Momentul Wilhelm August Lay
O alta figura
interesanta si importanta a pedagogiei psihologice este Wilhelm
August Lay (1862-1926). Acesta publica inca in 1903 o "Didactica
experimentala" si o "Pedagogie experimentala", la trei ani
dupa cea a lui Meumann (1908). Lay il depaseste pe Meumann
in multe privinte, in primul rand in ceea ce priveste trecerea in
practica scolara a conceptiei sale, adaugand teoriei
bazata pe cunoasterea copilului pe cale experimentala un nou
element: analiza fenomenelor biologice. El considera ca procesul educativ
reprezinta:
un sir de influente (excitatii) venite din mediul
inconjurator sau produse de educator;
actiunea de prelucrare a acestora;
reactiile scolarilor.
Potrivit lui Lay,
educatia trebuie sa-l pregateasca pe copil pentru
reactii adecvate fata de mediu, deci pentru actiune,
pentru "lupta". Tocmai de aceea, pedagogia lui Lay s-a numit pedagogia
actiunii. El era de parere ca copilului trebuie sa i se
ofere posibilitatea de a se exprima prin diverse forme de activitate
(dans, cantec, desen, sport, ingrijirea plantelor si animalelor, ateliere
practice etc., deci prin efectuarea de experiente.
El este, de fapt,
intemeietorul "Scolii actiunii" si, cu aceasta, abaterea de la
linia traditionala este majora, fie ca este vorba de
scolastica, fie ca este vorba de scolile de tip herbartian.
"Scoala actiunii" apartine curentului "Scolii active", care
a dat prin G.Kerschensteiner o "Scoala a muncii" in Germania,, prin
A.S. Makarenko si altii o scoala legata de "munca
productiva", prin J. Dewey si altii o scoala in care
"se invata facand" (learning by doing) in SUA etc.
Toate aceste scoli pun
accentul pe "a face", "a actiona", "a munci", deci a invata
astfel. Modelajul, ingrijirea plantelor, a animalelor etc. devin componente ale
instruirii. Proiectia psihologica a acestei conceptii este
limpede formulata de Lay: perceptia, prelucrarea si
actiunea sau exprimarea a ceea ce s-a insusit. Treapta ultima -
actiunea - este cea mai importana, de unde si denumirea
conceptiei sale: "Scoala actiunii". Aceasta schema de
invatare se va dovedi valabila pana azi in variante
diferite. Evolutia nu se va produce la nivelul "schemei", ci al
continutului si modului de legare intre "verigi". Aceeasi
"triada" a invatarii o vom intalni la Jean Piaget
(asimilare-interiorizare-acomodare), la P.I. Galperin (teoria actiunilor
mintale), la cognitivisti (asimilare la schema - structura schemei -
comportamentele inteligente ale omului sau constructiilor realizate pe
baza inteligentei artificiale).
Concluzie Se contureaza astfel "capul de serie" al unor
acumulari, care vor rodi deplin mai tarziu, pe masura
acumularilor de informatii. W.A. Lay va aduce o contributie
importanta in privinta etapelor
instruirii". Didactica lui experimentala, bazata pe cele trei
etape esentiale ale instruirii: perceptia, prelucrarea,
actiunea, va deveni chiar obiectul cercetarilor lui J. Piaget
(asimilare, transformare a structurilor mentale existente si acomodarea la
situatii noi), P.I. Galperin (teoria actiunilor mentale) si
reprezinta o preocupare esentiala in curriculum-ul contemporan.
Asa cum am mai spus, si Meumann va aduce contributii la
instruire valabile pana azi, caci orice proces de invatare
presupune informatii mai ample despre intelectul copilului si acestea
nu pot fi obtinute riguros decat pe cale experimentala.
Pedagogia psihologica se va stradui sa dea un suport instruirii scolare, iar
acest suport nu putea fi decat cunoasterea psihologiei celui care
se instruieste, copilul la inceput, apoi si omul in general
(educatia permanenta). Nici "Scoala
activa", si ea parte a pedagogiei psihologice, si nici alte
evolutii de mai tarziu nu vor putea face abstractie de aceasta
realitate.
