Normal si patologic in viata psihica

NORMAL SI PATOLOGIC IN VIATA PSIHICA

Criteriile si coordonatele sanatatii psihice

Analiza fenomenelor de normalitate, sanatate, boala, ca si a actiunilor de igiena psihica si profilaxie psihice trebuie sa porneasca de la precizarea continutului acestor notiuni, delimitarea lor semantica fiind supusa unor sinonimii care le prejudiciaza intelegerea. La aceasta ambiguitate a conceptelor se adauga faptul ca de cercetarea normalitatii se ocupa cei specializati in cunoasterea bolii, ei fiind confruntati in primul rand cu nevoia depistarii si delimitarii acestei stari sub care deseori se desfasoara existenta.

● Normalitatea psihica – cu toate ca studiile de psihologie si psihopatologie nu au putut stabili o delimitare a normalului de patologic, intre cele doua stari existand o insidioasa si imperceptibila modificare, cercetarea normalitatii psihice este invocata actualmente de numeroase motive, printre care:

calitatea vietii, care presupune in primul rand o buna cunoastere a starii de normalitate si sanatate;

efortul nosografiei psihiatrice de a delimita entitati psihice dupa modelul patologiei somatice.

Aceasta a ilustrat ca intre normal si patologic exista o zona vasta a sociopatiilor care nu pot fi considerate boli psihice.

necesitatea de a aprecia cat mai exact eficienta actiunii unor substante psihotrope intrate in terapia psihiatrica, precum si a metodelor de psihoterapie.

aprecierea capacitatii de munca si a gradului de invaliditate psihica in vedere acordarii asistentei sociale si medicale adecvate este imposibila fara a avea drept referinta starea de normalitate.

● Normalitate si sanatate

Normalitatea – notiune frecvent folosita ca sinonim cu sanatatea, are o sfera mai larga ca aceasta pe care o inglobeaza. Daca normalitatea inseamna negarea bolii, sanatatea se instituie ca victorie asupra acesteia. Normalitatea vizeaza media si normativitatea, pe cand sanatatea clasata deasupra normei are in vedere calitatea.

Normalitatea se bazeaza in primul rand pe adaptare, in timp ce sanatatea poarta in sine elementul si ideea de valoare. Normalitatea vizeaza abordarea medicala traditionala si are in vedere eforturile terapeutilor de a inlatura semnele si manifestarile bolii, considerandu-se ca un comportament se inscrie in limitele normalitatii cand nu prezinta nici o psihopatologie manifesta.

Conceptul de normalitate se plaseaza astfel in domeniul medicinii curative, pe cand cel de sanatate, bazat pe igiena si profilaxie se inscrie in aria medicinii preventive.

Normalitatea se sustrage bolii care agreseaza viata psihica, pe cand sanatatea se indeparteaza de boala, fiind o normalitate ideala. Si totusi, dupa ce s-a traversat o stare de boala nu se afirma ca este vorba de normalizare, ci de insanatosire sau vindecare. Acest mod comun de exprimare se datoreaza faptului ca notiunea de sanatate este mai legata de aspectele somatice, de corporalitate, in timp ce notiunea de normalitate este mai apropiata de aspectele mentale, psihice. Cu alte cuvinte, din punct de vedere somatic, omul poate fi sanatos sau bolnav, in timp ce din punct de vedere psihic, el poate fi normal sau anormal.

Studiile de psihologie medicala, efectuate in ultimele decenii au ilustrat faptul ca psihicul se poate imbolnavi asemenea corpului, boala psihica avand o anumita procesualitate, care in dinamica ei cunoaste un debut, o evolutie, precum si o remisiune sau vindecare.

Concomitent insa, terapeutii si organizatorii de sanatate au obtinut succese nu numai in limitarea bolii psihice, in prevenirea acesteia, ci si in realizarea unei stari de sanatate calitativ superioare, in care omul sa traiasca o viata cat mai indelungata, dar mai ales sa cunoasca bucuria vietii. Astfel, nu exista o definitie unanim acceptata a notiunii de sanatate.

Dupa cum nu exista nici o delimitare neta intre boala – normalitate, luandu-se in considerare mai multe criterii in definirea starii de sanatate.

