Bilingvismul

Bilingvismul

Felurile bilingvismului

Bilingvismul ar putea fi definit ca o capacitate a individului de a vorbi doua limbi si se prezinta in doua feluri : natural si voit. Primul rezulta din convietuirea a doua populatii si se produce inconstient. Al doilea apare din necesitati culturale si se produce constient.

Cazuri de bilingvism care ia nastere pe cale naturala , nu numai la tineri , dar si la adulti, apar in toate tarile in care se gasesc comunitati lingvistice amestecate, locuitorii acestor locuri reusind sa vorbeasca limba straina la fel de bine ca limba materna.

Al doilea tip se intalneste la patura culta. Acesta se deosebeste de primul prin aceea ca in timp ce individul vorbitor , ajuns bilingv pe cale naturala are sentimentul ca stapaneste sisteme lingvistice bazate pe traditii cu totul deosebite, trecand fara cea mai mica greutate de la graiul matern la limba invatata, din contra, individul vorbitor , ajuns bilingv din necesitati culturale nu poate avea totdeauna acest sentiment si de cele mai multe ori, introduce in sistemul limbii invatate particularitati din limba priprie. Bineinteles , sunt si din aceia care stapanesc la perfectie a doua limba, dar asta se intampla foarte rar. Aceasta raritate provine din faptul ca specificul unei limbi nu consta numai in felul cum se imbina cuvitele in fraza, ci si in accentul lor si al frazei, care, impreuna cu melodia ei particulara, determina armonia intonatiei in limba. Aceasta particularitate care este in legatura cu substratul sufletesc al individului vorbitor , constituie tot ceea ce limba are mai intim si mai subtil in desfasurarea ei dinamica. Din acest motiv ea se invata foarte greu.

Procedeele interne ale unui bilingv

Intrebarea care apare cel mai frecvent atunci cand se face un studiu pe bilingvi este :

Care sunt procedeele interne de care se serveste un bilingv , atunci cand incepe sa vorbeasca una din limbile invatate ?

Aici trebuie sa avem in vedere mai intai forma bilingvismului natural, care se produce inconstient. La un astfel de bilingvism trebuie recunoscut mai intai faptul ca, in mintea individului vorbitor , amandoua limbile se gasesc la acelasi nivel, cu alte cuvinte vorbitorul este oarecum stapan pe ambele sisteme gramaticale. In cazul acesta, bilingvul care dispune de doua sisteme de semne , adica gandeste cu doua semne lingvistice deosebite, unul pentru limba materna altul pentru limba invatata, in momentul cand incearca sa vorbeasca pentru orice cuvant in spiritul lui se produce o imagine verbala care asteapta sa fie exteriorizata prin doua feluri de posibilitati fonetice.

Greutatea acestei exprimari nu consta atat in redarea exacta a limbii invatate sub raportul materialului sonor. Exactitatea acestuia este intotdeauna relativa , in sensul ca un individ vorbitor nu pronunta de doua ori la fel un fonem dintr-un cuvant in limba sa proprie, cu atat mai putin intr-o limba straina. Greutatea sta in forma interna a limbii , adica in felul cum, in vorbirea fiecarui individ, cursul ideilor se reflecta cu ajutorul spiritului in constructia frazei. Ea se intemeiaza pe felul de a gandi al fiecarui popor. Insusirea ei devine grea chiar si pentru aceia care stapanesc bine sistemul gramatical al unei limbi. La bilingvismul natural aceasta parte a limbii ramane pe cat posibil nemodificata. Cu alte cuvinte trecerile de la limba invatata la cea materna se fac foarte usor. In vorbirea curenta bilingvul, datorita usurintei cu care manuieste ambele limbi, ori de cate ori uita un cuvant , introduce foarte usor cuvantul din cealalta limba.

Cuvantul in afara de intelesul concret sau abstract pe care il are, mai primeste si unul sentimental, care dupa intrebuintarea stilistica care i se da , exprima in scris sau in vorbire nuante deosebite. Exista in privinta aceasta indivizi vorbitori, care, mai ales in limba familiara, intrebuinteaza tot felul de mijloace expresive, creand o atmosfera sentimentala cu totul particulara. Aici intervine limbajul afectiv care exista alaturi de limbajul logic, amestecandu-se cu acesta mai ales in expresii si cuvinte.

In limbajul afectiv se intampla cateodata ca un cuvant strain sa redea cu mai multa usurinta ideea sau imaginea pe care o reprezinta. Altadata, acelasi cuvant strain poate sa exprime un sentiment cu mai multa intensitate decat echivalentul lui in limba materna. Totul depinde de talentul si simtul lingvistic al individului vorbitor.

