Consideratii privind notiunea, obiectul si sarcinile balisticii judiciare

Cuvantul “balistica este de origine franceza “balistique”. Balistica reprezinta o ramura a mecanicii teoretice care studiaza legile miscarii unui corp greu aruncat sub un anumit unghi fata de orizont, precum si miscarea proiectilului in interiorul tevii si pe curba balistica. Se poate spune deci, ca, balistica este o stiinta, pentru ca are:

un obiect de cercetare, principii si legitati proprii;

legaturi cu alte stiinte teoretice si practice;

metode proprii de cercetare stiintifica.

Balistica generala studiaza constructia si functionarea armelor de foc, efectele produse de acestea, constructia si functionarea munitiei, precum si miscarea proiectilului si a glontului. Ea se imparte in:

1. Balistica inferioara, care studiaza fenomenele ce se produc in canalul tevii armei dupa percutare. Balistica inferioara cuprinde, la randul ei, balistica inferioara teoretica si balistica inferioara experimentala.

a) partea teoretica cuprinde :
- pirostatica, care studiaza fenomenele arderii pulberii la volum constant, in scopul stabilirii legilor de ardere si determinarii caracteristicilor;
- pirodinamica, care studiaza fenomenul tragerii in toata complexitatea lui la volum variabil;

- dinamica gazelor, care studiaza fenomenul de scurgere a gazelor.

b) balistica inferioara experimentala, studiaza aparatura de cercetare a fenomenelor tragerii, determinarea presiunii si volumul pe baza experimentala.

2. Balistica exterioara, care experimenteaza fenomene ce se produc din momentul in care glontul paraseste gura tevii si pana la atingerea tintei (pe traiectorie);

3. Balistica tintei, care are drept scop cercetarea fenomenelor ce se produc prin atingerea acesteia de catre glont sau proiectil.

O parte din datele stiintifice ale balisticii sunt folosite si aplicate de catre organele de urmarire penala, de catre criminalistica, in cercetarea diferitelor infractiuni la a caror savarsire s-au folosit arme de foc.

Balistica judiciara este o ramura a tehnicii criminalistice care studiaza constructia si functionarea armelor de foc, fenomenele legate de tragere si urmele determinate de acestea in scopul rezolvarii problemelor ridicate de urmarirea penala. Ea este o ramura relativ tanara a tehnicii criminalistice, ce trebuie sa tina pasul cu dezvoltarea balisticii generale, precum si cu dezvoltarea tehnicii militare in ceea ce priveste constructia armelor de foc portative si a munitiei folosite la acestea.
 
Punctul de plecare in constituirea balisticii judiciare, ca ramura a tehnicii criminalistice, este legat, in principal, de descoperirea metodelor de identificare individuala a armei de foc dupa gloantele si tuburile rezultate in urma tragerii.

Istoria balisticii judiciare este strans legata de perfectionarea si dezvoltarea tehnicii privind constructia armelor de foc, de raspandirea acestora pe toate teritoriile lumii, de folosirea armelor de foc la comiterea diferitelor infractiuni.

In anul 1835, Henry Goddard din politia judiciara londoneza a urmarit si a prins un infractor care comisese un omor cu ajutorul unei arme de foc. Pe glont el a descoperit o excrescenta care s-a potrivit cu o adancitura din tiparul pentru gloante gasit la banuit. Totusi, ceea ce a facut Henry Goddard a fost probabil prima incercare de a gasi prin glont calea spre arma incriminata si sa descopere astfel infractorul.

Balistica (gr. Ballo – a arunca) reprezinta o disciplina tehnico – militara ce studiaza legitatile miscarii proiectilelor trase din arma de foc, precum si efectele produse de acestea, avand ca scop desavarsirea armamentului militar de lupta, sporirea eficientei aplicarii lui.

Balistica judiciara constituie o ramura a criminalisticii destinata investigarii armelor de foc, munitiilor si a urmelor impuscaturii, in vederea elaborarii metodelor si mijloacelor tehnico-stiintifice de cercetare a actelor penale privind fabricarea, pastrarea si aplicarea armelor de foc.

Spre deosebire de alte compartimente ale criminalisticii, balistica judiciara s-a conturat relativ recent, devenirea ei fiind impusa de necesitatea consolidarii unui sistem mai efectiv de cercetare criminalistica a diferitelor infractiuni, la a caror savarsire s-au aplicat arme de foc.

In balistica judiciara in mare masura se aplica realizarile balisticii militare, si dupa cum este feresc, mijloacele si metodele de cercetare proprii altor domenii ale criminalisticii.

Astfel identificarea armei de foc dupa urmele create pe munitii in urma impuscarii se realizeaza conform principiilor generale ale identificarii, apelandu-se la date tehnice din balistica militara, privind constructia si functionarea armelor de foc, precum si la metodele si mijloacele specifice cercetarilor traseologice, in special la metoda microscopiei de comparare si cea stereoscopica.

