Consilierea persoanelor cu c.e.s

CONSILIEREA PERSOANELOR CU C.E.S

Consilierea psihologica reprezinta un proces intensiv de acordare a asistentei psihologice pentru persoanele normale care doresc sa-si atinga obiectivele si sa functioneze mai eficient. Problemele abordate prin consiliere sunt mai putin severe (tulburari cu caracter reactiv, probleme familiale, impas existential, crize de dezvoltare, etc) si presupun, de regula, un numar mai redus de sedinte. Din acest punct de vedere, uneori consilierea se poate reduce si la o singura intalnire consilier- client prin care acesta din urma poate realiza, cu indrumarea specialistului, o clarificare a situatiei sale si a scopurilor pe care si le propune in viitor. In numeroase situatii, consilierea presupune, pe langa suportul emotional oferit de psiholog si furnizarea de informatii concrete utile pentru solutionarea problematicii prezente a clientului (de exemplu, informatii referitoare la locurile si conditiile de admitere in invatamantul liceal sau universitar in cazul consilierilor scolari, date privind cererea si oferta pe piata muncii in cazul consilierilor care se ocupa cu orientarea si consilierea vocationala.)

Consilierea reprezinta un demers util in sprijinirea persoanelor care nu prezinta o problematica foarte grava si care nu se preteaza la o interventie psihoterapeutica de profunzime.

Consilierea asigura asistenta individului in explorarea si intelegerea propriei identitati, il sprijina in dezvoltarea unor strategii de rezolvare a problemelor si luare a deciziilor. In consiliere s-au conturat patru directii de abordare a problemelor cu care se poate confrunta individul pe parcursul evolutiei sale: interventia in situatie de criza, interventia ameliorativa, preventia, interventia formativa si de dezvoltare. Consilierea este o interactiune personala intre consilier si client in cadrul careia consilierul asista clientul in rezolvarea problemelor mentale, emotionale sau sociale. Se desfasoara in sedinte care ofera clientului maxima confidentialitate ceea ce permite explorarea ideilor, sentimentelor sau atitudinilor problematice. Consilierul si persoana consiliata formeaza impreuna o echipa.

SCOPURILE vizate in consiliere sunt: sprijinirea persoanelor consiliate in dezvoltarea propriei individualitati, asistarea in procesul de autocunoastere, sprijin in procesul de cautare- formare a identitatii, dezvoltarea unei imagini de sine pozitive si autoacceptare; dezvoltarea abilitatilor sociale, de interactiune cu ceilalti, formarea abilitatilor de rezolvare a problemelor si de luare a deciziilor, sprijinirea in formularea de scopuri specifice si masurabile care pot fi observate din punct de vedere comportamental.

TEHNICILE de consiliere sunt frecvent mentionate si identificate sub diferite denumiri si etichete, ca de exemplu, consiliere comportamentala, abordare psihanalitica, terapie rational- emotiva, relatie de consiliere, biblioterapie, consiliere genetica, etc. Consilierea este centrata pe ceea ce apartine prezentului, acum si aici, in timp ce psihoterapia priveste prezentul ca expresie a unei istorii care se repeta intr-un context mereu schimbat.

Termenul de consiliere descrie relatia interumana de ajutor dintre o persoana specializata (consilierul) si persoana sau grupul care solicita asistenta de specialitate, clientul. Relatia dintre consilier si persoana consiliata este una de alianta, de participare si colaborare reciproca, ceea ce face posibila exprimarea ideilor si sentimentelor in legatura cu o problema, oferind, totodata, sprijin in clarificarea sensurilor fundamentale, in identificarea unor paternuri valorice pe baza carora se pot formula solutii.

O caracteristica importanta a consilierii este preocuparea pentru preventia problemelor. Strategia de preventie consta in identificarea situatiilor si grupurilor de risc si in actiunea asupra lor inainte ca acestea sa aiba un impact negativ si sa declanseze crize personale sau de grup.

Literatura de specialitate identifica mai multe tipuri de consiliere :

Informationala: ofera informatii pe domenii/ teme specifice;

Educationala: ofera repere psiho-educationale pentru sanatatea mentala, emotionala, fizica, sociala si spirituala a copiilor si adolescentilor;

De dezvoltare personala: contribuie la formarea de abilitati si atitudini care sa permita o functionare personala si sociala flexibila si eficienta in scopul atingerii starii de bine;

Suportiva: ofera suport emotional, apreciativ si material;

Vocationala: vizeaza dezvoltarea capacitatilor de planificare a carierei;

Document online: Sociologie economica rurala - intrebari Proiect: Cauzele violentei din scoli - factorii de mediu sau familiali

De criza: ofera asistenta psihologica persoanelor aflate in nevoie.