● Sanatatea psihica in formulare negativa

Opusa bolii, sanatatea a fost definita initial printr-o „formulare negativa”, ea constand in „absenta bolii sau a infirmitatii”. Este un punct de vedere limitativ, medicalist, in virtutea caruia rolul medicului se reduce la inlaturarea simptomelor. Aceasta perspectiva limitativa in aprecierea sanatatii mintale este ilustrata si in definitii conform carora o persoana sanatoasa este una relativ lipsita de dureri, de disconfort, de invaliditate sau dupa cum postuleaza cea mai sintetica definitie a starii de sanatate care spune ca starea de sanatate este o stare rara care nu este totusi patologica.

● Sanatatea psihica in formulare pozitiva

Spre deosebire de conditia negativa a sanatatii, orientarea pozitiva mentioneaza in definitii, criterii empirice ale starii de sanatate, ca de exemplu satisfactia, reusita sau adaptarea.

Document online: Analiza juridica a terorismului - trasaturile specifice ale laturii obiective a terorismului Document online: Evolutia natiunilor. sfidari si perspective

Acesti parametri pozitivi sunt corelati cu determinanti negativi ai sanatatii. In aceasta acceptiune, se considera ca sanatatea mintala este o stare de bine, in care individul are o capacitate satisfacatoare de munca si de relatii cu ceilalti, este capabil de a iubi si pe altcineva decat pe sine, este fara simptome si nu este dominat de conflicte mintale serioase.

Intrucat sanatatea nu poate fi inteleasa si definita prin conditia ei negativa, printre aspectele pozitive ale sanatatii au fost retinute; facultatea de adaptare la mediu si la situatii, puterea de a accede la fericire, ca si acceptarea sexualitatii si a altor forme de viata instinctiva, care trebuie sa fie controlate de instantele superioare ale psihismului.

De asemenea, printre parametrii frecvent invocati in definirea sanatatii, mentionam: stabilitatea, maturitatea, realismul, autonomia, integrarea, fidelitatea imaginii despre sine, capacitatea de a stapani mediul, capacitatea de dezvoltare. Acesti parametri nu prezinta o valoare standard de etalon a sanatatii, constituind mai degraba aspecte flexibile ale acesteia, printre care se mentioneaza. Un grad rezonabil de armonie interna si de integrare a personalitatii, posibilitatea de a face fata unor exigente medii si de a fi socialmente acceptabil.

● Sanatatea psihica optimala

Actualmente, prin dezvoltarea studiilor de psihologie sociala, si aceasta abordare de sanatate mintala pozitiva a fost depasita in favoarea conceptului de sanatate psihica optimala care, spre deosebire de aprecierea pozitiva ce avea in vedere o stare de sanatate mintala, vizeaza o stare de sanatate reala.

Notiune realista si operationala, sanatatea mintala optimala se refera la cea mai buna stare de sanatate posibila in conditiile existente, propunandu-si deziderate realizabile, concrete. Realismul pragmatic al acestei orientari moderne in domeniul sanatatii mintale se opune aceleia care considera sanatatea ca o stare psihica ideala, ca o utopie sau o himera.

● Sanatatea ca adaptare

Pornindu-se de la punctul de vedere realist conform caruia orice tulburare psihica prejudiciaza adaptarea, se poate considera ca o buna sanatate mintala este de natura sa asigure si sa conditioneze reusita adaptarii.

In virtutea acestui rationament, consideram ca adaptarea este un criteriu si o expresie a sanatatii mintale. De aceea, numeroase definitii ale sanatatii postuleaza adaptarea ca un parametru „princeps” si considera sanatatea mintala ca o adaptare a fiintei umane la lume si la ceilalti cu maximum de eficienta si fericire.

Adaptarea persoanei la propriile pulsiuni si posibilitati este invocata ca o conditie a sanatatii mintale, intrucat se considera ca un individ reactioneaza in mod sanatos daca in cursul dezvoltarii se arata a fi capabil de adaptare flexibila fata de conflictele sale. Adaptarea este un fenomen general, intalnit nu numai la om, ci la intreaga lume vie, fiind prezent oriunde in biologie si reprezinta un cadru de referinta pentru sanatatea mintala.

● Sanatatea ca medie sau norma

Dificultatile de distinctie intre normal si patologic, intre starea de sanatate si boala impun aducerea in discutie a sanatatii din perspectiva mediei sau normei.

Sanatatea ca medie a fost indusa in medicina din biologie si se mentine mai ales din necesitatea de a estima diverse constante biochimice ale organismului. Referinta medie se mentine de asemenea cand este vorba de evaluarea rezultatelor investigatiilor psihologice, obtinute in special prin aplicarea testelor cognitive, a scalelor, a chestionarelor.