Utilizarea datelor a procedeelor tehnicii proprii altor discipline si activitati practice nu influenteaza asupra caracterului individual al balisticii juridice, ea detasandu-se prin obiectivele pe care si le asuma, principalele fiind: elaborarea metodelor si a mijloacelor tehnice necesare descoperirii, fixarii si ridicarii armelor de foc, a munitiilor si a urmelor impuscaturii.

Argumentarea procedeelor de cercetare la fata locului, in vederea determinarii imprejurarilor tragerii din arma de foc, in special, a directiei, distantei, locului de unde s-a tras, numarul si succesiunea impuscaturilor.

Aplicarea realizarilor stiintifico-tehnice si argumentarea in baza lor a metodelor de examinare a diverselor categorii de arme de foc, stabilirea conditiilor tehnice in care s-a executat o impuscatura.

Formularea principiilor metodice privind identificarea armelor de foc dupa urmele acestora pe tuburile si proiectilele trase.

Notiunea si clasificarea armelor de foc

In acceptiune criminalistica, arma de foc constituie un dispozitiv tehnic destinat nimicirii sistemelor vii prin tragerea cu proiectile, puse in miscare de energia gazelor formate ca urmare a exploziei (arderii) pulberii (prafului) sau a unui substituent al acesteia.

Astfel definita arma de foc se distinge prin doua caracteristici de baza:

destinatia ei de a nimici sisteme vii; cea privind realizarea impuscaturii prin tragere de foc; nu consideram arme de foc dispozitivele de tras ale caror proiectile sunt puse in miscare de aerul comprimat, ca in cazul armelor pneumatice sau de o prujina in baza carora functioneaza dispozitivele (armelor)de vanatoare subacvatica si arcul sportiv.

De asemenea nu sunt arme de foc dispozitivele tehnice improvizate care fie datorita constructiei primitive, fie din alte motive, nu asigura proiectilului energia si forta necesara pentru a distinge sisteme vii si, in special, pentru a provoca leziuni corporale.

Principalele elemente ale unei arme de foc sunt: teava, mecanismul de inchidere si de tragere, patul sau manerul care, in majoritatea cazurilor serveste la tinerea armei in maini, dar si ca suport de asamblare a altor mecanisme componente ale ei.

In criminalistica armele de foc sunt clasificate in mai multe categorii dupa urmatoarele criterii: modul de fabricare, destinatie, lungime, constructia canalului si calibrul tevii.

Dupa modul de fabricare deosebim:

• arme de fabricatie industriala produse conform tehnologiilor specifice anumitor sisteme si modele de arme;
• arme atipice, acestea fiind de doua tipuri:

a) de fabricatie industriala ulterior modificate prin retezarea tevii sau a patului;

b) de constructie proprie, asamblate din detalii in mod improvizat, cunoscute si sub denumirea de arme rudimentare.

Dupa destinatie se disting:

arme militare sau de lupta;

arme de vanatoare;

arme sportive.

Dintre armele de lupta, la savarsirea infractiunilor mai frecvent sunt folosite armele de mana care dupa lungimea tevii se impart in trei grupuri:

cu teava scurta (revolvere, pistolete);

medie (pistoale - automate);

lunga (carabine, pusti militare).

Revolverele reprezinta arme semiautomate, tragerea din ele efectuandu-se prin apasari repetate pe tragaci pentru fiecare foc.

Ele sunt de mai multe tipuri, avand doua elemente caracteristice – magazie de forma rotunda (butoias) si mecanism de tragere de tip cocos.

Pistoletele constituie cea mai raspandita arma de lupta de format mic. Ele difera dupa calibru si numarul cartuselor din magazia aflata in maner precum si dupa anumite particularitati si caracteristici tehnice de constructie a tevii, a mecanismului de inchidere. In majoritatea lor pistoletele sunt arme semiautomate. Dupa introducerea primului cartus in teava vor urma trageri dupa fiecare apasare pe tragaci, mecanismul de tragere asigurand in mod automat expulzarea si aruncarea tubului ars si reincarcarea pistolului cu alt cartus.

Pistoalele automat sunt arme cu tragere dintr-o singura apasare pe tragaci a tuturor cartuselor din magazie.

Carabinele si pustile militare pot fi de o singura sau de mai multe incarcaturi, semiautomate sau cu repetitie, cand pentru fiecare tragere se vor efectua actiuni cu inchizatorul in vederea extragerii tubului ars si introducerea altui cartus in teava armei.

Armele de vanatoare sunt in totdeauna cu teava lunga. Ele difera dupa calibru, numarul si pozitia (orizontala sau verticala) a tevilor, precum si dupa mecanismul de tragere.

