Densitatea si aglomeratia - cercetari demografice asupra densitatii, distinctia dintre densitate si aglomeratie

DENSITATEA SI AGLOMERATIA - CERCETARI DEMOGRAFICE ASUPRA DENSITATII, DISTINCTIA DINTRE DENSITATE SI AGLOMERATIE

In anul 1650, populatia globului era de 500.000.000 de oameni. La 1850 a atins un miliard – a fost nevoie, deci, 200 de ani sa se dubleze. In 1930 a atins 2 miliarde, dublindu-se in 80 de ani. Este foarte probabil ca de la sase miliarde, cit numarara in prezent, se va dubla in mult mai putin de 80 de ani. Aceste statistici au indemnat cercetatorii din domeniul stiintelor sociale sa se ocupe de efectele densitatii asupra comportamentului uman. Densitatea este o masura spatiala simpla, care se refera la numarul de metri patrati disponibili pentru o persoana. Datele demografice arata o crestere rapida a densitatii in ultimele decenii: astazi, exista mult mai putin spatiu disponibil pentru fiecare persoana decit acum 50 de ani sau decit acum 10 ani.

Studiile pe animale

Rezultatele citorva studii asupra comportamentului animal au grabit studierea efectelor densitatii la om. Se stie de pilda ca lemingii, niste animale mici care traiesc in muntiiScandinaviei, se arunca uneori in masa in mare. Mii de animale mor in aceasta sinucidere colectiva care pare sa se datoreze stresului produs de densitatea prea mare.

Christian, Flyger si Davis (1960) au studiat comportamentul caprioarelor sika pe insula James din golful Chesapeake, o insula care avea o suprafata de numai 280 de pogoane. Un mic grup de caprioare fusesera aduse in 1916 pe insula, unde aveau hrana din belsug si unde nu exista nici un dusman natural serios al lor. Populatia de caprioare a crescut rapid, incit in 1955 numara peste 300 de exemplare. Christian si colegii sai au ucis cinci caprioare si, dupa o examinare atenta a tuturor organelor, au conchis ca erau perfect sanatoase. Totusi, in primele trei luni ale anului 1958 au murit mai bine de jumatate din caprioarele de pe insula (161); animalele au continuat sa moara in anul 1959, pina ce populatia s-a stabilizat la 80. Privarea de hrana nu putea constitui o explicatie, intrucit exista hrana pentru cel putin 500 de caprioare. Nu aparusera animale de prada pe insula si nu fusese depistata nici o epidemie. Caprioarele moarte se aflau intr-o conditie fizica excelenta, nu erau bolnave ori subnutrite. Cercetatorii au procedat la un examen histologic al animalelor moarte si au constatat ca glandele adrenale erau mai mari si cintareau mai mult decit cele ale caprioarelor examinate in 1955. Intrucit aceste glande sunt foarte active in periodele de stress, cercetatorii au tras concluzia ca animalele s-au aflat sub influenta unei surse de stress in a doua jumatate a deceniului al 6-lea. Ei au identificat aceasta sursa ca fiind densitatea crescuta a caprioarelor pe insula: densitatea a facut ca glandele adrenale sa functioneze foarte intens o lunga perioada de timp.

Calhoun (1962) a realizat un alt studiu foarte cunoscut asupra efectelor densitatii in lumea animala. El a plasat cinci perechi de soareci intr-o incapere restrinsa ca suprafata si le-a oferit hrana si apa. Calhoun a calculat ca cele cinci femele ar fi putut sa dea nastere la 50.000 de pui in intervalul in care au fost studiate – 28 de luni. Totusi, populatia de soareci s-a stabilizat foarte repede la 150 de indivizi si a ramas aproape de aceasta cifra de-a lungul intregului experiment. Cind pragul de 150 era depasit, aparea agresivitatea, ca si neglijenta parintilor fata de progenituri. Intrigat de aceasta descoperire, cercetatorul a decis sa continue. El a construit custi in care 40-50 de soreci se simteau in largul lor, dar in care avea grija sa se gaseasca intotdeauna

80 de soareci. Animalele aveau hrana si apa suficiente; dispuneau, de asemenea, de materiale pentru construirea cuibului. Totusi, Calhoun a constatat distorsiuni importante in toate sferele comportamentale, distorsiuni cauzate de densitatea prea mare. Soarecii renuntau sa-si termine cuibul. Masculii manifestau comportamente homosexuale. Puii erau abandonati, iar agresiunea atingea cote foarte inalte. Mortalitatea era foarte mare in rindul femelelor, care aveau complicatii de sarcina si tumori ale organelor sexuale si ale glandelor mamare. Calhoun a presupus ca astfel de fenomene apar la foarte multe specii in cazul in care densitatea creste peste limite normale.