Media, ca si normativitatea implica un anumit cadru creat din parametri care sunt alesi in mod empiric, desi pot fi validati statistic. In acest context, sanatatea, respectiv normalitatea au un caracter normativ, care se sustrage aprecierii valorice si se conformeaza estimarii statistice.

Prin medie nu putem obtine date despre o sanatate reala, ci despre o sanatate normativa. Aceasta ofera indicii asupra grupului eludand individul, prezentand o situatie care, desi corespunde celor mai multi, nu este proprie nimanui.

● Sanatatea ca proces si dezvoltare

Sanatatii considerate ca medie, sanatatii normative sau statistice ii opunem sanatatea ca proces ale carui forte sanogenetice ii asigura o permanenta organizare si structurare. Sanatatea nu constituie o stare de echilibru al persoanei in mediu si nici o echilibrare in concurenta fortelor sanogenetice cu cele patogenetice.

In viziune sistemica, sanatatea implica actualizarea potentialului genetic intr-un camp tridimensional, biologic, psihologic si social, Rezultatul pozitiv al interactiunii variabilelor din cadrul sistemelor biologic, psihologic si social edifica si promoveaza starea de sanatate. In aceasta acceptiune, starea de sanatate nu se mentine si nu se pastreaza, ci realmente se promoveaza, se reinnoieste, eventual se recucereste.

In felul acesta, sanatatea permite realizarea sau redarea in maniera personala a unor obiecte, actiuni sau idei ce pot fi retinute in seria valorilor umane, precum si posibilitatea de a trai bucuria dragostei si frumusetii. In dinamismul ei perpetuu, sanatatea este mereu alta, specifica fiecarei etape a vietii insului, fiecarui moment ale dezvoltarii sale si fiecarei circumstante in care acesta se afla.

In continua sa schimbare si remodelare, sanatatea exprima insusi dinamismul vietii constituindu-se in cea mai inalta expresie calitativa a acesteia.

● Sanatatea ca integrare sociala

Conceptele si teoriile moderne de antropologie si personologie acorda o importanta tot mai mare factorilor sociali, al caror rol in dezvoltarea omului si edificarea sa ca persoana este pe deplin edificat.

Daca sanatatea fizica nu poate fi definita in afara unor conceptii despre organism a unor teorii fiziologice si fiziopatologice, la fel si sanatatea psihica este apreciata prin prisma psihologiei grupului social si al conceptiilor acestuia despre patologia psihica.

Aceasta perspectiva a fost subliniata intr-una din cele mai apreciate definitii ale sanatatii psihice care

trebuie considerata in functie de mediul si istoria individului ca o rezultanta a fortelor contradictorii carora trebuie sa le apreciem nu numai caracterul pozitiv si negativ, ci si directia acestora in raport cu obiectivele fixate.

Subliniind importanta conditiilor sociale si a mediului cultural in care individul s-a dezvoltat si isi desfasoara activitatea, se poate conchide ca nici o definitie a sanatatii mintale nu este acceptabila daca nu tinem seama de importanta mediului pentru individ.

Analizand situatia sub unghi opus, psihologic, legatura individului cu lumea sa nu mai apare ca o valoroasa noutate, ci cu o primordiala si axiomatica necesitate. Dimensiunea sociala a omului nu trebuie doar mentionata, ci eventual subliniata. Din perspectiva psihologiei sociale, omul nu constituie un simplu element ale relatiilor sociale nici doar un purtator al acestora, ci un promotor al relatiilor sociale, intrucat nu este suficient sa se adapteze la lume, ci sa se integreze activ si sa se realizeze plenar in lume.

● Sanatatea psihica din perspectiva morala

Sanatatea psihica este edificata de individ, dar raportata la scara de valori a societatii. Printre acestea, cele morale trebuie inscrise cu majuscule, desi ele nu figureaza in descrierile sanatatii mintale. Vasta patologie ce confera continut psihiatriei ilustreaza faptul ca sanatatea mintala implica un aspect etic la care nu trebuie redusa, dar de care nu se poate face abstractie.