La copiii bilingvi problema aceasta e si mai delicata si apare firesc intrebarea : cum stiu ca atunci cand am spus scaun copilul are in minte acest concept? Ce se intampla in mintea lui atunci cand cineva din familie, a zicem mama, spune scaun, iar tata foloseste un alt cuvant pentru acelasi obiect ? Cum se va exprima acest copil atunci cand va incepe sa vorbeasca ? Care dintre cele doua forme ale aceluiasi cuvant se va activa primul? Asa cum se stie deja nu e suficient ca, copilul sa inteleaga ce se vorbeste pentru a avea o exprimare adecvata.

Cercetarile in acest sens au aratat ca cele doua limbi se afla la acelasi nivel, copilul stapanind ambele sisteme gramaticale. Astfel atunci cand i se va vorbi in limba materna lui i se vor activa acele structuri care-l vor ajuta sa raspunda in limba materna. La fel se intampla si in cazul celeilalte limbi. Se stie ca la insusirea unei limbi un rol important il joaca elementul psiho-fiziologic: imitatia. Copilul, dupa nastere, nu incearca sa vorbeasca , decat numai dupa ce imita pe membrii familiei, mai ales pe mama. Asta ma face sa presupun ca in mediile bilingve copiii invata mai intai limba mamei si apoi limba tatalui. In aceste conditii el va reusi inca din copilarie sa-si insuseasca ambele limbi sub forma cea mai autentica.

Cu toate astea, la nivelul expresivitatii limbajului, la varste foarte mici, apar diferente semnificative intre copiii care provin din familii bilingve si cei care provin din familii monolingve. Aceasta este ipoteza de la care pornesc in aceasta lucrare si voi incerca sa o demonstrez atat teoretic cat si experimental.

Analiza: Divortul si protectia sociala a familiilor aflate in divort Referat: Cauzele conflictelor etnice din spatiul postsovietic. cazul republicii moldova.

Premise teoretice

Studiile care urmaresc dezvoltarea limbajului la bilingvi pornesc de obicei de la premisa ca vorbitorii bilingvi sunt inferiori sau invata mai greu sa vorbeasca decat vorbitorii monolingvi deoarece invatarea simultana a doua limbi poate necesita un grad mai ridicat de procesare a informatiei decat invatarea unei singure limbi (Hakuta, 1986). Aceasta perspectiva denumita si ipoteza bilingvismului deficitar (Oller, Eilers, Urbano & Cobo - Lewis, 1997) sustine teoria ca un copil aflat la o varsta frageda are tendinta sa imparta resursele cognitive, si asa destul de limitate, intre cele doua limbi. Chiar daca, doua limbi pot codifica aceleasi concepte sau intelesuri, bilingvii trebuie cel putin sa achizitioneze mai multe forme fonologice decat monolingvii, date fiind diferentele in pronuntare. Astfel, procesul de invatare a unei limbi incetineste procesul de invatare al ambelor limbi. Daca bilingvii raman in urma in ceea ce priveste dezvoltarea limbii, asa cum este sugerat prin ipoteza bilingvismului deficitar, ei sunt dezavantajati in mod categoric fata de monolingvii de aceeasi varsta.

Ipoteza bilingvismului deficitar a generat o dezbatere aprinsa; si anume daca un copil care invata doua limbi inca de la o varsta mica poate face distinctia intre cele doua limbi. S-a pus problema daca un copil care aude doua limbi inca de la nastere trece sau nu printr-o perioada in care va amesteca cele doua limbi. O interpretare teoretica a acestui aspect ar fi aceea ca bilingvii aflati la o varsta frageda opereaza cu un singur sistem care include caracteristici ale fiecarei limbi (Leopold, 1949; Saunders 1988; Vihman, 1985; Volterra & Taeschner, 1978). Aceasta teorie pe care Genesse (1989) a denumit-o ipoteza sistemului unitar, este sustinuta de Clark (1987) prin enuntarea "principiului contrastului lexical" care actioneaza nu doar in cadrul uneia dintre limbi ci si inter - lingual in etapa de achizitionare a vocabularului / limbajului primar. Ipoteza contrastului lexical s-a numarat printre mai multe strategii cognitive propuse pentru a explica modul in care un copil foloseste mai multe notiuni care pot fi atasate unui cuvant atunci cand se confrunta cu posibilitati multiple de exprimare. In esenta, principiul contrastelor sugereaza ca toti copiii de varsta mica, chiar si cei monolingvi, se asteapta ca fiecare cuvant nou invatat sa aiba un inteles cu totul diferit fata de cuvintele pe care le stiu deja. Asadar, copiii care invata doua limbi pot dezvolta un singur sistem unitar deoarece sinonimele intre cele doua limbi (adica echivalentele de traducere) nu sunt posibile la o varsta mica.

