Medicina
Notiuni de anatomie a pieliiNotiuni de anatomie a pielii Din punct de vedere anatomic, pielea (organul cutanat) se defineste astfel: invelis membranos, conjunctivo-epitelio-grasos ce acopera intreaga suprafata a corpului si se continua cu semimucoasele si mucoasele cavitatilor naturale. Pielea prezinta: -pliuri sau cute adanci - inghinal, submamar, interfesier; -santuri fine - cadrilajul normal al pielii; -dermatoglife - santurile de pe zonele palmare si plantare ce delimiteaza crestele papilare , amprentele, care sunt unice pentru fiecare fiinta umana; -porii - depresiuni infundibulare ce corespund orificiilor pilosebacee sau glandelor sudoripare. Structura pielii Pielea are trei straturi importante: Epidermul stratul cel mai superficial , reprezinta 4-5% din grosimea pielii, are rol de protectie si este format din cateva fibre de colagen si keratina. Se descuameaza permanent, reimprospatand astfel aspectul tegumentului. Dermul reprezinta 15-20% din grosimea pielii, este sediul sintezei de fibre de colagen, elastina si reticulina . Fibrele de colagen reprezinta aproximativ 90% din totalul fibrelor, au rol structural si de protectie si sunt dispuse orizontal si vertical, conferind pielii suplete. Fibrele de elastina reprezinta 9% si confera pielii elasticitate. Desi procentul este mic in comparatie cu cel al fibrelor de colagen , importanta este extrem de mare. O plaga se vindeca prin aparitia unei cicatrice , lipsita de suplete si elasticitate, formata doar din fibre de colagen dispuse haotic, fara sa existe fibre elastice. Hipodermul este tesutul grasos ai pielii, reprezinta 75-80% din grosimea pielii. Este format din lobuli de grasime despartiti prin septuri conjunctive; intre lobul ii grasosi se gasesc vase, nervi, bulbi pilosi (radacinile firelor de par), glande sudori pare , fibre conjunctive de conexiune. Sub piele (implicit sub hipoderm) se gaseste stratul de grasime de rezerva, adica locul unde se depun caloriile in exces. Are rol termoizolant , de protectie mecanica si reprezinta rezervorul principal de energie al organismului. Celulita este o stare de pre-boala. Aparitia ei denota tulburari de circulatie sanguina si limfatica in segmentele respective. Aceste tulburari pot fi insotite de alterari ale sensibilitatii zonei respective pentru ca inervatia locala este afectata la randul ei de carentele de vascularizare. Hipodermul sau stratul subdermic de grasime reprezinta sediul tuturor transformarilor ce stau la baza dezvoltarii acestei afectiuni estetice numite celulita.
Hipodermul este alcatuit in cea mai mare parte din celule grase dispuse in straturi uniforme , strabatute de fibre de conexiune cu dubla origine din derm si din fasciile profunde (membrane subtiri care invelesc muschii), vase sanguine si terminatii nervoase. Exista o diferenta de distributie a acestor fibre de conexiune intre sexe. La femei, fibrele sunt dispuse mai mult circular, separate de septuri care contin vase si nervi si care unesc dermul de tesuturile fasciale mai profunde; fibrele de conexiune sunt mai fine si au rezistenta mai redusa. La barbati, dispozitia lor este rombica, fibrele sunt mai dure si mai rezistente, astfel incat nu permit acumularea de grasime in interiorul acestor compartimente si nici vizualizarea acestor compartimente la nivelul pielii in conditiile in care creste presiunea interna. Aportul sanguin este esential in buna functionare a acestui tesut, ca de altfel a tuturor tesuturilor din organism. Scaderea fluxului de sange si implicit a aportului de oxigen determina in timp aparitia unor transformari degenerative la nivelul fibrelor de conexiune, care isi schimba structura, isi pierd elasticitatea si se transforma in mi ni corzi fibroase ce nu vor mai permite tesutului gras sa-si pastreze uniformitatea . Acesta va fi organizat sub forma de "noduli' delimitati de tesut fibros, pediculii vasculari sunt comprimati, iar aportul sanguin este scazut si mai mult. Uneori, zonele de celulita sunt dureroase, fapt ce se explica prin compresiunile care se exercita de catre dispozitia nodulara a grasimii asupra terminatiilor nervoase din piele. In conditiile lipsei de oxigen, celulele grase izolate in aceste formatiuni nodulare vor intensifica procesele de lipogeneza, adica vor sintetiza si mai multe grasimi care se acumuleaza in interiorul celulelor, cu cresterea consecutiva a volumului lor. Epurarea celulara este deficitara, produsii toxici se acumuleaza local, intoxicand celulele inconjuratoare. Glandele sudori pare Sunt de doua feluri, in functie de modalitatea de producere si eliminare a produsului glandular. 