Principalele metode ale psihologiei - observatia, convorbirea (interviul)

PRINCIPALELE METODE ALE PSIHOLOGIEI - OBSERVATIA, CONVORBIREA (INTERVIUL)

In cadrul observatiei, ne intereseaza:

1.     continuturi

2.     formele observatiei

3.     factori care determina calitatea unei observatii

4.     conditiile unei bune observatii

5.     combaterea unor obstacole in calea observarii

6.     avantaje si limite.

1. In ceea ce priveste continuturile, surprindem prin observatii: simptomatica stabila (ceea ce este abil, constant), simptomatica labila. In cadrul unei interactiuni cu un subiect putem urmari:

atitudinile subiectului la debutul activitatii (opozitie, cooperare, pasivitate, entuziasm)

atitudinile pe timpul activitatii (convorbire, experiment) - este spontan, iritat, entuziast, formuleaza sau nu intrebari

respectarea consemnelor

actiuni si miscari necontrolate

vorbirea (continut, ritm)

metode spontane de lucru

reactii la incidente, esecuri, probleme dificile

2. Forme, tipuri, clasificari:

dupa orientare: autoobservatia, observatia propriu-zisa

dupa prezenta sau absenta intentiei de a observa: - observatia ocazionala (spontana, accidentala) - inregistrarea unor fenomene care apar pe neasteptate. Chiar daca aparitia fenomenului tine oarecum de hazard, intamplarea favorizeaza numai o minte bine pregatita.

o categorie aparte o constituie observatia sistematica (stiintifica), care se caracterizeaza prin:     * este premeditata, dirijata, planificata, sistematizata si selectiva

* are un scop bine determinat

* un instructaj verbal prealabil ii mareste eficienta

* se bazeaza pe o serie de cunostinte prealabile despre obiectul cercetat.

dupa prezenta sau absenta observatorului: observatia directa, in care observam direct

comportamentul sau ceea ce ne intereseaza;

observatia participativa - observatorul se integreaza in activitatea de grup;

observatia cu observator uitat, ignorat

observatia indirecta sau mediata - observatorul este amplasat in spatele unor geamuri cu

vedere unilaterala sau beneficiaza de televiziune cu circuit inchis

observatie cu observator ascuns (observatorul se "ascunde" in spatele unor draperii, paravane)

dupa durata: continua si discontinua.

3. Factorii care determina calitatea observatiei

Printre factorii care determina calitatea observatiei - factorii legati de personalitatea observatorului: capacitatea de concentrare a atentiei, de a sesiza esentialul, sa nu fie sugestionabil. Binet, unul din intemeietorii testelor, afirma ca se pot identifica tipuri de personalitate: tipul descriptiv, tipul evaluator, tipul erudit, tipul imaginativ, poetic. Dintre acestea, primele trei sunt cele care obtin rezultate mai bune.

4. Conditiile unei bune observari:

1.     respectarea etapelor de desfasurare, anume: pregatirea observatiei, care cuprinde:

stabilirea obiectivului de urmarit, o documentare cu privire la ceea ce urmeaza sa observam, intocmirea unui plan de observatii (ce urmarim, cand, unde, de cate ori, la ce interval)

2.     desfasurarea observatiei: urmarirea riguroasa, cu perseverenta, a obiectivului;

consemnarea imediata a datelor, adica intocmirea unui protocol de observatie;

abordarea observatiei fara prejudecati sau stereotipuri;

daca este posibil, folosirea unei observatii simultane, mai mai multi observatori;

repetarea observatiei pentru a vedea ceea ce se verifica, ceea ce se confirma, ceea se repeta

din fenomen;

evitarea celor 2 mari clase de erori: * erorile de timp (timp limitat, momente

Analiza: Efectele consumului de alcool Analiza: Identitatea de secui

nefavorabile),        * erorile de interpretare, in sensul ca observatorul se

poate obisnui cu atmosfera si nu mai considera semnificative anumite fenomene.

putem desfasura observatia in laborator, dar artificialitatea acestuia perturba cumva fenome-

nul de validitate a rezultatelor;

pe cat posibil, grila de observatie trebuie sa contina anumite modalitati de evaluare, frecven-

te, scale;

evident, observatia trebuie desfasurata in conditii cat mai variate, trebuie asigurati participantii

de discretie, de confidentialitate in ceea ce priveste datele culese.

5. Combaterea unor obstacole:

combaterea orientarilor si atitudinilor preconcepute;

combaterea teoriilor implicite

combaterea tendintei observatorului de a i se confirma asteptarile

efectul de anticipare; anticipand ceva, pot induce anumite comportamente;

predictia autorealizatoare - efectul Pygmalion, efectul Oedip etc.

Totusi, cateva avantaje ale observatiei: surprinderea manifestarilor comportamentale firesti, normale, in conditii obisnuite;

dezavantaje: daca ne intereseaza un anumit fenomen, producerea lui poate intarzia;

- apararile sociale ale subiectilor (apararea imaginii favorabile, a identitatii etc.)

- modificarile situatiei sociale prin prezenta observatorului - observatia este reactiva.

