Integrarea copiilor cu ces - psihopatologie infantila

UNIVERSITATEA ECOLOGICA BUCURESTI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE

CENTRUL DE STUDII BARLAD

DISCIPLINA

PSIHOPATOLOGIE INFANTILA

REFERAT

INTEGRAREA COPIILOR CU CES

Integrarea educativa vizeaza reabilitarea si formarea persoanelor cu nevoi speciale aflate in dificultate psiho-motorie, cu dizabilitati senzoriale, intelectuale, de limbaj, psiho-comportamentale, printr-o serie de masuri de natura juridica, politica, sociala si pedagogica. Principiul de baza al acestei tendinte este acela de a adapta scoala si educatia la diversitatea tipurilor si a posibilitatilor de invatare, la interesele si abilitatile de care acestia dispun

Aceasta noua orientare in realitatea educationala presupune adoptarea unor reforme atat la nivel social cat si la nivelul sistemului de invatamant. In sens mai larg, integrarea educativa presupune schimbarea mentalitatilor cu privire la rolul social al scolii, schimbarea mentalitatilor in plan individual, al cadrelor didactice, al parintilor, etc.

Reformele cele mai accentuate sunt cele la nivelul modului de desfasurare a activitatii didactice. Statutul persoanelor cu dificultati de invatare sau al celor cu dizabilitati decurge din atitudinea societatii fata de deficienta si deficienti, deoarece ea este cea care construieste o anumita imagine sociala a omului si care este investita cu valoare deplina in societate."

Pana nu demult, in unele tari printre care si Romania, a separat persoanele care nu se ridicau la nivelul standardelor prestabilite, dificultatea de invatare fiind considerata consecinta unei boli care poate fi tratata numai intr-un loc specializat. Copiii cu deficiente usoare care frecventau scoli obisnuite nu beneficiau de o asistenta psihopedagogica adecvata. S-au creat astfel scoli si institutii speciale.Tot mai mult se face azi simtita nevoia ca scolile obisnuite sa se implice prin largirea obiectivelor lor, astfel incat sa poata cuprinde o mai mare diversitate de elevi si sa permita inglobarea, in sistemul general, a cat mai multor copii cu cerinte educationale specifice.
In aceasta perspectiva, insasi invatamantul special trebuie sa fie:
-recunoscut ca responsabilitate a tuturor celor care activeaza in invatamantul normal si la indemana tuturor celor care au nevoie de el;
-integrant, permitand tuturor copiilor cu deficiente sa fie educati in mediul cel mai putin restrictiv;
-flexibil si centrat pe copil;
-profesional, practicat de profesori specialisti si devotati;
-comprehesiv si realist, in functie de realitati actuale, aconomice, sociale, culturale si politice.
Strategia nationala cu privire la egalizarea sanselor pentru copiii si tinerii cu deficiente are la baza ideea educatiei pentru toti si pentru fiecare.
- Scolile trebuie sa includa in procesul de invatamant toi copiii, indiferent de conditiile fizice, intelectuale, lingvistice sau de alta natura;
- Invatamantul trebuie adaptat la cerintele copilului si nu copilul sa se adaptaze la cerintele prefabricate;
- Participarea la procesul de invatamant in cadrul scolilor obisnuite, deschise pentru toti membrii societatii;
- Scoala incluziva trebuie sa recunoasca si sa reactioneze la diversele cerinte ale elevului prin: programe de invatamant adecvate, organizare eficienta, strategii didactice concrete, folosirea optima a resurselor, parteneriate cu celelalte institutii ale comunitatii;
- Copilul deficient trebuie sa primeasca intregul sprijin suplimentar de care are nevoie pentru obtinerea de performante proprii dupa posibilitatile lui. Succesul integrarii poate fi realizat numai prin functionarea unor parteneriate autentice la nivelul institutiilor guvernamentale, al asociatiilor nonguvernamentale al elevilor, cadrelor didactice, parintilor si al comunitatii locale.
Proiectarea si realizarea unei asemene strategii, va apropia invatamantul romanesc de generosul ideal al ,,educatiei pentru toti copiii- educatie pentru fiecare". Daca F.E.Verza (2002,p.285) defineste institutionalizarea ca ,,reprezentand incadrarea unor copii cu diverse tipuri de deficiente in institutii specializate unde acestia beneficiaza de hrana, ingrijire, odihna, educatie specializata si chiar locuri de munca, sub supravegherea unui personal specializat", E.Bonchis (2000,p.127) considera ca ,,a institutionaliza un copil inseamna a-l plasa intr-un mediu din care lipsesc lucrurile personale, evenimentele personale, lipsesc activitatile adecvate/individualizate fiecarei persoane, lipseste contactul cu lumea exterioara si perspectiva viitorului". Continua autoarea personalul controleaza toate deciziile iar rezidentul isi pierde autonomia si inceteaza a se mai vedea pe sine insusi ca avand alte roluri sau relatii intr-o lume exterioara institutiei, el devine practic dependent de institutie si incapabil de organizare a propriei sale vieti".

