Genocidul - tribunalul international pentru fosta Iugoslavie

Genocidul - Tribunalul international pentru fosta Iugoslavie

Ororile sayarsite in conflictul armat izbucnit pe teritoriul fostei Iugoslavii intre sarbi, croati si musulmani au determinat Organizatia Natiunilor Unite sa ia initiativa studierii aspectelor juridice si de, alta natura pe care le-ar ridica constituirea unui tribunal international ad-hoc pentru judecarea infractiunilor grave savarsite de combatanti prin incalcarea regulilor de ducere a razboiului

Punctul de plecare 1-a constituit Rezolutia nr.764/13 iulie 1992 a Consiliului de Securitate, prin care se atragea atentia ca toate partile aflate in conflict trebuie sa se conformeze obligatiilor asumate potrivit dreptului international umanitar si ca persoanele care comit sau ordona sa se comita incalcari grave ale Conventiilor de la Geneva sunt direct raspunzatoare in mod individual pentru acele incalcari, rezolutie ale carei prevederi au fost reafirmate si dezvoltate printr-o alta - nr.771/13 august 1992. O rezolutie ulterioara (nr.780/6 octombrie 1992) dispunea formarea de catre secretarul general al O.N.U. a unei comisii de experti care sa analizeze datele furnizate din Iugoslavia asupra incalcarilor grave si sa intocmeasca un raport, care a fost prezentat la 9 februarie 1993.

Pe baza raportului secretarului general, Consiliul de Securitate a adoptat Rezolutia nr.808/22 februarie 1993 prin care se hotara infiintarea unui tribunal international, iar secretarul general era rugat sa prezinte propuneri concrete si optiuni adecvate pentru implementarea rapida si efectiva a acestei hotarari, tinand seama si de sugestiile prezentate de statele membre ale O.N.U.

Studiile efectuate de secretarul general pentru crearea unui asemenea tribunal au evidentiat existenta unor probleme deosebit de complexe si de o natura foarte variata, semnalate ca atare de guvernele consultate, de organizatiile internationale neguvernamentale si de experti.,

O prima problema au constituit-o insesi bazele juridice ale constituirii unui tribunal international special si anume daca un asemenea organism judiciar ar putea fi creat printr-o rezolutie a Consiliului de Securitate, organ eminamente politic, fara atributii legate de problemele jurisdictionale.

Calea normala din punct de vedere juridic pentru constituirea
tribunalului trebuie sa fie cea a incheierii unui tratat intre state, care sa
fie in prealabil negociat de un for international adecvat (Adunarea
generala a O.N.U. sau o conferinta internationala speciala), apoi supus
semnarii si ratificarii. Acest parcurs firesc ar avea avantajul unei abordari
si examinari detaliate a tuturor problemelor ce se ridica in legatura cu
stabilirea tribunalului si ar permite statelor participante sa-si exercite
vointa lor suverana, in special daca ele doresc sau nu sa devina parti la
tratat. in practica relatiilor internationale de pana acum s-a dovedit, insa,
ca toate incercarile de acest fel au fost sortite esecului sau amanarii sine
die.

Avandu-se in vedere caracterul de urgenta al constituirii tribunalului, s-a considerat ca abordarea respectiva, chiar daca ar fi fost incununata de succes, ar fi avut dezavantajul unei perioade indelungate pentru transpunerea in practica, precum si al nesigurantei ca s-ar putea obtine numarul necesar de ratificari pentru intrarea in vigoare sau ca printre statele ratificatoare s-ar afla si acelea care sa faca tratatul eficient in raportul. intocmit de secretarul general al O.N.U. infiintarea tribunalului international ad-hoc printr-o rezolutie a Consiliului de Securitate se justifica cu urmatoarele argumente:

► incalcarile grave ale dreptului umanitar pe teritoriul fostei
Iugoslaviiconstituieo . amenintarelaadresapaciisisecuritatii internationale;

►raspunderea individuala a celor ce au savarsit crime, asupra careia Consiliul de Securitate a avertizat in repetate randuri in legatura cu situatia din fosta Iugoslavie;

