Rolul Romaniei ca membru UE si NATO in cadrul strategiilor de securitate

Rolul Romaniei ca membru UE si NATO in cadrul strategiilor de securitate

Europa se concentreazǎ in special asupra acelor amenintǎri care pot fi rezolvate prin intermediul economiei si comertului si mai putin prin forta brutǎ a puterii militare.

Europenii insistǎ asupra unei ordini mondiale in care deciziile institutiilor internationale reprezintǎ principiile care trebuie urmate cu strictete de toate statele, indiferent de dimensiunea, puterea militarǎ sau cea economicǎ a acestora. De aici denuntarea puterii americane ca fiind una unilateralǎ, orientatǎ numai spre atingerea propriilor obiective propuse, fǎrǎ a lua in considerare propunerile venite din partea celorlalti parteneri.

La nivelul UE, dupa septembrie 2001, sunt redefinite strategiile privitoare la lupta cu terorismul, odata cu constituirea, la initiativa SUA, a coalitiei antiteroriste. Cu deosebire, insa, dupa evenimentele din 11 martie de la Madrid, oficialii UE constata o incompleta adecvare a formelor de cooperare juridica si politieneasca la necesitatile unei abordari eficiente a strategiilor luptei cu terorismul. Consiliul European stabileste inca din 2002 obiective clare legate de combaterea acestui flagel. In Tratatul UE, terorismul se considera a fi una din cele mai serioase si primejdioase forme de criminalitate, ce trebuie prevenita si combatuta prin dezvoltarea actiunilor comune pe trei directii: cooperarea sporita dintre fortele de politie, cooperarea dintre autoritatile vamale si alte autoritati competente, inclusiv Europol, cooperarea dintre autoritatile juridice si uniformizarea legislativa in domeniu[1]

Europa considera cǎ: 'abordarea terorismului trebuie sǎ tinǎ cont de legǎtura dintre actiunile directe de inlǎturare a acestuia si politicile implementate pentru a distruge rǎdǎcinile sale politice si sociale. Cu alte cuvinte, lupta impotriva terorismului nu trebuie sǎ fie nucleul politicii de securitate globalǎ a Occidentului, ci doar o parte dintr-un context politic si social mai larg de abordare a problemei, cuprinzand eforturi pentru a rǎspunde cauzelor adanci ale aparitiei si dezvoltǎrii terorismului.'[2]

Comunitatea internationalǎ se aflǎ de aceiasi parte a baricadei - unitǎ impotriva amenintǎrilor provenite din partea retelelor teroriste. Atunci cand aminteste de sintagma 'comunitate internationalǎ', textul vizeazǎ in special comportamentul marilor puteri unite de aceleasi valori comune in lupta impotriva terorismului global.

De fapt, in efortul sǎu de a elimina pericolul terorist, America are nevoie mai mult ca niciodatǎ de sprijin din partea principalelor puteri mondiale. Aliantele si institutiile multilaterale sunt binevenite in acest sens, Organizatia Natiunilor Unite sau NATO putand reprezenta un sprijin fundamental in atingerea scopurilor propuse.

Internationalismul american este un compus din propriile valori si interese nationale. America trebuie sǎ apere libertatea si justitia deoarece aceste principii sunt general-umane.[3]

Dupa extinderea in est, Uniunea Europeana va fi, cu siguranta, interesata de absorbtia noilor sai membri si negocierea cu candidati care vor sa i se alature. Avand in vedere faptul ca Romania si Bulgaria au intrat deja in Uniune, frontiera de est a Romaniei devine granita rasariteana a Uniunii Europene. Aceasta reprezinta o provocare mare pentru UE, care are acum ca vecini fostele natiuni ale blocului sovietic (Serbia, Belarus, Ucraina si Rusia)[4]. Aceasta sfidare avea mai putina importanta cand respectivele natiuni erau separate prin state-tampon.

