de persoana cu handicap.

Activitatea de expertiza, triere si orientare scolara si profesionala

1) comisia de diagnostic si triaj;

2) comisia de protectie a copilului se ocupa de elaborarea si implementarea strategiilor referitoare la protectia copilului si de identificarea copiilor aflati in dificultate si incredintarea lor spre plasament, inclusiv adoptiile. Componenta este diversa: psihologul poate participa in calitate de reprezentant al autoritatii. Copiii ce intra in incidenta sunt cei cu handicap, cu SIDA, in dificultate din punct de vedere social, cu deviante comportamentale.

3) comisia de expertiza complexa (C.E.C.) (infiintata in 1995). Obiective:

a.     examinarea complexa multidisciplinara (medicala, psihologica, pedagogica, sociala) in scopul stabilirii gradului si tipului de deficienta din perspectiva psihopedagogica;

b.     orientarea si reorientarea scolara si profesionala a copilului cu cerinte educative speciale;

c.      formularea deciziei de inscriere a copiilor cu cerinte educative speciale in unitati speciale sau in contexte scolare integrationiste.

Componenta: persoane de interventie (psihologi, profesor specializat, psihopedagog), persoane din domeniul medical, persoane de interventie din domeniul terapeutic (paramedical).

(Figura complexa A.Rey)