►stabilirea unui tribunal international ar contribui la indeplinirea scopului de a pune capat unor asemenea crime (rol preventiv), la luarea unor masuri efective pentru aducerea in justitie a persoanelor raspunzatoare (rol punitiv) si ar contribui la restabilirea si mentinerea pacii;

►instituirea tribunalului s-ar incadra in categoria masurilor bazate pe forta in conformitate cu Capitolul VII al Cartei O.N.U;

► tribunalul international, avand un caracter judiciar, ar trebui sa-si exercite atributiile independent de consideratii politice, fara a se afla sub controlul Consiliului de Securitate cu privire la indeplinirea functiilor sale judiciare;

► Consiliul de Securitate nu creaza pentru tribunalul international norme de drept material pe care sa le aplice, acestea fiind cele din dreptul international actual.

Studiul secretarului general a relevat si alte aspecte deosebit de complexe, ce isi pastreaza In continuare actualitatea lor, legate de acceptarea sau neacceptarea de catre state, in baza constitutiilor lor, a extradarii propriilor cetateni pentru a fi judecati de^ tribunalul international sau pentru executarea.in alte state a pedepselor, de masurile privind stabilirea persoanelor vinovate si cercetarea lor prealabila, inclusiv de fortele politienesti ce pot fi antrenate la aceasta, de raportul dintre tribunalul international si tribunalele interne, dintre legislatia internationala si cea interna privitoare la faptele imputate, de faptul daca tribunalul va fi capabil sa judece pe toti. criminalii etc.

In acelasi timp, s-au ridicat si alte probleme, cum ar fi aceea a caracterului selectiv al tribunalului ad-hoc, intrucat s-au comis crime la fel de atroce ca in fosta Iugoslavie si in alte tari in care au avut loc conflicte armate, sau privind legea aplicabila, pentru ca Protocolul al II-lea de la Geneva din 1977 referitor la conflictele armate interne nu cuprinde mentiuni exprese referitoare la pedepsirea crimelor de razboi si a crimelor contra umanitatii.

Pe de alta parte, insa, era evident ca intarzierea constituirii mecanismului judiciar ar fi dus la compromiterea acestuia, iar ramanerea in continuarea nepedepsite a crimelor savarsite ar aduce deservirii mari implementarii normelor dreptului umanitar si ar incuraja asemenea fapte si in viitor.

In cunostinta tuturor acestor aspecte, Consiliul de Securitate a aprobat propunerea Secretarului general al O.N.U. si, prin Rezolutia nr.827/25 mai 1993, a decis 'stabilirea unui tribunal international pentru scopul unic dea pedepsi persoanele responsabile de violari grave ale dreptului umanitar comise pe teritoriul fostei Iugoslavii intre 1 ianuarie 1991 si o data ce urmeaza a fi stabilita de Consiliul de Securitate la restabilirea pacii' si a adoptat statutul acestuia.

Tribunalul international pentru fosta Iugoslavie a fost constituit ca un organ subsidiar al Consiliului de Securitate, in virtutea art.29 al Cartei O.N.U.

Potrivit Statutului, Tribunalul international, al carui sediu este stabilit la Haga, este compus din 11 judecatori, alesi pe o perioada de 4 ani, cu dreptul de a fi realesi, de Adunarea Generala a O.N.U., la propunerea Consiliului de Securitate, de pe o lista de 22-23 persoane, intocmita de secretarul general pe baza nominalizarilor facute de catre

statele interesate, care pot prezenta cate „doi candidati de nationalitate diferita, conform unor criterii care sa garanteze competenta si obiectivitatea acestora. Cei 11 judecatori sunt repartizati in doua camere de prima instanta de 3 judecatori si o camera de apel de 5 judecatori (art.11-12)..

Procurorul tribunalului este numit de Consiliul de Securitate pe baza propunerii secretarului general al O.N.U. tot pentru o perioada de 4 ani, fiind ajutat de personalul necesar numit la propunerea sa de secretarul general (art. 16).

Competenta dupa persoane a tribunalului este limitata la persoanele fizice, autori, coautori, complici si instigatori, care au comis violari grave ale dreptului international, fara a se prevedea inculparea unor grupuri institutionalizate (art.6-7).