1. Ecrine (merocrine): raspandite peste tot, in special in palme, axile, frunte, trunchi anterior. Canalul excretor se dechide la suprafata pielii printr-un por, iar lichidul sudoral care se secreta in celule este eliminat in canalul excretor prin exocitoza. In conditii normale, ele secreta zilnic 800-1000 ml de sudoare fluida. Aceasta cantitate poate ajunge chiar la 10 1 pe zi in conditii de efort fizic intens sau temperaturi ambientale crescute. Sudoarea este un lichid care contine 99% apa si 1% substante solubile ca NaCl (clorura de sodiu), acid lactic, uree, hormoni, vitamine etc. 2. Apocrine: sunt mai putin raspandite, se afla doar in zona axilara, inghinala, pubiana, mamelonara. Canalele acestora se deschid la nivelul foliculului pilos. Secretia glandelor apocrine este mai vascoasa, alb laptoasa, cu un pH mai alcalin decat restul pielii; se afla in stransa legatura cu sistemul hormonal al organismului si creste in conditii de frica, stres, emotie. Aceste glande se diferentiaza de cele de mai sus prin modalitatea de secretie a lichidului sudoral si anume, secretia se acumuleaza in celula, iar in momentul eliminarii o parte din membrana celulara se rupe si se pierde impreuna cu o parte din citoplasma celulara. Aceste glande sunt raspunzatoare de mirosul caracteristic si neplacut al transpiratiei din aceste zone, cauzat de descompunerea secretiilor in prezenta unei flore ce se dezvolta la acest nivel . Glandele cu cerumen de la nivelul conductului auditiv extern, glandele de ia nivelul areolei mamare, glandele. Moll din pleoape sunt considerate varietati de glande sudoripare Glandele sebacee Sunt glande acinoase holocrine anexate firelor de par si raspandite pe toata suprafata pielii, sau neanexate firelor de par (fata interna a preputului, clitoris, fata interna a labiilor mari, zona peniana, pleoape, buze, fata interna a obrajilor). In cazul glandelor holocrine, produsii de secretie "inunda' practic toata celula, iar eliminarea lor se face cu distrugerea completa a acesteia. Sebumul este reprezentat de un amestec de esteri de colesterol, trigliceride si fosfolipide si participa la formarea stratului lipidie protector al pielii, avand rol bacteriostatic (impiedica patrunderea bacteriilor), impiedica pierderile de caldura sau patrunderea prin piele a unor substante straine din mediu. Secretia de sebum este controlata hormonal (estrogenii inhiba si androgenii stimuleaza secretia). Functiile pielii 1.Invelis de protectie mecanica; 2.Rol de "manta' acida; la suprafata pielii exista un film acid lipidie care-i confera proprietati bactericide, fungicide, putere de tamponare pentru metaboUzarea alcalilor. PH-ul fiziologic al pielii variaza intre 4 si 7 in functie de regiune, avand valori medii de 5-6. In zona pliuri lor, pH-ul pielii este chiar alcalin. 3.Proprietati electrice. Pielea normala are o incarcatura electronegativa. Regleaza traversarea electro 1 iti lor si a apei. 4.Rol de termoreglare prin: -mecanism pasiv - pierde calorii prin iradiere, convectie, conductie; -mecanism activ - dirijat de centrul termoreglarii din hipotalamus. 5.Rol in metabolismul general: eliminarea apei prin perspiratie (vapori) si transpiratie; eliminarea C02 si a altor produsi toxici rezultati din métabolisme; absorbtia 02 si a diferitelor substante chimice simedicamentoase. 6.Protectie antimicrobiana atat prin interventia activa in procesele imunologice cu secretie de limfocite, monocite, macrofage, cat si prin descuamare continua, pl I acid, prezenta unei flore saprofite. 7.Fotoprotectie prin pigmentul melanic. 8.Functia de integrare in mediu: algoreceptori (pentru durere), termoreceptori (pentru temperatura) si receptori tactili (care percep atingerile jfme).
|