Personalitatea lui Milton Erickson si hipnoza ericksoniana

Personalitatea lui Milton Erickson si hipnoza ericksoniana

Milton H. Erickson este recunoscut ca fiind o autoritate de prim rang in hipnoterapie si in psihoterapia scurta strategica. Era una din cele mai creative, perceptive, ingenioase personalitati psihoterapeutice ale tuturor timpurilor. Erickson a fost denumit cel mai mare specialist in comunicare. De asemenea, s-a vorbit despre el ca despre cel mai mare psihoterapeut al secolului. Nu este o hiperbola sa afirmam ca istoria va demonstra ca contributia lui Erickson la practica psihoterapiei este echivalenta cu cea a lui Freud, la teoria psihoterapiei. " Contributia lui Erickson reprezinta un important pas inainte de la metoda autoritarista din trecut , catre munca sa de pionierat ,cu o abordare mai permisiva si mai patrunzatoare, caracteristica epocii noastre."[1]

Erickson a urmat cursurile universitare si cele de masterat si doctorat in cadrul universitatii Wisconsin. Printre alte realizari profesionale enumeram: a fost Presedintele Societatii Americane de Hipnoza Clinica, Editor fondator al Jurnalului American de Hipnoza Clinica, Director fondator al Fundatiei de Educatie si Cercetare a Societatii Americane de Hipnoza Clinica. Erickson a fost profesor asociat de psihiatrie la Universitatea Wayne State, Colegiul de Medicina. A fost membru pe viata al Asociatiei Americane de Psihologie si al Asociatiei Americane de Psihiatrie. Erickson a semnat peste 140 de articole stiintifice, majoritatea avand ca subiect hipnoza. In colaborare, a scris numeroase carti printre care: Hypnotic Experience: Therapeutic Approaches to Altered States, Hypnotherapy: An Exploratory Casebook, Hypnotic Realities, Practical Applications of Medical and Dental Hypnosis si Time Distortion in Hipnosis. De asemenea, numeroase alte carti, sub tipar si in lucru, il au ca subiect pe Erickson.

In plan profesional este important sa mentionam ca desi a dezvoltat multe abordari noi si permisive ale hipnozei terapeutice, Erickson a fost de neclintit in hotararea de a nu fi teoretic. El nu a promovat nici o teorie explicita a personalitatii. Credea cu fermitate ca o teorie explicita a personalitatii il limiteaza pe psihoterapeut si face ca psihoterapia sa fie mai rigida. Erickson era dedicat ideilor de flexibilitate, unicitate si individualitate. A exprimat clar acest lucru in scrierile sale si in modul in care a trait si astfel putem afirma ca "Erickson avea aversiune pentru toate formele de tehnici autoritariste."

In 1948, Erickson s-a mutat in Phoenix, Arizona. A avut o practica activa si a calatorit frecvent pentru a preda hipnoterapia. Pe perioada ultimilor ani ai vietii sale, atunci cand nu a mai putut calatori, veneau studenti din intreaga lume pentru a-l asculta si a deprinde metoda sa. Pe cat era de ocupat cu munca, pe atat era de familist. Era dedicat familiei sale si era foarte mandru de ea.

De-alungul vietii sale adulte Erickson a depasit nenumarate probleme de sanatate. A fost tintuit in scaun cu rotile, din 1967 datorita sechelelor de poliomielita. Erickson a spus ca pentru el pliomielita a fost cel mai bun profesor pe care l-a avut vreodata, profesor in comportamentul uman si resursele comportamentului uman. Erickson era daltonist, dar ii placea culoarea purpurie, ii placea sa fie inconjurat de ea si sa primeasca daruri de aceasta culoare.

In ceea ce priveste practica psihoterapiei, Erickson era un geniu. Cu toate astea, genialitatea sa in psihoterapie a fost eclipsata de genialitatea sa ca om. In ultima perioada a vietii sale, atunci cand au fost inregistrate casetele video care stau la baza acestei carti, Erickson suferea de multe probleme fizice. Suferea de o durere atroce datorita sachelelor de poliomielita si datorita altor afectiuni fizice. Era practic cvadriplegic - isi folosea limitat mana dreapta si pe cea stanga, nu putea sa-si foloseasca deloc picioarele. Erickson utiliza doar jumatate de diafragm, buzele sale erau partial paralizate, iar limba ii era dizlocata.

