Socializarea si normele sociale

Socializarea si normele sociale

Socializarea inseamna interiorizarea normelor si valorilor sociale si adaptarea comportamentului la regulile impuse de cadrul social in care traieste individul, inca de la varste fragede. Prin socializare se urmareste dobandirea de catre individ a capacitatilor corecte de discernamant pentru a putea realiza distinctia dintre conduitele permise si cele prohibite, intre ceea ce este legitim si ce este ilegal, capacitatea de a-si juca in mod adecvat rolurile sociale, conform modelului etico-normativ al societatii.

Socializarea este procesul de interactiune sociala prin care individul dobandeste cunostinte, valori, atitudini si comportamente necesare pentru participarea efectiva la viata sociala. Socializarea este procesul prin care un organism biologic este transformat intr-o fiinta sociala care interactioneaza cu ceilalti. Socializarea incepe la nastere si dureaza toata viata. Desi socializarea este un proces social global se realizeaza in grupuri si medii sociale, care se raporteaza diferit la cultura societatii globale. Din aceasta perspectiva se poate vorbi de o socializare pozitiva ( conforma cu valorile, normele si asteptarile societatii ) si de una negativa ( contrara societatii generale dar conforma cu valorile si normele unui grup ).

Invatarea este un proces de modificare a comportamentului, prin care individul se adapteaza la conditii si experiente noi. Acest proces este activ: prin el sunt adaugate achizitii noi la cele deja existente, iar cunostintele sunt modificate, reevaluate din perspectiva noilor informatii. Individul invata din experientele trecute si retine consecintele pozitive ale acestora si le evita pe cele cu consecinte neplacute. In acelasi timp omul invata si din observarea comportamentelor celor din jur si din interactiunea lui cu ceilalti

Socializarea este procesul prin care orice grup social transmite membrilor sai modelul sau normativ si cultural, determinandu-i sa invete normele, valorile si stilurile de viata. Din punct de vedere al socializarii devianta este definita ca o conduita invatata, asimilata prin intermediul acelorasi mecanisme si procese care determina invatarea conformismului social. Maturizarea sociala implica nu numai imaginea de sine, dar si Eul ideal.

Adaptarea reprezinta o stare permanenta a organismului uman, caracterizata prin captarea valentelor bio-psihice, cu scopul integrarii sociale. Din aceasta perspectiva devianta poate fi definita ca un fenomen de inadaptare.

Imaturizarea sociala este incapacitatea subordonarii si ierarhizarii valorilor autentice, alegerea unor trasee facile, dar ilicite, discrepanta dintre aspiratii si capacitatile proprii, imposibilitatea selectivitatii si redusa capacitate de autovalorizare autentica.

Insuficienta maturizare sociala reprezinta dificultatile de integrare sociala, conflictele dintre cerintele unui anumit sistem normativ si capacitatile individului de a se raporta la acestea. Acest fenomen poate fi explicat printr-o defectuoasa asimilare a cerintelor si normelor sociale, adica un deficit de socializare si prin insuficienta acomodare, adaptare la cerintele mediului social in care traieste individul. R. Mucchielli (1981, apud M. Petcu) explica insuficienta maturizare sociala prin teoria disociabilitatii. Conform acestei teorii disociabilitatea se traduce prin

necceptarea colectivitatii si a societatii

falsa perceptie sociala, a celor din jur

lipsa anticiparii si evaluarii adecvate a consecintelor actelor comise

respingerea rolului social acordat inainte de a deveni delicvent si pe care i-l pretinde colectivitatea

"Imaturitatea psihosociala este caracterizata prin toleranta scazuta la frustrare, autocontrol deficitar, egocentrism, impulsivitate si agresivitate, subestimarea gravitatii greselilor si actelor antisociale comise, nedezvoltarea sentimentelor morale, evitarea efortului voluntar, dorinta realizarii unei vieti usoare fara munca, opozitie fata de normele morale si juridice, imagine falsa despre lume si sine". (G. Canepa, apud Marioara Petcu, 1999)

Conformitatea reprezinta concordanta dintre modelul normativ al societatii si comportamentul individului. Conformismul insa este o acceptare mecanica a normelor unui grup, fara o filtrare personala prealabila.

Document online: Saracia in societatea romaneasca Referat: Sociologie economica rurala - intrebari

Socializarea este un proces continuu, care insa implica trei forme:

Socializarea primara se desfasoara in copilarie, are loc in familie si consta in internalizarea de catre copil a primelor reguli si norme, concomitent cu constientizarea propriei identitati. Individul dobandeste informatiile si abilitatile esentiale prin care poate participa la viata sociala. Acestea sunt completate dea lungul intregii vieti si il ajuta sa invete comportamentele pe care trebuie sa le exercite comform rolurilor si statusurilor cu care este investit.

Socializarea secundara are loc prin relationarea copilului cu semenii sai, cu colegii de scoala si in urma acestui proces copilul devine constient de rolurile si statutele sale sociale. Spre deosebire de socializarea principala, care are loc intr- un climat afectiv protector, cea secundara se desfasoara intr-o neutralitate afectiva.

Socializarea continua are loc pe parcursul intregii existente, prin schimbarea valorilor, atitudinilor, comportamentelor, dobandirea de noi experiente, roluri si statute sociale.

In urma unei socializari corespunzatoare copilul dobandeste capacitatea de a discerne intre ce este permis si prohibit, invata sa isi exercite adecvat rolurile sociale atribuite, conform normelor si regulilor societatii.

Norma sociala este o regula sociala de conduita sau model standard de comportament, definit prin asteptarile sau consensul unui grup social fata de modul si regulile admise prin care trebuie sa se manifeste acel comportament.

Norma sociala este regula care prescrie comportamente acceptate de comunitate si care reglementeaza relationarea dintre membrii unui grup, inlaturand conflictele existentei in comun.

Normele sociale sunt prescriptii ale actiunilor, repere ideale de comportament sau un ghid ideal de conduita. Comform lui Durkheim (Sorin Radulescu, 1998) normele sociale "asigura organizarea rationala a vietii societatii, determinand-o sa functioneze ca un gen de constiinta colectiva care exercita asupra indivizilor presiuni coercitive si imperative, stimulandu-le solidaritatea morala". Reglementarile impuse de normele sociale determina comportamente tipice si actiuni permise si asigura la nivelul intregii societati ceea ce sociologii clasici au denumit "ordinea sociala". Din aceasta perspectiva devianta inseamna violarea ordinii sociale, adica orice conduita umana sau actiune umana diferita de conduitele si actiunile celorlalti membri ai grupului social.

In societete exista mai multe tipuri de norme:

prescriptive - care ne indica ceea ce trebuie sa facem

proscriptive - care ne indica ceea ce nu trebuie sa facem

formale - reprezentate de regulile scrise ( legi )

informale - sunt reguli nescrise dar subantelese ( traditii, cutume)

generale - care sunt caracteristice unei intregi societati

specifice - caracteristice numai pentru anumite grupuri sociale

Functiile normelor sociale sunt de a garanta predictibilitatea comportamentelor, de a dirija sociabilitatea umana intr-un sens dezirabil, de rationaliza actiunile umane pentru realizarea anumitor scopuri si de a oferi legitimitate, consistenta, eficienta si corectitudine actiunilor.