In competenta, materiala a tribunalului intra, potrivit statutului acestuia, urmatoarele categorii de fapte: incalcarile grave ale Conventiilor de la Geneva din 1949 (art.2), violarile legilor si obiceiurilor razboiului (art.3), genocidul (art.4) si crimele impotriva umanitatii, evident altele decat genocidul (art.5). Sub acest aspect, o importanta particulara prezinta modul in care este formulat art.3 al statutului, care mentioneaza in mod expres ca violari ale legilor si obiceiurile razboiului recurgerea la mijloace si metode de razboi 'interzise prin diferite instrumente juridice internationale si anume: intrebuintarea armelor otravite si a altor arme calculate sa produca suferinte inutile; distrugerea intentionata a oraselor si satelor sau devastarea lor nejustificata de o necesitate militara; atacarea sau bombardarea prin orice mijloace a oraselor | neaparate, a satelor, a locuintelor sau cladirilor, ridicarea, distrugerea sau producerea de daune institutiilor dedicate religiei, caritatii si educatiei, artelor si stiintelor, monumentelor istorice si lucrarilor de arta si stiinta; jefuirea proprietatii publice sau private.

Purificarea si epurarea etnica nu figureaza printre faptele vizate de Statut, dar acestea cad sub incidenta crimelor impotriva umanitatii, in masura in care constituie expulzari de persoane, persecutii pentru ratiuni de ordin politic, rasial sau religios sau alte acte inumane, ori acte de genocid.

Potrivit Statutului, Tribunalul international pentru fosta Iugoslavie aplica normele dreptului international umanitar care fac parte neindoielnic din dreptul cutumiar, pentru a nu se contesta anumite norme ale conventiilor scrise la care unele state nu sunt parti.

Procedura Tribunalului este publica, potrivit art.21 si 22 al Statutului. Art.21 recunoaste acuzatului toate garantiile judiciare prevazute de Pactul referitor la drepturile civile si politice din 1966.

Hotararile date de camerele de prima instanta sunt supuse recursului in fata Camerei de apel a Tribunalului, la sesizarea procurorului sau a condamnatului, numai pentru eroare intr-o problema' de drept si eroare asupra faptelor stabilite. Camera de apel poate confirma, casa sau revizui hotararea camerelor de prima instanta (art.25).

Inspirandu-se din evolutiile actuale ale reglementarilor internationale care tind a aboli pedeapsa cu moartea, Statutul nu prevede decat pedepse cu inchisoarea, la individualizarea cuantumului pedepsei tribunalul trebuind sa recurga la practica generala privind pedeapsa inchisorii a tribunalelor locale de pe teritoriul fostei Iugoslavii, deci la normele aplicabile pe teritoriul unde s-au comis infractiunile. Odata cu pedeapsa, tribunalul este abilitat sa decida si restituirea catre proprietarii legitimi a oricaror bunuri si valori dobandite ilegal de catre persoanele condamnate (art.24).

Pedeapsa inchisorii se executa intr-un stat desemnat de Tribunalul international de pe o lista a statelor membre ale O.N.U. care au indicat Consiliului de Securitate vointa lor de a accepta persoanele condamnate, potrivit regimului aplicat in statul respectiv _N(art.27). Statele respective au dreptul sa acorde si gratierea, insa sub controlul Tribunalului international (art.28).

Statele membre ale O.N.U. sunt obligate sa coopereze si sa acorde asistenta juridica tribunalului international pentru identificarea si cautarea persoanelor vinovate, producerea de dovezi, expedierea documentelor si indeosebi pentru arestarea si aducerea in fata tribunalului a persoanelor impotriva carora s-a emis mandat de arestare sau de aducere (art.29).

Tribunalul international pentru pedepsirea crimelor savarsite in conflictul izbucnit pe teritoriul fostei Iugoslavii s-a constituit si si-a inceput lucrarile prin studierea unui numar imens de dosare. Eficienta sa va depinde, insa, de numeroase elemente de drept si de fapt, de vointa,
statelor membre ale O.N.U. de a coopera cu acesta si/fara indoiala, de
felul cum va evolua conflictul fratricid din fosta Iugoslavie. Rolul sau nu
va putea fi, insa, decat unul pozitiv, in sensul intaririi legalitatii
internationale privind normele aplicabile in timp de conflict armat.