Chiar daca suferea de atatea probleme fizice, Erickson era, in mod consecvent, una din persoanele cele mai bucuroase ca traiesc. Aproape toti oamenii care l-au intalnit au fost impresionati de calitatile sale personale.

Erickson era foarte viu, plin de dinamism. Alaturi de el aveai sentimentul ca stai langa o persoana foarte ancorata in prezent. Lui Erickson ii placea cu adevarat sa traiasca si era un model in acest sens. A fost un om bland, atent, plin de compasiune. Radea adesea si avea un zambet luminos si incantator. Avea un mod molipsitor de a chicoti atunci cand ceva il amuza.

De asemenea, Erickson avea o atitudine incantatoare de uimire si respect, o atitudine pozitiva. Era genul de persoana care se uita mai degraba la flori decat la seminte. Si isi incuraja pacientii sa faca la fel. Erickson era incantat de schimbarile pozitive pe care oamenii au capacitatea de a le face. De fiecare data cand un pacient facea un progres, de fiecare data cand un pacient facea o levitatie a bratului (chiar daca pentru el acest lucru se intampla pentru a treizeceamia oara) el era incantat, uimit si foarte mandru ca pacientul sau isi indeplinise sarcina. Mare parte din acest sentiment de uimire si placere ii era transmis pacientului la un nivel non-verbal, ceea ce facea sa sporeasca valoarea progresului acestuia din urma.

In plus, Erickson nu aduna el laurii pentru schimbarile pozitive pe care le faceau pacientii sau studentii sai. Din contra, isi exprima incantarea ca persoana respectiva a intrat in contact cu noi resurse, noi forte si le-a adus in viata sa.

Erickson s-a nascut pe 5 decembrie 1901. A crescut in comunitati ruale din Nevada si Wisconsin. Atitudinea rurala a reprezentat o parte integranta a vietii sale. Era orientat catre viitor si era lipsit de pretentii.

Erickson a murit in urma unei infectii acute, pe data de 25 martie, 1980. A fost activ si intr-o conditie fizica relativ buna pana in momentul mortii sale.

In multe din povestirile sale didactice referitoare la lucrul cu pacienti suferind de durere cronica, Erickson relata faptul ca dupa aplicarea tehnicii sale, pacientul traia o viata activa pana intr-un moment in care intra subit in coma si murea impacat. In acelasi mod, Erickson a devenit inconstient duminica, 23 martie, 1980. Apoi, timp de doua zile a fost semiconstient, pana in noaptea de miercuri, 25 martie, 1980, cand a murit linistit, inconjurat de membri familiei. Erickson a fost activ pana la capat. Avea intentia de a-si continua programul de predare pana in momentul in care s-a imbolnavit subit.

Alti autori descriu detaliat tehnica lui Erickson. Haley o descrie dintr-un punct de vedere interactional. Bandler si Grinder folosesc o abordare lingvistica pentru a analiza "microscopic" pattern-urile de comunicare ale lui Erickson. Rossi, in calitate de analist yungian, foloseste o perspectiva intrapsihica pentru a-l intelege pe Erickson. S-ar putea spune ca metoda lui Erickson a fost promovata de catre teoreticieni cu specialitati foarte variate. Citind analizele facute de acesti autori vom avea o perspectiva echilibrata asupra tehnicii lui Erickson.

In concluzie " Hipnoza ericksoniana, foarte ingaduitoare, difera foarte mult de ceea ce se crede in general despre hipnoza." Astfel putem sa "distingem doua feluri de hipnoza: cea veche, practicata mereu in music-hall-uri, in care hipnotizatorul da ordine imperioase si directe, si cea noua, care foloseste sugestii subtile, subliniind cu finete anumite puncte ale comunicarii."

Putem caracteriza metoda lui Erickson ca fiind indirecta. De-alungul vietii sale, Erickson a predat intr-un mod indirect. In prelegerile sale timpurii se remarca folosirea tehnicii indirecte. "Noua hipnoza utilizeaza adesea conditionalul optativ, implica eventualitatea, se foloseste din plin de poate. Ea indica posibilitati, face apel la imaginatia interlocutorului, adesea in mod indirect."

E interesant de observat faptul ca si faima lui Erickson s-a raspandit tot in mod indirect. A fost popularizat mai degraba de catre oamenii care au scris despre el decat datorita propriilor sale eforturi.

