PERCEPTIA

Perceptia este un mecanism psihic de prelucrare profunda a informatiilor

I.         Specificul psihologic al perceptiei

Perceptia asigura constiinta unitatii si integralitatii obiectului, in sensul ca noi nu

percepem insusiri separate (discutii privind realitatea senzatiilor), noi percepem obiectul in totalitatea determinarilor sale. Astfel, comparativ cu senzatia, perceptia este:

1.     inferentiala, in sensul ca, pe baza unor caracteristici ale obiectului, noi facem inferente

(judecati) despre alte caracteristici ale obiectului

2.     categoriala, noi plasam obiectele in diferite categorii

3.     relationala (facem comparatii intre un stimul si toti ceilalti aflati in mediul inconjurator)

4.     adaptativa, in sensul ca noi ne plasam atentia asupra elementelor informationale mai

importante

5.     ca si alte mecanisme psihice, perceptia se bazeaza pe o serie de cunostinte

anterioare

In cadrul mecanismelor psihice de prelucrare a informatiilor, perceptia ocupa locul cel mai important. Nu exista activitate psihica fara suport perceptiv. Are un rol foarte mare in interactiunea umana (perceptia interpersonala sau perceptia sociala).

II.       Acceptiunile conceptului de perceptie

1.     Perceptia ca activitate

In aceasta acceptiune, perceptia este vazuta ca o faza a activitatii umane, ca un

moment al sistemului comportamental. Mai mult decat atat, perceptia este ea insasi o activitate, avand o serie de faze (detectia, discriminarea, identificarea si interpretarea). Cercetarile moderne arata ca perceptia are mai multe faze si anume: detectia, discriminarea, rezolutia (luam decizia ca difera, este de sine-statator), identificarea (comparandu-l cu modelele stocate in memoria noastra), manipularea formelor identificate.

Perceptia este un rezultat al implicarii active a subiectului. Tocmai de aceea se spune ca forma superioara, organizata a perceptiei si care se poate transforma intr-o adevarata metoda de cunoastere este observatia. Persoanele care au capacitatea de a surprinde lucruri mai greu accesibile in structurile obiectului au spirit de observatie.

Fiind implicata perceptia in toate activitatile, in anumite domenii este necesar sa invatam oamenii sa perceapa = invatare perceptiva (ex.: in Psihologia muncii, functia de supraveghere a panourilor de comanda necesita o asemenea invatare perceptiva)

Perceptia prelucreaza informatiile; pentru ca obiectele trebuie identificate, prelucrarea se face etapizat. Avand in vedere ca uneori percepem inadecvat, ca dispozitiile noastre psihologice pot duce la rezultate diferite in perceptia aceluiasi obiect, exista si o a doua acceptiune a perceptiei - perceptia ca deformare a obiectului

2.     Perceptia ca deformare a obiectului

In aceasta acceptiune, s-a plecat de la varierea obiectului dupa dispozitiile celui care

percepe, dar si de la studiul iluziilor vizuale. Iluziile sunt cazuri particulare ale perceptiilor si exista mai multe explicatii pentru care apar iluziile. Piaget vorbeste despre efectul de centrare, supraestimarea unui element luat etalon.

Centrarea este sursa de deformare si ca atare, trebuie sa ne descentram, sa gasim si alte repere. Un alt psiholog, Gregory, considera ca iluziile vizuale apar datorita faptului ca figurile tridimensionale sunt reduse la 2 dimensiuni.

3.     Perceptia ca expresie a personalitatii

In aceasta acceptiune, pe primul loc trec factorii de personalitate care intervin si

mediaza contactele cognitive ale omului cu lumea. Factori temperamentali, obisnuinte, mentalitati, prejudecati, interese, motivatii isi pun amprenta asupra receptarii si prelucrarii informatiei.

Selectia stimulilor, prelucrarea lor se fac in conditiile implicarii factorilor de personalitate (aceasta acceptiune sta la baza testelor proiective de personalitate, in care se prezinta stimuli nestructurati subiectilor si acestia structureaza stimulii, le dau un sens, o semnificatie, in functie de structura lor de personalitate.

Analiza: Efectele consumului de alcool Analiza: Identitatea de secui

Factorii temperamentali: colericul si sanguinicul percep foarte rapid, expeditiv, dar cu numeroase omisiuni; flegmaticul percepe lent, dar mai analitic. Sunt persoane care percep sincretic, global, nediferentiat, fara a acorda atentie detaliilor, dupa cum sunt persoane care percep analitic, se centreaza pe detalii, pe amanunte, astfel incat ei nu pot sa structureze imaginea globala (campul perceptiv global).

