Psihologie
Caracterul - omul de caracter□ - Conduita in care insul se personalizeaza si isi rasfringe esentialitatea fiintei este singura care merita a primi numele de conduita de caracter. Nu oricind si nici oricum omul se prezinta la examenul vietii subordonindu-se propriului caracter. Imprejurarile, ca si problemele vietii, ingaduie selectiv aparitia caracteriala a insului in diversele conduite sociale pe care le adopta si le desfasoara. Ramine interzis a sustine ca in imprejurari banale sau eroice, caracterul se pastreaza acelasi, diferind doar amplitudinea expresiei. □ - Caracterul nu este un postulat la care, din principiu, sa poata fi reductibil si de unde sa se intemeieze absolut toate conduitele umane. □ - Omul de caracter nu este usor adaptabil, spiritul gregar nu are intr-o asemenea persoana un purtator de cuvind exemplar. □ - Activ si rezistent la imprejurari si exigente exterioare, omul de caracter - cu exceptia celui care dispune de un caracter gregar, conformist - isi revendica initiativa, interventia cu tenta personala, mai ales cind se descopera in circumstante si angajat in probleme de viata care contravin conceptiei lui. □ - Ce raspuns trebuie dat la intrebarea privind natura omogena, monolita a conduitei de caracter ? Fiecare ins are la dispozitie sub dictatul vietii un set de conduite apte sa parvina caracterului si din aceasta cauza conduita de caracter capata un relief radial, deloc vadit. □ - Omogenitatea lipseste iar contradictoriul se insinueaza consistent in expresiile caracteriale. Mai mult, se pot identifica linii paralele dn ginciire - comportare la scara aceluiasi individ si care nu sint reductibile unele la altele, coexistind chiar in stare de conflict vadit. □ - Caracterul omului depinde si de vocatia lui. □ - Lumea morala opereaza discriminator fata de caracterele de ordin psihologic. □ - Cenzura morala elimina din discutie multe din componentele caracterului psihologic, fie ca sint neutrale fie ca la un moment dat ele se scot din procesul de moralizare datorita negativitatii morale care le ilustreaza □ - Spre deosebire de caracterul psihologic, caracterul moral nu beneficiaza de universalitate. Paradoxal si izbitor este faptul ca poti fi moral fara sa ai caracter (moral). In morala, caracterul nu-i obligatoriu, deci, in absenta unei conceptii, a unor intentii si cauze principiale traduse germinatoriu in conduita - ceea ce da continut si greutate specifica caracterului -, poti sa te manifesti moral intr-o imprejurare data, dar aceasta nu-ti asigura dreptul a revendica atributul caracterului. □ - Caracterul este un prerogativ al personalitatii morale. □ - Existenta sociala ridicata de individ la cotele cele mai inalte ale personalizarii in norme, valori si idealuri, se focalizeaza din punct de vedere moral in caracter. □ - Cind celalalt devine pentru tine un alter ego, atunci caracterul tau a atins perfectiunea idealului moral. □ - Nu poti pretinde a avea caracter fata de tine insuti. Numai un altul verifica si sanctioneaza o atare performanta care te elogiaza. □ - Daca responsabilitatea omului pentru' caracterul sau psihologic apare discutabila si ingradita de datele genetice si fatalitatea imprejurarilor vietii, in ce priveste caracterul moral omul este totdeauna si pe deplin raspunzator. □ - Fara principii morale caracterul ramine strain omului, chiar si atunci cind conduita sa capata expresivitate morala. □ - Caracterele morale sunt liniile de inalta tensiune ale relatiilor dintre oameni. □ - Caracterul moral nu se gaseste in prelungirea caracterului psihologic si nici nu se poate spune ca se grefeaza pe acesta din urma. Marturie stau gravele si uneori violentele disjunctii, unele iremediabile si ineluctabile dintre caracterul psihologic si caracterul moral. Atinge sublimul sfisierea interioara, abia suportabila, cu care se chinuie omul cind traieste razboiul caracterelor lui, iar armonia lor este imposibila sau nu e in stare sa o realizeze. Punerea de acord a caracterelor psihologic si moral solicita un efort senzational de stapinire de sine care nu o data devine sisific.
|