Provocarile reprezentate de noii vecini ai UE le vor impinge pe primul loc in agenda de politica externa al Uniunii. Aceasta miscare are o motivatie puternica. In primul rand, aceasta se explica prin marimea lor. Doar Rusia si Ucraina au, la un loc, populatia, ca numar, tripla fata de noile state ale UE. In al doilea rand, aceste state poseda resurse naturale indispensabile. Rusia este cel mai important exportator de energie al Uniunii largite si joaca un rol de contragreutate fata de Orientul Mijlociu. In al treilea rand, doua probleme majore nu se incadreaza in frontierele statale actuale. Inundatiile raului Tisa in Ungaria, ce nu pot fi tinute sub control decat daca Ucraina si Romania intervin in amenajarea adecvata a acestui rau. Pe langa aceste aspecte, Uniunea Europeana nu poate reduce emisiile de carbon pe aceste zone daca nu coopereaza cu Ucraina si cu Rusia, unde emisiile de dioxid de carbon pe cap de locuitor rivalizeaza cu cele ale numeroaselor state din Europa occidentala, chiar daca venitul lor pe locuitor este de 15-30 de ori mai putin. In al patrulea rand, UE trebuie sa  dezvolte politici de actiune pentru a gestiona corespunzator noile frontiere. Aceste frontiere trebuie, de acum inainte, sa restranga migratia ilegala si sa reduca activitatea criminala. A fost deja luata o prima masura - viza - ce se cere acum tuturor celor care tranziteaza spatiul UE.

De asemenea, noua frontiera a UE va trebui sa faca fata unui flux fenomenal de mana de lucru ilicita si de alte forme de trafic uman. Mare parte a a imigratiei ilegale in Uniune provine din aceasta zona. Un alt pericol major este reprezentat de migratia ilegala. Pana la includerea in UE, Romania a fost doar un stat  tranzitoriu pentru imigranti clandestini, insa, dupa integrarea sa, el a devenit ,,tinta" unei parti din acesti imigranti clandestini, cat si « poarta » de acces a lor in Uniune. Organizatia Interntionala pentru Migratie (OIM) estimeaza ca, dintr-un total de 130 de milioane de imigranti pe an, intre 20 si 40 de milioane se deplaseaza clandestin, adica in orice clipa, 4 milioane de indivizi au statutul de imigranti. Cinci sute de mii de persoane ar intra in fiecare an in SUA si alte 500 de mii in Europa[5]

Un alt pericol  este reprezentat de retelele de criminalitate organizata, care exista in tarile est-europene sau in vecinatatea lor si care opereaza pe teritoriul UE[6]. Astfel, in Uniunea Europeana, pe langa retelele de crima organizata apartinand statelor membre, actioneaza grupuri de criminalitate organizata provenite din exterior. Printre acestea se numara: grupuri de albanezi (trafic de droguri, imigratie ilegala, trafic de fiinte umane); grupuri de chinezi (contrabanda cu produse chimice necesare fabricarii drogurilor sintetice, producerea de droguri sintetice, imigratie ilegala, fraude pe carti de credit); grupuri de rusi, constituite din etnici apartinand fostelor state sovietice (toate tipurile de crima organizata); grupuri de romani (furturi de bunuri, prostitutie, falsificari de carduri bancare); grupuri de bulgari (prostitutie, contrafaceri de euro, fraude cu carti de credit); grupuri de turci si kurzi (comert cu heroina, in principal); grupuri de nigerieni, de marocani (trafic de droguri, in principal). De remarcat este buna organizare a acestor grupari, si anume specializarea pe anumite infractiuni si lupta pentru acapararea si controlul ,,pietei".

Activitatea retelelor de crima organizata evolueaza constant, iar efectele produse sunt devastatoare. In acest context, nu este surprinzator ca strazile oraselor sunt transformate, prin prostitutie si violenta legata de droguri; furtul autovehiculelor face sa creasca primele de asigurare, iar proliferarea marfurilor de contrabanda priveaza guvernele de importante venituri la bugetul de stat; razboiul bandelor face victime inocente, emigranti ilegali traverseaza frontierele si sunt exploatati. Acest gen de comportament, fara mila si distructiv, este motivat prin atractia castigului rapid. In acelasi timp, crima organizata profita de globalizare si de cvasidisparitia obstacolelor politice si financiare. Micsorarea sau chiar disparitia frontierelor interne in cadrul UE  permite activitatea grupurilor de crima organizata[7]. In urma acestor activitati, retelele de traficanti ajung sa dobandeasca venituri financiare considerabile, pe care le introduc in structura sociala si economica. De cele mai multe ori, o mare parte din banii proveniti din activitatile ilicite, dupa ,spalare", sunt investiti in activitati licite, cu sprijinul unor grupuri de interese din domeniul bancar si nu numai. La fel, ele utilizeaza cu succes, in activitatea lor tehnologia moderna de varf si drepturile oferite de un regim democratic. Tocmai de aceea este necesara o strategie impotriva crimei organizate[8]