De asemenea, aceasta implicare a personalitatii se manifesta si in perceptia de sine, care poate, evident, produce deformari, supra sau subevoluari. 

III.      Modele (mecanisme) explicative ale perceptiei

Aceste modele explicative ale perceptiei se refera la fazele intime, mecanismele intrinseci ale procesului. Au fost identificate mai multe modele explicative:

a.     Modelul grilei - in acest model, oamenii suprapun obiectul perceput modelului

existent in memoria subiectului. Gradul de concordanta (mai mare sau mai mic) face ca obiectul sa fie recunoscut, identificat. Cu cat experienta anterioara a subiectului este mai bogata, cu cat in memoria lui sunt stocate mai multe informatii, cu atat cel in cauza percepe mai usor si mai concret.

b.     Modelul prototipului - pentru obiectele si fenomenele care ne inconjoara, noi

avem in memoria noastra un prototip, un model schematizat. Cu atat ceea ce percepem se apropie mai mult sau mai putin de acest prototip, cu atat percepem mai rapid si mai eficient.

c.      Modelul atributelor distinctive - daca in modelul anterior, oamenii cautau sa

identifice similaritatile, in acest model oamenii cauta sa surprinda diferentele sau atributele caracteristice a ceea ce percep.

d.     Modelul intregului (Gestalt) - se centreaza asupra tendintei celor care percep

de a structura campul perceptiv, de a-l vedea ca un intreg. Exista si alte modalitati de a explica modul de a percepe.

IV.     Determinantii perceptiei

Deja din studiul acceptiunilor perceptiei, rezulta o serie de factori care influenteaza perceptia:

determinantii exteriori (factori externi)

determinanti interni (factori interni: personalitatea etc.)

determinanti relationali (interactiunea dintre primele doua tipuri de determinanti)

In ceea ce priveste determinantii exteriori ai perceptiei, intervin in primul rand

caracteristicile stimulului, cum ar fi: intensitatea, durata, frecventa, modul de dispunere in campul perceptiv, natura materialului (eterogen sau omogen), precum si unele particularitati ale contextului in care se prezinta stimulul (pozitia in campul perceptiv, existenta sau nu a contrastului dintre obiect si fond etc.)

In ceea ce priveste determinantii interiori: motivatie, trasaturi de personalitate, temperament, recompensele si pedepsele eventual asociate cu rezultatul perceptiei, setul sau starea de pregatire sau montajul; in anumite situatii oamenii sunt pregatiti, avertizati despre sarcina perceptiva si se monteaza, daca apare o atitudine pregatitoare, care poate avea urmatoarele efecte: asimilarea pozitiva (percepem un obiect si-l introducem in categoria de care apartine foarte rapid, dar exista si o asimilare negativa, in care deformam obiectul).

In ceea ce priveste determinantii relationali - acestia constau in relatia care apare in situatia data intre particularitatile stimulului si starile subiective. Ca urmare, a existentei celor 3 categorii de factori, nu intotdeauna acestia contribuie in mod egal sau adecvat la desfasurarea procesului perceptiv si in functie de predominanta unora sau altora din aceste categorii de factori apar urmatoarele tipuri de comportamente perceptive:

a.     comportamente de detectare si diferentiere adecvata a insusirilor stimulului - predomina

determinantii externi;

b.     comportamente oscilatorii sau deformante - predomina conditiile interne, se implica

foarte mult personalitatea, apar iluzii, imagini deformate;

c.      comportamente corective - noi  mentinem invarianta imaginea chiar in conditiile

schimbarilor stimulului;

d.     comportamente de clasificare

e.     comportamente de identificare categoriala.

Cert este ca in desfasurarea proceselor perceptive, personalitatea, alte mecanisme cognitive (gandirea, memoria etc.) intervin in mod activ si faciliteaza perceptia, dar pot avea si efecte de perceptie inadecvata.

