Orientarea psihiatrica-psihologica

ORIENTAREA PSIHIATRICA-PSIHOLOGICA

Caracterizare generala

In aceasta orientare au fost grupate principalele teorii si conceptii a caror trasatura esentiala consta in centrarea explicatiei cauzale pe factorii psihologici. Sunt examinate teorii extreme, care reduc geneza crimei la psihicul individului, ca si variante nuantate, a caror linie de demarcatie intre orientarea biologica si sociologica este mai greu de trasat.

Perspectiva psihiatrica-psihanalitica

􀂾 Sigmund Freud

Considera ca personalitatea individului are trei instante: Eul (constiinta de sine), Supraeul (constiinta morala) si Sinele (instincte si tendinte refulate). Eul asigura echilibrul dintre instinctele si tendintele profunde ale individului si normele primite prin educatie. Existenta unor stari tensionate intre aceste trei instante duce la conflict, care se poate rezolva prin sublimare si refulare.

Diferenta dintre infractor si noninfractor se situeaza la nivelul

Supraeului si se datoreaza incapacitatii individului de a depasi complexul oedipian.

Freud analizeaza si criminalul care comite infractiunea datorita complexului de vinovatie.

􀂾 Influenta psihanalizei asupra criminologiei

Cercetarile criminologice ulterioare au fost influentate de psihanaliza lui Freud. Alexander si Staub au analizat diferite tipuri de criminali prin prisma celor trei instante ale personalitatii. Alte cercetari au analizat o personalitate de tip nevrotic in opozitie cu o personalitate in conflict cu societatea. Astfel, se ajunge la concluzia ca infractorul ar fi victima unor conflicte interioare intre instinctele sale insuficient controlate de Supraeu si regulile de conduita din viata sociala.

􀂾 Neofreudianismul. In ultimele decenii s-a produs o schimbare importanta in abordarea personalitatii. Un numar important de psihiatri resping ideea de om biologic si/sau acela de om psihologic, considerand ca individul isi controleaza comportamentul si are responsabilitatea actiunilor lui (A. Adler, E. Fromm, Ray Jeffery).

Teoria psihomorala

􀂾 Etienne de Greeff

Considera ca personalitatea infractorului se structureaza de-a lungul unui proces lent de degradare morala a individului, care, in final, il conduce la comiterea actului criminal. Acest proces este denumit process criminogen, in evolutia caruia se disting trei faze:

- faza asentimentului temperat (ia nastere ideea de crima);

- faza asentimentului formulat (accepta comiterea crimei);

- faza trecerii la act, cand accepta eliminarea victimei si in care individul trece printr-o stare periculoasa.

􀂾 Noel Mailloux

Transfera problematica personalitatii infractorului in sfera patologiei, asimiland infractorul cu debilul mental, nevrozatul. In dezvoltarea personalitatii exista doua momente: aparitia identitatii autentice si consecinta acesteia asupra motivatiilor individului. Cand apare un esec de identificare, consecinta este un dezechilibru psihic ce se exprima prin delincventa din obisnuinta.

Teoria personalitatii criminale

􀂾 Jean Pinatel

Respinge diferenta de natura dintre infractor si noninfractor, considerand ca intre acestia este o diferenta de grad. De aceea, este necesar sa se evidentieze acele trasaturi psihologice care transforma asentimentul temperat in asentiment tolerat. Este de parere ca personalitatea criminala reprezinta o constelatie de trasaturi care apare ca o rezultanta, si nu ca un dat. Ulterior, Pinatel isi revizuieste teoria si insista asupra caracterului dinamic al personalitatii criminale, care trebuie privita in miscare. De asemenea, considera criminalitatea ca o maladie morala a „societatii criminogene”, caracterizata printr-o deteriorare a valorilor fundamentale.

Evaluare critica

􀂾 Limite

Eroarea orientarii psihiatrico-psihologice consta in considerarea infractorului ca posesor al unei personalitati de un tip aparte, diferentiata ca natura sau grad de cea a noninfractorului. Pe plan etiologic, eroarea consta in reducerea problematicii personalitatii umane la factorii de ordin psihologic.

􀂾 Concluzie. Multe din conceptele freudismului, ca instantele personalitatii, simbolistica visurilor etc. , au intrat definitiv in vocabularul criminologic. In plan etiologic, se retine ca valoroasa ideea situarii cauzelor directe ale infractiunii la nivelul individului si al personalitatii sale. Aceste  orientari i se datoreaza acumularea unui bogat material factual, care a permis sondarea universului psihic al infractorului, dezvaluind aspecte interesante cu privire la motivatia actului infractional, dinamica producerii acestuia etc.