Cercetari demografice asupra densitatii

Primele cercetari asupra efectului densitatii la oameni nu au conturat un tablou foarte limpede. Au existat, pe de o parte, studii care au pus in evidenta o corelatie intre densitate si masuri ale patologiei, ca rata deceselor infantile, tuberculoza, boala mentala, delicventa juvenila. Pe de alta parte, unele studii nu gaseau decit o relatie slaba intre densitate si patologie. De exemplu, in 1963 Hong Kong-ul avea o densitate de aproape cinci ori mai mare decit a New York-ului, dar rata mortalitatii era de doua ori mai mica, spitalizarea pentru maladii mentale de 10 ori mai redusa, rata criminalitatii de 6 ori mai redusa, etc.

In incercarea de a da un sens acestor date demografice, Galle, Gove si McPherson

(1972) au facut distinctia intre densitatea externa (numarul de locuitori pe km2) si densitatea interna (numarul de persoane dintr-o locuinta). Acesti autori au cercetat datele demografice ale orasului Chicago si au constatat ca densitatea interna corela cu delicventa juvenila si mortalitatea, dar ca densitatea exerna nu se afla in legatura cu aceste variabile. Desi aceste rezultate sugereaza o relatie intre densitate si comportamentul uman, ele sunt corelationale si nu disting intre cauza si efect. In general, ariile cu densitate mare sunt locuite de grupuri cu status socio-economic inferior, cu un nivel scazut de educatie. Ca atare, rezultatele expuse ar putea sa fie determinate si de alti factori pe linga densitate.

Studii de laborator asupra densitatii

Studiile de laborator pot distinge in mod precis intre cauza si efect. Ca paradigma

generala de cercetare, subiectii au fost plasati in incaperi caracterizate de densitati diferite si au fost examinate performantele lor, precum si rapoartele lor asupra starii de stress pe care au resimtit-o. Din pacate, din nou au aparut discrepante intre rezultatele diferitelor studii. Subiectii lui Evans si Howard (1973), de pilda, au marturisit ca s-au simtit stressati in conditii de densitate mare (camera mica) si mai putin stressati in conditii de densitate redusa (camera mare). Alte studii au aratat ca subiectii au performante mai slabe si manifesta mai multa agresivitate in conditii de densitate mare. Totusi, Freedman a realizat in anii ‘70 o serie de studii in care se demonstra ca densitatea nu are efecte negative. Freedman, Levy, Buchanan si Price (1972) au cerut unor subiecti sa realizeze o sarcina simpla in grupuri de patru in camere foarte mici sau in camere suficient de mari pentru ca ei sa nu resimta stress. In experimental acesta, densitatea mare nu a avut efecte negative. Intr-un alt studiu, realizat de Freedman si Staff (1975), subiectii nu au raportat un stress mai mare in conditii de densitate inalta decit in conditii de densitate redusa. Pentru a pune de acord rezultatele contradictorii, Loo (1973) a relevat confuzii in insasi definitia densitatii. Potrivit acestei autoare, nu este suficient de edificator daca declaram ca intelegem prin densitate spatiul de care dispune fiecare individ dintr-o populatie. De pilda, o densitate de 10 m2 pe persoana poate insemna 10 indivizi intr-o incapere de 100m2 sau 100 de indivizi intr-o incapere de 1000m2. Cele doua situatii nu sunt deloc identice pentru indivizii implicati. Pentru a clarifica notiunea de densitate, Loo a identificat doua tipuri: densitatea spatiala si densitatea sociala. Cercetarile care au avut in vedere primul tip au comparat comportamentul unor grupuri cu aceeasi talie in incaperi diferite. Dimpotriva, cercetarile asupra densitatii sociale au mentinut constanta marimea incaperii si au variat marimea grupului. Loo a sugerat ca discrepantele intre rezultatele studiilor de laborator asupra densitatii s-ar putea datora ignorarii acestei distinctii.

