Detentia penitenciara

Detentia penitenciara

Penitenciarul reprezinta locul unde infractorul primeste o pedeapsa corespunzatoare faptei sale pentru a regreta cele comise de el.

Detentia reprezinta una din institutiile fundamentale ale dreptului penal, fiind o masura de constrangere si un mijloc de reeducare a celui condamnat avand deci atat un character coercitiv cat si unul curativ. Prin executarea pedepsei se urmareste formarea unei atitudini corecte fata de munca, fata de ordinea de dreapta si fata de regulile de convietuire sociala. (Voicu, A. 2002).

Pedeapsa cu inchisoarea, prevazuta de le si aplicata de instanta, de judecator, reprezinta o masura complexa, dezvolta o serie intreaga de probleme.

Ca fenomen social, criminalitatea lezeaza interesele societatii, iar cei care incalca regulile sunt etichetati ca atare.

In multe cazuri impactul privarii de libertate asupra componentelor personalitatii este dramatic, generand si permanentizand conduite diferite fata de cele avute anterior in mediul liber.

Viata in penitenciar este o viata grea, aici este anulata orice intimidate, totul este la vedere pentru ceilalti. Limitarea acuta a libertatii, a relatiilor interpersonale, regimul autoritar, mediul inchis si activitatile monotone sunt resimtite acut de infractori, drept atingeri ale integritatii fiintei umane. Penitenciarul are nevoie tehnici coresponzatoare evitarii dezumanizarii prin izolare cum ar fi detinerea in grup, activitati de grup, munca etc., (Florian Gh., 2003).

Prin executarea pedepsei si urmareste formarea unei atitudini corecte fata de munca, fata de ordinea de drept si fata de convietuire sociala.

Detinutul percepe dintr-o pozitie coercitiva, apasatoare si artificiala, cei mai multi dintre ei afirma ca pedeapsa este mult prea mare, aspra pentru fapta comisa de ei. Constiinta infractorului, ca intra in inchisoare impotriva vointei sale, ce necesita o atitudine de subordonare pe termen lung si resimte pierderea libertatii cu atat mai dureros cu cat libertatea era plina de perspective iar conditiile concrete din penitenciar sunt mai grele. (Durnescu I. 2009).

Penitenciarul ca institutie urmareste prin condamnarea delincventului, sa protejeze societatea, izoland toti infractorii care constituie o amenintare pentru viata si securitatea personala a membrilor colectivitatii; in al doilea rand sa condamne o conduita care reprezinta o grava violarea a valorilor fundamentale; in al treilea rand sa ia masuri ferme de pedepsire a delincventilor recalcitranti la tratamenul penal in libertate si care nu se supun altor sanctiuni (Voicu A., 2002)

Fenomenul caz al insitutiei este detinutul ca fenomen individual aflat intr-o situatie concreta reglementata de institutie. Ca urmare  a privarii de libertate detinutul este constrans juridic si material sa locuiasca in institutiea penitenciara, obligat sa se conformeze regulamentelor de ordine interioara.(Leaua A., 2006)

Executarea pedepsei se realizeaza in penitenciare in care trebuie sa asigure ordinea interna si o siguranta dealtfel externa eficace, tinand seama de faptul ca tinuti reprezinta o populatie eterogena ai carei membrii sunt greu de condos si de stapanit deoarece exista tendinta de a evada, de a nu se supune ordinelor. ( Florian Gh., 1996)

Fiecare vine in penitenciar cu un univers specific, plin de contradictii, frustrarii, neimpliniri, ca urmare a unei conduite antisociale, a savarsirii unei infractiuni. Multi dintre ei sunt neadaptati sociali, incapabili sa se integreze in cerintele normelor de convietuire sociala sau de o moralitate dubioasa si un trecut incarcat care apasa asupra constiintei lor.(Florian Gh., 1996). Acesti detinuti trebuiesc cazati si supraveghati zi si noapte ei trebuie sa munceasca, sa fie instruiti si educati prin participarea lor la diferite activitati, sa se odihneasca.