Lumea contemporana este tot mai dinamica, influentand politicul, economicul, socialul. Printre primele sectoare sociale afectate de aceste schimbari de durata a fost si ramane invatamantul, indeosebi cel pentru copii cu cerinte educative speciale- o problema cronica a sistemului educational, care nu poate raspunde exigentelor speciale din motive atat obiective cat si subiective. Azi, notiunea de cerinte educative speciale este foarte bogata in sensuri. Definitiile, prea vagi si golite de continut, sunt inlocuite cu o accentuare a campului semantic complex care acopera acest termen din perspectiva abordarii  "non- categoriale" a tuturor copiilor.

Cerintele educative speciale constituie un concept aparut recent care defineste cerintele specifice fata de educatie ale copilului derivate sau nu dintr-o deficienta.

Cerintele educative speciale reies din particularitatile individuale de dezvoltare, invatare, relationare cu mediul, din experientele anterioare ale copilului, din problemele sociale si de existenta ale lor.

Cerintele educative speciale pot fi temporare sau se pot instala pentru totdeauna, aparand in etapele cele mai timpurii ale dezvoltarii si la toate nivelurile sistemului de educatie.

Copiii care intampina greutati la invatatura, cei cu tulburari de conduita scolara sau care au dificultati de adaptare, au cerinte educative speciale. Identificarea lor se face urmarind diferite aspecte ale problematicii handicapului: aspectul medical, aspectul functional, aspectul social.

Terapia copiilor cu C.E.S cuprinde programe complexe, incercandu-se stimularea si tratarea acestora in vederea pregatirii lor pentru activitatea scolara si a facilitarii programului de integrare. In programul de recuperare se imbina activitatile educationale, de socializare si de joc cu ergo si psihoterapia aplicate dupa programe individualizate.

Cerintele speciale determina masuri educative speciale, antrenate si structurate la nivelul procesului de invatare si predare. C.E.S deriva din dizabilitati, deficiente, boli sau deprivari de ordin socio- cultural.

Conceptul de C.E.S corespunde, deci, unei abordari care:

Postuleaza ideea ca fiecare copil este unic;

Identifica faptul ca orice copil poate invata;

Valorizeaza unicitatea tipului de invatare determinata de particularitatile individuale;

Cultiva diversitatea copiilor ca un mijloc de invatare care sprijina si intareste invatarea daca este folosita adecvat (prin curriculum).

Aceasta abordare considera curriculum scolar ca un instrument necesar de a fi flexibil, adaptabil la nevoile/ cerintele elevilor. Punctul de plecare in alcatuirea strategiilor de lucru este identificarea problemelor pe care le intampina copiii in invatare, nu pentru a-i clasifica si eticheta, ci pentru a construi si proiecta activitatile in intampinarea nevoilor lor. Scopul il constituie dezvoltarea fiecaruia si a tuturor pentru ca individualitatea este la fel de importanta ca si interactiunea intre elevi. Problemele de invatare sunt astfel cunoscute ca cerinte mai mult sau mai putin speciale, particularitati pe care se adaptazeaza predarea si invatarea.

"Cerinte educative speciale (C.E.S) reprezinta o sintagma care substituie deci, intr-o alta viziune si abordare, anormalitatea educationala sau inadaptarea scolara in corespondenta cu aplicarea dreptului fundamental la educatie." (Traian Vrasmas, 2001).

Notiunea de C.E.S reprezinta astfel "necesitatile educationale complementare obiectivelor generale ale educatiei scolare, necesitati care solicita o scolarizare adaptata particularitatilor individuale si/ sau caracteristice unei deficiente (ori tulburari de invatare), precum si o interventie specifica, prin reabilitare/ recuperare corespunzatoare." (Traian Vrasmas, 2001).

Bibliografie

Angela, Ionescu, Psihoterapie, Editura Fundatiei Romania de Maine, 2004

2.Alexandru D., Iordan, Tehnici de consiliere psihologica;

3.Anca, Maria , Metode si tehnici de evaluare a copiilor cu C.E.S, Editura Presa Universitara, Cluj, 2007;

4.I. Dafinoiu, Elemente de Psihoterapie integrativa, Editura Polirom, Iasi, 2001.

5. Pat, Chick, Sprijin individualizat pentru invatare (Ghid pentru cadrele didactice), Editura Didactica si Pedagogica R.A Bucuresti, 2007.