Etapele ascultarii invinuitului sau inculpatului

Audierea invinuitului sau inculpatului presupune mai multe etape:

Verificarea identitatii civile a invinuitului sau inculpatului

Aceasta etapa presupune adresarea unor intrebari cu privire la: nume, prenume, porecla, data si locul nasterii, numele si prenumele parintilor, cetatenia, studii, situatia militara, locul de munca, ocupatia, domiciliul, antecedentele penale – pentru a se putea contura situatia civila astfel incat sa preintampine erorile judiciare.

Invinuitului i se aduce la cunostinta fapta care face obiectul cauzei, fiind incredintat ca trebuie sa declare tot ceea ce stie cu privire la fapta si invinuirea care i se aduce in legatura cu aceasta.

Prima etapa – a ascultarii – este extrem de importanta, determinand modul cum se va desfasura activitatea organului judiciar.

De asemenea, verificarea identitatii constituie modalitatea prin care anchetatorul poate analiza comportamentul invinuitului fata de situatia in care se afla, modul in care reationeaza la intrebari, starea de tensiune sau calmul pe care il afiseaza.

Ascultarea relatarii libere

Incepe cu adresarea unor intrebari cu caracter general, invinuitul fiind solicitat sa declare tot ceea ce stie in legatura cu invinuirea ce i se aduce.

In aceasta situatie, invinuitul prezinta faptele in succesiunea lor fireasca, iar anchetatorul are posibilitatea sa-l studieze si sa sesizeze ezitarile si contrazicerile din declaratiile acestuia, fara sa-l intrerupa, sa-l aprobe sau sa-l dezaprobe, dandu-i posibilitatea de a se exprima in mod liber.

Adresarea de intrebari si ascultarea raspunsurilor invinuitului sau inculpatului

Dupa relatarea invinuitului cu privire la invinuirea ce i se aduce, anchetatorul ii adreseaza o serie de intrebari referitoare la fapta ce constituie obiectul cauzei si invinuirii.

Exista mai multe conditii pe care intrebarile trebuie sa le indeplineasca:

sa fie clare si concise;

sa fie formulate in raport cu nivelul de intelegere a invinuitului;

sa nu sugereze raspunsul asteptat de anchetator;

sa nu presupuna acordarea unui raspuns scurt (precum „da” sau „nu”);

sa nu-l incurce pe invinuit, mai ales atunci cand acesta este interesat sa afle adevarul.

Alegerea intrebarilor depinde de pozitia pe care invinuitul o adopta si care poate consta in recunoasterea faptei, negarea, diminuarea invinuirii prin recunoasterea partiala sau refuzul de a face declaratii.

Intrebarile pot fi clasificate in:

intrebari-tema – care au un caracter general cu privire la fapta in ansamblul ei;

intrebari-problema – care vizeaza lamurirea anumitor aspecte ale faptei savarsite;

intrebari-detaliu – care au un caracter limitat la anumite amanunte ce pot fi verificate.

In functie de atitudinea invinuitului, intrebarile pot fi: de control, de completare, de precizie sau de detaliu – cu ajutorul carora anchetatorul incearca sa obtina cat mai multe amanunte cu privire la fapta comisa sau sa verifice anumite informatii pe care le detine.