Mai sunt si alte lucruri pe care trebuie sa le avem in vedere atunci cand ne referim la povestirile didactice ale lui Erickson. Erickson era o persoana foarte consistenta. El traia si lucra spunand povesti. Acest lucru este valabil fie ca se adresa familiei sale, fie colegilor, studentilor sau pacientilor sai. Daca cineva ii cerea sfatul, Erickson raspundea de regula, printr-o anecdota. Astfel, prin intermediul acestui subcapitol al lucrarii de fata ne putem face o impresie asupra abordarii terapeutice, dar si educationale a lui Erickson.

In plus, se implica foarte mult in expunerea povestirilor sale didactice. Adesea lasa impresia ca, pe masura ce reda povestirea, o retraia. Isi relata povestirile de o maniera foarte vie. Desigur, aceste fatete nonverbale nu transpar in paginile acestei lucrari. Din pacate, comportamentul nonverbal al lui Erickson, modurile de intonatie, rasul si insufletirea sa nu pot fi reproduse.

Erickson spunea si repeta aceste anecdote de mai multe ori. Datorita lor, putea da forta comunicarii si putea face ca impactul mesajului sa fie mai puternic datorita utilizarii unor tehnici verbale si nonverbale suplimentare. Erickson stia ce urmeaza in povestire, pe cand studentii sai nu stiau. In plus fata de importanta continutului povestirii, Erickson se folosea de anecdote pentru a comunica in acelasi timp si la alte niveluri terapeutice. De fapt, nu a parut niciodata satisfacut de comunicare al un singur nivel. Poate ca nu agrea limitarea mentala care apare atunci cand faci lucrurile pe rand.

In ceea ce priveste comunicarea multinivelara, majoritatea terpeutilor sunt invatati ca pacientul lor comunica la un singur nivel si sunt antrenati sa realizeze ca sensul a ceea ce pacientul comunica rezida, de fapt, in alte niveluri: istoric si simbolic si alte niveluri "psihologice". Erickson a fost cel care a demonstrat ca daca pacientul poate comunica pe mai multe niveluri, atunci si terapeutul poate comunica pe mai multe niveluri. Comunicarea terapeutica multinivelara poate fi o tehnica plina de forta. Nu e neaparata nevoie ca ea sa fie clara, concisa si directa. Erickson o folosea in mod consecvent. Spre exemplu, parcurgand textul, cititorul isi va da seama ca, de fiecare data cand Erickson descria un principiu, il ilustra printr-o anecdota si, in acelasi timp, facea si o demonstratie a utilizarii principiului respectiv folosind persoanele din camera.

Utilizarea povestirilor de catre Erickson depindea foarte mult de grupul caruia ii preda. Daca grupul era interesat de copii, vorbea mai mult despre copii. Daca grupul era mai degraba interesat de controlul asupra durerii, el isi centra discursul in jurul acestei problematici. De asemenea, folosind anumite anecdote, Erickson lucreaza terapeutic in sensul dezvoltarii flexibilitatii fiecarui membru al grupului.

Comportamentul nonverbal al lui Erickson de-alungul seminariilor era foarte interesant. De regula, atunci cand relateaza o povestire priveste catre podea, dar, in raza vizuala periferica urmareste reactiile pe care le au studentii sau pacientii sai. Erickson avea un control limitat asupra corpului sau. Atunci cand dorea ca mesajul terapeutic sa fie destinat unui student anume, facea acest lucru prin schimbarea locus-ului vocii sale.

Erickson nu avea nevoie sa foloseasca inductii formale pentru a capta atentia studentilor. Adesea, persoanele care il ascultau aveau ochii inchisi si, in timpul sedintei, intrau si ieseau din transa in mod spontan. Insusi Erickson parea ca intra si iese din transe. Facea asta ca si cum se folosea de faptul ca preda pentru a iesi cat mai mult in afara propriei persoane si in acest fel, pentru a diminua durerea cronica de care suferea datorita poliomielitei. In povestirile sale didactice, Erickson parea ca nu aduna nici un fel de informatie si ca, practic, nu realizeaza nici un fel de diagnoza. Cu toate astea, Erickson isi dezvoltase cu multa iscusinta modalitati de a afla multe lucruri punand putine intrebari. El reusea sa-si obtina informatia intr-un mod inobservabil. Informatiile perzentate in continuare arunca mai multa lumina asupra procesului ericksonian de diagnostic si sunt foarte necesare pentru a face accesibila metoda sa. "Psihoterapeutii de orientare ericksoniana subliniaza faptul ca a veni in intampinarea nevoilor pacientului inseamna a lua in considerare nu numai nevoile constiente, ci mai ales nevoile inconstiente." Putem spune ca "Inconstientul este cel care recombina in mod creativ experientele anterioare ale subiectului, asezandu-le in structuri noi, cu rol adaptativ, cel putin pentru moment si in anumite conditii." Asadar "Terapeutul ericksonian trebuie sa utilizeze extraordinara forta creatoare a inconstientului pentru a-l ghida pe pacient in directia sanatatii si eficientei."