Analiza: Toxicomanie - elemente etiologice ale toxicomaniei Analiza: Concentrarea teritoriala a saraciei

AGLOMERATIA

Distinctia dintre densitate si aglomeratie

Stokols (1972) s-a aratat si el preocupat sa limpezeasca neconcordantele din cercetarile asupra densitatii. El a insistat asupra distinctiei dintre densitate si aglomeratie, care fusese trecuta cu vederea de studiile din anii ’50 si ’60. Pentru Stokols, densitatea este un concept spatial, in vreme ce aglomeratia este unul psihologic. Cel din urma desemneaza o stare motivationala care apare prin interactiunea unor factori spatiali, sociali si personali. Aglomeratia este o stare psihologica de stress, care poate sau nu sa se afle in legatura cu densitatea.

Pentru a ilustra aceasta ditinctie, sa ne gindim la un concert rock si la o biblioteca. La un concert de muzica rock, zeci de mii de oameni pot fi ingramaditi pe un spatiu relative restrins. In mod evident, situatia presupune densitate spatiala si sociala, dar fanii rock nu

resimt neplacut aglomeratia. Pe de alta parte, un individ poate sa perceapa aglomeratie daca alti trei stau la masa lui in biblioteca. Densitatea in biblioteca este mult mai coborita decit cea de pe stadionul pe care se desfasoara concertul rock, si totusi indivizii din biblioteca vor resimti intr-o mai mare masura aglomeratia. Distinctia dintre densitate si aglomerate este deosebit de importanta, intrucit oamenii par sa fie afectati mai curind de aglomeratie decit de variatiile in densitate. Din acest punct de vedere, se poate explica de ce unele studii asupra densitatii au evidentiat raspunsurinegative ale indivizilor, in vreme ce altele au ajuns la concluzii opuse. Potrivit lui Stokols, in unele subiectii au resimtit aglomeratia, iar in celelalte nu.

Teoriile suprasarcinii

Multi psihologi au probat ideea ca stimularea il excita pe individ. Prea multa activitate, prea multi oameni in jur, pot supraincarca sistemul cognitiv al individlui si pot conduce la stress. Stressul cauzat de stimularea excesiva poate fi resimtit ca aglomeratie.

Altman (1975) a dezvoltat un model al aglomeratiei bazat pe aceste teorii ale suprasarcinii. El a pus accentul pe reglarea intimitatii, si a sugerat ca aglomeratia apare atunci cind “mecanismele intimitatii” nu functioneaza eficient si cind individul este obligat sa accepte contacte sociale multiple. Aglomeratia apare atunci cind intimitatea obtinuta este mai redusa decit cea dorita. Conceptualizarea lui Altman este foarte interesanta, caci nu leaga aglomeratia de o masura spatiala particulara. Altman a aratat ca numerosi factori, personali, situationali, sociali determina gradul de intimitate pe care-l doreste individul la un moment dat. In cazul in care individul percepe faptul ca intimitatea obtinuta nu este egala cu cea dorita, va utiliza comportamente verbale si nonverbale pentru a ajunge la nivelul rivnit de intimitate. Daca prin aceste comportamente nu va obtine intimitatea dorita, atunci el va deveni stressat si va resimti aglomeratia.

Teoriile controlului

Sa ne imaginam un navigator solitar care si-a propus sa traverseze Atlanticul. El

hotaraste directia pe care o urmeaza vasul, orele la care ia masa, hotaraste cind face plaja si cind citeste, etc. Este, cu alte cuvinte, stapin pe soarta sa. Odata debarcat, navigatorul nostrum pierde buna parte din controlul pe care il exercita asupra evenimentelor din viata sa. Acum, tot ceea ce face depinde de altii si de tot felul de institutii. In anii ’70 s-au dezvoltat cercetarile asupra efectelor exercitarii controlului de catre individ. Martin Seligman a facut experimente pe animale si a ajuns la concluzia ca lipsa controlului afecteaza profund comportamentul. Ciinii din experimentele sale sunt expusi lasocuri electrice dureroase, pe care nu le pot evita, oricite eforturi ar face. In a doua parte a studiului, li se ofera posibilitatea sa scape de socuri, dar ei nu mai incearca aceasta; pur si simplu indura pasivi socurile electrice. Seligman a numit aceasta stare “self-learned helplessness” (auto-invatarea neajutorarii), pentru ca animalele invata ca nu exista nici o relatie intre ceea ce fac si ceea ce li se intimpla; ca atare, ele nu mai raspund in nici un fel. Starea de neajutorare invatata a fost indusa in mod experimental si oamenilor, folosindu-se stimuli neplacuti si pe care subiectii ii cred de neocolit – socuri electrice sau zgomote puternice. Experienta incontrolabilitii ii face pe subiecti sa renunte sa raspunda si sa adopte o stare de pasivitate foarte apropiata de depresie.