Majoritatea armelor de vanatoare sunt destinate tragerii cu proiectilul din alice sau mitralii. Se pot intalni si carabine de vanatoare cu gloante.

Armele sportive difera de alte categorii de arme de foc dupa calibrul mic (5,6 mm.) si dupa elementele de constructie specifica a munitiilor folosite, dar care de asemenea, prezinta indici balistici inalti.

Dupa constructia canalului tevii armele de foc se impart in trei categorii:

arme cu teava ghintuita;

arme cu teava lisa sau neteda;

arme de constructie combinata a canalului tevii.

Dupa calibru armele de foc se impart in:

de calibru mic (pana la 6,35 mm.);

Analiza: Impiedicarea participarii in proces Referat: Conditiile generale ale dreptului la mostenire

de calibru mijlociu (6,35 – 9 mm.);

calibru mare (peste 9 mm.).

Calibrul armelor de lupta se determina prin masurarea distantei dintre doua pliniri opuse ale ghinturilor.

Mai raspandite sunt armele cu calibrul 12, 16, 20, 32 mm.

Cercetarea armelor de foc se realizeaza conform regulilor generale de studiu general al obiectelor – corp delict, tinandu-se totodata cont de unele conditii specifice impuse, pe de o parte de necesitatea asigurarii securitatii celor participanti la actiunea procesuala pe de alta, de nevoia protejarii urmelor purtate de arma in cauza.

Munitiile armelor de foc si explozivele.

A doua categorie de obiecte studiate de balistica judiciara o constituie munitiile si explozivele.

Spre deosebire de domeniul militar, unde categoria munitie vizeaza armamentul necesar unei operatii militare, in balistica judiciara acest termen are un continut restrans, referindu-se la cartuse si la elementele constitutive ale acestora.

Cartusele difera dupa tipul armei pentru care sunt destinate, dupa calibru, dupa materialul din care sunt confectionate, dupa forma, structura, modul de fabricare.

In fond un cartus este format din patru parti: tubul, proiectilul, capsa, si pulberea. Tubul cartuselor au forma cilindrica, cu un capat deschis pentru fixarea glontelui si altul inchis numis rozeta in care este montata capsa. Aceasta din urma consta din materiale explozibile la lovire asigurand aprinderea pulberii in momentul declansarii percutorului.

Proiectilul cartusului se prezinta sub forma de gloante alice sau mitralii. Pentru ca ele sa creeze efectul scontat al impuscarii, proiectile sunt prevazute cu forma aerodinamica si cu greutate majorata in functie de volum.

Gloantele sunt formate din plumb sau otel acoperit cu plumb. Pentru ale majora rezistenta si penetrabilitatea, gloantele, cu exceptia celor de calibru mic si destinate tragerii din arme de vanatoare, sunt acoperite in intregime sau partial cu o camasa din aliaje metalice de inalta rezistenta.

Alicele si mitraliile de fabricatie industriala au forma strict sferica, suprafata neteda, acestea fiind caracteristicile prin care se deosebesc de proiectilele de fabricatie proprie.

Bura sau dopul prafului s confectioneaza din pasla, uneori de hartie sau carpe si are menirea de a presa si desparti pulberea de proiectil. Gasita la fasa locului, ea poate furniza informatii privind modul si materialul din care este confectionata, tipul proiectilului si calibrul armei din care s-a tras.

Urmele tragerii din arma de foc si ale exploziilor.

Urmele tragerii din arma de foc constituie modificari materiale care apar pe suprafata sau in profunzimea diferitelor obiecte (inclusiv a corpului omenesc) din perimetrul locului aplicarii armelor de foc. Dupa caracterul, mecanismul de formare si importanta lor la determinarea imprejurarilor unei impuscaturi, urmele tragerii din arma de foc se divizeaza in trei mari categorii:

create de mecanismele armei de munitii drept rezultat al interactiunii acestora in procesul tragerii.

lasate de proiectil pe suprafata sau in profunzimea obiectelor cu care vine in contact in urma impuscaturii.

formate de factore suplimentari ai impuscaturii.

Urmele mecanismelor armei pe tubul cartusului se creeaza succesiv pe parcursul a trei etape inerente unei impuscaturi: incarcarii armei tragerii, eliminarii si aruncarii tubului ars.

In situatia in care la savarsirea infractiunii a fost folosit un exploziv (grenada, mina sau dispozitiv exploziv de constructie proprie) la locul faptei se vor crea urme de explozie manifestandu-se prin:

leziunile corporale specifice pricinuite persoanelor din perimetrul exploziei,

prin avarierile obiectelor de constructie, mobilierului, mijloacelor tehnice de productie si transport precum si sistemelor vegetale din apropierea locului faptei.

prin resturile de materiale explozive ale mijloacelor de initiere si punere in functie a explozivului,

prin obiectele de ambalare si transportare a explozivului.