Un alt factor de risc deosebit de important pentru Uniunea Europeana il reprezinta conflictele inghetate din spatiul ex-sovietic. Printre acestea, cel mai apropiat si, posibil, cu efectele cele mai grave, este conflictul transnistrean din Republica Moldova. Practic, pe teritoriul Republicii Moldova exista si functioneaza o entitate administrativ-teritoriala ce are toate prerogativele specifice unui stat - moneda, armata, institutii. Este drept, aceasta autoproclamata republica nu este recunoscuta de comunitatea internationala, dar aceasta situatie nu o impiedica sa desfasoare o intensa activitate economica si nu numai. Multe societati economice de pe teritoriul sau dezvolta legaturi comerciale cu multe state europene si din alte regiuni ale lumii. Situatia existenta aici constituie temeiul conflictului inghetat din imediata vecinatate a frontierei UE. Acest conflict este riscant, atat prin existenta sa, cat si prin activitatile ilicite pe care diverse grupuri umane (politice, sociale, ale crimei organizate) din acest teritoriu le desfasoara (spalare de bani, trafic de armament, de droguri, de fiinte umane) si care se extind in spatiul Uniunii Europene.

Strategia de Securitate Europeana (SSE) a fost creata in urma neintelegerilor din cadrul UE asupra interventiei in Irak si are ca scop ajungerea la un consens in ceea ce priveste perspectiva europeana comuna asupra provocarilor la adresa securitatii internationale. Adoptarea, in cadrul intalnirii Consiliului European de la Roma din decembrie 2003, a primei Strategii de Securitate Europene a marcat un important pas  in coordonarea Politicii Externe si de Securitate Comuna.

Strategia de Securitate Europeana, denumita 'O Europa sigura intr-o lume mai buna'[9], este  deosebit de importanta, deoarece implica o schimbare de paradigma:

Uniunea Europeana se considera un actor global, pregatit sa isi asume rolul in problemele de securitate globala. Pana in prezent, activitatile europene privind securitatea erau lipsite de o strategie. Documentul adoptat in decembrie 2003 reprezinta un raspuns european comun pentru a contracara noile riscuri de securitate.

Strategia de Securitate Europeana este structurata pe trei sectiuni, prima dintre ele prezentand o analiza europeana asupra contextului de securitate actual. In a doua sectiune, sunt identificate trei obiective strategice majore pentru UE, iar ultima parte cuprinde implicatiile politice pentru UE.

In ceea ce priveste mediul actual de securitate, Strategia incepe prin listarea efectelor negative ale globalizarii, argumentand ca saracia, bolile, competitia pentru resurse limitate si incalzirea globala pot avea un impact negativ asupra securitatii statelor membre UE. Realitatile contextului international actual ii fac pe europeni sa constate ca pericolele actuale sunt de alta natura decat cele din timpul Razboiului Rece.           

Sintetizand, regasim in analiza Uniunii Europene asupra riscurilor de securitate aproape aceleasi amenintari ca cele identificate de Conceptul Strategic al NATO si de Strategia Nationala de securitate a SUA. Conceptul Strategic insa se concentreaza pe o arie mai restransa de probleme, reflectand rolul NATO in apararea colectiva. In comparatie cu SUA, Uniunea Europeana nu stabileste o legatura atat de stransa intre terorism, arme de distrugere in masa (ADM) si 'state falimentare'. Strategia Europeana permite ca UE sa poata recurge la forta pentru a impiedica crearea de Arme de Distrugere in Masa si sustine sprijinul pentru atacurile pre-ventive. UE acorda o atentie deosebita si riscurilor traditionale, precum instabilitatea regionala, crimele impotriva umanitatii, crima organizata, statele cu regimuri totalitare, malnutritia, riscuri care nu pot fi abordate prin simple masuri militare.

In ceea ce priveste modalitatile de contracarare a acestor pericole, dupa 11 septembrie 2001, nimeni nu pune la indoiala dreptul la autoaparare prevazut de articolul 51 al Cartei Natiunilor Unite, elocvente fiind, in acest sens, oferta imediata a NATO de a se aplica prevederile articolului 5 din Tratatul de la Washington si sprijinul unanim al comunitatii internationale (Rezolutiile 1373 si 1378 ale Consiliului de Securitate) fata de actiunea militara impotriva regimului taliban, in baza dreptului de autoaparare impotriva unui stat implicat direct in actiuni teroriste.