Problematica integrarii copiilor cu CES in invatamantul de masa aduce in discutie conceptul de egalitate a sanselor. Prin egalitatea sanselor se intelege acel proces prin care diversele sisteme ale societatii si mediului sunt puse la dispozitia tuturor, in particular a persoanelor cu handicap.

Existenta copiilor cu CES a pus in fata invatamantului probleme dintre cele mai diverse, de la forme de organizare a activitatii, metodologia didactica, strategiile de evaluare, strategiile de predare/invatare, modalitati de diferentiere a activitatii si/sau a continuturilor invatarii, etc pana la complexa problema a segregarii sau/si integrarii acestor copii in invatamantul de masa.

Problematica educatiei copiilor cu CES a devenit in ultimii ani o preocupare aparte in randul specialistilor. Aparitia conceptelor de educatie integrata si scoala incluziva a determinat modificari fundamentale in perceptia actului educativ.

Analizand particularitatile specifice procesului de invatare a copiilor cu diferite tipuri de deficienta, se ajunge la concluzia ca una dintre calitatile esentiale ale curriculum-ului scolar vizeaza un grad cat mai mare de flexibilitate, astfel incat sa permita fiecarui copil sa avanseze in ritmul sau si sa fie tratat in functie de capacitatile sale de invatare. Pentru aceasta este nevoie ca formularea obiectivelor, stabilirea continuturilor instruirii, modalitatile de transmitere a informatiilor in clasa si evaluarea elevilor sa se faca diferentiat.

Elaborarea unui curriculum flexibil si usor de adaptat cerintelor educationale ale fiecarui elev are la baza mai multe argumente:

- respectarea dreptului fiecarui copil la instructie si educatie pe masura potentialului si capacitatilor sale;

- formarea la copilul deficient a unui registru comportamental adecvat care sa permita adaptarea si integrarea sa sociala printr-o experienta comuna de invatare alaturi de copiii normali;

- asigurarea legaturii cu faptele reale de viata si familiarizarea cu o serie de obisnuinte privind activitatile de utilitate practica si de timp liber;

- dezvoltarea capacitatilor necesare pentru rezolvarea independenta ( in limitele permise de gradul deficientei) a problemelor de viata, autocontrol in situatii dificile si practicarea unor metode si tehnici de munca intelectuala care sa asigure eficienta in adaptarea si integrarea scolara si sociala.