Document online: Saracia in societatea romaneasca Referat: Sociologie economica rurala - intrebari

Este clar ca pe Erickson il interesa un tip de informatie diferit de cel folosit in general in psihiatrie sau in terapiile psihodinamice. Se baza mai mult pe o cunoastere a artei de a trai, cunoastere care este miezul experientei directe, din viata de zi cu zi, dar pe care psihologia si psihopatologia traditionala par a ezita s-o ia in considerare. Modul de abordare a procesului de diagnostic a lui Erickson tinea cont de idiosincrazii individuale, valori personale si circumstante unice, toate acestea contribuind mult mai putin din punct de vedere stiintific ca si date generalizabile, dar fiind cruciale pentru individ si potentialul lui de schimbare. Un alt element al acestei abordari este ca Erickson nu era o persoana neutra care colecteaza date, ci o persoana in cautare de solutii. Si-a dezvoltat un talent deosebit de a descoperi in tot felul de evenimente din trecut o semnificatie care deschide drumul catre un viitor pozitiv. In toate tipurile de simptomuri el putea gasi o deschidere constructiva catre o viata mai buna.

Ne vom aminti de Erickson nu numai pentru exceptionalele sale calitati personale, ci mai ales pentru faptul ca modul lui de abordare va schimba directia psihoterapiei. Acolo unde altii se concentreaza pe analiza defectelor si incearca sa gaseasca compensatie pentru slabiciuni, Erickson arata cum sa descoperi potentialul si cum sa transformi dezavantajele in avantaje. Modul de abordare tipic pentru gandirea psihoterapeutica traditionala consta in a formula o teorie generala asupra bolii psihice si apoi a o aplica la cazuri concrete. La momentul punerii ei in aplicare apar, in mod constant dificultati. Apar continuu variabile individuale care nu pot fi controlate.

Erickson nu a contribuit mult la teoria stiintifica, in conceptia clasica mai sus amintita, dar a imbogatit profesia cu un tezaur de exemple despre cum sa te adaptezi la circumstante unice si sa realizezi schimbarea. A lasat altora sarcina de a construi teorii ale schimbarii pe baza numeroaselor sale experimente.

Spre deosebire de Freud si de altii inaintea lui, Erickson nu a creat o scoala de discipoli compacta, cu o organizatie care sa conserve si sa protejeze contributiile sale. Multi terapeuti, de diferite orientari au fost atrasi de Erickson, iar unii dintre ei au devenit asociati si prieteni apropiati lui. Faptul ca a atras mai multi terapeuti inzestrati care, precum Jeffrey Zeig, au devotat o mare parte a timpului si efortului lor unei colaborari cu Erickson, este o dovada a bogatiei contributiilor sale. Acesti colegi continua sa prezinte, sa analizeze si clarifice munca lui Erickson, facand-o astfel mai accesibila altor terapeuti. In loc sa dea nastere unor "ericksonieni ortodocsi", el a incurajat dezvoltarea unor alte directii, fapt ce ilustreaza, in mod elocvent, respectul sau profund pentru libertatea si individualitatea atat a studentilor sai cat si a pacientilor sai.

Milton Erickson este in general considerat cel mai important hipnoterapeut din lume, probabil cel mai putin cunoscut lucru in legatura cu el fiind acela ca a avut o abordare unica in psihoterapie. Desi este indeobste cunoscut ca hipnoterapeut, el insusi se descria ca psihiatru si consilier pentru probleme familiale si de cuplu. Dr. Erickson a fost in acelasi timp psihiatru si psiholog, obtinand simultan diploma in medicina si masteratul in psihologie. A fost membru onorific a multor asociatii de hipnoza din Europa, America Latina si Asia, presedinte fondator al Asociatiei Americane de Hipnoza Clinica.