CONVORBIREA (INTERVIUL) -

Definitie: prin convorbire se intelege o conversatie, un dialog intre cercetator si subiect, desfasurat dupa reguli si in conditii psihologice, prin care cercetatorul incearca sa obtina informatii in legatura cu un obiectiv prestabilit.

Convorbirea bine organizata si desfasurata contribuie la realizarea a 4 obiective:

obtinerea unor informatii care nu pot fi culese prin alte metode;

sistematizarea si determinarea structurii de ansamblu din datele culese cu mai multe metode;

verificarea, controlul si interpretarea unor ipoteze si rezultate;

convorbirea poate fi folosita pentru indrumare, terapie etc.

Prin convorbire se pot obtine date cu privire la: atitudini, aspiratii, interese, aprecieri, nivelul de cunostinte, rationamente, coerenta gandirii, capacitatea de argumentare, flexibilitatea intelectuala si comportamentala, elemente ale experientei de viata etc.;

Exista si aici mai multe tipuri de clasificari:

dupa modul de realizare convorbire libera, nestructurata, nedirijata - presupune o discutie

libera, fara respectarea unor rigori au a unor intrebari standard. Are dezavantajul ca se poate sa nu fie atinse toate obiectivele propuse, ca nu se pot obtine date similare de la mai multi subiecti. Avantajul  - convorbirea libera ii permite subiectului sa fie mai spontan, mai creativ.

convorbire semidirijata, semistructurala - se desfasoara pe baza unui plan de intrebari,

dar care nu sunt urmarite intr-o ordine fixa. Deci creeaza un cadru mai sistematizat de culegere a informatiilor. De asemenea, cercetatorul isi poate reface intrebarile pe parcurs.

convorbire dirijata, structurata - un fel de chestionar oral, se bazeaza pe anumite

intrebari, care sunt parcurse in aceeasi ordine pentru toate persoanele cu care se lucreaza.

dupa numarul de participanti: convorbire individuala si convorbire de grup. In convorbirea de

grup, cercetatorul poate ocupa pozitii diferite: de la observator la moderator. Aceasta metoda se foloseste atunci cand vrem sa identificam anumite comportamente sociale (initiativa, abilitati de conducere)               

Conditii de eficienta in ceea ce priveste convorbirea:

trebuie avut in vedere faptul ca in convorbire se intalnesc doi oameni cu un statut social

bine precizat: cercetatorul (sau terapeutul, psihologul) si subiectul, ceea ce ar putea duce la o anumita inhibare a subiectului, suspiciune, tendinte de fatada. De aceea trebuie respectate regulile de mai jos:

o informare prealabila despre subiect - sa se evite situatiile in care nu se stie nimic despre cel in cauza;

sa fie abordata fara stereotipuri, prejudecati;

acordarea timpului necesar; o convorbire grabita sugereaza subiectului neincredere, rutina;

oferim subiectului un ragaz pentru descarcarea psihologica;

cercetatorul sa manifeste si sa incurajeze la subiect tendinta catre cooperare;

sa se creeze la subiect atitudinea conform careia raspunsurile sale nu-i vor inrautati pozitia in fata psihologului;

psihologul sa se abtina de la o evaluare precipitata, de la o estimare simplista. In general, o apreciere la adresa subiectului emisa foarte rapid creeaza urmatoarele erori:

erorile de structura-atitudine: dupa primele raspunsuri, psihologul isi face o anumita parere cu privire la subiect; toate raspunsurile ulterioare vor fi interpretate prin prisma acelei atitudini initiale.

(90 x 90 - 90% din informatii culese in 90 de secunde;

4 x 20 - primele 20 de secunde, primii 20 de pasi, primele 20 de cuvinte, primii 20 de centimetri ai fetei.);

erorile de categorie - psihologul are tendinta de a-i introduce pe ceilalti intr-o categorie si toate raspunsurile ulterioare ale subiectului, indoielnice sau ambigui, vor fi tratate prin prisma acelei categorii;

combaterea erorii de prima impresie dirijata: subiectul incearca el sa influenteze primele impresii ale observatorului in favoarea sa: adopta o pozitie ultrajoviala, destinsa etc.;

psihologul trebuie sa se abtina de la critici, remarci negative, care pot induce neincredere;

dirijarea si canalizarea conversatiei trebuie facuta intr-o maniera discreta, naturala;

subiectul sa fie ascultat cu atentie, incurajat sa se exprime liber.

Trebuie retinut faptul ca permisivitatea la cunoastere, manifestata de subiecti, este diferita. Astfel, s-a constatat ca in ceea ce priveste experientele profesionale, de viata, aptitudini, subiectii sunt mai cooperanti decat in cazul cunoasterii atitudinilor, motivatiilor.