Rodin si Baum (1978) au aplicat ideea de pierdere a controlului la aglomeratie. Ei au sugerat ca anumite situatii cu densitate inalta ii fac pe indivizi sa piarda controlul asura

interactiunii sociale. In aceste conditii, indivizii sunt obligati sa interactioneze unul cu altul si nu au mijloace de a regla interactiunile. Potrivit acestor autori, pierderea controlului conduce atit la resimtirea aglomerarii, cit si la sentimente de neajutorare. Densitatea inalta care nu presupune pierderea controlului nu genereaza starea de aglomeratie. Exista mai multe demonstratii experimentale ale ideii ca aglomeratia este cauzata de pierderea controlului. Sherrod (1974), de pilda, a cerut unor grupuri de opt subiecti sa realizeze o sarcina in conditii de densitate inalta (incapere mica) sau in conditii de densitate redusa (incapere mare). Unii subiecti au fost facuti sa creada ca pot controla densitatea: li s-a spus ca pot parasi incaperea si pot lucra singuri intr-o alta sala, desi experimentul impunea ca ei sa ramina in incaperea in care se aflau impreuna cu altii. Aceasta manipulare simpla a controlului a facut ca subiectii din incaperile cu densitate mare sa resimta mai putin aglomeratia. Intr-un alt studiu, cu o manipulare deosebit de eleganta, Rodin, Solomon si Metcalf (1977) au studiat alomeratia in ascesor. Patru complici ai experimentatorilor asteptau la ascensorul bibliotecii Universitatii Yale pina venea o a cincea persoana, subiectul naiv. Ei intrau odata cu subiectul in ascensor. Intr-una din conditii, complicii se asezau in asa fel, incit subiectul se gasea departe de tabloul de comanda al ascensorului. In alta conditie, subiectul avea posibilitatea sa apese pe butoane cind dorea. Cind ascensorul ajungea la etajul de destinatie al subiectului, unul din complici, recomandindu-se ca student la arhitectura, il ruga pe subiect sa completeze un chestionar. Rezultatele chstionarului au aratat ca subiectii din a doua conditie nu au resimtit starea de aglomeratie; in plus, ei au estimat o suprafata mai mare a ascensorului decit subiectii din prima conditie. Asadar, perceptia controlului influenteaza experienta aglomerarii.

Baum si Valins (1977) au examinat relatia dintre densitate, control si comportamentul uman in caminele studentesti. In Statele Unite exista doua tipuri de camine studentesti: unele au un coridor lung, cu multe incaperi individuale de o parte si de alta si cu o camera de zi comuna in capat; celelalte au patru sau cinci incaperi individuale dispuse in jurul living-ului comun. Locatarii primului tip de camine declarau ca resimt aglomeratia. Baum si Valins au presupus ca lucrul acesta se datoreaza faptului ca in astfel de camine, spatiile comune sunt folosite de mai multi indivizi. Cu cit numarul celor ce utilizeaza toaletele si camera de zi comune este mai mare, cu atit se vor produce mai multe interactiuni sociale nedorite si cu atit le va fi mai greu locatarilor sa controleze interactiunile. Chestionati de cei doi cercetatori, studentii din caminele avind coridoare lungi au raportat intr-o masura mai mare aglomeratia. Ei si-au exprimat credinta ca incercarea de a schimba ceva in camin este inutila. In comparatie cu studentii care locuiau in camine cu apartamente (citeva camere dispuse in jurul unei sufragerii), ei nu au cautat sa afle informatii suplimentare despre un experiment la care au participat – pe scurt, pareau afectati de auto-invatarea neajutorarii.