In scopul eficientizarii procesului de invatare pentru elevii cu CES sunt invocate cateva repere fundamentale:

- invatarea interactiva care presupune folosirea unor strategii de invatare focalizate pe cooperarea, colaborarea si comunicarea intre elevi la activitatile didactice, precum si pe interactiunea dintre cadre didactice, cadre didactice si elevi;

- elaborarea in comun a obiectivelor invatarii (educator - elev) deoarece fiecare participant la actul invatarii are ideile, experientele si interesele personale de care trebuie sa se tina seama in proiectarea activitatilor didactice;

- demonstratia, aplicatia si feedbeckul - orice proces de invatare (mai ales in cazul elevilor cu CES) este mai eficient si mai usor de inteles daca informatiile prezentate sunt demonstrate si aplicate in situatii reale de viata, existand si un feedbeck continuu de-a lungul intregului proces;

- modalitatile de sprijin in actul invatarii - elevii cu CES au nevoie in anumite momente de un sprijin activ de invatare atat in timpul activitatilor desfasurate in clasa, cat si la activitatile din afara clasei, prin dezvoltarea unui parteneriat educational cu anumite categorii de specialisti, cu familiile elevilor.

Metodele si procedeele de predare-invatare trebuie sa fie selectate in raport cu scopul si obiectivele activitatii didactice, continutul lectiei si particularitatile elevilor (varsta, nivelul dezvoltarii psihice, tipul si gradul deficientelor/ tulburarilor, tipul de perceptie al elevilor - analitic sau sintetic stilul de lucru al educatorului.

Referat: Definitii ale migratiei Document online: Furnizarea bunastarii la nivel local, principalele probleme

In activitatile didactice destinate elevilor cu CES se pot folosi metodele expozitive, (povestirea, expunerea, explicatia, descrierea) dar trebuie respectate anumite cerinte:

- sa se foloseasca un limbaj adecvat, corespunzator nivelului comunicarii verbale;

- prezentarea sa fie clara, precisa, concisa;

- ideile sa fie sistematizate;

- sa se recurga la procedee si materiale intuitive;

- sa se antreneze elevii prin intrebari de control pentru a verifica nivelul intelegerii continuturilor de catre acestia si pentru a interveni cu noi explicatii atunci cand se impune acest lucru.

Pentru elevii cu deficiente mintale utilizarea povestirii ca metoda didactica trebuie sa fie insotita de suporturi ilustrativ - sugestive sau imagini filmate, deoarece se capteaza mai usor atentia si este facilitata implicarea afectiv-motivationala a elevilor in secventele lectiei.

Metodele de simulare (jocul didactic, dramatizare ) pot fi aplicate cu succes atat in ceea ce priveste continutul unor discipline cat si in formarea si dezvoltarea comunicarii la elevii cu deficiente mintale si senzoriale. Implicarea lor cat mai directa in situatii de viata simulate, trezesc motivatia si participarea activa, emotionala a elevilor, constituind si un mijloc de socializare si interrelationare cu cei din jur.

Metoda demonstratiei ajuta elevii cu dizabilitati sa inteleaga elementele de baza ale unui fenomen sau proces . Alaturi de metoda demonstratiei, exercitiul constituie o metoda cu o larga aplicabilitate in educatia speciala, mai ales in activitatile de consolidare a cunostintelor si de antrenare a deprinderilor.

In activitatea educativa a copiilor cu cerinte educative speciale se poate folosi cu maxima eficienta invatarea prin cooperare. Lectiile bazate pe invatarea prin cooperare permit evaluarea frecventa a performantei fiecarui elev care trebuie sa ofere un raspuns in nume personal sau in numele grupului, elevii se ajuta unii pe altii, incurajandu-se si impartasindu-si ideile, explica celorlalti, discuta ceea ce stiu, se invata unii pe altii, realizeaza ca au nevoie unii de altii pentru a duce la bun sfarsit o sarcina a grupului.

Educatia integrata ii va permite copilului cu CES sa traiasca alaturi de ceilalti copii, sa desfasoare activitati comune, dobandind abilitati, indispensabile pentru o viata cat mai apropiata de cea a valizilor, pentru o adecvata insertie sociala.

Cu certitudine, elevii cu dificultati de invatare au nevoie de ajutor in vederea adaptarii, integrarii si devenirii lor ca si ceilalti elevi - cu succese si insuccese, cu realizari si ratari dar si cu rezultate incurajatoare.