Milton Erickson s-a nascut in Aurum, Nevada, stabilindu-se ulterior cu familia in Wisconsin, unde a urmat facultatea de medicina, perioada in care a avut primul contact cu hipnoza si a devenit un pasionat. Dupa ce a asistat la o demonstratie de hipnoza a dr. Clark L. Hull, a inceput sa invete despre hipnoza, avand drept subiecti colegi de facultate, prieteni si membrii ai familiei, astfel ca la finele celui de-al treilea an de facultate hipnotizase deja cateva sute de persoane, realizand in acelasi timp experimente in hipnoza. Astfel a ajuns sa faca demonstratii hipnotice pentru facultatea de medicina si spitalul Mendota. Dupa terminarea stagiului a acceptat postul de psihiatru la Spitalul de Stat Rhode Island, pentru ca in 1930 sa se alature personalului de la Spitalul de Stat Worchester, unde curand a devenit sef al sectiei de psihiatrie.

Ulterior a primit si gradul de profesor universitar la catedra de psihiatrie a Spitalului Eloise. Fiind afon, Milton Erickson acorda mare atentie modulatiilor vocii, considerand ca multe tipare de comportament se reflecta in modul in care persoana spune un anume lucru.

De asemenea Erickson era discromat, si a exploatat aceasta deficienta a sa in experimentarea discromatopsiei in hipnoza. El descria psihoterapia ca modalitate de a ajuta pacientul sa-si extinda limitele. In 1952 a suferit un nou atac de poliomielita, care i-a afectat serios intreaga parte dreapta a corpului, dar aceasta nu l-a impiedicat sa continue sa faca excursii in muntii Arizonei, o placere de-a sa fiind canotajul. In cele din urma a trebuit sa renunte la toate acestea si sa se mute la Phoenix, datorita problemelor sale medicale. A fost editor al "American Journal of Clinical Hypnosis", in colaborare cu sotia lui, Elizabeth Erickson, la randul ei psiholog, cu care s-a casatorit in 1936.
Lui Milton Erickson ii placeau copiii si ii placea sa trateze copii prin hipnoza; a scris si un articol intitulat "Hipnoterapie pediatrica". Spre sfarsitul vietii Erickson a fost nevoit sa recurga la scaunul cu rotile pentru a putea tine conferinte, si si-a redus mult numarul de pacienti. A murit in 1980 si la patru ani dupa moartea sotului ei, in 1984, Elizabeth Erickson scria despre problemele lui medicale. Aceste scrieri stau marturie geniului lui Milton Erickson; asa cum a fost un original ca hipnoterapeut, psihoterapeut si profesor, a fost un original si in modul in care si-a trait viata, mai ales in depasirea obstacolelor fizice cu care se confrunta. Milton Erickson, medic din SUA, a lansat teoria ca hipnoza este o stare in care intram cu totii spontan si frecvent, de exemplu atunci cand ne concentram asupra actiunii dintr-un roman, sau privim un film care ne pasioneaza la televizor. Plecand de la teoria lui Erickson, hipnoza a evoluat spre o practica hipnoterapeutica foarte respectata, utilizata de medici si psihologi. Tehnica de inductie indirecta a hipnozei este utilizata de Milton Erickson iar " Aceasta tehnica de inductie indirecta se poate aplica fara acordul pacientului.Se discuta cu o persoana care este dispusa sa coopereze, apoi i se cere subiectului sa asiste la o sedinta de hipnoza a persoanei intelese cu terapeutul. Se dau sugestii pentru persoana inteleasa cu terapeutul, dar aceste sugestii se adreseaza de fapt subiectului."