Raspunsurile subiectilor pot cuprinde tendinte de manipulare a informatiilor despre propria persoana: efectul de prestigiu sau de buna reputatie, de fatada - cel in cauza vrea sa creeze o imagine flatanta despre sine; efectul de originalitate - da raspunsuri cat mai nonconformiste, ipoteza lui fiind ca originalitatea il va avantaja; efectul de fronda - manifestat in special la tineri, la adolescenti; efectul de convenienta - subiectul da acele raspunsuri care crede ca ii convin, ii fac placere cercetatorului. Trebuie sa fie obtinute date relevante, nu cele care ne fac placere.

intrebarile sa fie clar formulate, pe intelesul subiectului, fara termeni tehnici sau argou profesional;

sa se evite intrebarile cu dubla negatie fata de cel care trebuie sa ia o anumita pozitie;

Pentru a-i stimula raspunsul, trebuie sa fie folosite urmatoarele tipuri de intrebari:

* intrebarile deschise: "Poti sa-mi descrii intamplarea?"

* intrebari precise: "Ce intelegi prin.?"

* intrebari directe: "Ce crezi despre acest lucru?"

* intrebari sau remarci sugestive: "Cred ca nu prea te impaci cu."

* intrebari indirecte: "Ce cred colegii tai despre.?"

* intrebari explicative: "Din ce cauza crezi ca.?"

evitarea intrebarilor de obtinere a acordului: "Esti de acord cu.?"

evitarea intrebarilor de aderenta la opozitie: "Nu-i asa ca.?"

trebuie evitate intrebarile care dau numai raspunsuri afirmative sau negative (da/nu).

intrebarile se pun pe rand, iar cel in cauza sa nu fie intrerupt la mijlocul relatarii

intrebarile sa nu lezeze prestigiul social

atentie la intrebarile care vizeaza viata intima.

Practica a demonstrat ca un numar de 15 intrebari bine formulate, cu o durata de 20-30

de minute reprezinta un optim in utilizarea acestei metode.

Pentru subiect, o problema o constituie notarea raspunsurilor. Avantaje; in cazul notarii raspunsurilor pe loc, psihologul nu-l mai priveste pe subiect, care devine mai destins; notand, subiectul poate considera ca ceea ce spune este important, il valorizam; se evita pierderea de informatie. Dezavantaje: notarea raspunsurilor creste caracterul artificial, tinde sa fie vazuta ca un interogatoriu; cand subiectul relateaza aspecte ale vietii sale personale sau referitoare la opinii, convingeri, notarea acestora poate sa-l inhibe. De asemenea, unii se opresc din relatare pentru a-i da voie psihologului sa noteze, ceea ce afecteaza spontaneitatea si sinceritatea raspunsurilor.

Exista mai multe tipuri de convorbiri, in functie de obiective: convorbiri de cunoastere, care trebuie sa se centreze pe: scoli frecventate, materii preferate, rezultate si aprecierea subiectului asupra acestor rezultate, atitudinile fata de colegi, scoala, cadre didactice; relatiile din interiorul familiei (climat, atmosfera), rolul dominant al anumitor membri in familie, educatia primita, efecte, atitudinile fata de parinti, frati, surori, starea de sanatate; actul profesional (ocupatia, continuitatea, activitatile exercitate, responsabilitati, experiente profesionale, semnificative, atitudine fata de alti colegi); interese generale, inclinatii, calitati intelectuale, motivatii, aptitudini, abilitati deosebite.

O alta metoda -** Analiza produselor activitatii.

Analizam: -  produsul activitatii subiectului, produs care poate fi orice: lucrare, desen etc.

tema - continutul activ (ce face, ce a facut): putem obtine date legate de aptitudini, interese,

inclinatii, deprinderi, priceperi

modul de lucru (cum face): perseverenta, calm, tensiune, precipitare, siguranta, temperament

atitudinea fata de activitate: caracter, interese, inclinatii, sentimente

organizarea activitatii: capacitate de previziune, capacitate de organizare si autoorganizare,

stil de munca, sistematizare

grija fata de produsele activitatii: caracter, spirit de economie

cantitate: aptitudini, deprinderi, experienta, nivel de cunoastinte, abilitati intelectuale

calitatea, prin calitatea executiei: nivel de autoexigenta, abilitati, aptitudini, experienta,

instruire.

De remarcat faptul ca metoda prezinta o componenta observationala directa si o componenta observationala indirecta.

Alte metode:** anamneza - o metoda de recoltare prin diferite mijloace a unor informatii privitoare la o persoana in vederea reconstituirii biografiei si a conditiilor sale de existenta. Este un demers retrospectiv si cuprinde atat informatii cu caracter obiectiv, cat si informatii cu caracter subiectiv (aprecieri, interpretari). Datele sunt colectate atat de la cel in cauza, cat si de la persoanele cu care a interactionat, din diferite documente.

** autobiografia - reflecta modul in care persoana a trait in plan subiectiv anumite experiente de viata.

** autocaracterizarea - in aceasta metoda persoana in cauza isi face o caracterizare, din care putem obtine date cu privire la informatii asupra structurii proprii de personalitate, informatii privind atitudinea individului fata de propria persoana, informatii referitoare la abilitati (capacitatea de sinteza, de exemplu). Repetarea autocaracterizarii dupa o anumita perioada de timp, mai ales la adolescentii tineri, este in masura sa identifice dinamica perceptiei de sine.