Asadar, teoria sistemului unitar, ca si teoria bilingvismului deficitar de altfel, genereaza o alta teorie conform careia bilingvii sunt dezavantajati in mod inerent fata de monolingvi. Amestecarea celor doua limbi in timpul procesului de invatare a lor, ar trebui sa reduca eficacitatea comunicarii, cel putin in context monolingv. Ba mai mult, daca bilingvii aflati la o varsta frageda sunt mai inceti in procesul de invatare, atunci ar fi interesant sa se separe intarzierile de performantele care exista totusi in cadrul unei dezvoltari normale in cazul bilingvilor. Asemenea date normative pot fi folosite pentru a analiza impactul unei achizitii simultane a doua limbi la o varsta mica asupra procesului de invatare si astfel sa se demonstreze daca, intr-adevar, ipoteza bilingvismului deficitar este adevarata.

Vocabularul bilingv primar folosit ca mijloc de verificare a ipotezei bilingvismului deficitar

Atunci cand se cauta date normative despre vorbitorii bilingvi de varsta mica, vocabularul expresiv constituie un index de performanta care merita sa fie investigat din perspectiva a doua aspecte analizate in cele ce urmeaza.

Potential cognitiv vs. experienta

Vocabularul reprezinta o sursa sigura de studiu inca din primele etape ale invatarii unei limbi. De fapt, repertoriul primar de exprimare pentru bilingvi si monolingvi consta in principal din cuvinte simple. Daca dezvoltarea limbajului este incetinita in mod inevitabil de invatarea simultana a doua sau mai multe limbi, atunci bilingvii ar trebui sa prezinte o intarziere in primele etape ale dezvoltarii, atunci cand incep sa pronunte cuvinte. Conform afirmatiilor lui Clark (1993), procesul cognitiv - perceptiv ar putea constitui motorul principal in dezvoltarea conceptelor semantice timpurii. Acesti factori ar trebui sa fie similari in cazul diverselor culturi, spre deosebire de regulile morfo - sintactice care sunt specifice fiecarei limbi (Slolin, 1992). In mare masura, copiii de varsta mica ar trebui sa aiba aceleasi experiente in mediul fizic si social imediat.

Asadar, concepte sau intelesuri similare ar trebui sa fie accesibile tuturor copiilor, indiferent de limba pe care o invata (Clark, 1995). Acest lucru nu implica insa neaparat idea cum ca copiii achizitioneaza aceleasi forme lexicale sau ca denumesc exact aceleasi obiecte cu ajutorul cuvintelor pe care le rostesc, ci ca ei detin cuvinte care apartin unor categorii similare, cum ar fi spre exemplu tipuri de mancare, imbracaminte, parti ale corpului sau diverse tipuri de activitati. Daca acest lucru este adevarat, inseamna ca vorbitorii bilingvi nu dezvolta concepte semantice diferite, ci detin cuvinte pentru a denumi categorii similare cu cele intalnite la monolingvii de aceeasi varsta. Totusi, aceste cuvinte pot fi distribuite in moduri diferite in raport cu monolingvii. Centrarea pe intelesul unui cuvant (vocabular) permite specialistilor sa separe reprezentarile conceptuale ale cuvintelor de efectul de dubla experienta in ceea ce priveste repertoriul lexical.

Importanta cantitatii in cuantificarea vocabularului

Un alt motiv care a determinat analiza vocabularului la copiii bilingvi este acela ca vocabularul s-a dovedit a reprezenta un aspect foarte important si in acelasi timp util in determinarea stadiului si a dezvoltarii limbii la monolingvi. Doua aspecte sunt importante de analizat si anume:

numarul total de cuvinte diferite produse - un index al masurii vocabularului

numarul de tipuri de cuvinte, care constituie un index al bogatiei vocabularului.