Probleme care pot fi rezolvate prin expertizele si prin constatarile tehnico-stiintifice efectuate in laboratorul de balistica judiciara:

stabilirea starii de functionare a armelor de foc, a munitiilor si a dispozitivelor explozive;

stabilirea caracteristicilor armelor de foc, ale munitiilor si ale componentelor dispozitivelor explozive;

relevarea seriilor armelor de foc sau ale componentelor acestora;

identificarea armei de foc;

stabilirea distantei de tragere

stabilirea directiei de tragere;

stabilirea locului de amplasare a unui dispozitiv exploziv;

stabilirea tipului de dispozitiv exploziv dupa urmele principale ale exploziei (dupa fragmente ale acestuia);

daca urmele puse la dispozitie au fost create de arme de foc, de dispozitive explozive sau de alte obiecte sau agenti;

stabilirea orificiilor de intrare si de iesire ale proiectilelor care au patruns sau care au penetrat diferite corpuri sau obiecte;

daca arma se putea declansa accidental

Tehnica din dotare folosita la realizarea expertizelor si a constatarilor tehnico-stiintifice efectuate in laboratorul de balistica judiciara este urmatoarea:

Microscop comparator: este prevazut cu doua cai optice si permite vizualizarea concomitenta a materialului in litigiu si a celui model de comparatie. Imaginea obtinuta poate fi fixata prin fotografiere sau poate fi preluata cu o camera video si introdusa intr-un echipament informatic in vederea prelucrarii si stocarii ei in format digital Stereomicroscop si echipament informatic de preluare, procesare si stocare a imaginii si redactare-imprimare a rapoartelor de expertiza si de constatare tehnico-stiintifica;

Aparatura fotografica digitala;

Instrumente de masura, scule si dispozitive;

Arme de foc de diferite tipuri, marci, modele si calibre

Sistemul integrat de identificare balistica IBIS: are rolul de a achizitiona, de a stoca, gestiona si analiza imaginile urmelor create de armele de foc pe elementele de munitie trase, in cadrul unei baze de date, in scopul identificarii armelor de foc.

Sistemul I.B.I.S. are in componenta sa urmatoarele:

o       statia „BrassTRAX” - achizitioneaza imagini cu urmele create de armele de foc pe rozeta tuburilor de cartus (imaginile urmelor create de peretele frontal al inchizatorului, cuiul percutor si ejector). Imaginile sunt stocate alaturi de datele tehnice in cazuri, acestea fiind trimise ulterior la concentratorul de date al sistemului;  

o       concentratorul de date si serverul de corelare - primesc, stocheaza, gestioneaza si compara semnaturile digitale unice, atribuite imaginilor preluate. Aceste semnaturi digitale sunt comparate pe criterii matematice si sortate in functie de asemanare. Aceasta capabilitate puternica de comparare permite operatorilor sa verifice rapid sute de mii de cazuri, concentrandu-se numai pe un numar redus de candidati;

o       statia „Matchpoint+” – analizeaza rezultatele corelarilor, permite consultarea bazelor de date, efectuarea examinarilor comparative a imaginilor urmelor create de armele de foc si realizarea identificarilor.

Evidentele si baza de date centrala IBIS din cadrul laboratorului de balistica judiciara au ca obiect: elemente de munitie provenite de la fapte comise cu arme de foc neidentificate;

elemente de munitie rezultate in urma tragerilor experimentale cu arme de foc letale detinute ilegal sau gasite/ abandonate pe teritoriul Romaniei;

elemente de munitie rezultate in urma tragerilor experimentale cu arme de foc letale detinute legal de persoane fizice si juridice din Romania.

Apartenenta la gen a armei de foc – stabilirea tipului, modelului, marcii si calibrului armei cu care s-a tras. Unele din caracteristicile care permit determinarea tipului armei cu care s-a tras le pot oferi chiar urmele principale si secundare ale impuscaturii, indeosebi aspectul orificiului de intrare. Urmele lasate de arma pe glont si pe tubul de cartus sunt de natura sa indice tipul, modelul si chiar marca acesteia. In cazul glontului, se iau in consideratie numarul ghinturilor, latimea campului dintre ele, sensul lor de rotire si unghiul de rasucire (lungimea pasului). La tub pot apare urme de la: marginile incarcatorului, camera cartusului, ghiara extractoare, ejector, varful percutorului, capul inchizatorului.

Determinarea apartenentei la gen a armei de foc devine dificila in situatiile cand:

a) cartusul in cauza se poate folosi pentru tragerea cu mai multe tipuri si modele de arme;

b) s-a folosit un cartus necorespunzator ca forma, dimensiune si calibru pentru arma cu care s-a tras;

c) glontul sau tubul sunt deformate (fragmentate).