M. Erickson a avut o influenta poate tot atat de mare cum a avut Freud la inceputul secolului.

Din lucrarile sale au aparut mai multe curente:

o      psihoterapia prin interventie paradoxala

o      psihoterapia cu ajutorul ritualurilor si metaforelor

o      abordarea sistemica in psihoterapia de familie

o      a adus elemente noi in programarea neurolingvistica

si-a desfasurat viata si activitatea intr-un scaun cu rotile

tot ceea ce se cunoaste despre lucrarile sale, se datoreaza discipolilor acestuia: Rossi, Haley, Roxana Erickson, etc.

nu era adeptul unei teorii asupra personalitatii, el considera ca teoriile asupra personalitatii reprezinta niste modele restrictive din cauza carora se pierde specificul fiecarui caz; astfel Erickson elabora cate o teorie pentru fiecare caz in parte (conceptualizarea cazurilor)

avea propria sa conceptie despre inconstient, nu foloseste aceeasi clasificare psihanalitica de inconstient, subconstient, constient, ci doar constient si inconstient.

pentru el inconstientul reprezinta zona din spatele mintii, nu considera ca inconstientul ar reprezenta depozitul unor conflicte inconstiente, ci un rezervor de creativitate, spontaneitate si de posibilitati de evolutie personala, in inconstient exista forte nelimitate care-l ajuta pe individ sa se vindece.

simptomul are un rol important in echilibrarea psihica, este cea mai buna solutie pe care o gaseste un individ pentru a se adapta; Erickson propune sa nu luptam impotriva simptomului, ci sa-l facem aliat.

Tehnici utilizate in hipnoza si psihoterpia ericksoniana

principiul utilizarii , porneste de la ideea ca terapeutul trebuie sa utilizeze tot ceea ce face clientul in cabinet, inclusiv simptomul.

tehnici netraditionale pentru inductie: inductia metaforica, tehnica de inductie fara voia clientului (pe perechi), tehnica levitatiei bratului, tehnica surprizei, a suspansului, etc., capcanele psihologice ;

principiul flatarii - terapeutul ii spune clientului ceva agreabil pentru a realiza alianta terapeutica;

strategia similaritatii intre client si terapeut

strategia unui caz similar - se aplica in cazul clientilor rezistenti care aparent nu doresc sa se schimbe si carora li se sugereaza indirect schimbarea;

strategia setului de raspunsuri afirmative - informatiile empirice au demonstrat ca o persoana daca a raspuns la o serie de intrebari in mod afirmativ, este predispusa sa raspunda afirmativ si in continuare.

principiul opus principiului flatarii - are ca scop socarea clientului

strategia sarcinilor dificile - clientul este pus sa indeplineasca anumite activitati dificile sau neplacute (sa-si scrie istoria vietii pe mai multe pagini, sau sa completeze teste foarte lungi, etc.)

prescriptia paradoxala - reprezinta o varianta a principiului utilizarii

strategia provocarii - "nu este nevoie sa-mi spui acel lucru daca nu vrei, ci mi-l vei spune mai tarziu, cand vei fi mai matur.."

metaforele - sunt utilizate atat in inductia hipnotica cat si in procesarea terapeutica ; Regula construirii metaforeleor este aceea de a se tine cont de particularitatile personalitatii clientului si de preferintele sale.

ritualurile - ingroparea casatoriei in terapiile de cuplu; se utilizeaza in terapiile persoanelor drogo-dependente (ritualuri de purificare si initiere dupa modelul ritualurilor orientale).  

In continuare o sa diferentiez modalitatile traditionale de hipnoza, care sunt in mod caracteristic mai autoritare, de modalitatile ericksoniene sau modalitatile permisive .

Hipnoza permisiva a fost "initiata de Milton Erickson si dezvoltata de discipolii acestuia, Haley Rossi .Obiectivul principal al acestui gen de psihoterapie este sa venim in intampinarea nevoilor pacientului."

Modalitatile traditionale spun ca sunt anumite persoane carora li se poate induce transa si unele persoane carora nu li se poate induce transa. Unele persoane sunt hipnotizabile si sugestionabile, altele nu. Dar, pentru scopuri clinice, cand dorim sa folosim transa, va trebui sa fim capabili sa o folosim in cadrul unei categorii largi de persoane. Chiar si cu cei care din perspectiva clasica nu sunt hipnotizabili sau sugestibili.

O abordare ericksoniana spune ca poti induce transa oricarei persoane. Oricine este hipnotizabil. Trebuie doar sa gasesti modalitatile in care poate fi hipnotizat.

Persoana care induce transa este cea care conduce spectacolul si ii spune persoanei ce este ceea ce va trai si va experimenta.