Marimea vocabularului. Este deja bine cunoscut faptul ca marimea vocabularului creste odata cu varsta in memoria monolingvilor. Insa cea ce s-a dovedit a fi foarte important in stabilirea baremurilor in ceea ce priveste folosirea cuvintelor este faptul ca monolingvii pot produce cel putin 50 de cuvinte diferite la varsta de 2 ani (Clark, 1995; Coplan, Gleason, Ryan, Burke & Williams, 1982; Rescorla, 1989). Un standard similar a fost stabilit de Grimm, Doil, Mueller si Wildc (1996) in cadrul unui studiu pilot efectuat pe un esantion de copii monolingvi - vorbitori de limba germana - avand varsta de doi ani. Baremul lui Rescorla (1989), de 50 de cuvinte, a fost aplicat mai multor grupuri de monolingvi - vorbitori de limba engleza, inclusiv celor care apartineau minoritatilor. Studiul a aratat ca procentajul copiilor de 2 ani care nu au atins acest barem de 50 de cuvinte a fost aproximativ acelasi in cadrul diferitelor grupuri si astfel s-a constatat faptul ca el nu poate fi pus pe seama mediului economic sau etnic.

Bogatia vocabularului. creste proportional, odata cu varsta; acest lucru a fost observat in functie de numarul diferitelor tipuri de cuvinte folosite de vorbitorii monolingvi tipici sau atipici (Kauschke, 1999). Desi imbunatatirile privind folosirea cuvintelor care apar odata cu varsta ar trebui sa se rasfranga asupra tuturor claselor de cuvinte, folosirea unor anumite clase se dovedeste a fi esentiala pentru a prevedea intarzierile aparute in limbaj. In studiul lor privind compozitia vocabularului la monolingvi de varsta mica, vorbitori de limba engleza, Watkins, Rice & Moltz (1993) au descoperit la copiii cu deficiente in vorbire tendinta de a folosi mai mult substantive si mai putine verbe fata de copiii dezvoltati normal avand aceasi varsta. Rice si Bode (1993) au mai observat ca verbele polisemantice cum ar fi spre exemplu "a avea" si "a face" reprezentau mai bine de 50% din totalitatea verbelor folosite de copiii cu deficiente. Desi prescolarii folosesc cu aceeasi frecventa aceste verbe, ei folosesc totusi o varietate mai mare de verbe in comparatie cu copiii cu deficiente (Kelly, 1997). S-a vehiculat idea ca invatarea verbelor poate implica operatii mai diversificate si mai complexe decat invatarea substantivelor (Tomasello & Merriman, 1990). Asadar, diversitatea verbala poate fi considerata un indicator al bogatiei vocabularului. Daca bilingvii sunt mai inceti in invatare decat monolingvii, atunci aceasta slabiciune se poate datora mai degraba verbelor decat substantivelor.

Disponibilitatea pentru protocoale standardizate. Un al treilea motiv care determina analizarea vocabularului la cei care invata doua limbi in mod simultan este acela ca acestia pot fi observati cu ajutorul unor instrumente standardizate si folosite in mod frecvent. Exemplele in acest sens includ listele de cuvinte, cum ar fi spre exemplu Inventarul MacArthur de Dezvoltare al Comunicarii (CDI, Fenson et al., 1993) si LDS (Rescorla, 1989), care au fost folosite in stabilirea vocabularului primar la monolingvii vorbitori de limba engleza din Statele Unite. Ambele metode (CDI si LDS) permit atat cuantificarea vocabularului, cat si a cuvintelor diferite folosite. Dintre toate listele de cuvinte disponibile, LDS poate fi usor adaptata pentru a studia grupuri lingvistice diferite deoarece permite adaugarea de date fara a restrictiona cuvintele apartinand unei liste predefinite.

Pearson (1998) arata ca listele de cuvinte pot prezenta totusi deficiente in definirea vocabularului expresiv al unui copil. De exemplu Rescorla (1989) a demonstrat ca baremele privind vocabularul expresiv variaza in functie de marimea listei. Cu cat numarul de cuvinte continut intr-o lista este mai mare, cu atat expresivitatea vocabularului este mai mare. Din fericire insa, marimea vocabularului nu pare a fi un factor determinant al performantei. Aceasta limitare nu constituie neaparat un dezavantaj in cadrul studiului efectuat pe vorbitorii bilingvi daca acestia sunt intarziati in ceea ce priveste dezvoltarea limbajului, asa cum se poate crede la prima vedere. Performanta lor ar trebui sa graviteze la capatul inferior al spectrului de performanta. Asadar folosirea unei liste de cuvinte alcatuita de parinti, cum ar fi de exemplu LDS si CDI, care sunt sensibile la performantele reduse, pare a fi cea mai potrivita metoda pentru a studia dezvoltarea limbajului primar la bilingvi.