1. Arma – orice dispozitiv a carui functionare determina aruncarea unuia sau mai multor proiectile, substante explozive, aprinse sau luminoase, amestecuri incendiare ori imprastierea de gaze nocive, iritante sau de neutralizare.

2. Arma de foc – arma al carei principiu de functionare are la baza forta de expansiune dirijata a gazelor provenite din detonarea unei capse ori prin arderea unei incarcaturi; sunt assimilate armelor de foc si ansamblurile, subansamblurile si dispozitivele care se pot constitui si pot functiona ca arme de foc.

3. Balistica judiciara – ramura a tehnicii criminalistice, care se ocupa cu examinarea armei de foc, a munitiei si a urmelor impuscaturii, in scopul identificarii armei cu care s-a tras, determinarii distantei si a directiei de tragere, stabilirii starii de functionare a armei, vechimea impuscaturii s.a. Balistica judiciara elaboreaza metodele de cercetare pornind de la datele balisticii generale si a teoriei identificarii criminalistice.

4. Calibrul armei de foc – diamterul interior al tevii. A) la armele cu ghinturi se determina dupa distanta dintre doua campuri si se exprima in mm. B) la cele de vanatoare, calibrul reprezinta un numar conventional, diametrul tevii fiind cu atat mai mic, cu cat cifra respectiva este mai mare: 12, 16, 18, 20 etc. Acest mod de determinarea a calibrului propus la inceputurile fabricarii armelor si pastrat inca prin traditie – are in vedere incarcatura tevii si anume numarul de alice (cu diametrul egal cu acela al tevii) ce se puteau confectiona dintr-o livra (433,9 gr) de plumb: 12 alice (bile) indicau calibrul „12”, 16 alice calibrul „16” s.a.m.d. In realitate, arma de calibrul 12 are diametrul tevii de 18,5 mm, iar cea de calibrul 16 are diametrul de 16,8 mm.

5. Capsa cartusului - componenta a cartusului destinata aprinderii pulberii, careia in urma percutiei ii transmite un impuls termic. Dupa locul de plasare a capsei cartusului se disting: capse cu percutie centrala, laterala si circulara. Capsa cartusului devine obiect purtator al urmei percutorului care poate furniza date pentru identificarea armei cu care s-a tras.

6. Caracteristici sonore ale armelor de foc – parametri fonoacustici generali si individuali care permit stabilirea identitatii armei de foc cu care s-a tras. Prin caracteristici sonore generale se inteleg particularitatile acustice relativ neschimbatoare ale urmelor sonore generate de impuscatura, armare si percutie, proprii unui grup de arme de foc. Acestea sunt:

a) aspectul general al desenului descris de nucleele sonore majore si minore;

b) aspectul general al desenului descris de diagrama amplitudinii medii de frecventa;

c) aspectul general al desenelor din sonogramele de detaliu si durata in care se inscrie urma sonora a impuscaturii, armarii sau percutiei. Prin caracteristici sonore individuale se inteleg particularitatile acustice relativ neschimbatoare ale urmelor sonore ale impuscaturii, armarii sau percutiei, proprii unei singure arme de foc. Acestea sunt:

- nucleele majore (N.M.) – (numarul, forma, intensitatea, durata, continuitatea pe verticala, continuitatea pe orizontala, frecvent a, bara care marcheaza explozia si pauza dintre nuclee),

- nucleele minore (N.m.) – (numarul, forma, intensitatea, durata, continuitatea liniara pe verticala, frecventa, si pauza intre nuclee),

- amplitudinea medie de frecventa (numarul unghiurilor pozitive, numarul unghiurilor negative si forma unghiurilor).

7. Distanta de tragere – distanta de la gura tevii armei pana la orificiul de intrare a glontului sau a alicelor in tinta. Distan ta de tragere se poate stabili pana in limitele de 1-1,5 m, cand se trage cu glont si peste aceste limite cand se trage cu alice. Tragerea cu teava lipita ori aproape lipita de tinta si tragerea de la mica distanta (sub 1 – 1,5 m) este confirmata de factorii suplimentari ai impuscaturii:

a) urmele actiunii gazelor care – in raport cu natura tintei – largesc orificiul de intrare mai mult decat calibrul glontului si produc ruperea (sub forma liniara, de cruce sau stelara), in special a materialelor elastice si mai ales a tesaturilor. Totodata, gazele provoaca arsuri in jurul orificiului de intrare (materialele de culoare deschisa capata culori de nuante de la galben pana la maro inchis);

b) ampenta gurii tevii armii poate sa apara uneori pe pielea corpului uman ori pe obiecte cu oarecare consistenta si fara orificiu de intrare puternic deteriorat (rupt, ars etc.);

c) urme de afumare rezultate din arderea pulberii. Particulele de fum se depun de forma circulara, cantitatea lor si dimensiunea urmei fiind direct proportionale cu distanta de tragere. Gradul de afumare depinde in acelasi timp de genul armei si munitiei cu care s-a tras, precum si de conditiile tragerii. Activarea urmelor de fum pe obiecte de culoare inchisa se face in principal cu ajutorul radiatiilor infrarosii si prin examinari fotografice;