Abordarile ericksoniene ocolesc aceste dificultati prin diferite modalitati. Una dintre aceste modalitati consta in utilizarea cuvintelor permisive. Se folosesc cuvinte permisive precum "ai putea", "poti".Deci se folosesc cuvinte mult mai puternice si mai permisiv/persuasive. Aceasta abordare ocoleste acel efort de a controla, pe care unii oameni il depun uneori. Aproape nimeni nu doreste sa se afle sub controlul altcuiva, chiar daca sunt clienti sau doar publicul general. Teama lor este aceasta: ca cineva va prelua controlul asupra lor, iar apoi se tem de faptul ca hipnoza este una dintre modalitatile prin care cineva ar putea sa-i controleze.

O alta modalitate pentru a ocoli controlul si rezistentele este aceea de a oferi o multime de optiuni, o varietate de posibilitati, un fel de "alegere multipla". O a treia cale de a ocoli rezistentele si de a crea o relatie de cooperare este mai degraba aceea de a valida ca fiind adecvat orice raspuns pe care clientul ni-l ofera, in loc sa sugeram ca trebuie sa faca acel lucru in felul in care tu ai gandit ca va face respectivul lucru. Unii clienti nu vor dori sa intre in transa si din aceasta cauza fac lucruri specifice statului intr-un fotoliu: isi pun mainile pe picioare si se relaxeaza. Daca spui ca nu aceasta este calea pentru a intra in transa, ei vor fi foarte tensionati si nu vor fi relaxati deloc.

Erickson a avut o abordare pe care a denumit-o "Abordarea utilizarii". Cu alte cuvinte Erickson a folosit simptomele pacientilor pentru a induce transa sau ca tehnici terapeutice. A folosit chiar si rezistentele pacientilor. A folosit sistemul lor de credinte sau iluzii. Primul element din fisa: permisiune, validare,observare, utilizare. Utilizare inseamna a valorifica ceea ce aduc pacientii in situatia respectiva, dandu-le permisiunea sa fie indiferent ce doresc ei a fi, iar apoi comunicati-le ca orice raspuns va vor da, e adecvat. Al doilea element este mai mult o deosebire filosofica decat una tehnica. In loc de a incerca programarea clientilor in functie de ideile din afara ale terapeutului, ceea ce se incearca cu adevarat in hipnoza ericksoniana este ceea ce se numeste evocare. Incercam sa evocam unele experiente din interior. De fapt, aceasta ma dirijeaza spre a va oferi o definitie a hipnozei. Hipnoza reprezinta evocarea experientei involuntare. Erickson a denumit uneori hipnoza sa hipnoza naturala sau abordarea naturala in psihoterapie. Exista doua parti ale monedei naturaliste. Una dintre aceste parti se refera la faptul ca el considera oamenii ca posedand abilitati naturale. Erickson are o mare incredere in ceea ce este natural. A crescut la o ferma si iubeste cu adevarat natura si considera ca oamenii dispun de o multime de abilitati naturale pe care trebuie sa le respectam si sa le utilizam. Considera ca oamenii au abilitati naturale de a intra in transa precum si abilitati naturale de a experimenta fenomenul transei.

Fenomenul transei cuprinde lucruri precum amnezia, anestezia si distorsiunea timpului, despre care vom vorbi pe larg mai tarziu. Erickson considera ca oamenii invata aceste abilitati ale transei in cadrul experientelor zilnice, obisnuite. Erickson considera ca oamenii au abilitati naturale de a distorsiona timpul, de a-l schimba. Realizati aceasta schimbare in mod natural. In hipnoza puteti extinde si redirectiona aceasta capacitate. Asadar, prima parte a acestei abordari naturale este aceea ca oamenii au abilitati naturale de a intra in transa si de a experimenta fenomenul transei. Ei intra si ies in /din transa in mod natural si zilnic. Inainte de a le fi oferit voi o transa in mod oficial, oamenii au intrat si au iesit din transa de multe ori in viata lor cotidiana.

Cealalta parte a monedei este reprezentata de faptul ca inductia transei nu trebuie sa fie un lucru atat de formalizat sau de ritualizat. Ea poate fi o conversatie naturala .