Teoriile atribuirii

Desi teoriile suprasarcinii si cele ale controlului ne ajuta sa identificam unii din

factorii care produc aglomeratia, ramin inca multe aspecte nelamurite in ceea ce priveste

experienta aglomerarii. De pilda, atunci cind indivizii constata ca intimitatea de care dispun este mai redusa decit cea pe care ar dori-o, de ce resimt aglomeratia si nu frustrarea sau reactanta? Pentru a raspunde acestei intrebari, Stephen Worchel si colaboratorii sai au dezvoltat un model atributional al aglomeratiei. Scopul acestei constructii teoretice a fost de a preciza in ce conditii oamenii traiesc sentimentul de aglomeratie si de a explica unele neconcordante din literatura asupra aglomeratiei.

Una din neconcordante este aceea ca desi foarte multi cercetatori admit ca experientaaglomeratiei este stressanta si produce excitare, nu exista nici o dovada in sprijinul ideii ca densitatea inalta creeaza aceasta excitare. Ca atare, pentru a construi o teorie adecvata asupra aglomeratiei, trebuie identificati factorii care determina excitarea fiziologica. Worchel si Teddlie (1976) au sugerat ca prima faza a experientei aglomeratiei o constituie violarea spatiului personal. Aceasta il face pe individ sa se simta stressat si excitat. Violarile spatiului personal pot sau nu sa apara in situatiile de densitate inalta. Individul poate sa perceapa invadarea spatiului sau pesonal chiar in conditii de densitate redusa. In comparatie cu densitatea, conceptul de spatiu personal prezinta doua avantaje:

1. Exista dovezi empirice suficiente (de exemplu, Middlemist et al., 1976) care demonstreaza ca violarea spatiului personal produce excitare – manipularile densitatii n-au reusit sa probeze acest lucru.

2. Accentul pus pe spatiul personal permite o explicatie satisfacatoare pentru problema diferentelor dintre sexe din cercetarile asupra densitatii.