d) urme de pulbere neagra sau incomplet arsa, se depun circular in jurul orificiului de intrare. Cand se trage cu teava lipita, granulele respective patrund in canalul format de glont sau alice si nu se mai depun in jurul orificiului de intrare. Cantitatea de pulbere nearsa ce se poate constata pe obiect este cu atat mai redusa cu cat distanta de la care s-a tras este mai mare. Pentru depistarea acestui gen de urma se procedeaza la examinarea in radiatii infrarosii si Röentgen, precum si la analize chimice (tratare cu soluii de brucina sau difenilamina, cu acid sulfuric ori cu solutie alcoolica de acid hidrorubeanic);

e) urme de unsoare, provenite din teava armei, care se pot pune in evidenta prin examinare in radiatii ultraviolete sau prin aplicarea pe orificiul de intrare a unei hartii de filtru peste care se trece cu un fier de calcat;

f) eventuale urme de metal provenit din interiorul tevii armei cu care s-a tras. Acestea se pun in evidenta, in principal, prin analiza spectrala de emisie. In cazul armelor de vanatoare, la aprecierea distanei de la care s-a tras, se ia in considerare, pe langa factorii mentionati, efectul si zborul burei si rondelelor, dar mai ales dispersia alicelor.In principiu, raza acesteia este direct proportionala cu distanta de la care se trage. Ea insa este influentata de diametrul alicelor, de constructia armei la gura tevii (Shoke etc.), de incarcatura exploziva, de conditiile tragerii etc. Pentru aprecierea distantei pe criteriul dispersiei alicelor – de altfel, ca si in celelalte cazuri – sunt necesare trageri experimentale cu arma corp delict si munitie corespunzatoare.

8. Expertiza balistica – gen al expertizei criminalistice care are ca obiect cercetarea stiintifica a urmelor principale si secundare ramase pe glont, tubul de cartus si tinta in scopul stabilirii directiei si distantei de tragere, apartenentei la grup a armei si identificarea acesteia.

9. Ghinturi - canale in forma de spirala taiate in peretele interior al tevii armei de foc, care au scop sa imprime glontelui o miscare de rotatie in jurul axei sale (peste 3500 rot/s), pentru a-I pastra stabilitatea in timpul zborului, ceea ce contribuie la marirea distantei de tragere, a fortei de penetrare a glontului si la precizia de lovire a tintei. Canalele sunt de regula dreptunghiulare, dar pot fi si trapezoidale.Partea lor adanca se numeste fundul ghinturilor, iar marginile se numesc flancurile ghinturilor (primul, care imprima glontului miscarea giratorie se numeste flanc de atac, iar cel opus lui, flanc liber). Adancimea ghintului variaza intre 0,4 mm si 0,16 mm. Latimea este in functie de numarul ghinturilor (4-6 de obicei) si de calibrul armei. Inclinarea – spre dreapta ori spre stanga – este de cca. 6o. Distanta, pe axa canalului tevii, pe parcursul careia ghinturile fac o rotire completa se numeste pasul ghinturilor, care este in functie de unghiul lor de inclinare.

10. Glont – parte componenta a cartusului. La armele cu ghinturi, glontul poate fi camasuit sau plin. Glontele camasuit se compune dintr-un miez, de obicei de plumb si un invelis mono sau bimetalic, avand menirea de protectie contra coroziunii si de reducere a gradului de frecare a glontului pe teava. Glontul semicamasuit are numai varful necamasuit. Glontul plin, fara invelis, se confectioneaza din plumb si se foloseste de regula pentru armele de calibru redus si cele de vanatoare. Glontul se compune din: varf sau parte ogivala, corpul cilindric de conducere si partea posterioara care are forma unui trunchi de con. Gloantele pentru armele de vanatoare – denumite Breneke – se confectioneaza din plumb si pot fi: cilindrice, cu corp greu si coada usoara, de tip turbina, si de tip combinat. Glontul folosit la armele cu ghinturi devine in timpul tragerii obiect primar care primeste si poarta urmele trasate pe corpul sau de catre plinurile tevii. Aceste urme sunt, de regula, sub forma de striatii si prin comparare permit identificarea armei cu care s-a comis infractiunea.

11. Identificarea armei de foc – stabilirea armei cu care s-a tras. Se realizeaza cu ajutorul urmelor ramase pe glont sau tubul de cartus ridicate de la locul faptei.