Deci, in hipnoza centrata pe solutii nu incercam sa-i invatam pe oameni lucruri ce vin din exteriorul lor; incercam sa evocam unele experiente din interiorul lor. Nu incercam sa impunem propriile noastre idei si credinte. Incercam sa evocam experientele naturale din interiorul oamenilor, sa le extindem si sa le directionam. Nu incerc sa spun ca nu influentam oamenii si ca nu-i directionam ci doar ca ii influentam in directia evocarii propriilor experiente si le utilizam in scopul atingerii propriilor lor obiective. Implicarea a reprezentat o mare parte din munca lui Erickson. S-a spus uneori ca Erickson este un terapeut directiv. Munca era foarte directiva dar in acelasi timp, era vazuta ca fiind indirecta. Erickson era foarte nemultumit in privinta terapeutilor ce isi impuneau valorile, credintele si teoriile lor in fata clientilor. Era foarte atent la cei care parcurgeau procesul psihoterapeutic - este ceea ce el considera a fi treaba lui.

Deci, acest intreg format din constient si inconstient va fi propus pentru prima oara ca o disociere, apoi ne vom indrepta in directia mintii inconstiente, dupa care dorim ca subiectii sa revina din transa si ne vom orienta in directia mintii constiente. Mai intai propunem o disociere si facem aceasta la nivel verbal si nonverbal. De asemenea, putem face o separare intre acum, cand problema este prezenta, si un timp din viitor cand problema nu mai este prezenta.

Incepem sa ne orientam in acea directie din punct de vedere interior, acolo si atunci, si pe langa asta, cand e timpul sa revenim din transa, ne orientam catre directia opusa si aducem clientul inapoi catre o mai mare centrare. Tehnica combinarii este ultimul element de baza din lista. Uneori Erickson face ceea ce denumeste inductie "conversationala " sau "non - formala". Aceasta are loc atunci cand inductia se intercaleaza intr-o conversatie obisnuita sau in timpul unui curs. Deoarece inductiile conversationale nu includ elementele ritualizate asa cum fac cele mai multe inductii formale (precum statul intr-un scaun, inchiderea ochilor, intoarcerea privirii catre interior, respiratia profunda, etc), aceasta tehnica arata cat de vagi sunt granitele acestui lucru pe care noi il denumim hipnoza. Multe persoane, cand invata pentru prima oara hipnoza, cred ca este asemanatoare tehnicilor de relaxare sau celor de imagerie dirijata si sunt de acord ca multa vreme persoanele care au experimentat acele tehnici sfarsesc prin a intra in transa, dar cred ca este cumva diferit sa intri in transa, transa deosebindu-se de acele abordari. Ne adancim in transa mai mult, pe masura ce inaintam in ea. In abordarea ericksoniana, atunci cand folosim cuvantul "inconstient" ne referim la ceva diferit de punctul de vedere freudian, acela al impulsurilor reprimate si a impulsurilor primare cu care eu-l sau supraeu-l trebuie sa se descurce. Erickson foloseste conceptul in cateva moduri diferite. "Milton Erickson considera inconstientul ca pe un mare rezervor de resurse psihice, acesta depozitand obiectivele existentiale profunde si durabile ale fiintei umane, pe care are menirea s-o protejeze de diversele situatii negative neprevazute. Din acest motiv,inconstientul furnizeaza adesea raspunsuri opuse celor date de planul constient."[11]

Dar este bine sa precizez ca "In acelasi timp, inconstientul are o maniera diferita de a procesa informatiile: nu clasifica, nu analizeaza, el asociaza lanturi de imagini si senzatii, idei, simboluri, dupa criterii analogice, aflandu-se intr-un prezent continuu si decodificand mesajele 'ad-literam'."

Una dintre aceste opinii se aseamana intrucatva cu preconstientul freudian, un detinator al acelor lucruri pe care nu le pastram in mintea noastra constienta, dar le putem reaccesa daca dorim. O alta definitie ericksoniana a inconstientului este ca el reprezinta sinele mai adanc si mai intelept. O a treia definitie considera inconstientul ca fiind un tonomat a ceea ce ati invatat, sau altfel spus, un tonomat al amintirilor voastre. Atunci cand apasati butonul potrivit, acesta stimuleza o operatie mentala sigura si voi va reamintiti anumite lucruri. Este ca un tonomat al informatiilor pe care le-ati depozitat si pe care nu le pastrati in mintea voastra constienta si pe care probabil nu le puteti reaccesa in mod deliberat. Deci nu vorbim chiar de preconstient si potrivit celei de-a treia definitii, inconstientul contine amintirile senzoriale pe care le-am dobandit in timpul vietii.