Privarea de libertate implica mai multe forme, iar din punctual de vedere al calitatii, da nastere unui fenomen deosebit, de exemplu socul incarcerarii. Acest lucru determina o gama larga de framantari psihice si psihosociale, incepand cu criza de detentie manifstata de la inchiderea in carapacea tacerii pana la comportamente agresive si autoagresive (sinucideri si automutilari) (Butoi T., 2006).Prin agesivitate intelegem un comportament verbal sau actional ofensiv orientat spre umilirea si chiar suprimarea fizica a celorlalti. (Tanasescu I, Tanasesc C., Tanasescu G., 2003)

In comparatie cu starile acidentale de izolare, privarea de libertate in sistemul detentiei are drept consecinta absolute specifica inlaturarea simbolurilor exterioare ale personalitatii. Socul incarcerarii se manifesta si prin retragerea libertatii lor individuale.(Leaua A. 2006).

In cadrul penitenciarului exista structuri formale cat si informale care ajuta detinutul sa se adapteze mediului. Uneori anumiti detinuti primesc din partea administratiei functii de sef de detasament, sef de echipa, dar totusi rareori aceasta organizare oficiala corespunde cu cea informala. Cu cat adaptarea la viata de penitenciar este mai buna, cu atat toleranta fata de conditiie de mediu este mai mare chiar daca in aceasta situatie problema incompatibilitatii intre detinuti ca urmare a istoriilor individuale si partiularitatilor de personalitate.

In orice grup, chiar si unul de detinuti din penitenciar exista o serie de necesitati psihosociale care se cer a fi satisfacute, de asemenea grupul cu o vechie avand aspectul unor caracteristici precum securitatea (membrii grupului sunt coezivi, respecta autoritatea, se simt in siguranta), afectiunea (gradul de intimidate), informarea (grupul poseda informatii care-i asigura un nivel satisfacator de intelegere matura a evenimentelor), identitatea (grupul isi cunoaste problemele si pozitia in spatiu de viata), recreerea (nivelul de relaxare si buna dispozitie). In cazul in care nu exista niciun condamnat sa ocupe pozitia de lider in grup, energia ecestei se va consuma prin certuri si conflicte se realizeaza tensiuni frecvente. (Florian Gh.,2003).

Intre detinuti exista un numar mare de indivizi cu ego-ul slab, cu o imagine de sine nefavorabila asupra propriei persoane, cu o crescuta nevoie de dependenta, cu o imagine neclara sau chiar intunecata a viitorului .

Comunicarea formala si informala in penitenciar este puternic ierarhizat, comunicatia oficiala se desfasoara preponderant de sus in jos dinspre administratie spre detinut.

O presupusa problema constituie supraaglomerarea in celule, deoarece intervin alte disfunctiuni in curatenie, activitati recreative, asistenta meicala hranirea detinutului. Efectele negative ale supraglomerarii sunt: cresterea sentimentelor negative (marirea depresiei) se pierde controlul situatiilor scade posibilitatea anticiparii comportamentelor colegilor de camera, se pierde libertatea de miscare, creste stimularea interpersonala.(Voicu A. 2002).

Detinutul trebuie sa poarta o anumita verstimentatie, tunsoare de asemenea este inlaturata, se incearca excluderea realizarii unei diferente individuale si standardizarea indivizilor.

Condamnatului i se limiteaza libertatea individuala, relatiilor interpersonale, lipsa sau reducerea de informatii, regimul autoritar, mediul inchis activitati monotone. Infractorii trebuie integrati in activitati utile de cooperare pedepsele de izolare fiind aplicate numai in situatii extreme. Toate aceste elemente trebuie aplicate cu scopul educarii si mai tarziu la eliberare, al reinsertiei sociale si nu cu scopul dezumanizarii individului. Executarea pedepsei trebuie sa contribuie la prevenirea de alte noi infractiuni, se incearca orientarea, corijarea condamnatilor pentru ca dupa executarea ei, sa se poata integra in societate, pentru a-si gasi un loc de munca si de asemenea rosturile vietii. (Florian Gh., 1996).