Procesul de integrare educationala a elevilor cu CES include elaborarea unui plan deinterventie individualizat, in cadrul caruia, folosirea unor modalitati eficiente de adaptarecurriculara joaca rolul esential. Curriculum-ul poate fi definit ca fiind "programul de activitati scolare in integralitatea sa,care se concretizeaza in planul de invatamant, programa scolara, manualele scolare, indrumarilemetodice, obiectivele si modurile comportamentale ce conduc la realizarea obiectivelor,metodelor si mijloacelor de predare - invatare, ce dezvolta modurile de evaluare a rezultatelor".

Problemele de adaptare curricular se pun in mod diferit atunci cand dorim sa integramelevi numai cu tulburari de invatare, fata de situatia in care integram elevi care posedasuplimentar, diverse categorii de handicapuri mintale, senzoriale sau fizice. Pentru prima categorie mentionata, adeseori este suficient sa introducem elevul cutulburari de invatare, in cadrul unui program suplimentar, la disciplina sau grupul de discipline deinvatamant la care intampina dificultati sau este ramas in urma.In cazul celei de-a doua categorii, cea a elevilor cu handicap, principalele modalitati ce pot fi folosite, constau in:

a) Selectarea unor parti din curriculum-ul general pentru elevii normali, ce pot si parcurse deelevii cu handicap si renuntarea la altele, de obicei cele mai complexe;

b) Accesibilitatea prin simplificare a tututor partilor din curriculum, pentru a fi intelese siinvatate de elevii cu handicap;c)Completarea curriculum-ului general cu elemente noi care consta in introducerea elevilor cu handicap, intr-o serie larga de activitati individuale, compensator-terapeutice, destinate recuperarii acestora si asigurarii restabilirii participarii lor, in mod eficient, la procesul deinvatamant pentru normali. Deosebirea esentiala dintre invatamantul special romanesc si cel occidental, consta inmodul de organizare, materialele didactice folosite si locul de desfasurare al majoritatii acestor activitati. In Romania, cu exceptia activitatilor logopedice, celelalte activitati se desfasoara ininteriorul scolii speciale, spre deosebire de alte tari, cum ar fi cele nordice, in care se desfasoarain cadrul institutiilor de invatamant obisnuit.

Componentele esentiale ale unui plan de interventie individual sunt:

1. Evaluarea si reevaluarea;

2. Stabilirea obiectivelor pe termen scurt si lung;

3. Selectarea metodelor si activitatilor folosite in interventie;

4. Stabilirea institutiilor si echipelor interdisciplinare participante;

5. Cooperarea cu familia elevului cu dificultati.

1. Evaluarea - este un proces deosebit de complex, prin care se urmareste obtinerea informatiilor relevante despre copilul cu dificultati, handicapat, din diverse domenii: medical, psihologic, pedagogic, social. Din punct de vedere medical se urmareste diagnosticarea, cu precadere a nivelului defunctionare a diverselor organe si analizatori. Din punct de vedere psihologic si pedagogic se urmareste ca, in urma aplicarii unor probe(teste psihologice, scari de dezvoltare si teste de cunostinte), sa se stabileasca un profil psihologic si pedagogic cat mai veridic pentru fiecare subiect in parte. Aspectele sociale se refera la cunoasterea conditiilor de dezvoltare ale copiilului, situatieifamiliei si posibilitatilor sale de integrare scolara si comunitara. In afara evaluarii copilului, este necesar sa se stabileasca procedure de evaluare concreta pentru planul de interventie in ansamblul sau. Acesta este util sa fie reevaluat periodic.

2. Stabilirea obiectivelor - consta in fixarea unor obiective concrete, pe termen lung sauscurt, din domeniile care sunt implicate in procesul recuperarii (mediul psihologic, pedagogic sau social). Acestea trebuie exprimate intr-o forma masurabila si cunatificabila, pentru a permite o evaluare corespunzatoare

3. Selectarea metodelor si activitatilor de interventie - se refera la alegerea unei game largide metode si procedee, din domeniile din care se realizeaza recuperarea copilului (medical, psihologic, pedagogic si astistenta sociala).