Sanatatea psihica, desi evaluata in plan individual, nu se instituie ca un dat in sine, ci se edifica in mod relational, in raport cu anumite cadre morale care variaza in functie de cadrele sociale. Sanatatea psihica bazata pe coordonate morale constituie fundamentul ferm al realizarii identitatii personale. Fidelitatea propriei imagini, tradusa prin reala constiinta de sine, asumarea responsabilitatii, perceperea si evaluarea corecta a realitatii, constituie martori obiectivi si general valabili ai sanatatii.

● Boala si sanatate psihica – acceptiuni ale bolii psihice

1.     Boala, concept supus reevaluarii din perspectiva cronicizarii. Criteriile traditionale ale bolii se inscriu in modelul medical al acesteia si au in vedere mai ales boala acuta care se bazeaza pe o distinctie relativ limpede de normalitate:

evidentiaza o anumita procesualitate cu modalitati de debut, curbe de revolutie si remisiuni relativ predictibile.

prezinta un tablou clinic alcatuit din elemente evidente, in general concrete, acestea sunt si cu valoare universala, se numesc simptome care printr-o asociere specifica alcatuiesc sindroamele, trepte si instante ale rationamentului clinic spre boala.

Universul patologiei generale actuale este insa schimbat in mare masura prin interventia noilor mijloace terapeutice,  morbiditatea fiind dominata nu de bolile acute ca in trecut, ci de bolile cronice. In numeroase cazuri, prin interventie terapeutica si asistenta adecvata, viata este salvata, dar boala nu este total si ireversibil inlaturata.

Patologia cronica se caracterizeaza printr-o fenomenologie clinica discreta, dar de lunga durata, vag evidentiata in general estompata. Aceasta nu mai corespunde modelului clasic, ceea ce impune atat o restructurare, cat si o reconceptualizare a problematicii bolii. Pe de alta parte, progresele medicinii actuale au evidentiat forme latente, evolutii inaparente, infraclinice ale unor stari patologice care nu pot fi explicate decat printr-o reconsiderare a modelului traditional de baza.

Bolile care pana acum pareau bine edificate clinic, ferm statuate si clar sistematizate sunt intr-o continua restructurare, datorita progreselor inregistrate in domeniul etiologiei. Aceste probleme ale patologiei generale cunosc o mai mare acuitate in domeniul psihopatologiei clinice unde etiologia este mai putin clarificata, iar nosografia mai vag conturata.

Daca pentru cele mai multe boli psihice nu cunoastem decat debutul clinic aparent (cel real fiind cu mult anterior), daca anumite boli sau forme clinice de boala au simptomatologie discreta, de mica amplitudine, in timp ce oameni normali psihic pot avea anumite reactii care, apreciate ca atare, pot fi incadrate in patologie, intelegem dificultatea si necesitatea delimitarii, dar si definirii bolii psihice.

2.       Boala si anormalitate – In urma analizei studiilor de specialitate si a investigatiei opiniilor clinicienilor, s-a constatat ca nu este realizata o distinctie si delimitare intre boala, deviere de la normal si anormalitate.

Notiunile respective se folosesc ca sinonime sau in acelasi context. Se afirma ca prin anormalitate, deviere comportamentala sau maladie intelegem o schimbare survenita in modul obisnuit de a trai al unui individ, atat din puncte de vedere biologic, cat si intelectiv sau emotional. In acceptiunea actuala anormalitatea tinde sa paraseasca domeniul medicinii somatice, unde conceptul de anormalitate este inlocuit prin cel lezional si respectiv disfunctional. Restrangandu-si aria din domeniul somato-patologiei, conceptul de anormalitate isi gaseste sorgintea in domeniul psihopatologiei.

Anormalitatea vizeaza in special conduita si comportamentul, dezvoltarea psihica patologica de natura sa transforme persoana de-a lungul istoriei sale in mod comprehensibil. Spre deosebire de anormalitate, boala are in vedere o anumita procesualitate care creeaza un hiatus si o denivelare in continuitatea istoriei individului.

Consideram astfel ca anormalitatea tinde a se institui ca o notiune de fundal, in timp ce boala ca fapt individual implica intotdeauna un aspect procesual. Astfel, in psihopatologie anormalitatea se refera in primul rand la structura si organizarea psihica (dizarmonica, fragila, labila), in timp ce boala are in vedere procesul morbid.

Anormalitatea se structureaza si se evidentiaza de cele mai multe ori in tulburarile de comportament si sociopatii, in timp ce boala se edifica printr-o procesualitate, inscriindu-se in domeniul patologiei medicale.