Imaginatia - procedeele imaginatiei

Desi nu intotdeauna i s-a recunoscut identitatea de sine, imaginatia este un proces distinct de prelucrare si utilizare a informatiei.

Pe de o parte, ea vine in continuarea reprezentarii, bazandu-se pe memorie, pe de alta parte, ea deviaza printr-o bucla traiectoria care incepe spre gandire, ocupand astfel o pozitie aparte pe continuumul activitatii cognitive a omului.

Specificul imaginatiei ni se dezvaluie in urmatoarele elemente:

a) generarea de imagini noi, pornind fie de la fapte reale date in experienta anterioara, fie de la crearea prin mecanisme proprii de imagini "pure", fara legatura aparenta cu realul;

b) operarea cu imagini exclusiv in limitele imageriei secundare si ale fanteziei, realizandu-se combinari, amplificari, reordonari etc.;

c) o minima originalitate a modului de operare cu datele initiale si a produsului final;

d) caracterul conventional, figurativ si simbolistic al functiei designative a imaginilor elaborate. Imaginatia este elementul central in structura creativitatii, ca dimensiune globala a personalitatii.

Formele imaginatiei. Imaginatia se manifesta sub mai multe forme, diferentierea facandu-se dupa natura produsului si dupa dome-niul de aplicatie. Dupa primul criteriu, se delimiteaza: 1) imaginatia reproductiva si 2) imaginatia creatoare. Dupa cel de-al doilea criteriu, distingem: 1) imaginatia artistica (literara, muzicala, plastica);
2) imaginatia tehnica, exprimata in inovatii si inventii; 3) imaginatia stiintifica, exprimata in conceperea strategiilor si proiectelor de cerce-tare, in elaborarea modelelor explicative etc.; 4) imaginatia arhitectu-ral-constructiva, exprimata in crearea unor forme si stiluri noi de constructii; 5) imaginatia manageriala, care consta in elaborarea celor mai ingenioase si eficiente moduri de conducere si administrare etc.

Procedeele imaginatiei Ca activitate intelectuala finalista, imaginatia se sprijina pe o serie de procedee specifice, precum:

a) Schimbarea proportiilor lucrurilor prin diminuarea sau amplifi-carea lor (exemplu, "Guliver in tara piticilor", "Flamanzila", "Setila" etc.).

b) Amalgamarea - combinarea de elemente si trasaturi esentiale luate de la lucruri diferite (exemplu, Ducipalul lui Al. Macedon).

c) Schimbarea raporturilor cauzale (exemplu, un piepten aruncat de Fat-Frumos duce la aparitia unei paduri).

d) Substitutia (inlocuirea unor elemente cu altele, a unor obiecte cu altele).

e) Schematizarea (redarea unor fenomene, procese relatii printr-o schema).

f) Tipizarea (redarea unei trasaturi generale printr-un prototip individual: avaritia intruchipata de Hagi Tudose).

Memoria este procesul prin care se realizeaza gestionarea informatiilor si experientelor cotidiene prin: fixare sau engramare, pastrare, reorganizare si reactualizare. Ea confera Eului nostru identitate si continuitate in timp si asigura transformarea necunoscu-tului in cunoscut.

Evaluarea functionarii si eficientei memoriei o realizam dupa urmatorii parametri:

a. Durata engramarii materialului considerat (cu cat mai scurta, cu atat mai bine).

b. Volumul materialului retinut si reprodus dupa o singura per-cepere (prezentare).

c. Trainicia pastrarii materialului memorat.

d. Fidelitatea recunoasterii si reproducerii.

e. Completitudinea reproducerii.

f. Capacitatea de cuprindere (diversitatea modala: cu cat mai intinsa, cu atat mai bine).

Valorile acestor parametri depind atat de factori subiectivi (particularitatile individuale si starile subiective de moment), cat si de factori obiectivi (volumul materialului, modul lui de prezentare, gradul lui de organizare, sistematizare). Actionand in mod adecvat asupra acestor factori, memoria poate fi imbunatatita.

Formele memoriei Ca si alte procese psihice, memoria se poate realiza la niveluri integrative diferite si in forme diferite. Dupa prezenta intentiei si contextului voluntar, se disting: 1) memoria involuntara (absenta intentiei si a scopului de a retine, pastra si reactualiza un fapt, o informatie etc.) si 2) memoria voluntara (prezenta intentiei si a scopului). Dupa gradul de intelegere a celor memorate, se diferentiaza: 1) memoria mecanica si 2) memoria logica. Dupa durata pastrarii celor achizitionate, au fost identificate: 1) memoria de scurta durata, pentru care limita superioara a pastrarii este de trei minute, si 2) memoria de lunga durata, pentru care limita superioara a pastrarii echivaleaza cu durata vietii individului. Dupa continut, se delimiteaza: 1) memoria informational-cognitiva, prin care se achizitioneaza, se pastreaza si se actualizeaza toate cunostintele noastre despre lume si despre noi insine, 2) memoria afectiva, care realizeaza pastrarea si evocarea intregii experiente emotionale, placute sau neplacute, si care se integreaza in dispozitia generala de fond, 3) memoria motivationala, legata de pastrarea trebuintelor primare innascute si a celor secundare, dobandite; 4) memoria motorie, care asigura pastrarea si actualizarea schemelor miscarilor obiectuale si instrumentale care alcatuiesc praxia. Dupa canalele senzoriale implicate in receptionarea si integrarea informatiei, se diferentiaza: 1) memoria vizuala, 2) memoria auditiva, 3) memoria tactila, 4) memoria olfactiva, 5) memoria gustativa si 6) memoria kinestezica. In sfarsit, pe langa o memorie evocativa, prin care aducem trecutul in actualitate si-l integram in activitatea si comportamentul cotidian, trebuie admisa existenta si a unei memorii prospective, de fixare, pastrare si conectare la prezent a evenimentelor si actiunilor ce urmeaza sa se produca in viitor. Aceasta forma de memorie maxim dezvoltata la om face posibile programarea, planificarea si anticiparea in reglarea comportamentului.

Uitarea este un fenomen opus memoriei si consta in stergerea sau scaderea sub pragul de actualizare a informatiilor, experientelor, amintirilor de un gen sau altul. Ea are atat o latura pozitiva, cat si una negativa. Latura pozitiva rezida in aceea ca ne ajuta sa ne debarasam de informatii si date nesemnificative si inutile, lasand locul liber pentru achizitionarea altora mai importante; latura negativa consta in blocarea sau eliminarea din fluxul actual al constiintei a unor informatii si date importante si necesare pentru finalizarea optima a unei activitati.

Dinamica ei depinde de natura si caracterul materialului memorat. Astfel, uitarea se produce mai rapid si in ratii mai mari in cazul unui material fara sens (exemplu, silabe, cuvinte fara inteles) decat in cazul materialului cu sens; se produce mai repede si mai intens in cazul unui material neorganizat, fragmentat, decat in cazul unui material bine sistematizat si organizat logic; se produce mai repede si mai intens in cazul unui material lipsit de semnificatie pentru noi, decat in cazul unui material cu semnificatie mare. Uitarea nu actioneaza ca o fatalitte decat in cazuri patologice, de amnezie totala. In mod normal, ea poate fi tinuta sub control, determinand-o sa actioneze selectiv. Cerinta principala pentru stabilirea efectului negativ al uitarii consta in activarea si intarirea (consolidarea) periodica a celor pe care le apreciem ca fiind importante si necesare in activitatea noastra viitoare.