Caracteristicile individuale ale partilor armei care lasa urme pe cartus se formeaza in procesul de fabricatie datorita faptului ca fiecare piesa se prelucreaza separat, precum si in procesul ei de exploatare, datorita tragerilor repetate si coroziunii metalului, deteriorarilor intamplatoare ivite cu ocazia curatirii si manevrarii armei, repararii si inlocuirii pieselor, depunerii unor corpuri straine (praf, nisip, particule detasate de pe cartus, strunjiri metalice etc.).

Factorii mentionati particularizeaza macro si microrelieful interiorului tevii armei si al celorlalte piese care vin in contact cu cartusul, creind urme a caror valoare identificatoare se apreciaza in functie de conditaiile concrete ale fiecarui caz cercetat. Majoritatea urmelor sunt de natura dinamica, aparand pe glont si pe tub sub forma de striatii (zgarieturi longitudinale si paralele). Unele din ele sunt urme statice ca, de exemplu, cele create de peretii camerei cartusului si de capul frontal al inchizatorului.

Etapele identificarii armei de foc sunt: examinarea prealabila a glontului sau a tubului de cartus in litigiu si a armei banuite, efectuarea de trageri experimentale cu munitie adecvata, analiza detaliata a glontului sau

tubului ridicate de la locul faptei si a celor trase experimental, examenul comparativ, aprecierea caracteristicilor constatate si formularea concluziei. Principalul stadiu in cadrul operatiei de identificare il constituie examenul comparativ.

A. Compararea are loc intre urmele de pe glontul sau tubul de cartus ridicate de la locul faptei si cele trase experimental cu arma in cauza. Suprafata glontului se poate inregistra (desfasura optic) prin fotografiere panoramica, precum si cu un aparat fotografic special (conversograf) la care miscarea

platanului care sustine glontul este sincronizata cu miscarea dispozitivului care sustine pelicula fotografica. Mai eficienta este insa examinarea proiectilelor la microscopul comparator, care ofera posibilitatea observarii concomitente – pe portiuni – a urmelor si fixarii prin fotografiere a continuitatii liniare a striatiilor.

Raspindire au si procedeele de rulare a glontului:

a) in stratul gelatinos a unei pelicule fotografice sau Röentgen (actiune mecanica si termica, cand se incalzeste in prealabil);

b) in materiale plastice (ceara, plastilina, metale moi, usor fuzibile etc.); c) pe o hartie alba, dupa ce in prealabil glontul a fost acoperit cu un strat de cerneala tipografica (asa-zisa metoda de cerneluire). Urmele de pe glont se mai pot fixa prin mulaje constituite din pelicule metalice ori gelatinoase (transparente) depuse pe suprafata sa prin galvanoplastie in primul caz si prin simpla plonjare in soluii special preparate (de colodiu, coloxilena cu alcool, de celuloid cu acetona etc.) in al doilea caz. Rezultate bune, se pot obtine, de asemenea, cu ajutorul unui poligraf, care inregistreaza prin palpare cu varful unui ac foarte fin (de diamant) denivelarile (striatiile)de pe glont si le transpune in imagini grafice (diagrame) comparabile. Este cunoscuta si metoda mecanica de taiere si de intindere in plan orizontal a camasii glontului (prin topirea in prealabil a miezului) la care se mai apeleaza doar foarte rar, ea fiind anevoioasa si deformand in parte striatiile.

B. Urmele de pe tubul de cartus sunt create de:

a) fereastra magaziei (incarcatorului);

b) partea interioara a inchizatorului in momentul preluarii si introducerii cartusului pe teava;

c) marginea culatei si peretii interiori ai detunatorului;

d) partea frontala a inchizatorului;

e) capul percutorului;

f) ghiara extractoare;

g) ejector;

h) fereastra cutiei inchizatorului.

Mai semnificative dintre acestea sunt urmele create pe partea frontala a inchizatorului, pe rozeta si pe capsa, de varful percutorului in capsa si de ghiara extractoare pe gulerul de la partea inferioara a tubului de cartus. Se iau in consideratie pozitia reciproca a urmelor, configuratia si, in special microrelieful lor.

Ca metode predomina cele optice si fotografice, indeosebi examinarea microscopica urmata de fixarea imaginilor pe fotografii, care apoi se compara prin juxtapunere, servind astfel ca procedeu de lucru si ca mijloc de ilustrare a concluziei la care ajunge expertul. Pentru o concluzie de identitate a armei cu care s-a tras, atat in cazul glontului, cat si in cazul tubului de cartus, caracteristicile comune constatate trebuie sa fie suficiente cantitativ si mai ales calitativ si sa constituie un complex irepetabil la o alta arma. Este necesar ca eventualele deosebiri ce apar sa fie explicate. La aprecierea deosebirilor se va tine seama de eventualele modificari ale armei si ale glontului sau tubului in intervalul de timp de la comiterea faptei si pana la examinarea lor in laborator, precum si de conditiile diferite de tragere la locul faptei si cu ocazia efectuarii expertizei.