V.       Mecanismele si legile perceptiei

1.     Mecanismele

a.     Explorarea perceptiva, prin care se intelege ansamblul operatiilor efectuate cu

scopul cunoasterii, in timp ce subiectul utilizeaza capacitatile sale de observare a mediului. Cu cat in procesul de explorare sunt implicate mai multe operatii (tatonare, cautare, analiza, comparare) si mai multe organe de simt, mai multi analizatori, cu cat obiectul va fi mai rapid si mai bine reflectat de catre subiect.

b.     Gruparea - in perceptie anumite elemente ale campului perceptiei par a forma o

structura se grupeaza, par a apartine aceleiasi unitati. Astfel, in grupare actioneaza urmatoarele legi:

- legea proximitatii - elementele apropiate sunt percepute ca apartinand aceleiasi forme;

- legea similaritatii - elementele asemanatoare sunt percepute ca apartinand aceleiasi forme

- legea simetriei - elementele care sunt dispuse simetric fata de o axa sunt percepute mai usor decat elementele dispuse asimetric.

c.      Anticiparea, care rezulta din atitudinea pregatitoare din set;

d.     Schematizarea - ceea ce percepem, noi tindem sa schematizam.

2. Legile

In afara legilor specifice gruparii, exista o serie de legi generale ale perceptiei:

1.     Legea selectivitatii perceptive exprima caracterul activ al persoanei in raport cu

ambientul sau, in sensul ca el opereaza o selectie, nu toate elementele din campul perceptiv sunt percepute si nu toate caracteristicile obiectului sunt percepute.

2.     Legea constantei perceptive - imaginea perceptiva este invarianta, se mentine

constanta, chiar atunci cand exista variatii ale obiectului perceput;

3.     Legea semnificatiei - se percep mai rapid, mai corect, desi uneori semnificatia pate

duce la deformari, obiectele care au o anumita valoare, semnificatie pentru noi, ceea ce ne intereseaza mai mult, ceea ce corespunde asteptarilor noastre.

4.     Legea integralitatii perceptive - perceptia creeaza constiinta unitatii obiectului.

5.     Legea proiectivitatii imaginii perceptive - arata faptul ca, desi imaginea perceptiva

se formeaza la nivel cortical, ea este proiectata la nivelul obiectului.

6.     Legea structuralitatii perceptive - arata ca nu toate insusirile obiectului sunt la fel

de importante pentru perceperea lui, ci indeosebi cele cu mai mare incarcatura informationala.

Exista o serie intreaga de perceptii complexe: perceptia spatiului vizual, perceptia

spatiului auditiv, perceptia timpului, perceptia miscarii, dupa cum exista si forme speciale de perceptie: perceptia subliminala, adica stimuli ce nu ating gradul liminal, perceptia extrasenzoriala, perceptia fenomenelor luminoase etc.

In perceptia spatiului vizual, percepem: forma, distanta, marimea, orientarea, relieful si

acest lucru se face pe baza unor indici: marimea relativa a obiectelor, inaltimea relativa in plan, superpozitia, pozitia in raport cu sursa de lumina (obiectele luminoase, luminate sau vopsite in culori vii par mai apropiate).

In perceptia timpului ne intereseaza succesiunea, durata si orientarea temporala. Poate fi invatata prin aceleasi mecanisme de invatare perceptiva.

Prin perceptia subliminala nu pot fi induse comportamente care contravin atitudinilor fundamentale ale subiectului.

In anumite state legislatia interzice folosirea unor astfel de mesaje subliminale, dar poate fi un procedeu terapeutic, diferite fobii, angoase pot fi eliminate si printr-o expunere subliminala.

Perceptia subliminala -  necesita o discutie aparte, respectiv perceptia realizata prin alte canale decat cele normale, perceptia fenomenelor luminoase rare.

Perceptia este un proces cu 3 roluri fundamentale, in raport cu existenta si activitatea umana:

a.     rol de informare a individului privind caracteristicile obiectelor, fenomenelor,

proceselor lumii inconjuratoare, inclusiv a lumii sociale si in functie de corectitudinea imaginii perceptive, activitatea umana este mai mult sau mai putin eficienta;

b.     rol de orientare sau de reglare a comportamentelor pentru ca in functie de

variatia ambientului noi trebuie sa ne reglam (sa ne adaptam comportamentele la acestea, astfel in diferite afectiuni neurologice sau de alta natura, unde perceptia se realizeaza cu disfunctii, adaptarea omului la schimbarile ambientale se realizeaza cu dificultati).

c.      rol de comutare, in sensul ca prin perceptie se inchid si se deschid o serie de

activitati umane, perceptia fiind factorul care declanseaza, comuta activitatea in functie de varierea mediului ambiant.