Mai multe studii au ajuns la concluzia ca daca barbatii declara un sentiment de incomfort si devin ostili in situatiile de densitate inalta, femeile nu reactioneaza la fel. Cercetarile asupra spatiului personal au aratat ca distanta de interactiune optima este mai mica la femei decit la barbati. Asadar, distantele la care femeile se simt bine interactionind sunt mai mici decit distantele de interactiune care garanteaza comfortul barbatilor. Daca acceptam punctul de vedere al spatiului personal asupra aglomeratiei, este limpede ca pentru ca femeile sa resimta violarea spatiului personal si aglomeratia, este nevoie de o densitate mai mare decit in cazul barbatilor. Totusi, nu intotdeauna violarea spatiului personal determina experienta aglomeratiei. De pilda, pe stadion, la un meci de fotbal sau la un concert rock, indivizii sunt ingramaditi unii in altii, dar nu resimt aglomeratia. Exista situatii in care ne face placere sa apartinem unei multimi, chiar daca aceasta presupune invadarea spatiului nostru personal. Pentru a da seamade aceste observatii, Worchel a facut apel la procesul de atribuire. Schachter si Singer (1962) au aratat ca excitarea il face pe individ sa caute in mediu un factor care sa-l ajute sa explice si sa eticheteze aceasta stare. Eticheta specifica aplicata este determinata adesea de indicii pregnanti din mediu. Worchel si Tedllie (1976) au facut ipoteza ca violarea spatiului personal il excita pe individ si il motiveaza sa caute in mediu un indice pentru a explica excitarea. Aglomeratia apare daca, si numai daca, individul decide ca excitarea este cauzata de faptul ca altii sunt prea aproape. Daca individul atribuie excitarea altui factor, el nu traieste experienta aglomeratiei. In cazul meciului de fotbal, de pilda, spectatorul poate fi excitat de violarile repetate ale spatiului sau personal, dar poate sa atribuie excitarea meciului, pe care-l percepe ca foarte pasionant. Ca atare, el nu resimte aglomeratia, ci este absorbit de ce se intimpla pe teren. Potrivit lui Worchel, dupa ce individul face o atribuire de aglomeratie, el isi focalizeaza atentia pe reducerea acestei stari negative. Un rezultat al acestei redirectionari a atentiei este slaba performanta in realizarea sarcinii. De asemenea, individul poate deveni ostil fata de cei din jur pentru ca intelege ca din cauza acestora traieste starea de aglomeratie si pentru ca uneori acestia se opun eforturilor lui de a reduce aglomeratia. S-au realizat mai multe testari ale teoriei acesteia. Worchel si Teddlie (1976) au manipulat in mod independent densitatea si spatiul personal. Grupuri de opt subiecti lucrau fie intr-o incapere mare (densitate mica), fie intr-o incapere mica (densitate mare). In unele grupuri subiectilor li s-a cerut sa stea atit de aproape unul de altul incit spatiul lor personal era violat, iar in alte grupuri subiectii se asezau departe unul de celalalt. Autorii au observat ca subiectii erau mai sensibili la violarile spatiului personal decit la densitatea inalta. Indiferent de marimea camerei, ei au resimtit stressul si aglomeratia, iar performanta lor a avut de suferit atunci cind spatiul personal le-a fost violat. Pe de alta parte, singura densitatea mare nu a produs intotdeauna stress sau deteriorarea performantei. Prin urmare, studiul acesta demontreaza ca aglomeratia este legata mai curind de violarea spatiului personal decit de simpla manipulare a densitatii. Intr-un experiment al lui Worchel si Yohai (1979) s-a testat efectul atribuirii asupra aglomeratiei. Ipoteza a fost ca aglomeratia n-ar trebui sa apara dupa violarea spatiului personal daca subiectii atribuie gresit sursa excitarii. Grupuri de cinci indivizi realizau o sarcina intr-o camera. In unele conditii se producea violarea spatiului personal, in altele nu. Inainte ca subiectii sa inceapa indeplinirea sarcinii, experimentatorii ii anuntau ca intentioneaza sa cerceteze efectele stimularii subliminale asupra performantei. Unii subiecti au fost informati ca, in timp ce ei vor lucra, in camera va fi produs un zgomot subliminal (care nu putea fi auzit fara aparate speciale). Intr-una din conditii, se spunea ca zgomotul ii va excita pe subiecti si le va provoca stress, chiar daca nu-l pot auzi (conditia stress); in alta conditie, subiectii erau informati ca zgomotul va avea un efect calmant si relaxant asupra lor (conditia relaxare). Grupului de control nu i s-a spus nimic cu privire la efectele zgomotului. De fapt, experimentatorii nu au produs nici un fel de zgomot subliminal in camera. Dupa ce subiectii terminau sarcina, erau rugati sa completeze un chestionar. Autorii au facut predictia ca explicatia bazata pe excitare va reduce sentimentul de aglomeratie la subiectii al caror spatiu personal a fost violat. Acesti subiecti pot sa puna excitarea lor pe seama zgomotului subliminal. Intrucit nu vor explica propria stare de excitare prin faptul ca ceilalti stau prea aproape de ei, nu vor resimti aglomeratia. In conditia relaxare, subiectii se vor simti excitati, in ciuda faptului ca li s-a spus ca zgomotul ii va calma. Ca atare, sugerarea relaxarii nu va anula sentimentul de aglomeratie pentru subiectii al caror spatiu personal a fost violat. Manipularile cu zgomotul subliminal nu vor avea efect asupra subiectilor al caror spatiu personal nu a fost violat: ei nu trebuie sa explice o stare de excitare. Mai trebuie adaugat ca subiectii din conditia excitare au avut o performanta mai buna in sarcina si s-au simtit intr-o mai mare masura atrasi de ceilalti membri ai grupului lor.

Concluziile cercetarilor atesta ca, prin ea insasi, densitatea inalta nu este neplacuta sau nesanatoasa. Totusi, cind ea este asociata cu factori ca stimularea in exces, pierderea controlului sau violarea spatiului personal, apare sentimentul de aglomeratie. Aglomeratia este o stare neplacuta care afecteaza negativ performanta in sarcina, relatiile interpersonale si sanatatea.

Pentru psihologii cu interese aplicative, distinctia dintre densitate si aglomeratie poate oferi motive de optimism. Populatia planetei creste foarte repede si odata cu ea densitatea. Totusi, acesta nu inseamna ca aglomeratia creste in aceeasi proportie. Daca putem structura mediul astfel incit indivizii sa dispuna de spatii in care sa se poata bucura de intimitate sau sa simta ca au control asupra evenimentelor din viata cotidiana, atunci putem reduce aglomeratia si efectele negative pe care le produce.