13. Munitie – ansamblul format din proiectil si, dupa caz, incarcatura de azvarlire, capsa de aprindere, precum si celelalte elemente de asamblare care ii asigura functionarea si realizarea scopului urmarit.

14. Operatiuni cu arme si munitii – producerea, confectionarea, modificarea, prelucrarea, repararea, experimentarea, vanzarea, cumpararea, inchirierea, schimbul, donatia, importul, exportul, transportul, tranzitul, transferul, transbordarea, depozitarea, casarea si distrugerea armelor de foc si munitiilor.

Concluzii

Istoria balisticii judiciare este srans legata de perfectionarea si dezvoltarea tehnicii privind constructia armelor de foc, de raspandirea acestora pe toate teritoriile lumii, de folosirea armelor de foc la comiterea de infractiuni. Balistica reprezinta o ramura a mecanicii teoretice care studiaza legile miscarii unui corp greu aruncat sub un anumit unghi fata de orizont, precum si miscarea proiectilului in interiorul tevii si pe curba balistica.

Balistica judiciara este acea ramura distincta a Criminalisticii destinata examinarii armelor de foc, si urmele acestora, prin metode si mijloace tehnico-stiintifice specializate, in scopul determinarii imprejurarilor in care a fost folosita o arma la comiterea unei infractiuni si a identificarii sale

V. Macelaru defineste balistica judiciara ca ramura a tehnicii crimnalistice care studiaza constructia si functionarea armelor de foc, fenomenele legate de tragere si urmele determinate de acestea, in scopul rezolvarii probelor ridicate de  de urmarirea penala.

In viziunea lui C. Suciu balistica judiciara este o ramura a Criminalisticii care studiaza constructia si functionarea armelor de foc, precum si toate fenomenele legate de tragere si urmele acesteia, aceasta disciplina stabilind metode de cercetare criminalistica a urmelor lasate de folosirea armelor de foc in cadrul infractiunilor. Diferitele practici sau metode folosite in activitatea organelor de urmarire penala la descoperirea, ridicarea si examinarea urmelor infractiunii, precum si metodele folosite de experti in diferite ramuri de activitate stiintifica, au fost intrunite intr-o singura disciplina doar in a doua jumatate a secolului trecut, stabilindu-se metode proprii de cercetare si de delimitare precisa a obiectului. Pentru aceasta stiinta se incetateneste termenul de “criminalistica” in anul 1893, odata cu lucrarea judecatorului de instructie austriac Hans Gross. Lucrarea sa numita “Manualul judecatorului de instructie” prin modul cum a fost conceputa si structurata este destinata si pregatirii studentilor juristi.

Prima incercare de a gasi prin glont calea spre arma incriminata si descoperirea astfel a infractorului a fost facuta de catre Henry Goddard in anul1835. H. Goddard, din politia judiciara londoneza, a urmarit si a prins un infractor care comisese un omor cu ajutorul unei arme de foc. Pe glont el a descoperit o excrescenta care s-a potrivit cu o adancitura din tiparul pentru gloante gasit la banuit. Rezultatul obtinut de H. Goddard a fost in baza inspiratiei de moment si el nu s-a gandit ca din descoperirea sa sa faca o metoda sau sa elaboreze un sistem. Fara sa stie a devenit predecesorul multor criminalisti, armurieri si politisti, care in decursul mai multor generatii au creat o noua metoda numita “balistica judiciara” sau “stiinta despre arma de foc si proiectil”. In anul 1889 este evidentiata valoarea criminalistica a striatiilor, dar nu de catre criminalisti, ci de catre medicii legisti care au descoperit ca profilul interior al tevii armei de foc lasa pe gloantele trase anumite dungi ce pot folosi la identificarea armei de foc.

Balistica judiciara constituie o ramura distincta a tehnicii criminalistice care are ca obiect studierea si elaborarea metodelor de examinare a armelor de foc, munitiilor si urmelor impuscaturii in scopul solutionarii numeroaselor probleme pe care le ridica investigarea faptelor comise prin impuscare.

Balistica poate fi privita din trei puncte de vedere:

balistica interioara studiaza transformarea energiei chimice a pulberii in energia mecanica (cinetica) servind la propulsarea proiectilului, precum si urmele create pe proiectil si tubul de cartus de catre unele piese ale armei;

balistica exterioara studiaza comportamentul si traiectoria proiectilului. Ea vizeaza masurarea vitezei proiectilului de la iesirea din teava pana la lovirea tintei, precum si studiul traiectoriei descrisa de proiectil; in practica (omor, suicid) distantele sunt cuprinse de la cativa centimetri la cativa zeci de metri;

balistica terminala (a tintei) studiaza comportamentul proiectilului care a atins tinta, precum si reactiile fiziologice si biologice pe care le provoaca in corpul victimei (probleme de medicina legala si criminalistica).