4. Stabilirea institutiilor si echipelor interdisciplinare participante - vizeaza atatselectarea sistemului de servicii care participa la recuperare, cat si categoriile de profesionistiimplicati in aceasta activitate.

5. Cooperarea cu familia elevului cu dificultati, precum si cu ceilalti membri aicomunitatii, care vin in contact cu copilul, este indispensabila pentru asigurarea succesului programului de interventie individual. In acest sens, este necesar ca intre specialisti sifamilies sa se realizeze relatii de colaborare si coordonare reciproca, in realizarea diverselor activitati proiectate, la domiciliul elevului.In caz contrar, copilul va fi tratat in cadrul procesului de recuperare, atomizat, fractionat,existand o discrepanta intre actiunile specialistilor si interventiile familiei. Succesul planurilor de interventie este influentat esential de varsta la care se incepeaplicarea lor.

Cu cat planul se realizeaza mai de timpuriu, daca este posibil in frageda copilarie,cand copilul recepteaza mai usor influentele externe, cu atat mai mari vor fi sansele sale derealizare. In concluzie, procesele de adaptare curricular si proiectarea unor planuri sau programe deinterventie constituie modalitati esentiale, prin care se dezvolta personalitatea elevilor cudeficiente, dificultati de invatare, asigurandu-se, in acest mod, o adaptare la mediu sporita, caredetermina, in final, integrarea educationala si social in societate.

Tratamentul pedagogic al elevilor cu dificultati de invatare include initierea elevilor cu dificultati de invatare in strategiile specifice aleinvatarii, la obiectul de studiu unde intampina dificultati, precum si formarea, de la inceput, a deprinderilor specifice de lucru intelectual cerute de materia respectiva. Cercetarea pedagogica ademonstrat ca succesul si progresul scolar al unei persoane depinde de capacitatea lui de a utilizao varietate de strategii cognitive si metacognitive adecvate situatiei. Ca metoda de predare, cea mai potrivita pentru elevii cu dificultati de invatare pare a fi conducerea pas cu pas a acestor elevi de catre profesor in realizarea diferitelor tipuri de sarcini. Dupa ce au invatat sa execute corect asemenea sarcini, sa li se propuna diferite exercitii siaplicatii in situatii practice, oferindu-le dupa fiecare un feedback imediat si amanuntit.

In concluzie, profesorii pot folosi mai multe strategii prin care ii pot ajuta pe elevii cudificultati de invatare sa obtina succesul scolar dorit, cum ar fi: prezentarea cu claritate a modului in care trebuie sa fie indeplinite sarcinile de invataredin clasa sau temele pentru acasa, astfel incat elevii sa inteleaga ce trebuie sa faca; prezentarea modului in care este organizat materialul care trebuie invatat; folosirea unor manuale alternative, corespunzator capacitatilor de lectura ale elevilor; prezentarea unor indrumari care sa-i ajute pe elevi sa identifice in textele cititeinformatiile cele mai importante; prezentarea informatiei in diferite alte modalitati decat cea a textelor scrise; oferirea unor indicatori de memorare care sa-i ajute sa retina anumite informatiiimportante; reducerea numarului factorilor exterior care pot sa distraga atentia elevilor de la lectie.

In unele scoli, activitatea educativa desfasurata in sala de clasa cu profesorul estecompletata cu activitati educative speciale, cu caracter suplimentar, desfasurate intr-un cabinetdotat cu resurse de invatare suplimentare. Acest program individualizat de studiu de care urmeza sa beneficieze un elev, in funtie dedificultatile intampinate, este stabilit, de obicei, de o echipa de profesori, specializata in stabilireaserviciilor educative speciale.

BIBLIOGRAFIE

Ghergut, A., Sinteze de psihopedagogie speciala, Editura Polirom, 2005

Ionescu, M., Educatia si dinamica ei, Editura Tribuna invatamantului - Bucuresti, 1998

Stanica, I., Popa, M., Psihopedagogie speciala, Editura Pro Humanitas - Bucuresti, 2001